C. muncii, art. 271 alin. (1)
Salariatul avea obligaţia să ia toate măsurile pentru efectuarea pazei, să anunţe şeful ierarhic pentru furturile din zonă, să întoc
mească procese-verbale de constatarea contravenţiei pentru persoanele vinovate şi să solicite sprijinul ocolului silvic, organelor de poliţie şi jandarmi, în vederea efectuării de pânde, patrule etc.
între părţi există un raport juridic de muncă, în cadrul căruia salariatul nu şi-a respectat obligaţiile de serviciu consemnate în fişa postului, astfel încât s-a creat prejudiciul ce se impune a fi reparat.
Respingerea contestaţiei formulate împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă nu poate duce la concluzia că nu ar fi îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale, întrucât condiţiile răspunderii disciplinare (reglementată de art. 263 şi urm. C. muncii) sunt diferite de cele ale răspunderii patrimoniale (reglementată de art. 269 şi urm. C. muncii).
C.A. Piteşti, s. civ., confl. mun., asig. soc., min. şi fam., decizia nr. 545/R-CM/2008, în Jurindex
In rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 345 din 9 aprilie 2008 a fost admisă acţiunea şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 5.853,0745 lei despăgubiri, reprezentând contravaloare prejudiciu. Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că pârâtul U.G. a îndeplinit activitate de pădurar – gestionar al Cantonului nr. 1 E. aparţinând de Ocolul Silvic Rm. V. Prin raportul nr. 2429 din 5 mai 2004 înregistrat la Direcţia Silvică sub nr. 4501 din 6 mai 2004 s-a constatat de către inspecţia de fond efectuată în perioada 6-16 aprilie 2004 că nu se justifică o cantitate de material lemnos provenită din arbori tăiaţi ilegal.
Prin decizia nr. 318 din 18 mai 2004 reclamanta a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă al contestatorului U.G, în baza art. 264 alin. (2) C. muncii, reţinând că în urma inspecţici de fond s-a înregistrat o pagubă în volum de 114,648 mc. din care 111,756 mc. nejustificaţi cu o valoare de 58.530.745 lei, provenită din arbori tăiaţi
ilegal. împotriva acestei decizii, pârâtul a formulat contestaţie, apreciind că măsura luată prin decizia de mai sus este nelegală şi că decizia a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 268 alin. (2) lit. c) C. muncii.
Prin sentinţa civilă nr. 1075 din 9 decembrie 2004 pronunţată în dosarul nr. 708/2004 al Tribunalul Vâlcea, modificată în totalitate prin decizia civilă nr. 112 din 22 martie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, s-a respins contestaţia formulată pârâtul – contestator U.G. împotriva deciziei nr. 318 din 18 mai 2004.
Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut în baza expertizelor tehnice efectuate în cauză la instanţa de fond, că tăierile ilegale de
arbori carc sunt consemnate şi în actul de control efectuat în perioada
6-16 aprilie 2004 au fost recunoscute de contestator şi că este vorba de un număr de 405 arbori cu un volum de 111,756 mc., cu o valoare de 58.530.745 lei inclusiv TVA. Pârâtul a menţionat că nu a putut efectua serviciul de pază al cantonului, deoarece a avut în gestiune şi depozitul de material lemnos din punctul „P.”, de unde nu a putut să lipsească deoarece a primit şi expediat material lemnos.
De asemenea, în dosarul nr. 708/2004 al Tribunalului Vâlcea, s-a constatat în mod irevocabil că pârâtul avea obligaţia să ia toate măsurile pentru efectuarea pazei, să anunţe şeful ierarhic pentru furturile din zonă, să întocmească procese-verbale de constatarea contravenţiei pentru persoanele vinovate şi să solicite sprijinul ocolului silvic, organelor de poliţie şi jandarmi, în vederea efectuării de pânde, patrule
etc. In acest sens, s-a concluzionat că pârâtul nu a efectuat paza cantonului în mod corespunzător şi nici nu a cunoscut de existenţa furturilor pentru a le putea preveni, astfel încât în cantonul său s-a produs o pagubă mai mare de 15 mc., motiv pentru care în temeiul dispoziţiilor art. 59 lit. 3 din contractul colectiv de muncă s-a luat măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă.
A apreciat tribunalul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 271 alin. (1) C. muncii, pentru a exista răspunderea patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia, sub forma culpei, a salariatului.
