Prin sentinţa civilă nr. 3141 din 23 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a respins cererea de ordonanţa preşedinţială formulată de către reclamantul C.E. în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANA DE PENSII CLUJ, având ca obiect suspendarea executării deciziei de emisă în temeiul Legii nr. 119/2010 şi repunerea în plată a deciziei privind pensia de serviciu acordată în temeiul Legii nr. 223/2007.
S-a luat act că reclamantul a renunţat la judecarea acţiunii în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că prin Decizia nr. 23482/01.09.2010 emisă de pârâta Casa de Pensii Cluj s-a stabilit în favoarea reclamantului pensia pentru limită de vârstă în cuantum de 1.521 lei în temeiul art. 3 din Legea nr. 119/2010.
Împotriva acestei ultime decizii reclamantul a formulat contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 87 din Legea nr. 19/2000, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Sectia a VIII-a Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale sub nr.xxx/3/2010, iar prin prezenta cerere solicită suspendarea executării Deciziei nr. 23482/01.09.2010 până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei.
În primul rând, s-a constatat că dreptul asigurărilor sociale nu reglementează nici o procedură specială de suspendare a executării deciziilor de pensionare.
Verificând cererea prin prisma cerinţelor legale impuse de art. 581 C.proc.civ. instanţa a apreciat că nu este admisibilă şi a respins-o deoarece reclamantul nu a făcut însă în nici un fel dovada susţinerilor sale, cu toate că sarcina probei îi incumba.
Prejudiciul cauzat reclamantului prin reducerea cuantumului pensiei este unul patrimonial, cuantificabil şi se poate, deci, repara, obţinerea unei soluţii favorabile în contestaţia împotriva deciziei de recalculare implicând şi obligarea pârâtei la calcularea şi la plata retroactivă a prejudiciului produs, reprezentând diferenţa dintre pensia iniţială şi cea recalculată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.E. prin care a solicitat modificarea sentinţei şi pe cale de consecinţă admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială.
În motivare, s-a arătat că deşi Legea nr. 119/2010 a fost declarată constituţională, aceasta nu este nici comunitară si nici europeană, deoarece conţine prevederi ce contravin dispoziţiilor art. 11, 20(2) şi art. 148 alin. 2 din Constituţie, precum şi ale Tratatului de la Lisabona, Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a libertăţilor Fundamentale, Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a libertăţilor Fundamentale,Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale, în cauză se aplică cu prioritate dispoziţiile art.151 şi 155 din Tratatul de la Lisabona, art.1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a libertăţilor Fundamentale şi art. 6, 14 şi 17 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a libertăţilor Fundamentale,art.17 şi 21 din Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale, precum şi prevederile art. 155 lit. d şi t art. 159, ari. 87 şi respectiv, art. 180 alin. 7 din Legea nr. 19 din 2000 privind sistemul public de pensii şi art. 581 C.proc.civ.
Prevederile art. 48-51 din Legea nr.223 din 2007 în baza căreia s-a acordat pensia de serviciu au fost în vigoare până la data de 31.12.2010.
În speţa sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, referitoare la urgenta, paguba iminentă, vremelnicia soluţiei si nerejudecarea fondului cauzei, astfel cum sunt acestea reglementate de art. 581 C.proc.civ. Potrivit art. 180 alin. (7) din Legea nr.19/2000 stabileşte că, dacă prin schimbarea sistemului de calcul al pensiei rezultă un cuantum mai mic al acesteia, “se păstrează în plată cuantumul avantajos”. De asemenea, prin art. 7 din Legea nr. 119 din 2010 s-a statuat ca “Procedura de stabilire, plata, suspendare, recalculare, încetare si contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzuta de Legea nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare”.
Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a decis că instanţele naţionale sesizate cu un potenţial conflict între norme din dreptul intern si norme din dreptul comunitar au obligaţia de a înlătura de la aplicare pe cele din dreptul intern si de a da sistematic prioritate celor izvorâte din dreptul comunitar. Astfel, chiar dacă norma internă ar fi conformă prevederilor Constituţionale, ea este inaplicabilă pe plan intern din punctul de vedere al reglementărilor comunitare. În mai multe cauze, dintre care menţionează: Gaygusuz contra Austriei -1996, Stubbings ş.a. contra Marii Britanii – 1996, Andrejeva contra Letoniei – 2009 şi Muller contra Austriei – 1974, Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la pensii de serviciu – a statuat că pensia constituie un drept patrimonial în sensul art. l din Protocolul adiţional la Convenţie, iar recalcularea acesteia în minus constituie o încălcare a acestui drept câştigat. De asemenea, prin aceleaşi decizii, s-a arătat că “o reducere substanţială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate si chiar însuşi a dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurări la bătrâneţe”.
Pensia de serviciu obţinută de reclamant reprezintă proprietatea sa, acest drept fiindu-i protejat prin Art. 1 din Protocolul adiţional nr. l la Convenţie, care stipulează că “Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale”.
Cu privire la fondul cauzei: potrivit dispoziţiilor art. 581 alin. l din Codul de procedură civilă, instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Astfel, condiţiile stipulate în art. 581 din sunt pe deplin îndeplinite.
Urgenta, se datorează în special reducerii excesive, în medie cu 90% a cuantumului pensiei de serviciu de care a beneficiat în perioada 2007-2010, recalcularea pensiei de serviciu şi diminuarea acesteia punându-l într-o situaţie patrimonială insurmontabilă, de a nu mai avea mijloacele necesare traiului şi de a se întreţine, de a achita cheltuielile strict necesare lunare privind tratamentul medical, achiziţionarea medicamentelor, plata facturilor pentru utilităţi (gaze, apă, lumină, telefon ş.a.],
Prin menţinerea deciziei emise în baza legii nr.119 din 2010 şi a HG nr.737 din 2010 exista riscul de a ni se produce atât subsemnatului cât şi familiei mele, o paguba iminenta si care nu ar putea fi reparata decât mult mai târziu, prejudiciu integral fiind realmente ireparabil.
