Ore suplimentare in cazul unităţilor cu program continuu.


Delimitarea concretă a noţiunii de ore suplimentare faţă de aceea a prestării activităţii în ture cu consemn la

domiciliu

Prin sentinţa nr. 3595 din data de 05 iulie 2012, pronunţată de Tribunalul Gorj -Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. 11539/95/2010 s-a admis acţiunea civilă astfel cum a fost precizată de reclamantul A. S.-I., împotriva pârâtei SC CEZ Distribuţie SA.

S-a dispus obligarea pârâtei SC CEZ Distribuţie SA la plata către reclamantul A.

S.-I. a sumei de 71866 lei brut reprezentând drepturi salariale restante, suma urmând să fie actualizată la data plăţii.

A fost obligată pârâta SC CEZ Distribuţie SA la plata către reclamantul A. S.-I. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut:

Reclamantul A. S.-I. a avut calitatea de angajat al pârâtei SC CEZ Distribuţie SA în perioada 04.10.2007-04.10.2010 şi în această calitate solicită obligarea angajatorului său la plata orelor suplimentare reprezentând diferenţa dintre totalul orelor efectiv lucrate în sistem de tură în cursul unei luni şi normativul lunar rezultând din programul săptămânal de 40 de ore prevăzut în contractul individual de muncă încheiat între părţi. Astfel, în contractul individual de muncă încheiat la data de 06.01.2010 (şi înregistrat sub nr.3183/28.02.2001) se prevede că salariatul A. S.-I., încadrat pe funcţia de electrician exploatare staţii, îşi desfăşoară activitatea cu un program de 8 ore de lucru zilnic şi 40 de ore pe săptămână, precizându-se că programul de lucru se poate modifica în condiţiile regulamentului intern sau contractului de muncă în vigoare. Prin decizia emisă de SC CEZ Distribuţie SA activitatea reclamantului a fost stabilită în tură, astfel încât activitatea pentru care este remunerat se desfăşoară în ture de 24 de ore urmate de 48 de ore libere. Potrivit regulamentului intern reprezentat de Anexa nr.61 la contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC CEZ Distribuţie SA, instalaţiile electrice cu exploatare de la domiciliu sunt deservite de 3 electricieni care vor avea un program de lucru în ture de 24 de ore, din care 8 ore în instalaţii şi restul de 16 ore consemn la domiciliu, având obligaţia de a interveni operativ în instalaţii. Tot aici se prevede că după tura de 24 de ore de serviciu electricianul are 24 de ore libere iar pentru orele de consemn la domiciliu se acordă un spor de 25% din salariul de bază brut. În acelaşi regulament se menţionează că turele efectuate în zilele de sâmbătă, duminică şi zilele libere se plătesc cu un spor de 100%, cu un spor de 200% se plătesc turele efectuate în zilele de sărbători legale, iar numărul mediu de ture lunar este de 10,14 ture, la acest număr mediu asigurându-se salariul de bază brut lunar.

A rezultat din interpretarea acestor dispoziţii legale că angajatorul a convenit cu angajaţii săi ca programul de lucru stabilit prin contractul individual de muncă şi reprezentat de norma de 8 ore pe zi şi respectiv 40 de ore pe săptămână (menţionată ca durată normală a timpului de muncă de dispoziţiile art.112 Codul muncii) să fie modificat în conformitate cu dispoziţiile art.113 Codul muncii. Astfel, acest din urmă text stabileşte principiul că repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii să fie de regulă de 8 ore pe zi timp de 5 zile cu 2 zile repaus, însă în funcţie de specificul unităţii sau al muncii prestate acesta poate fi repartizat inegal, cu respectarea duratei normale a timpului de lucru de 40 de ore pe săptămână. De asemenea, art.115 Codul muncii stabileşte posibilitatea pentru anumite sectoare de activitate de a se negocia o durată zilnică a timpului de lucru de 12 ore, urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore, art.116 Codul muncii prevăzând chiar posibilitatea negocierii prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului a unui program de muncă inegal, dar şi în acest caz urmând să se respecte durata maximă de 40 de ore pe săptămână.

