Prin decizia civilă nr. 1212 a fost respins recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 2243/2003 ca nefondat, cu opinie separată. Interes prezintă aprecierea diferită, în opinia judecătorilor instanţei de recurs, asupra calităţii de organ competent să emită decizia de desfacere a contractului individual de muncă.
în opinia separată se susţine că, în baza art. 24 alin. 1 din Legea nr. 440/2002 privind aprobarea O.U.G. nr. 237/2000 de înfiinţare a Societăţii naţionale de „îmbunătăţiri funciare”, competenţa de emitere a deciziei revenea Consiliului de administraţie al intimatei. Potrivit textului de lege invocat, personalul de conducere al intimatei şi al sucursalelor este numit şi concediat de către Consiliul de administraţie, la propunerea directorului general. Interpretat sistematic, textul invocat se referă la competenţa decizională în luarea măsurii concedierii care aparţine Consiliului de administraţie, la propunerea directorului general. Executarea/punerea în aplicare a acestei măsuri astfel hotărâte este de competenţa directorului general, în calitate de reprezentant legal al intimatei, ca act final al manifestării voinţei juridice sociale.
Decizia de desfacere a contractului de muncă, în sens de nogotium juris, reprezintă actul juridic unilateral prin care intimata şi-a exercitat dreptul de a înceta raporturile de muncă la iniţiativa sa. Or, în opinia separată, nu se distinge între organul colegial de conducere cu atribuţii decizionale şi reprezentantul legal – persoană fizică ca autoritate executivă, competentă a încheia acte juridice în numele şi pe seama intimatei, inclusiv acte juridice unilaterale de dreptul muncii, precum decizia de desfacere a contractului individual de muncă.
Curtea de Apel Bucureşti, decizia civilă nr. 1212 din 2003
