Art. 164 alin.1, 2, 3 din Legea nr.19/2000, art.10 din Legea nr.3/1977, art.147 din Legea nr.57/1974
Contribuţia plătită de angajator anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 nu are legătură cu principiul contributivităţii consacrat de Legea nr.19/2000, ce este aplicabil numai de la data intrării în vigoare a acestui act normativ şi care vizează contribuţia persoanei fizice la sistemul public de pensii.
Veniturile obţinute prin plata cu ora de către cadrele didactice nu fac parte din categoria veniturilor incluse în baza de calcul la stabilirea pensiei conform legislaţiei anterioare intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, iar pentru aceste venituri nu se plătea contribuţie pentru suplimentară, fiind lipsit de relevanţă faptul că pentru aceste venituri unitatea şcolară a plătit în perioada 1.09.1991- 31.03.2001 contribuţia de asigurări sociale.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, decizia civilă nr.635 din data de 30 martie 2010
Prin contestaţia înregistrată pe rolul tribunalului contestatorul … a solicitat, în contradictoriu cu intimata …, anularea deciziei nr.1-264182/18.10.2007 emisă de către intimată şi obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii prin care să fie recalculată pensia pentru limită de vârstă retroactiv, cu începere din data de 01.03.2008, cu luarea în considerare şi a stagiului de cotizare pe perioada 01.09.1991-31.03.2001, astfel cum reiese din adeverinţa nr.3793/24.10.2007 emisă de către Grupul Şcolar de Transporturi Auto Târgovişte.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că a solicitat intimatei recalcularea pensiei cu luarea în considerare şi a perioadei sus-menţionate, în care a realizat venituri brute lunare mai mari decât cele prevăzute în carnetul de muncă, venituri din care s-au plătit contribuţiile de asigurări sociale, depunând la intimată adeverinţa nr.3793/24.10.2007.
Intimata a depus la dosar decizia nr.264182 revizuită la data de 05.02.2009, iar contestatorul şi-a precizat contestaţia în sensul că prin decizia revizuită nu a fost rezolvată cererea sa solicitând emiterea unei noi decizii prin care să i se recalculeze pensia retroactiv, cu începere din data de 01.03.2008, cu luarea în calcul a stagiului de cotizare reieşind din adeverinţa nr.3793/24.10.2007.
Pe parcursul procesului contestatorul şi-a completat contestaţia solicitând şi obligarea intimatei la plata diferenţelor rezultate din calcul, diferenţe ce urmează a fi reactualizate cu coeficientul de inflaţie de la data plăţii lor efective.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei susţinând că orele suplimentare nu făceau parte din baza de calcul a pensiei şi nu se înscriau în carnetul de muncă, astfel încât ele nu pot fi avute în vedere la determinarea punctajelor anuale în raport de dispoziţiile art. 164 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr. 19/2000 şi art.10 din Legea nr.3/1977, la care s-a făcut referire.
Pe baza probatoriilor administrate în cauză, cu înscrisuri şi expertiză contabilă, prin sentinţa civilă nr.2277 pronunţară la 15 decembrie 2009, tribunalul a admis contestaţia precizată şi completată şi a anulat decizia nr. 264182/18.10.2007 revizuită la data de 05.02.2009.
Prin aceeaşi sentinţă, intimata a fost obligată să emită o nouă decizie cu luarea în calcul a adeverinţelor nr.3793/2007 şi nr.3492/18.06.2009 eliberate de către Grupul Şcolar de Transport Auto Târgovişte conform variantei a treia din refacerea – completare a raportului de expertiză Predescu Victor din data de 11.12.2009, cu luarea în calcul a orelor suplimentare începând cu data de 01.03.2008.
Totodată, intimata a fost obligată la plata diferenţelor de stabilite prin refacerea completare a raportului de expertiză Predescu Victor din data de 11.12.2009 conform variantei trei, sumele urmând a fi reactualizate cu coeficientul de inflaţie de la data când erau datorate, la data plăţii efective, precum şi la plata către contestator a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin decizia nr.264182/18.10.2007, revizuită de către intimată la data de 05.02.2009, nu a fost luată în calcul adeverinţa nr. 3793/24.10.2007 .
S-a mai reţinut că orele suplimentare cuprinse în adeverinţa emisă de către grupul şcolar, nu sunt în realitate ore suplimentare, ci reprezintă încă o jumătate de normă peste norma de lucru normală, în perioada 1991 – 2001 contestatorul lucrând în mod constant mai mult decât norma sa didactică evidenţiată în carnetul de muncă.
A mai arătat tribunalul că unul dintre principiile de bază ale asigurărilor sociale, prevăzut de disp. art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, este acela al contributivităţii, iar întrucât din adeverinţa depusă de către contestator şi de către angajator la dosarul cauzei, ca şi din raportul de expertiză întocmit în cauză, reiese că în toată perioada indicată contestatorului i-a fost reţinută şi virată contribuţia pentru CAS la veniturile brute realizate, s-a concluzionat că toate aceste venituri trebuie avute în vedere la calcularea pensiei.