În ceea ce priveşte vremelnicia soluţiei, arătă că suspendarea deciziei de recalculare operează numai pentru perioada 01.09.2010-01.08.2011.
Cu privire la neprejudecarea fondului cauzei, precizează ca în speţă se impune numai un examen sumar pentru a se stabili daca exista aparenta de drept si daca justific un interes legitim pentru a se menţine o anumita stare de fapt sau de drept.
Prin urmare este mai mult decât evident că rezolvarea acestei situaţii complexe reclamă deplină urgentă, neexistând posibilitatea vreunei amânări cât timp plăţile lunare de efectuat au caracter succesiv şi nu pot fi în vreun fel evitate sau măcar întrerupte.
Deşi s-a dispus de către Curţile de Apel, prin mai multe sentinţe suspendarea si anularea de îndată a prevederilor HG nr. 737/2010 aceste sentinţe nu au fost puse în de către Statul Român prin instituţiile sale.
ÎCCJ prin decizia nr. 38 din 7 ianuarie 2011 pronunţată în dosarul nr. 1371/33/2010 a arătat că “din punct de vedere legal, este echitabil ca actul administrativ suspendat să nu producă efecte asupra celor vizaţi” şi că “suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca si cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal juridic, el există.
Prin OUG nr. 59 din 30 iunie 2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute s-a abrogat HG nr. 737 din 2010 şi s-a decis de către Guvern că “se impune instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivităţii si egalităţii, scopul fiind acela de a stabili în mod just şi echitabil drepturile de pe care persoanele vizate de prezenta ordonanţă de urgenţă sunt îndreptăţite să le primească, astfel încât acestea să aibă posibilitatea să identifice si să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activităţi profesionale”.
Analizând actele dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reţine următoarele:
Prin demersul juridic dedus judecăţii, reclamantul a solicitat suspendarea în temeiul dispoziţiilor art. 581 – 582 C.pr.civ. a executării deciziei privind recalcularea pensiei de serviciu, până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei înregistrate pe rolul Tribunalului Cluj, având ca obiect anularea acestei decizii.
Potrivit dispoziţiilor art. 581 C.pr.civ., instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Aşadar, pentru admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale se cer a fi întrunite următoarele trei condiţii: urgenţa, cerinţa ca măsura luată să aibă caracter vremelnic şi condiţia de a nu prejudeca fondul cauzei.
Curtea reţine că în speţă nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 581 al. l C.pr.civ., care să justifice cererea reclamantului, în ceea ce priveşte urgenţa, astfel că cererea de suspendare a deciziei de recalculare a pensiei formulată pe această cale nu este întemeiată.
În cauză, reclamantul a apreciat că este justificată condiţia urgenţei, susţinând că prin reducerea excesivă a pensiei este pus în situaţia de a nu mai avea mijloacele necesare traiului şi de a se întreţine.
Însă, posibilitatea instituită de dispoziţiile art. 581 Cod procedura civilă nu exonerează reclamantul de obligaţia de a-şi dovedi susţinerile în fata instanţei, conform art. 1169 Cod civil.
Curtea apreciază că depunerea în probaţiune a deciziei, prin care într-adevăr s-a diminuat pensia de serviciu, nu este de natură să se circumscrie condiţiei urgenţei, în lipsa coroborării cu alte mijloace de probă.
Ţinând cont de situaţia particulară a reclamantului, a cărui pensie s-a redus începând cu data de 01.09.2010 de la 4.699 lei la 1.521 lei, şi având în vedere şi sumele necesare asigurării nevoilor minime de întreţinere şi subzistenţă, chiar dacă se constată o diminuare semnificativă a cuantumului pensiei reclamantului, totuşi, nu se poate vorbi de punerea acestuia în imposibilitatea de a-şi asigura un minim necesar în ceea ce priveşte mijloacele de existenţă.
Astfel, simplul fapt al recalculării pensiei de serviciu, nu este de natură a-i produce reclamantului o pagubă iminentă şi care nu s-ar putea repara in viitor şi nici nu dovedeşte urgenţa care să justifice luarea unei măsuri cu caracter provizoriu, pe calea ordonanţei preşedinţiale.
Este adevărat că sunt situaţii în care urgenţa se presupune până la dovada contrară, însă în acele situaţii „urgenţa” este apreciată chiar de către legiuitor (art. 280 Cod de procedură civilă, privind cererea pentru suspendarea executării vremelnice), însă în cauza dedusă judecăţii nu este incidentă nici o normă legală care să justifice o astfel de concluzie.
Pentru a justifica temeinicia cererii, recurentul s-a raportat la deciziile pronunţate de către alte instanţe naţionale, însă acestea în actuala reglementare, nu constituie izvor de drept. De asemenea, aceasta a făcut referire la dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, însă aceste critici aduse deciziei de recalculare ţin de fondul cauzei şi nu pot face obiectul cenzurii instanţei în cadrul acestei proceduri speciale.
Reţinând că legiuitorul condiţionează admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale de îndeplinirea cumulativă a celor trei cerinţe mai sus menţionate şi constatând că în circumstanţele cauzei cerinţa urgenţei nu este îndeplinită, Curtea apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte două condiţii.
Ţinând seama de aceste considerente, se constată că soluţia pronunţată de tribunal este legală, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. raportat la art. 582 C.proc.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului. (Judecător Sergiu-Cătălin Boboş)