În speţă, angajatorul reclamantului a procedat la negocierea timpului şi a modului de lucru săptămânal, adoptând un program de lucru în ture de 24 de ore lucrătoare urmate de 48 de ore libere, această modificare fiind prevăzută în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate şi însuşită de către salariat prin semnarea actelor adiţionale la contractul individual de muncă prin care se stabilea această modalitate de lucru în ture. Şi în această situaţie însă angajatorul a respectat durata maximă a programului săptămânal de lucru prevăzut de codul muncii, stabilindu-se astfel la momentul salarizării o normă lunară de ore de lucru care trebuie respectată în raport de norma săptămânală de 40 de ore.

Această modalitate de calcul a drepturilor salariale ale reclamantului este prevăzută chiar în fişele de calcul ale salariului depuse la dosarul cauzei şi evidenţiate de expertul numit în cauză şi în care se relevă faptul că salariul tarifar de încadrare are în vedere norma lunară de 40 de ore pe săptămână (şi care este diferită în funcţie de numărul de săptămâni din lună şi variază între 160 de ore şi 184 de ore), la acest salariu tarif adăugându-se orele lucrate peste normativul lunar. De asemenea, tot lucrarea de specialitate întocmită în cauză a relevat faptul că, deşi angajatorul a plătit salariatul pentru numărul total de ture realizate în luna respectivă, acele ture care sunt realizate peste norma lunară prevăzută de art.112 Codul muncii şi reprezintă ore suplimentare în sensul prevăzut de art.120 Codul muncii nu au fost plătite ca atare.

Nu a putut fi avută în vedere apărarea societăţii pârâte referitoare la faptul că a plătit în fiecare lună salariul reclamantului pentru toate turele realizate în luna respectivă, iar salariul este calculat în raport de media lunară de ture de 10,4 prevăzută în contractul colectiv de muncă şi la această medie se adaugă celelalte ture efectuate printr-un spor la salariul tarifar primit pentru media de 10,4 ture, deoarece în acest mod nu se respectă dispoziţiile art.120 Codul muncii care stabileşte că toate orele lucrate peste norma săptămânală de 40 de ore reprezintă ore suplimentare şi se plătesc ca atare. Practic, angajatorul realizează următorul mod de plată la salariul tarifar lunar: calculează valoarea unei ture prin împărţirea salariului tarifar la media de 10,4 ture prevăzută în contractul colectiv de muncă şi obţine o valoare pe care o înmulţeşte cu turele efectuate peste media de 10,4 ture şi valoarea obţinută o adaugă la salariul tarifar, fără a evidenţia în acest mod orele suplimentare prestate efectiv de către angajat şi care reprezintă diferenţa dintre orele efectiv lucrate în toate turele şi norma lunară prevăzută de art.112 Codul muncii.

Pentru considerentele menţionate anterior instanţa a apreciat că în interpretarea dispoziţiilor codului muncii, toată activitatea prestată de către reclamant lunar, peste norma lunară calculată la o valoare de 40 de ore săptămânal în raport de numărul de săptămâni din lună reprezintă ore suplimentare în accepţiunea prevăzută de art.120 Codul muncii şi, cum potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, aceste ore suplimentare nu au fost compensate cu ore libere plătite, angajatorul datorează valoarea acestor ore suplimentare cu sporul prevăzut de art.123 Codul muncii, spor calculat de domnul expert F. A. prin suplimentul la raport depus la dosar la data de 20.06.2012.

Datorită faptului că programul de lucru al reclamantului se desfăşoară în ture de câte 24 de ore, rezultă că din fiecare tură o perioadă de 8 ore reprezintă muncă pe timp de noapte deoarece, indiferent de momentul la care ar începe fiecare tură de 24 de ore reclamantul lucrează în perioada 22,00-06,00, perioadă care este considerată de art.125 Codul muncii muncă de noapte şi este remunerată potrivit dispoziţiilor art.126 Codul muncii cu un spor de 25% din salariul de bază. Din acest motiv numărul de ore suplimentare prestate de către reclamant peste norma lunară va fi compusă din orele plătite cu spor de noapte, şi anume o treime din totalul orelor suplimentare, şi restul de ore suplimentare plătite cu sporul prevăzut de art.123 alin.2 Codul muncii. Această valoare se ridică pentru reclamant, conform raportului de expertiză întocmit în cauză la suma brută de 91057 lei, însă din valoarea obţinută pentru aceste ore suplimentare prestate se va scădea suma primită lunar în toată această perioadă de către reclamant cu titlu de consemn la domiciliu, şi anume suma de 19448 lei brut, rezultând o diferenţă de 71866 lei datorată de către angajator cu titlu de ore suplimentare prestate de către reclamant pentru perioada în discuţie.

