în condiţiile în care angajatorul a fost de acord cu participarea salariatului la cursul de formare profesională, este lipsit de relevanţă faptul că acel curs nu a fost organizat de către angajator.
Prin prevederile procesului-verbal al Consiliului de administraţie al angajatorului se precizează că, pentru participarea la cursul de formare profesională, se poate absenta până la 25% din programul zilnic de lucru, în intervalul orar 8-13 sau 10-15, iar în termen de o săptămână de la data şedinţei Consiliului de administraţie în care s-a hotărât asupra acestui interval orar, fiecare salariat trebuia să opteze pentru intervalul în care urma să participe la curs. Angajatorul nu a făcut dovada faptului că ar fi adus la cunoştinţa salariatului sancţionat prevederile amintite, pentru ca acesta să-şi manifeste opţiunea pentru intervalul orar în care urma să participe la curs, nici a faptului că i-ar fi solicitat în scris să precizeze acest orar, încuviinţând astfel, în
mod tacit, plecarea recurentului şi a altor colegi la cursurile de specializare.
C.A. Bucureşti, s. a VII-a civ., confl. mun. şi asig. soc.,
dec. nr. 3674/R/25.05.2012
Prin sentinţa civilă nr. 9885/09.11.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII I-a, Conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 45782/3/2010, a fost respinsă contestaţia formulată de contestatorul P.D. împotriva deciziei nr. 16/12.08.2010, prin care s-a aplicat sancţiunea disciplinară a avertismentului, în contradictoriu cu intimatul I.N.M.S.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că petentul, conform datelor din copia cărţii de muncă, este salariatul intimatului, în funcţia de cercetător-medic, specialitatea medicină sportivă.
Potrivit art. 61 alin. (2) din regulamentul intern, personalul cu studii superioare începe programul de lucru la ora 08.00.
Activitatea intimatului se desfaşoară între orele 07.30 – 20.00, conform art. 61 din regulamentul intern, iar art. 62 specifică intervalul 07.30 – 15.30 pentru tura I şi 12.00 – 20.00 pentru tura a doua.
Timpul de muncă este cel pe care salariatul îl foloseşte pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă, durata normală a timpului de lucru este de 8 ore pe zi şi de 40 ore pe săptămână, potrivit art. 109 C. muncii.
In consecinţă, în intervalul 08.00 – 16.00, contestatorul trebuia să se afle la locul de muncă, iar timpul de muncă în acest interval trebuia să-l utilizeze pentru îndeplinirea sarcinilor dc serviciu.
în data de 13.07.2010, în jurul orei 14.00, s-a constatat că acesta era absent dc la locul dc muncă. Articolul 263 alin. (2) C. muncii defineşte abaterea disciplinară ca fiind o faptă în legătură cu şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care a încălcat normele legale, regulamentul intern sau clauzele din CIM.
în speţă, contestatorul, în data de 13.07.2010, a încălcat dispoziţiile art. 108 şi art. 109 C. muncii, deoarece în intervalul de timp de 8 ore pe zi pe care trebuia să le presteze în favoarea angajatorului, pretinde că participa la un curs de pregătire ce nu a fost organizat de către intimat, pentru a fi aplicabile prevederile art. 188-194 din Titlul VI, formarea profesională. Astfel, instanţa a înlăturat susţinerea contestatorului, în sensul că nu se face vinovat de abaterea disciplinară reţinută în sarcina sa prin decizia contestată, deoarece
se afla la un curs de pregătire pentru cea de a doua specializare medicală.
Formarea profesională se poate realiza în condiţiile art. 189 C. muncii, iar participarea la formarea profesională poate avea loc din iniţiativa angajatorului sau a salariatului. Articolul 194 C. muncii prevede posibilitatea ca un salariat să fie scos din activitate pentru o perioadă ce nu depăşeşte 25% din durata zilnică a timpului de lucru, în cazul în care participarea la cursurile sau stagiile de formare profesională este iniţiată de angajator, condiţie ce nu este îndeplinită în speţă, deoarece contestatorul a participat la cursuri pentru cea de-a doua specializare, conform diplomei de la dosar.
în cuprinsul deciziei s-a arătat că acel curs de formare profesională nu a fost organizat de angajator, iar salariatul nu şi-a exercitat nicio atribuţiune de serviciu pe care o avea conform calităţii sale de medic primar de medicină sportivă – şef laborator de cercetare.