Referitor la premiile anuale, instanţa de fond a reţinut că acestea nu trebuie avute în vedere la recalcularea pensiei deoarece, potrivit dispoziţiilor punctului VI din OUG nr.4/2005, acestea nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001.
Împotriva sentinţei primei instanţe intimata Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa a declarat recurs criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
S-a susţinut că în ceea ce priveşte veniturile valorificate de expertul în lucrarea întocmită, nu există temei legal pentru valorificarea acestora.
Astfel, s-a arătat că la punctul VI din Anexa la OUG 4/2005 se menţionează în mod expres că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 01 04.2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.
S-a mai învederat că Legea nr.19/2000 a intrat în vigoare la 01.04.2001, iar perioadele de activitate desfăşurate înainte de această dată care intrau în calculul pensiilor au fost reglementate în Capitolul IX din Legea nr.19/2000, respectiv “Dispoziţii tranzitorii”, făcându-se în continuare trimitere la prevederi din acest capitol.
A mai susţinut recurenta că veniturile solicitate a fi luate în calcul nu reprezintă un spor, ci o formă de remunerare faţă de suplimentară desfăşurată şi conform dispoziţiilor Decretului nr.92/1976 coroborate cu cele ale OMM nr.136/1976, veniturile realizate suplimentar nu se înscriu în carnetul de muncă, astfel că nu pot fi utilizate la determinarea punctajelor anuale în lumina art.164 din Legea nr.19/2000.
S-a arătat că pentru perioada ulterioară datei de 01.04.2001, punctajul anual al asiguratului se determină prin utilizarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile şi adaosurile, iar baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, reglementată de art.23 din Legea nr.19/2000, există în fapt şi în drept începând cu data de 01.04.2001 şi poate fi invocată numai pentru perioade de activitate desfăşurate începând cu data de 01.04.2001.
Sumele obţinute suplimentar de reclamant, a arătat recurenta, reprezintă venituri ce nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislaţiei în vigoare, aceste venituri nefiind valorificate la stabilirea pensiei nici potrivit Legii nr.3/1977 şi nici potrivit Legii nr.19/2000.
Prin decizia nr.635 din data de 30 martie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul şi a modificat în tot sentinţa în sensul că a respins contestaţia precizată şi completată ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că instanţa de fond şi-a argumentat soluţia pe principiul contributivităţii, reţinând că din adeverinţele depuse de către contestator şi de către angajator la dosarul cauzei, dar şi din raportul de expertiză întocmit în cauză, rezultă că în toată perioada în discuţie, respectiv 1.09.1991-31.03.2001, contestatorului i-a fost reţinută şi virată contribuţia pentru asigurări sociale la veniturile brute realizate, astfel că toate aceste venituri trebuie avute în vedere la calcularea pensiei, pornind şi de la disp.art.8 din Legea nr.19/2000, ce statuează că perioadele în care persoanele au plătit contribuţii de asigurări sociale constituie stagiu de cotizare.
Or, a arătat instanţa de control judiciar, principiul contributivităţii a fost consacrat pentru prima dată de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, constituind un element de noutate faţă de sistemul asigurărilor sociale prevăzut de Legea nr.3/1977. În sistemul legislaţiei vechi fondurile de asigurări sociale de stat erau alimentate din contribuţiile plătite de unităţi şi celelalte persoane juridice, iar conform principiului contributivităţii introdus de Legea nr.19/2000, şi persoanele fizice asigurate au obligaţia de a contribui la sistemul public de pensii.
Ca atare, contribuţia plătită de angajator anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 şi care rezultă din adeverinţele depuse la dosar, nu are legătură cu principiul contributivităţii consacrat de Legea nr.19/2000, ce este aplicabil numai de la data intrării în vigoare a acestui act normativ şi care vizează contribuţia persoanei fizice la sistemul public de pensii.
Legea nr.19/2000 a intrat în vigoare la 1 aprilie 2001, iar perioadele de activitate desfăşurate înainte de această perioadă, care intrau în calculul pensiilor, au fost reglementate printr-un capitol distinct al legii, respectiv Capitolul IX intitulat „Dispoziţii tranzitorii”.
Astfel, la art.164 alin.1 din acest capitol al legii sus-menţionate, se stipulează că la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, după distincţiile prevăzute la literele a, b şi c, iar conform alin.2 al art.164, pe lângă salariile prevăzute la alin.1, se au în vedere şi sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înregistrate în carnetul de muncă.
În continuare, alin.3 al art.164 din Legea nr.19/2000 prevede că la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1, se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, indicându-se mai departe în cuprinsul aceluiaşi alineat care este cuantumul sporului de vechime ce se utilizează la stabilirea punctajelor anuale pentru perioada 1.03.1970 – 1.09.1983, respectiv 1.09.1983 -1.04.1992.