În ceea ce priveşte apărările societăţii pârâte privitoare la faptul că a achitat toate orele prestate efectiv de către reclamant prin plata turelor suplimentare realizate peste media lunară de 10,4 ture, instanţa a apreciat că acestea nu sunt întemeiate căci, după cum s-a arătat, modalitatea de salarizare adoptată de către societatea reclamantă şi stabilită prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate vine în contradicţie cu dispoziţiile codului muncii care impun o normă maximă lunară rezultând din aplicarea normei săptămânale de lucru de 40 de ore prevăzută de art.112 Codul muncii.

Instanţa nu s-a mai pronunţat supra apărărilor invocate de societatea pârâtă în legătură cu activitatea prestată efectiv de către reclamant în perioada celor 16 ore de consemn la domiciliu deoarece, în raport de precizarea cererii de chemare în judecată depusă la data de 01.06.2012 de către reclamant, obiectul litigiului poartă doar asupra orelor prestate efectiv de către reclamant în sistem lunar de ture şi modalitatea de plată a acestor ore realizată de către societatea pârâtă.

În baza art. 274 Cod procedură civilă a fost obligată societatea pârâtă la plata către reclamant a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, suma reprezentând onorariu expert achitat de reclamantul A. S.-I. cu chitanţele depuse la dosar pentru expertiza specialitatea protecţia muncii şi expertiza specialitatea efectuate în cauză.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta S. C. CEZ DISTRIBUŢIE S.A criticând-o pentru nelegalitate şi netemeienicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată că, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a pretins că cele 16 ore de consemn la domiciliu ar constitui ore suplimentare şi ar trebui remunerate ca atare. În principal reclamantul a argumentat că acesta prestează muncă suplimentară în timpul orelor de consemn la domiciliu şi că sistemul de remunerare prin plata salariului în funcţie de numărul de ture lucrate şi spor de consemn la domiciliu s-ar aplica numai în situaţia în care acestuia i-ar fi oferite condiţii de locuit pentru sine şi pentru întreaga familie.

Precizează că, prin probele administrate la dosar – în special declaraţiile de martori (colegi de serviciu ai reclamantului, electricieni în aceeaşi staţie) administrate – subscrisa a demonstrat în esenţă două aspecte importante şi faptul că reclamantului i s-au acordat condiţii de locuit normale pentru a se putea odihni pe perioada consemnului la domiciliu si faptul că reclamantul nu a prestat efectiv muncă în perioada de consemn la domiciliu şi că durata eventualelor activităţi prestate de reclamant din proprie iniţiativă (deci, fără a fi solicitate de dispecerul staţiei electrice) este foarte redusă. De asemenea, arată că au depus la dosarul cauzei şi jurnalele de tură pentru fiecare tură efectuată de reclamant pentru ca instanţa să aibă o imagine clară asupra faptului că activitatea sa se reducea, în general, la 8 ore lucrate efectiv pe tură.

Ulterior, după administrarea aproape tuturor probelor în dosar, la termenul din 07.06.2012 reclamantul şi-a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul micşorării cuantumului pretenţiilor sale prin solicitarea plăţii ca ore suplimentare a numărului de ore ce reprezintă diferenţa dintre numărul de ore prestat lunar calculat după formula:

Număr de ore suplimentare solicitate = (Număr de ture * 24 ore) – (8 ore/zi lucrătoare * Număr zile lucrătoare)

De asemenea, avându-se în vedere faptul că reclamantul a fost deja remunerat cu un spor de 25% din salariul brut pentru prestarea muncii în acest regim de tură de 8 ore lucrate efectiv, cu consemn la domiciliu de 16 ore, urmate de 48 de ore de odihnă, s-a solicitat diminuarea drepturilor băneşti aferente aşa – ziselor orele suplimentare pretinse (calculate potrivit formulei de mai sus) cu cuantumul sumelor acordate cu titlu de spor de consemn.

În urma precizării acţiunii la termenul din 07.06.2012 rezultă că reclamantul a renunţat la toate argumentele iniţial invocate cu privire la activităţile prestate în timpul orelor de consemn la domiciliu şi cu privire la condiţiile de locuit furnizate de Societate.

