Răspundere conjunctă. Netemeinicia cererii privind obligarea salariaţilor autori ai prejudiciului la plata unei sume globale
C. muncii, art. 39 alin. (2), art. 270, art. 271
1. De vreme ce angajatorul nu a dovedit în cauză valoarea amestecului procesat, valoarea produsului rezultat în urma repro-cesării şi nu se poate verifica dacă prejudiciul pretins a fost reparat integral sau parţial, ca urmare a valorificării amestecului de benzină cu motorină, la preţul ţiţeiului, răspunderea patrimonială a salariaţilor nu poate fi angajată, întrucât prejudiciul nu este cert.
2. Unitatea a solicitat, prin acţiunea dedusă judecăţii, obligarea tuturor salariaţilor pârâţi la plata unei sume globale, deşi răspunderea patrimonială nu este solidară, iar fiecare salariat poate fi obligat doar la plata părţii care îi revine raportat la contribuţia sa la producerea prejudiciului sau la salariul net de la data constatării pagubei.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 4036R din 3 iunie 2009, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 6246 din data de 13 octombrie 2008, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, administrativ şi fiscal, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea reclamantei SC P. SA, în contradictoriu cu pârâţii salariaţi, a fost obligată reclamanta la plata sumei de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtul B.A.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, pârâţii sunt angajaţi ai reclamantei.
S-a constatat că, în data de 17 august 2005 la sccţia de comercializare aparţinând reclamantei, situată în Satu Mare, unde toţi pârâţii îşi desfăşurau activitatea, a avut loc un incident, constând în descărcarea unei cisterne cu motorină într-un rezervor pentru benzină fără plumb. Consecinţa a fost contaminarea acelor produse, astfel cum reiese din actul de constatare întocmit la acea data.
Potrivit art. 270 alin. (1) C. muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătura cu lor.
S-a apreciat că, pentru angajarea răspunderii civile a salariatului este necesară întrunirea mai multor condiţii, şi anume: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, culpa salariaţilor.
S-a constatat cu privire la prejudiciu că, acesta trebuie să îndeplinească cerinţa de a fi cert, atât sub aspectul existenţei cât şi sub cel al posibilităţii de evaluare, al întinderii, niciuna dintre acestea nefiind întrunite în cauza de faţă.
Astfel, reclamanta evaluează paguba prin raportarea cantităţii de motorină la preţul de vânzare din staţiile sale şi a cantităţii de benzină la preţul de vânzare corespunzător unui kg, însumând rezultatele obţinute. Din suma totală reclamanta a scăzut suma plătită de rafinărie pentru produsul reprocesat.
S-a avut în vedere că întreaga cantitate de produs contaminat, anume 89.882 kg, a fost transportată la rafinăria P., de la care reclamanta se aproviziona şi a fost supusă unei reprocesări, iar din relaţiile date de rafinărie la solicitarea instanţei de judecată şi din raportul de expertiză tehnică, a rezultat că produsul rezultat în urma reprocesării a fost utilizat pentru prelucrarea altor produse până la obţinerea produselor finite, reclamanta încasând de la rafinărie suma de 96.955,52 lei, după cum recunoaşte, pentru utilizarea produsului contaminat.
S-a considerat că, la dosar nu există vreun mod de calcul al acestei sume, astfel încât nu se poate stabili dacă reprezintă valoarea amestecului procesat sau valoarea produsului rezultat în urma reprocesării.
Mai mult, s-a observat că reclamanta raportează cantitatea de combustibil la preţul de vânzare, însă comercializarea este viitoare şi nu poate constitui un punct de reper corect pentru a se putea considera că prejudiciul efectiv consta în echivalentul preţului de vânzare.
S-a reţinut că reclamanta nu precizcază deloc preţul de achiziţie şi nici dacă suma pretinsă reprezintă prejudiciul efectiv sau beneficiul
nerealizat, carc ar putea fi luat în considerare în condiţiile în care a avut ca referinţă preţul de vânzare, iar calculul efectuat de reclamanta nu poate fi avut în vedere în lipsa unei opinii de specialitate, cu atât mai mult cu cât este contestat de pârâţi.
în privinţa pârâţilor, s-a reţinut că răspunderea patrimonială nu este solidară, astfel încât fiecare salariat poate fi obligat la plata părţii care îi revine raportat la contribuţia sa la producerea prejudiciului sau la salariul net de la data constatării pagubei.