De asemenea, art.10 din Legea nr.3/1977, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr.49/1992, statua că baza de calcul la stabilirea pensiei este media din 5 ani lucraţi consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate, a salariului de bază şi a următoarelor sporuri: sporul de vechime în muncă, sporul pentru lucru în subteran, indemnizaţia de zbor, sporul pentru condiţii grele de muncă, sporul pentru lucru sistematic peste programul normal, sporul pentru exercitarea unei funcţii suplimentare, alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de contractele individuale de muncă, potrivit legii.
Or, veniturile în discuţie în cauză, pentru orele suplimentare prestate de intimatul-contestator, nu făceau parte din baza de calcul a pensiilor potrivit legislaţiei anterioare şi nu au fost înregistrate în carnetul de muncă al contestatorului pentru intervalul 1.09.1991 – 1.04.1992 , iar nici după data de 1.04.1992 nu sunt înregistrate în carnetul de muncă şi nu pot fi considerate un spor cu caracter permanent care să fi făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, nefiind îndeplinite aşadar cerinţele prev.de art.164 alin.2 şi 3 din Legea nr.19/2000 cu privire la aceste venituri.
Contrar celor reţinute de prima instanţă, nu se poate concluziona că activitatea desfăşurată de intimatul-contestator în perioada 1.09.1991 -31.03.2001, de predare a unui număr de ore peste norma didactică, pentru care acesta a obţinut venituri suplimentare, ar fi avut caracter permanent, existând ani în care orele respective nu au fost prestate decât timp de una, două sau trei luni de zile.
Totodată, s-a arătat că prin apărările formulate, intimatul-contestator a pretins că nu a fost vorba despre plata cu ora a acestor ore suplimentare, ci era vorba de ore cumul, care au o altă reglementare legală.
În conformitate cu art.147 din Legea nr.57/1974, cadrele didactice puteau fi retribuite prin plata cu ora pentru activitatea didactică de predare desfăşurată în afara obligaţiilor de muncă de la funcţia de bază, pentru acoperirea unor posturi vacante sau ai căror titulari lipsesc temporar, precum şi pentru îndeplinirea unor activităţi didactice pentru care nu se justifică înfiinţarea unor posturi.
Este adevărat că Legea nr.128/1997, privind Statutul personalului didactic, ce a intrat în vigoare la 1 septembrie 1997, prevede posibilitatea pentru cadrele didactice de a le fi atribuire orele rămase neocupate, de către directorul şcolii, prin cumul sau prin plată cu ora, însă nu există nicio dovadă la dosarul cauzei că în perioada ulterioară intrării în vigoare a acestei legi intimatul-contestator ar fi fost salarizat pentru orele în discuţie în cauză prin cumul şi că ar fi fost vorba de încă 1 din norma didactică, după cum a reţinut prima instanţă.
Dimpotrivă, în adeverinţa nr.3492/18.06.2009 eliberată de Grupul Şcolar de Transporturi Auto pe parcursul procesului, orele respective sunt evidenţiate ca ore suplimentare şi chiar din compararea sumelor plătite în fiecare lună cu titlu de ore suplimentare cu celelalte sume primite de intimatul-contestator în calitate de cadru didactic la această şcoală, reieşind din adeverinţa respectivă, precum şi din tabelele anexate raportului de expertiză, nu se poate concluziona că ar fi fost vorba de încă o jumătate de normă peste norma didactică a intimatului-contestator, după cum a concluzionat instanţa de fond.
Veniturile obţinute prin plata cu ora de către cadrele didactice nu fac parte din categoria veniturilor incluse în baza de calcul la stabilirea pensiei conform legislaţiei anterioare intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, iar pentru aceste venituri nu se plătea contribuţie pentru pensie suplimentară, fiind lipsit de relevanţă, pentru considerentele mai sus expuse, faptul că pentru aceste venituri unitatea şcolară a plătit în perioada 1.09.1991- 31.03.2001 contribuţia de asigurări sociale, astfel încât soluţia pronunţată de prima instanţă apare ca fiind greşită, rezultând dintr-o interpretare eronată a probelor administrate şi a dispoziţiilor legale.
De altfel, chiar la pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005 s-a menţionat că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001, printre altele, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale şi, chiar dacă actul normativ respectiv vizează recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat anterior datei de 1.04.2001, este vorba despre o normă cu caracter de principiu, prin care s-a statuat că anumite categorii de venituri nu au făcut în mod cert parte din baza de calcul a pensiilor anterior datei sus-menţionate, astfel încât norma respectivă este aplicabilă şi în cauza de faţă, în care este vorba despre veniturile obţinute pentru orele suplimentare predate de intimatul-contestator în intervalul 1.09.1991 – 31.03.2001.
Pentru considerentele ce preced, Curtea a privit recursul ca fondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă l-a admis, în cauză fiind incident motivul de modificare a sentinţei prev. de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, iar conform art.312 alin.2 şi 3 din acelaşi cod, a modificat în tot sentinţa în sensul celor sus-arătate.