Angajatorul a sancţionat abaterea disciplinară a salariatului ca urmare a absenţei de la locul de muncă din timpul programului de lucru, astfel că a înlăturat susţinerea contestatorului că în speţă nu sunt îndeplinite prevederile art. 263 alin. (2) C. muncii.
Principiul nediscriminării s-a apreciat în raport de criteriile prevăzute de art. 5 C. muncii; contestatorul nu a invocat niciunul din criteriile precizate în textul de lege menţionat mai sus, dar a susţinut că este discriminat în raport cu ceilalţi colegi care procedau în acelaşi mod privind programul de lucru. Exprimarea în urmă cu 4 ani a opţiunii de a participa la cursul de pregătire înseamnă că de fapt, de circa 4 ani, contestatorul nu-şi respectă programul de lucru. Acest fapt rezultă şi din împrejurarea susţinută de contestator, în sensul că pleca sistematic la ora 13.00 de la locul de muncă. Conducerea institutului nu a procedat la încheierea unui act adiţional la CIM, în raport de cursul de pregătire al contestatorului, deoarece acest curs nu era de pregătire în specialitatea pentru care deţinea postul, ci reprezenta o pregătire profesională pentru cea de-a doua specializare ce nu a fost organizată de către angajator (diploma fiind emisă de M.S. şi nu de intimat).
In ipoteza hotărârii Consiliului de administraţie al intimatului nr. 4/11.05.2006, ce nu a fost depusă la dosar, contestatorul trebuia să-şi exprime opţiunea pentru unul din intervalele de timp în care participa la cursul pentru cea de-a doua specializare.
împrejurarea că nu şi-a exprimat opţiunea şi că nu se putea verifica intervalul de timp în care participa la cursul pentru cea
de-a doua specializare constituie o nerespectare de către salariat a obligaţiei prevăzute în regulamentul intern la pct. 2 lit. b).
Prin art. 85 lit. d) din regulamentul intern s-a prevăzut obligaţia salariaţilor de a pleca de la locul de muncă cu acordul prealabil scris al şefului compartimentului de muncă.
In art. 85 din regulamentul intern sunt nominalizate abaterile disciplinare, printre care şi părăsirea serviciului fară a avea în prea-
labil acordul scris al şefului compartimentului de muncă. In data de
13.07.2010 contestatorul a plecat de la locul de muncă fară acordul prealabil scris al şefului ierarhic, mod în care a încălcat prevederile art. 85 din regulamentul intern. Din declaraţia martorului audiat în cauză a rezultat că la data efectuării controlului contestatorul nu se afla la locul de muncă. Astfel, acesta a încălcat prevederile art. 82 lit. a) din regulamentul intern, conform cărora avea obligaţia să respecte programul de lucru şi să folosească timpul de lucru exclusiv pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu.
Concluzionând, instanţa a reţinut că salariatul se face vinovat de abaterea disciplinară reţinută în sarcina sa prin decizia contestată, iar la aplicarea sancţiunii angajatorul a avut în vedere prevederile art. 266 C. muncii.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul P.D.
în motivarea recursului, recurentul a arătat că sentinţa pronunţată de tribunal este nelegală şi netemeinică, fiind construită pe coordonate care nu au legătură cu problemele de drept ridicate în contestaţie, spre a fi analizate de instanţă şi, mai mult, argumentele aduse de instanţă sunt plasate într-o zonă de maxim subiectivism, instanţa poziţionându-se, chiar în ciuda declaraţiei martorei audiate, de partea angajatorului, care a adoptat o decizie de sancţionare injustă şi discriminatorie.
Recurentul precizează că, în sectorul medical, medicii lucrează 7 ore/zi, şi nu 8 ore pe zi, cum a reţinut Tribunalul.
Totodată, este nereală afirmaţia că motivul pentru care I.N.M.S. Bucureşti nu a încheiat un act adiţional la CIM al acestuia este că acest curs pentru a doua specialitate nu a fost organizat de I.N.M.S. Diplomele pentru participarea la un curs sau specializare sunt eliberate de M.S., iar nu de I.N.M.S.
Oricărui medic îi este recunoscut dreptul la a doua specializare, neavând relevanţă dacă este organizat de către angajator sau nu.
Nici nu poate un institut organiza cursuri pentru a doua specializare medicală, când atribuţiile sale sunt limitate la ceea ce este pre
văzut în actul normativ de organizare şi funcţionare, altminteri ar însemna ca orice angajator din domeniul medical să se substituie în acest domeniu, al pregătirii şi perfecţionării profesionale, M.S.
