C.C. a învestit instanţa cu o contestaţie prin care a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 14/2002, emisă de SC „A-S.P.” SA Constanţa, pentru suma de 659,590.342 lei. în motivare, s-a arătat că C.C. a ocupat funcţia de şef al intimatei până la data de 25.04.2001, dată la care a încetat contractul de muncă, potrivit art. 129 Codul muncii, şi că, prin decizia nr. 1472002, i s-a imputat suma de 659.590.342 lei, reprezentând cota din suma totală de 2.095.721.932 lei, reţinută prin procesul verbal nr. 3440 din 28.12.2001, întocmit de organul C.F.I. al intimatei, din care aferent perioadei ianuarie 1999 – decembrie 2000, 1.035.112.852 lei, cu titlu de concediu de odihnă şi prime de vacanţă, şi 475.284.082 lei cheltuieli plătite la bugetul asigurărilor sociale şi alte bugete.
S-a susţinut că stabilirea condiţiilor de plată şi compensarea concediilor de odihnă, pentru salariaţi s-a realizat la data de 16.12.1998, în cadrul şedinţei Comisiei Paritare Comitet Sindicat şi conducerea intimatei. S-a motivat că situaţia a fost cunoscută de conducerea unităţii, compensarea concediilor de odihnă fiind solicitată de sindicat în vederea echilibrării veniturilor salariale, având în vedere că în lunile cu trafic redus întreg personalul trebuia să efectueze un număr de zile de concedii fără plată. S-a invocat neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 102 Codul muncii, în sensul că nu există prejudiciu efectiv real şi cert.
Din oficiu, instanţa a constatat natura raporturilor comerciale între părţi, răspunderea angajatului în baza mandatului comercial (asimilat administratorului) şi de aici nelegalitatea deciziei de imputare emisă în baza legislaţiei muncii. Drept urmare, Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 1155 din 28.10.2002, a admis contestaţia formulată de contestatoare, în contradictoriu cu intimata SC „A.S.P.” Constanţa, şi a anulat decizia de imputare nr. 14/11.02.2002 emisă de intimată.
In recurs, curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art 147 din Legea nr. 31/1990, „executarea operaţiunilor societăţii poate fi încredinţată unuia sau mai multor directori executivi ai societăţii. Directorii executivi nu vor putea fi membri în consiliul de administraţie al societăţii. Ei sunt răspunzători fată de societate şi de terţi, ca şi administratorii, pentru neîndeplinirea îndatoririlor lor, conform dispoziţiilor art. 144, chiar dacă ar exista o convenţie contrară”.
în cauza de faţă, contestatoarea a avut încheiat un contract individual de muncă şi primea salariu fix, atribuţiile de contabil şef fiind prevăzute în fişa postului. Din interpretarea dispoziţiilor legale ce reglementează legislaţia muncii se constată că atribuţiile salariatului diferă de cele ale administratorului, răspunderea pentru încălcarea acestora fiind una materială.
Pe fondul cauzei se reţine neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către contestatoare, prin neluarea măsurilor necesare pentru evitarea situaţiei create şi apărarea, prin viză de legalitate (control financiar preventiv), a compensării în bani a concediilor neefectuate. Pe cale de consecinţă, culpa contestatoarei constă în faptul că a aprobat documente justificative care au fost înregistrate în contabilitate, acte ce conţineau operaţii nelegale, sens în care recursul a fost admis şi contestaţia respinsă ca nefondată.
Curtea de Apel Constanţa, decizia civilă nr. 137/C din 2003