Ca atare, chestiunea esenţială în litigiu priveşte definirea duratei normale a timpului de lucru şi definirea orelor suplimentare. Din punctul de vedere al reclamantului problema poate fi rezumată astfel: durata normală a timpului de lucru este de 8 ore în fiecare zi lucrătoare a lunii, şi toate orele care depăşesc această durată ar constitui ore suplimentare care ar trebui achitate ca atare.

Consideră că, în mod eronat a apreciat prima instanţă că argumentele subscrisei cu privire la activităţile efectuate în concret de intimatul reclamant pe parcursul perioadei de consemn la domiciliu nu ar fi avut relevanţă, deoarece aşa cum vom arăta mai jos intimatul-reclamant era încadrat într-un program de lucru ce presupunea prestarea activităţii timp de 8 ore în fiecare tură, care erau urmate de 16 ore în care reclamantul beneficia de principiu de timp liber.

Conform Anexei nr. 6 la Contractul Colectiv de Muncă CEZ Distribuţie, numai activităţile efectiv prestate în cursul orelor de consemn la domiciliu puteau constitui ore suplimentare.

Ca urmare, pentru a determina dacă intimatul reclamant a prestat ore suplimentare, în faza de fond a dosarului ar fi trebuit administrată o expertiză în specialitatea electroenergetică în cadrul căreia expertul să fi determinat ce activităţi a efectuat intimatul – reclamant în perioada de consemn la domiciliu, dacă acestea au avut legătură cu sarcinile de serviciu ale intimatului – reclamant şi ce durată au avut acestea.

În sectorul de activitate energie electrică este incidenţă necesitatea organizării programului de lucru în ture, pentru a se asigura buna funcţionare a staţiilor de exploatare. Ca urmare, la nivelul subscrisei s-a convenit prin Contractul Colectiv de Muncă CEZ Distribuţie organizarea programului de lucru în ture la anumite locuri determinate, stipulându-se că durata normală a timpului de lucru este de 8 ore/tură, urmate de 16 ore de consemn la domiciliu, la rândul lor urmate de alte 48 de ore libere. Aşadar, prin Contractul Colectiv de Muncă CF7 Distribuţie s-a stabilit o durată mai mică a timpului normal de lucru decât cea maximală prevăzută de lege ceea ce nu poate conduce la concluzia că prin organizarea în acest mod a timpului de lucru s-ar ajunge întotdeauna la prestarea de ore suplimentare.

Ca urmare, sunt eronate susţinerile instanţei în sensul că prin Contractul Colectiv de Muncă CEZ Distribuţie s-ar fi agreat stabilirea unui program în ture de câte 24 de ore lucrătoare, urmate de 48 de ore de odihnă.

Potrivit art. 2.8 alin. (1) din Contractul Colectiv de Muncă CEZ Distribuţie „Timpul efectiv lucrat în instalaţii de către personalul consemnat la domiciliu constituie ore suplimentare”. Aşadar, în mod contractual, părţile au agreat că nu simpla petrecere a timpului în cadrul celor 16 ore de consemn la domiciliu reprezintă timp efectiv lucrat, ci doar acea perioadă de timp în care salariatul prestează efectiv activităţi specifice. Acest mod de stabilire a timpului de muncă efectiv lucrat este în deplin acord cu prevederile Codului muncii care stabilesc expres că timpul de muncă este perioada în care salariatul aflat la dispoziţia angajatorului îndeplineşte sarcini şi atribuţii.

Această reglementare este explicitată de prevederile Regulamentului privind salarizarea şi modul de organizare a activităţii de exploatare de la domiciliu a staţiilor electrice (“Regulamentul”) care constituie Anexa nr. 6 la CCM CEZ Distribuţie (ataşat ca Anexa nr. 3 la întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond), activitatea reclamantului şi salariul acestuia sunt reglementate astfel:

a) programul de lucru al electricienilor este prevăzut în ture de 24 de ore, din care 8 ore constituie durata normală a timpului de lucru pe fiecare tură, aceştia având obligaţia să lucreze efectiv în staţia electrică în acest interval, urmând ca în restul de 16 ore să fie consemnaţi la domiciliu, cu obligaţia de a interveni, fie la declanşarea alarmei, fie la cererea expresă a dispecerului de serviciu: pe durata celor 16 ore de consemn salariatul nu prestează muncă în favoarea Societăţii, ci se poate odihni sau îşi poate petrece timpul cum consideră de cuviinţă.