Or, reclamanta a luat în considerare câştigul mediu salarial pe ultimele trei luni, după cum s-a menţionat în cererea de chemare în judecată, ceea ce contravine dispoziţiilor imperative ale Codului muncii, astfel că în lipsa unei expertize de specialitate, s-a reţinut că tribunalul nu are posibilitatea de a stabili întinderea părţii ce ar putea fi imputată fiecărui salariat, iar întrucât una dintre condiţiile răspunderii patrimoniale nu este îndeplinită, nu mai este necesară verificarea celorlalte condiţii.
împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către reclamanta SC P. SA, care au criticat-o pentru nelegalitate, pentru următoarele motive:
Instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că pârâţii nu aveau responsabilitate în ceea ce priveşte descărcarea motorinei, raportat la atribuţiile de serviciu descrise în fişa postului, în condiţiile în care aceştia au procedat la descărcarea motorinei în calitate de membrii ai comisiei de recepţie şi autorecepţie din cadrul Secţiei comerciale Satu Mare, numiţi prin Decizia nr. 96/2005, în baza căreia aceştia au obligaţia de a respecta prevederile art. 2 Ordinului MIC nr. 201/2000, respectiv operaţia de „organizarea operaţiunilor de primire, recepţie, depozitare şi manipulare de produse petroliere” şi sarcinile aferente comisiei de recepţie.
S-a precizat că în conformitate cu reglementările cuprinse în capitolul IX din actul normativ sus amintit, s-a constituit comisia de analizare a contaminării, iar din raportul comisiei, respectiv din notele explicative ale pârâţilor a rezultat în mod indubitabil vinovăţia pârâţilor în producerea contaminării a 52197 kg benzină fară plumb cu 37685 kg motorina Euro Diesel.
S-a susţinut că toţi pârâţii au încălcat flagrant dispoziţiile art. 3.1.1. din actul normativ specific activităţii, în sensul în care la această operaţiune nu sunt prevăzute distinct atribuţiile pentru fiecare funcţie deţinută de salariaţi în cadrul comisiei.
S-a menţionat că descărcarea unor cantităţi atât de importante de produse nu se poate realiza de către o singura persoană, ci necesită activitatea tuturor membrilor componenţi, fiind necesar aportul tuturor în realizarea şi respectarea procedurilor aferente recepţiei, or în cauză operaţiunea nu a fost supravegheată şi urmărită în desfăşurarea ei de către pârâţi.
S-a adăugat că se putea evita contaminarea produselor prin urmărirea activităţii de la cuplarea furtunului şi până la finalizarea operaţiunii, dispozitivul de golire putând fi oprit după depistarea greşitei cuplări.
In ceea ce priveşte produsul rezultat în urma contaminării, recurenta a arătat că potrivit expertizei tehnice din dosar, a rezultat clar că acesta nu poate fi folosit ca şi carburant auto sau combustibil, datorită inflamabilităţii foarte mare a amestecului, ca urmare valorificarea amestecului la preţul ţiţeiul este cea mai eficientă modalitate de valorificare.
S-a mai susţinut că instanţa de fond a reţinut eronat că paguba a fost evaluată prin raportare la preţul de vânzare în staţii, întrucât aşa cum reiese şi din adresa numită Calculaţie de preţ la data de 17 august 2005, preţul luat în calcul este preţul de livrare din depozit (preţ care nu este identic cu cel din staţii, deoarece pentru vânzarea în staţii la preţul de depozit se aplică adausul comercial practicat de P.) la care se adaugă conform Codului Fiscal contravaloarea accizei, fond special de produse petroliere, TVA obligatorii prin actul normativ amintit.
S-a susţinut că din suma rezultată s-a scăzut contravaloarea obţinută prin valorificare ca ţiţei brut, rezultând astfel prejudiciul real suferit de unitate, ca urmare a vinovăţiei salariaţilor.
S-a arătat că instanţa de fond a reţinut doar aspectul că pârâţii contestă modul de calcul al prejudiciului, fară a proba greşeala sau nelegalitatea modului de calcul sau a depune vreo probă care să contracareze calculul reclamantei.
S-a invocat art. 39 alin. (2) C. muncii, care stipulează faptul că salariaţii au obligaţia de a îndeplini sarcinile ce le revin la locul de muncă şi s-a menţionat că pentru stabilirea răspunderii patrimoniale, caracterul ilicit al faptei se analizează în raport cu obligaţiile la locul de muncă, în conţinutul cărora sunt incluse pe lângă obligaţiile concrete specifice toate celelalte îndatoriri prevăzute în Instrucţiuni de lucru şi alte acte normative.