Recurentul a arătat că intimata s-a folosit de a doua sa specializare prin direcţionarea colegei acestuia de laborator Dr. A.J., din Laboratorul de testare a efortului în Laboratorul de orto-pedie-traumatologie şi recuperare, ca sa lucreze cu a doua specializare: Recuperare, medicină fizică şi balneologie din luna mai 2011.
Instanţa nu a reţinut că a existat încuviinţarea institutului, că se ştia de programul recurentului de pregătire încă din 2006, că era de notorietate programul în care se ducea sistematic la cursuri, aşa cum a declarat şi martora.
Recurentul a precizat că nu a lipsit ilegal de la locul de muncă în data de 13.07.2010, nu a perturbat sau obstaculat activitatea institutului, nu a pus în dificultate pacienţii sportivi prin lipsa serviciilor medicale, nu a încălcat dispoziţiile conducerii institutului.
Consideră recurentul că este discriminat în raport de ceilalţi colegi ai săi aflaţi la cursurile de specializare, care îşi respectă alegerea programului de participare, fară să fi înştiinţat în scris conducerea şi putând să îşi schimbe intervalul de timp în funcţie de urgenţele de la serviciu sau de alţi factori.
Prin încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din 23.03.2012 a fost admisă în principiu cererea de intervenţie formulată în interesul recurentului de către Sindicatul E.
în cererea formulată, intervenientul a arătat că în sistemul pregătirii medicilor există obligaţia ca angajatorul să controleze ca aceştia să obţină un punctaj profesional obligatoriu, stabilit prin deciziile obligatorii ale organismului de drept public ce organizează activitatea medicilor, Colegiul Medicilor din România (C.M.R.).
Niciun director de spital sau institut medical nu poate aviza activitatea medicală într-un an dacă medicul angajat nu a absolvit 40 de puncte de pregătire/formare profesională, care se numeşte Educaţie Medicală Continuă (EMC).
Ca atare, fiecare angajator care are salariaţi medici este obligat anual să ceară acestor salariaţi medici să aducă dovezi că au absolvit astfel de cursuri şi că au obţinut aceste punctaje.
Cu alte cuvinte, în sistemul de sănătate, pentru medici este obligatorie formarea profesională, iar pentru angajatori este obligatorie verificarea obţinerii anuale a punctajelor stabilite de C.M.R.
A doua specialitate pentru sistemul medicilor de medicină sportivă, şi anume „Recuperare, medicină fizică şi balneologie”, este considerată de C.M.R. ca fiind o specialitate complementară necesară pentru medicul de medicină sportivă. Această specialitate este obţinută tocmai pentru a creşte calitatea actului medical pentru pacienţii sportivi şi implicită pentru a creşte calitatea serviciilor medicale ale instituţiei unde este angajat dr. P.
De aceea, I.N.M.S. Bucureşti a şi aprobat celor 6 medici, inclusiv directorului I.N.M.S. Bucureşti, participarea la 5 ani de pregătire în această specialitate amintită mai sus.
In plus, această formare profesională este punctată cu 200 de puncte pentru 5 ani, adică exact cu cât cere legea pentru a putea profesa ca medici şi pentru ca I.N.M.S. Bucureşti să avizeze medicii săi pentru a putea lucra în continuare.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum şi în baza art. 304′ C. proc. civ., în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:
Prin decizia nr. 16/12.08.2010 s-a dispus sancţionarea disciplinară a recurentului cu avertisment scris pentru săvârşirea abaterii disciplinare, constând în faptul că acesta a absentat nemotivat de la locul de muncă.
Potrivit dispoziţiilor art. 60 lit. b) din regulamentul intern al intimatului, durata zilnică a timpului de muncă pentru recurent era de 7 ore.
S-a reţinut prin decizia de sancţionare că la data de 13.07.2010, la sediul intimatului s-a prezentat în inspecţie un membru al Corpului de Control al Ministrului Sănătăţii, care a dorit să verifice inclusiv activitatea laboratorului în care îşi desfăşura activitatea recurentul. Directorul intimatului şi membrul Corpului de Control al M.S. au încercat să intre în incinta laboratorului, aproximativ la ora
14.00, însă au constatat, în decursul a circa 15 minute de aşteptare, lipsa unora dintre salariaţii Institutului care îşi desfaşoară activitatea în cadrul laboratorului condus de recurent.
Disciplina muncii este o condiţie obiectivă, necesară şi indispensabilă desfăşurării activităţii fiecărui angajator, fiind unul din principiile generale ale reglementării relaţiilor de muncă, respectarea disciplinei muncii constituind o obligaţie de bază a fiecărui salariat.