Pentru cele 16 ore de consemn pe fiecare ciclu de 24 de ore, reclamantul beneficiază de un spor de 25% din salariul de bază brut, rezultând o nouă valoare a salariului brut pe baza căreia se determină valoarea turei medii.

Susţine că, soluţia pronunţată de prima instanţă este netemeinică şi nelegală întrucât:

a) aceasta a apreciat în mod greşit că o tură de 24 de ore ar reprezenta un număr de 24 de ore lucrate, fapt “care ar genera existenţa de ore suplimentare ce s-ar impune a fi remunerate suplimentar. în mod corect salariatul prestează în cadrul unei ture de 24 de ore un număr de 8 ore lucrate efectiv la care se adaugă de la caz la caz un timp de lucru numai în situaţiile în care, fie există o solicitare expresă a dispecerului de realizare a unor sarcini şi atribuţii specifice; pentru simplul fapt că salariatul se afla în consemn încă 16 ore în cadrul unei ture, acesta beneficiază de un spor de 25% care a fost întotdeauna achitat;

b) expertiza pe care instanţa şi-a fundamentat soluţia pronunţată nu a determinat timpul efectiv lucrat în cadrul celor 16 ore de consemn la domiciliu, reţinând că nu are cum sa stabilească acest timp; în realitate, expertul şi instanţa ar fi trebuit să aibă în vedere declaraţiile martorilor audiaţi în cauză pentru a determina cel puţin valoarea medie a timpului efectiv lucrat în cadrul consemnului la domiciliu;

c) instanţa a reţinut în mod greşit că modul de organizare a timpului de muncă şi modalitatea de remunerare stabilită de părţi prin Contractul Colectiv de Muncă aplicabil ar contraveni dispoziţiilor art. 120 din Codul muncii; pe de o parte, instanţa nu a fost investită să analizeze legalitatea şi valabilitatea dispoziţiilor Contractul Colectiv de Muncă, motiv pentru care avea obligaţia de a avea în vedere conţinutul acestuia la pronunţarea soluţiei recurate; pe de altă parte, nu s-a avut în vedere ca prin acordarea unui timp liber de 48 de ore, s-a produs o compensare a eventualului timp de muncă suplimentar.

d) Având în vedere argumentele anterior expuse, este eronata reţinerea că întotdeauna în cadrul unei ture de 24 de ore, salariatul prestează muncă pe timp de noapte întrucât, aşa cum am arătat anterior, numai 8 ore

reprezentau timp de muncă şi nu întotdeauna aceste 8 ore erau repartizate în intervalul orelor 22 si 6.

Având în vedere argumentele expuse, se solicită admiterea recursul, modificarea în tot sentinţei recurată, constatarea că (a) timpul normal de muncă în cadrul Societăţii în ceea ce priveşte instalaţiile electrice cu exploatare de la domiciliu este de 8 ore pe tură de lucru, şi că (b) orele de consemn la domiciliu nu se înscriu în noţiunea de timp normal de muncă deoarece pe durata acestora angajatul nu prestează activitate în folosul Societăţii, şi pe cale de consecinţă respingerea cererii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată conform dovezilor depuse.

În drept se invocă dispoziţiile art. 304 pct. (9) Cod procedură civilă, art. 3041 Cod procedură civilă, art. 108 Codul muncii, precum şi toate celelalte prevederi legale expres menţionate mai sus.

Legal citat intimatul reclamant A.S.I. a formulat întâmpinare la motivele de recurs, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei pronunţată de Tribunalul Gorj.

În întâmpinare, arată că, sistemul de lucru în ture (schimburi) reprezintă, prin definiţie potrivit Codului muncii. Contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 20072010, potrivit întregii literaturi juridice şi practicii judiciare o formă de organizare a timpului de muncă, şi nu o formă de organizare a vreunei perioade de repaus.

Astfel, potrivit art. 1311 Codul muncii în vigoare pe perioada în litigiu, ” muncă în schimburi reprezintă orice mod de organizare a programului de lucru, potrivit căruia salariaţii se succed unul pe altul la acelaşi post de muncă, potrivit unui anumit program…”.

De asemenea, potrivit art. 10 alin. 7 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, “La locurile de muncă unde, datorită specificului activităţii, nu există posibilitatea încadrării în durata normală a timpului zilnic de lucru pot fi stabilite forme specifice de organizare a timpului de lucru, după caz, în tură, tură continuă, turnus, program fracţionat…”.