S-a adăugat că recurenta a dovedit existenţa elementelor de bază, care antrenează răspunderea materială a persoanelor vinovate şi anume
prejudiciul material, real, cert şi actual, fapta ilicita a pârâţilor, constând în nerespectarca dispoziţiilor legale în legătură cu actcle normative aferente atribuţiilor; raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu; vinovăţia salariaţilor constând tocmai în nerespectarea sarcinilor prevăzute pentru aceştia, în calitate de membrii ai comisiei de recepţie.
Prin întâmpinările formulate, intimaţii au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată următoarele:
Prin cererea adresată instanţei de fond, recurenta reclamantă a solicitat obligarea intimaţilor pârâţi la plata sumei de 252.381,62 lei despăgubiri, reprezentând pagube materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor, în temeiul prevederilor art. 270-271 C. muncii.
Antrenarea răspunderii patrimoniale a intimaţilor, potrivit textului legal indicat drept temei juridic al acţiunii, presupune îndeplinirea cumulativă a anumitor condiţii referitoare la fapta ilicită şi personală a salariatului, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia salariatului.
Prin depunerea la dosarul cauzei a deciziei nr. 96/2005 emisă de către Sucursala Peco Satu Mare din cadrul P. SA, recurenta reclamantă a dovedit că intimaţii pârâţi aveau obligaţia de a respecta prevederile Ordinului nr. 201/2000 referitoare la operaţiunea de organizare a operaţiunilor de primire, recepţie, depozitare şi manipulare de produse petroliere, în calitate de membrii în comisia de recepţie şi auto-recepţie din cadrul Sccţici Comerciale Satu Mare, cu începere din data de 16 iunie 2005.
Ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a acestor atribuţii de serviciu aflate în sarcina intimaţilor pârâţi, în data de 17 august 2005, s-a produs contaminarea produselor petroliere prin descărcarea unei cantităţi de motorină Euro diesel din vagonul de motorină în rezervorul 1 din depozitul de produse petroliere Secţia de Comercializare Satu Mare, în care se afla benzină, produsul contaminat fiind livrat ulterior rafinăriei pentru reprocesare.
Prin adresa nr. 15593 din 4 octombrie 2007 emisă de P. s-a confirmat că produsele contaminate sunt descărcate în circuitul de ţiţei şi se prelucrează, împreună cu acesta, pe tot fluxul rafinăriei, până la obţinerea produselor finite.
Instanţa de fond a avut în vedere toate probele administrate şi a apreciat judicios faptul că prejudiciul pretins în cauză nu îndeplineşte cerinţa de a fi cert, atât sub aspectul existenţei, cât şi sub cel al posibilităţii de evaluare, al întinderii sale.
Astfel, aşa cum rezultă în mod clar din calculaţia de preţ întocmită de către recurenta reclamantă, paguba a fost evaluată de către aceasta în raport de preţul de vânzare al produsului la staţie, compus din preţul de livrare din depozit, accize, TVA şi fond special produse petroliere.
Prin urmare, valoarea determinată în acest mod nu poate fi echivalată cu prejudiciul suferit de către recurenta reclamantă, cu atât mai mult cu cât recurenta reclamantă deşi a confirmat că produsul contaminat s-a reprocesat, recondiţionat şi valorificat, nu a indicat prin acţiunea dedusă judecăţii şi cantitatea de produs contaminat recuperat, costurile pentru recuperare, cantitatea de produs valorificat în urma recondiţionării, preţul menţionat în raportul amintit fiind la kg, iar nu la litru, aşa cum este indicat în staţiile de benzină.
In consecinţă, de vreme ce recurenta reclamantă nu a dovedit în cauză valoarea amestecului procesat, valoarea produsului rezultat în urma reprocesării şi nu se poate verifica că prejudiciul pretins a fost reparat integral sau parţial, ca urmare a valorificării amestecului de benzină cu motorină, la preţul ţiţeiului, Curtea constată că răspunderea patrimonială a intimaţilor nu poate fi angajată în lipsa îndepliniri uneia dintre condiţiile obligatorii pentru angajarea referitoare la existenţa prejudiciului cert.
Totodată, Curtea reţine că recurenta reclamantă a solicitat prin acţiunea dedusă judecăţii obligarea tuturor intimaţilor pârâţi la plata unei sume globale, deşi răspunderea patrimonială nu este solidară, iar fiecare salariat poate fi obligat doar la plata părţii care îi revine raportat la contribuţia sa la producerea prejudiciului sau la salariul net de la data constatării pagubei.
Pentru toate considerentele arătate, văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul.
Curtea va respinge cererea intimatului B.A. de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care la dosarul cauzei nu s-au depus documente justificative privind efectuarea acestora în recurs.