In legislaţia muncii nu există o definiţie a răspunderii disciplinare, dar se acceptă unanim că răspunderea disciplinară intervine în cazurile în care un salariat săvârşeşte cu vinovăţie o abatere disciplinară.
Pentru a interveni răspunderea disciplinară, este necesară existenţa cumulată a următoarelor elemente: calitatea de salariat, existenţa unei fapte ilicite, săvârşirea faptei cu vinovăţie, un rezultat dăunător şi legătura de cauzalitate între faptă şi rezultat.
Potrivit art. 263 alin. (2) C. muncii, fapta ilicită sub aspect disciplinar constă în încălcarea normelor legale, a regulamentului intern, a CIM sau CCM, aplicabil ordinelor şi dispoziţiilor legale ale conducătorilor ierarhici.
Sancţionarea disciplinară a recurentului a avut la bază regulamentul intern al angajatorului, prin art. 85 lit. d) din regulamentul intern fiind prevăzută obligaţia salariaţilor de a pleca de la locul de muncă cu acordul prealabil scris al şefului compartimentului de muncă.
La pronunţarea sentinţei atacate, instanţa de fond a avut în vedere faptul că în art. 85 din regulamentul intern sunt nominalizate abaterile disciplinare, printre care şi părăsirea serviciului de către angajaţi fară a avea în prealabil acordul scris al şefului compartimentului de muncă, la data de 13.07.2010 contestatorul plecând de la locul său de muncă fară acordul prealabil scris al şefului ierarhic, mod în care a încălcat prevederile art. 85 din regulamentul intern al intimatului.
Prin urmare, deşi fapta săvârşită de recurent justifică în principiu aplicarea sancţiunii disciplinare, pentru a se lua o astfel de măsură se cere îndeplinită şi condiţia ca lipsa de la locul de muncă să fie urmarea culpei salariatului.
în speţă, lipsa de la serviciu a recurentului se datora faptului că în intervalul de referinţă acesta se afla la cursul de pregătire pentru a doua a specializare medicală, activitate ce era aprobată de către conducerea Institutului.
în acest sens este adresa nr. 491/15.02.2005, emisă de intimat, depusă la dosarul de recurs, din care rezultă că P.D., medic primar de medicină sportivă, angajat în I.N.M.S., este propus pentru înscrierea la programul de pregătire pentru obţinerea celei de-a doua specializări în „Recuperare, medicină fizică şi balneoclimatologie”, în condiţiile prevăzute de Ordinele M.S. nr. 546/2004 şi nr. 4/2005.
Totodată, se precizează faptul că, pe durata programului de pregătire, salariatul va fi încadrat şi retribuit în cadrul I.N.M.S., conform art. 194 alin. (2) lit. a), cu respectarea art. 108-109 şi art. 113-114 C. muncii, respectiv cu stabilirea unui program de lucru flexibil care va permite prezenţa la cursuri.
In condiţiile în care angajatorul a fost de acord cu participarea recurentului la acel curs de formare profesională, este lipsit de relevanţă faptul că acel curs nu a fost organizat de angajator.
Intimatul invocă prevederile procesului-verbal al Consiliului de administraţie al I.N.M.S. nr. 4/11.05.2006, în care se precizează că pentru participarea la curs se poate absenta până la 25% din programul zilnic de lucru, în intervalul orar 8-13 sau 10-15, iar în termen de o săptămână de la data şedinţei Consiliului de administraţie în care s-a hotărât asupra acestui interval orar fiecare medic trebuie să opteze pentru intervalul în care urmează să participe la curs.
In speţă însă, angajatorul nu a făcut dovada faptului că ar fi adus la cunoştinţa recurentului prevederile C.A. sus-amintite pentru ca acesta să-şi manifeste opţiunea pentru intervalul orar în care urma să participe la curs şi nici a faptului că i-ar fi solicitat în scris recurentului să precizeze acest orar, încuviinţând astfel, în mod tacit, plecarea recurentului şi a altor colegi la cursurile de specializare.
De asemenea, sunt corecte susţinerile potrivit cărora în proce-sul-verbal din luna mai 2006 nu se precizează că în fiecare săptămână se anunţă programul de participare la cursurile şi stagiile practice pentru a doua specializare.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art. 312 C. proc. civ., a admis recursul, a admis cererea de intervenţie în interesul recurentului contestator formulată de Sindicatul Esculap, a modificat sentinţa civilă recurată, în sensul că a admis contestaţia, şi a anulat decizia nr. 16/12.08.2010 emisă de intimatul I.N.M.S.