În concluzie, reclamantul lucra în ture de 24 de ore, ceea ce înseamnă că, potrivit definiţiei, 24 de ore reprezintă timp de muncă, tura fiind o formă specifică de organizare a timpului de muncă.

Cele arătate mai sus se coroborează cu dispoziţiile art. 116 Codul muncii în vigoarea pe perioada în litigiu, care reglementează evidenţa orelor de muncă -“angajatorul are obligaţia de a ţine evidenţa orelor de muncă prestate de fiecare salariat…”.

Pe perioada noiembrie 2007-martie 2008, acest sistem de lucru în ture este evident, fiind completate rubricile cu numărul de ture efectuate.

Situaţia este şi mai clară în restul Foilor colective de prezenţă, în care se menţionează expres numărul de ture efectuate, dar şi faptul că Norma este de 24/zi, ceea ce corespunde evident sistemului de lucru în ture de 24 de ore.

Mai mult decât atât, în nici o foaie colectivă de prezenţă nu sunt menţionate un număr de ore de consemn, deşi exista o astfel de rubrică, consecinţă logică a faptului că se lucra în ture de 24 de ore, acesta constituind şi norma.

Corespunzător art. 116 Codul muncii, Anexa nr. Anexa 6′ lit. A prevede că „pontarea personalului se face conform turelor efectiv prestate…”.

Ori, Codul muncii prevede obligativitatea evidenţierii orelor de muncă, nu a pauzelor/perioadelor de odihnă, ceea ce însemnă că pontarea turei reprezintă evident pontarea celor 24 de ore timp de muncă, consecinţă a sistemului de lucru aplicat.

A mai arătat că, este de observat şi faptul că, tot potrivit Anexei 6 lit. A, care stabileşte Regulamentul privind salarizarea şi modul de organizare a activităţii de exploatare de la domiciliu a staţiilor electrice, „după tura de 24 ore pe serviciu, electricianul are 48 ore libere”.

Precizează că, prin modul în care angajatorul înţelege noţiunea de tură este evident că ei niciodată nu vor plăti orele suplimentare potrivit Codului muncii, ceea ce prima instanţă a şi constatat, admiţând acţiunea.

Consideră că, instanţa nu numai că poate, dar are şi obligaţia de a constata dacă simt respectate dispoziţiile Codului muncii.

Susţinerea recurentei că prin acordarea celor 48 de ore libere s-a produs o compensare a eventualului timp de muncă suplimentar este, de asemenea o inducere în eroare, deoarece, aşa cum s-a arătat, aceste 48 de ore erau neplătite, ceea ce expertul a constatat, fiind acordate în temeiul art. 115 Codul muncii (durata timpului de lucru pentru activităţi specifice) şi nu în temeiul art. 122 Codul muncii (compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite).

În drept, îşi întemeiază întâmpinarea, pe dispoziţiile art. 115-118 Cod procedură civilă, Codul muncii, Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, contractul individual de muncă, Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010.

Recursul este fondat.

Potrivit art.129 alin. 5 Cod procedură civilă, judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc.

Potrivit art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă cu toate acestea, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.

Potrivit art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.

În cauza de faţă, intimatul reclamant A. S.I. a solicitat obligarea unităţii recurente să-i plătească pe perioada 04.10.2007-04.10.2010 diferenţele de natură salarială ce i se cuvin pentru cele 16 ore suplimentare lucrate peste programul de 8 ore, la fiecare tură, în calitate de electrician şef de tură. În precizarea făcută la fila 237 din volumul III al dosarului, intimatul reclamant a solicitat obligarea unităţii recurente să-i plătească pe aceeaşi perioadă diferenţele de natură salarială ce i se cuvin pentru orele lucrate suplimentar peste normativul lunar, care depăşesc norma de 40 de ore pe săptămână.

Din interpretarea dispoziţiilor Anexei 61 la Regulamentul intern al unităţii şi a prevederilor art. 112-116, 120 şi 123 Codul muncii, instanţa de fond a apreciat că toată activitatea prestată de către reclamant lunar, peste norma lunară calculată la o valoare de 40 de ore săptămânal reprezintă ore suplimentare şi se plătesc ca atare.