In raport de probatoriul administrat în dosarul ataşat, instanţa a constatat că între părţi există un raport juridic de muncă, în cadrul căruia pârâtul nu şi-a respectat obligaţiile de serviciu consemnate în fişa postului astfel încât s-a creat prejudiciul, motiv pentru care a admis în totalitate acţiunea.
In termen legal, pârâtul a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., după cum urmează:
Analizând sentinţa recurată în raport de criticile aduse, Curtea reţine următoarele:
Condiţiile răspunderii disciplinare sunt diferite într-adevăr faţă de condiţiile răspunderii patrimoniale, însă în dosarul ataşat a fost administrată şi o expertiză, care a avut ca obiectiv stabilirea prejudiciului
real produs prin fapta contestatorului. Expertul a concluzionat că există un prcjudiciu de 58.530.745 lei vechi, concluzii asupra cărora con testatorul nu a avut obiecţiuni, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 20 octombrie 2004.
Aşadar, chiar dacă în dosarul ataşat au fost administrate probe în legătură cu îndeplinirea condiţiilor abaterii disciplinare, totuşi, aşa cum s-a arătat, instanţa a administrat şi probe în legătură cu întinderea prejudiciului. Ca atare, în mod corect a procedat prima instanţă atunci când a valorificat probele extrajudiciare administrate într-un alt dosar, deoarece ele erau utile şi pertinente soluţionării prezentei cauze şi au fost administrate în contradictoriu cu aceleaşi părţi.
Din cuprinsul hotărârii recurate rezultă că aceasta a fost motivată de către prima instanţă, care a făcut trimitere la condiţiile reglementate de art. 271 alin. (1) C. muncii privind răspunderea patrimonială, precum şi la probele ce au stat la baza pronunţării soluţiei.
Este reală susţinerea recurentului, în sensul că faptul respingerii contestaţiei formulate împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă nu poate duce la concluzia că ar fi îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale.
Aşa cum s-a arătat şi în analiza celui dintâi motiv de recurs, condiţiile răspunderii disciplinare (reglementată de art. 263 şi urm. C. muncii) sunt diferite de cele ale răspunderii patrimoniale (reglementată de art. 269 şi urm. C. muncii), iar prima instanţă a arătat care sunt condiţiile acestei din urmă răspunderi: calitatea de salariat a recurentului la societatea reclamantă, fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia salariatului. îndeplinirea tuturor acestor condiţii, inclusiv a existenţei şi întinderii prejudiciului rezultă din probele administrate în dosarul ataşat.
In ceea ce priveşte posibilitatea reclamantei-intimate de a emite ordin pentru recuperarea prejudiciului (iar nu de a promova o acţiune în pretenţii), prin decizia de casare nr. 1294/R-C din 19 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti s-a stabilit în mod irevocabil că în speţă nu se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/1999, ci dispoziţiile C. muncii.
In legătură cu prescripţia invocată de recurentul-pârât, Curtea constată că potrivit art. 283 alin. (1) lit. c), în cazul răspunderii patrimoniale a salariatului faţă de angajator, termenul de prescripţie este de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune. Prezenta acţiune a fost
promovată la data de 5 aprilie 2007, iar dreptul la acţiune s-a născut la data de 5 mai 2004, dată la care a fost întocmit raportul nr. 2429 prin care Ocolul Silvic a adus la cunoştinţa conducerii unităţii fapta săvârşită de către pârât. Ca atare, Curtea constată că în speţă a fost respectat termenul de prescripţie de 3 ani reglementat de C. muncii.
In fine, Curtea apreciază că instanţa de fond a respectat principiul oralităţii şi contradictorialităţii, atât în primul ciclu procesual, cât şi în cel de-al doilea, şi că prin actele de procedură efectuate nu a încălcat în niciun fel dreptul la apărare al pârâtului şi nici dreptul la un proces echitabil.
De asemenea, apreciază că şi-a îndeplinit rolul activ reglementat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., ataşând dosarul în care erau deja probele administrate în contradictoriu cu părţile din prezenta cauză.
In ceea ce priveşte ultimul motiv de recurs, conform art. 304 C. proc. civ., recursul declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele. Acest text nu trebuie interpretat în sensul că instanţa examinează din oficiu toate aspectele cauzei, ci în sensul că partea interesată (recurentul) poate invoca şi alte motive de recurs decât cele expres şi limitativ enumerate de art. 304 C. proc. civ.
Instanţa, din oficiu, are obligaţia numai de a invoca motivele de ordine publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., or, în speţă, nu există vreun motiv de ordine publică ce ar putea duce la desfiinţarea hotărârii instanţei de fond.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 291 C. muncii şi art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