Pornind de la natura obiectului cererii cu care a fost investită instanţa de fond, aceasta avea obligaţia să stabilească natura drepturilor solicitate de către reclamant, având în vedere domeniul de activitate al societăţii recurente şi specificul acesteia, ca furnizor de energie electrică, fiind unitate cu program continuu. Există o deosebire a modului d e organizare a timpului d e muncă între unităţile cu program normal de muncă şi unităţile aşa-zis cu foc continuu, cum este cazul recurentei.

Stabilirea zilei de muncă de 8 ore, deci a săptămânii de 40 de ore, constituie regula de aplicare generală. Durata de 8 ore a zilei de muncă asigură desfăşurarea în condiţii obişnuite a procesului de producţie, răspunzând cerinţelor de ordin biologic, material şi social ale salariaţilor. Pentru anumite locuri de muncă, astfel cum este prevăzut şi în art. 10 alin.7 din CCM naţional 2007-2010 se pot stabili forme specifice de organizare a timpului d e lucru, după caz, în tură, tură continuă, turnus, program fracţional.

Orele prestate la solicitarea angajatorului peste programul normal de lucru sunt, de regulă, ore suplimentare. În doctrină s-a statuat că prestarea muncii în orele suplimentare constituie o excepţie, deoarece, de regulă, sarcinile de producţie trebuie să fie realizate, într-o bună organizare, în timpul programului de lucru. Acesta este unul dintre motivele pentru care în contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional s-a prevăzut că salariaţii pot fi chemaţi să presteze ore suplimentare numai cu consimţământul lor.

Regimul legal al orelor suplimentare fiind restrictiv, prestarea acestora fără existenţa aprobării prealabile necesare sau cu depăşirea plafonului maxim atrage răspunderea materială a celor vinovaţi, care au dispus efectuarea muncii peste durata normală a timpului de lucru. În toate cazurile, prestarea muncii în aceste condiţii se justifică pentru realizarea unor lucrări sau unor producţii suplimentare, doctrina statuând că în situaţiile în care s-ar dovedi că orele suplimentare nu au această motivare obiectivă, cheltuielile făcute pentru prestarea lor pot fi considerate un prejudiciu, susceptibil de a atrage răspunderea celor vinovaţi.

În cazul unităţilor cu program continuu – cum este cazul recurentei – cerinţele continuităţii producţiei determină organizarea timpului d e muncă prin instituirea unui program în ture. Acest fapt impune o delimitare concretă a noţiunii de ore suplimentare faţă de aceea a prestării activităţii în ture cu consemn la domiciliu . Reţinerea instanţei de fond în sensul că unitatea recurentă trebuia să respecte norma săptămânală de 40 de ore este corectă, dar era necesar să stabilească natura juridică a drepturilor solicitate de reclamant pentru orele prestate peste durata normală a timpului d e muncă de 40 de ore pe săptămână, având în vedere regimul juridic diferit al situaţiilor în care s-a aflat salariatul la locul de muncă.

Astfel, intimatul reclamant avea potrivit Regulamentului intern reprezentat de Anexa 61 la CCM încheiat la nivel de unitate un program de lucru în ture de 24 de ore, din care 8 ore în instalaţii şi restul de 16 ore consemn la domiciliu, având obligaţia de a interveni operativ în instalaţii. Tot aici se prevede că după tura de 24 ore de serviciu, electricianul are 48 de ore libere. Prin urmare, turele considerate peste programul normal de muncă se compun tot din 8 ore lucrate în instalaţii şi 16 ore consemn la domiciliu. Instanţa de fond concluzionează în mod global că tot ce depăşeşte norma săptămânală de 40 de ore reprezintă ore suplimentare şi trebuie plătite ca atare.

Curtea apreciază că această abordare globală a orelor ce depăşesc norma săptămânală nu este cea corectă, întrucât instanţa nu ţine cont de specificul activităţii unităţii şi de regimul juridic diferit al situaţiilor în care s-a aflat reclamantul la locul de muncă, fapt ce impunea instanţei să stabilească natura drepturilor solicitate de către reclamant: drepturi salariale rezultate din prestarea de ore suplimentare peste normativul legal săptămânal şi despăgubiri reprezentate de orele în care acesta a fost consemnat să rămână în cadrul unităţii.

Această distincţie se impune a fi făcută, întrucât potrivit art. 2.8 din CCM la nivel de unitate, orele suplimentare sunt reprezentate de timpul efectiv lucrat în instalaţii de către personalul consemnat la domiciliu. Ori, sintagma timp efectiv lucrat desemnează perioada în care salariatul desfăşoară activitate în mod efectiv în instalaţii şi nu perioada în care acesta este doar prezent în cadrul unităţii. Prin urmare, în cadrul turelor apreciate ca desfăşurate peste normativul legal, era necesar ca instanţa să administreze toate probele necesare pentru a determina ce activităţi a desfăşurat intimatul reclamant în perioada de consemn la domiciliu, durata acestora, precum şi dacă aceste activităţi au legătură cu sarcinile de serviciu ale salariatului. Expertul desemnat în cauză a arătat că nu este în măsură să cuantifice aceste ore suplimentare, astfel încât instanţa trebuia să pună în discuţie necesitatea şi utilitatea probei cu expertiza electroenergetică propusă de recurentă.

În ceea ce priveşte restul perioadei de timp din cadrul celor 16 ore din turele lucrate peste normativul legal, aceasta a reprezentat o perioadă în care intimatul reclamant însuşi recunoaşte că nu a prestat activitatea obişnuită de electrician, ci doar a fost prezent în cadrul unităţii prin consemn pentru a putea interveni prompt în caz de nevoie. Curtea apreciază că pentru această perioadă intimatul reclamant este îndreptăţit la despăgubiri, în considerarea faptului că în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi în regulamentul intern s-a prevăzut noţiunea de „ consemn la domiciliu ” şi nu „ consemn la unitate ”, cum s-a procedat în realitate. Sintagma consemn la domiciliu reprezintă consemn la adresa unde locuieşte în mod stabil şi permanent salariatul, care este menţionată în actul de identitate. Ori, în cauza de faţă, consemnul se desfăşura în cadrul unităţii, în condiţii improprii, întrucât, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi la fond, intrarea în camera rezervată celor care desfăşurau consemnul se face direct din camera de comandă, în perioada celor 16 ore de consemn salariatul fiind expus un timp îndelungat şi în mod direct influenţelor nocive ale radiaţiilor electromagnetice, salariatul aflându-se permanent în acest câmp de radiaţii un număr de 24 de ore neîntrerupt.

De asemenea, deşi conform prevederilor Regulamentului intern – Anexa 61 unitatea avea obligaţia de a crea condiţii de locuit cu toate facilităţile pentru salariat şi familia acestuia, această obligaţie nu a fost îndeplinită. Cu toate acestea, Curtea apreciază că drepturile ce decurg din faptul că salariatul este consemnat în cadrul unităţii, în afara perioadelor în care intervine la instalaţii, nu pot reprezenta drepturi băneşti din ore suplimentare, ci despăgubiri, astfel cum s-a arătat.

Având în vedere cele reţinute, se constată că instanţa de fond sub anumite aspecte nu a analizat cauza.

În raport de prevederile art. 305 Cod procedură civilă, în instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor. Cum în cauza de faţă este necesară efectuarea unei expertize în specialitatea electroenergetică, pentru cererea ce vizează orele suplimentare, precum şi administrarea oricărei probe pe care instanţa o consideră utilă în soluţionarea cererii ce vizează acordarea despăgubirilor, soluţia care se impune în baza art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă este aceea de admitere a recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

în rejudecare, instanţa va pune în discuţie efectuarea unei expertize în specialitatea electroenergetică, în sensul celor menţionate în cuprinsul prezentelor considerente şi va administra toate probele pe care le va considera necesare şi utile pentru a cuantifica valoarea despăgubirilor cuvenite intimatului reclamant, astfel cum s-a arătat. Instanţa va avea în vedere însă şi faptul că pentru specificul acestei perioade de consemn intimatul reclamant a primit un spor de consemn de 25% şi un spor de izolare de 10%, astfel cum rezultă din tabelul cu sporurile de care a beneficiat intimatul, existent în cadrul raportului de expertiză întocmit de expert F. A. ( fila 152, dosar fond – Vol. III). De asemenea, va avea în vedere în ce măsură cele 48 de ore libere, după tura de 24 de ore au fost sau nu plătite şi vor fi avute în vedere şi calculate în mod corespunzător perioadele lucrate în timpul nopţii, în timpul zilelor de sâmbătă şi duminică, ori sărbători legale, reţinându-se drepturile care deja au fost achitate de unitatea recurentă. (Decizia civilă nr. 9933/18.10.2012 – Secţia I civilă, rezumat judecător Cristina Raicea)