Pensie anticipată parţială. Reducerea vârstei standard de pensionare


Pensie anticipată parţială. Reducerea vârstei standard de pensionare. Diminuare procentuală. Mod de calcul. Eliminarea diminuării.Condiţii.

Potrivit art. 50(2) din Legea nr.19/2000 “cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport de stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare. În baza art. 51(1) şi (2) din aceeaşi lege pentru asiguraţii care au desfăşurat activităţi în condiţii deosebite sau speciale de muncă diminuarea prevăzută la art. 50 al.2 nu se aplică pentru numărul de luni cu care se reduce vârsta standard de pensionare datorită activităţii desfăşurate în condiţii speciale sau deosebite de muncă.” Aceste dispoziţii legale au efect numai pentru calculul perioadei pentru care se aplică diminuarea nu şi pentru determinarea momentului transformării pensiei anticipate în pentru limită de vârstă, moment care este potrivit art.52 acela al împlinirii vârstei standard de pensionare

Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia nr.1246/22 noiembrie 2007

Prin acţiunea de asigurări sociale înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr.1335/97/2007, reclamatul P E a chemat în judecată CJP Hunedoara, solicitând obligarea pârâtei să respecte decizia de 19184/18.03.2005, în sensul de a se elimina diminuarea de 9% efectuată ca urmare a pensionării anticipate.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că s-a pensionat anticipat în baza deciziei nr. 19184/18.03.2005 şi conform pct. E din decizie i s-a aplicat o diminuare de 9% pentru o perioadă de 18 luni şi cu toate că de la pensionare au trecut 25 de luni, pârâta nu respectă decizia şi astfel nu a eliminat diminuarea.

Acţiunea este scutită de plata taxei de timbru conform cu art.159 din Legea 19/2000.

Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii, motivat de faptul că potrivit art. 52 din Legea nr.19/2000, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de lege, pensia anticipată parţială devine pensie pentru limită de vârstă şi astfel se elimină diminuarea, iar în cazul reclamantului această condiţie nu este îndeplinită.

Prin sentinţa civilă nr.969/LM/2007 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul 1335/97/2007, s-a respins acţiunea de asigurări sociale formulată de reclamantul P.E. împotriva pârâtei CJP Hunedoara.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul este beneficiarul unei pensii anticipate parţiale, vârsta sa standard de pensionare fiind 63 ani şi 3 luni.

În aplicarea dispoziţiilor art.50 şi 51 din Legea nr.19/2000, s-a diminuat cuantumul pensiei în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta stabilită de pensionare.

Reclamantul s-a pensionat la 58 de ani şi 9 luni, cu aplicarea unei reduceri de 5 ani faţă de vârsta standard, aşa încât asupra cuantumului pensiei limită de vârstă s-a aplicat o diminuare pentru 18 luni.

Vechimea de 3 ani şi 6 luni realizată în condiţii speciale şi deosebite i-a fost scăzută din perioada de 5 ani cu care s-a redus vârsta standard, rezultând 18 luni pentru care s-a realizat diminuarea de 9% a pensiei.

Eliminarea acestei diminuări nu se realizează decât la împlinirea vârstei standard de 63 de ani şi 9 luni de către reclamant.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul.

În expunerea de motive arată că trebuie să iasă la pensie pentru limită de vârstă la 60 de ani şi 3 luni, adică 01.08.2006. A fost penalizat cu 9% şi deşi acestea au trecut la 01.08.2006 nici în prezent nu primeşte pensia reală conform art.53 din Legea nr.19/2000.

Prin întâmpinare, pârâta CJP Hunedoara a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin prisma aspectelor critice invocate, Curtea apreciază recursul de faţă ca nefondat, urmând a-l respinge în temeiul art.312 Cod procedură civilă, pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse:

Potrivit art. 50(2) din Legea nr.19/2000 “cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport de stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare.

În baza art. 51(1) şi (2) din aceeaşi lege pentru asiguraţii care au desfăşurat activităţi în condiţii deosebite sau speciale de muncă diminuarea prevăzută la art. 50 al.2 nu se aplică pentru numărul de luni cu care se reduce vârsta standard de pensionare datorită activităţii desfăşurate în condiţii speciale sau deosebite de muncă.”

Totodată art. 52 statuează ca la împlinirea vârstei standard de pensionare potrivit Legii 19/2000 “pensia anticipată parţială devine pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin eliminarea diminuării prevăzute la art.50 al. 2 şi prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare.”

În concret, în speţa dedusă judecăţii, intimata CJP Hunedoara a procedat corect atunci când a emis decizia nr.181814/18.03.2005, menţinând şi după 01.08.2006 cuantumul pensiei stabilit iniţial.

Textele de lege anterior menţionate aplicabile speţei clarifică pe deplin situaţia juridică a recurentului.

Astfel, vârsta standard de pensionare, necontestată potrivit Legii nr.19/2000 este de 63 de ani şi 9 luni.

Pentru a beneficia de pensia anticipată parţială, această vârstă se poate reduce cu 5 ani, respectiv aşa cum s-a întâmplat în cazul recurentului, acesta s-a putut pensiona în condiţiile art. 50(2) şi 51 la împlinirea vârstei de 58 de ani şi 9 luni.

Datorită acestei anticipări a ieşirii la pensie, conform tabelului 2 prevăzut la art. 50(2) reclamantului trebuia să i se aplice o diminuare a cuantumului pensiei (o penalizare”altfel spus) pentru cei 5 ani de anticipare. Numai că pentru o perioadă de 3 ani şi 6 luni în care a lucrat în condiţii speciale şi/sau deosebite de muncă potrivit art. 51(2) din legea 19/2000, reclamantului nu i se aplică diminuarea prevăzută la art. 50(2), rămânând a i se aplica aceasta doar pentru cele 18 luni rămase ca urmare a reducerii vârstei standard de pensionare cu 5 ani. Aşadar, diminuarea cu 9% a cuantumului pensiei pentru cele 18 luni cu care i s-a redus vârsta standard de pensionare alături de cei 3 ani şi 6 luni realizaţi în condiţii speciale şi deosebite nu înseamnă că la epuizarea lor, respectiv la 01.08.2006, CJP trebuia să procedeze la eliminarea sau înlăturarea acestuia, câtă vreme art.52 stipulează fără dubiu că pensia anticipată parţială devine pensie pentru limită de vârstă care se recalculează prin eliminarea diminuării prevăzute la art.50(2) doar la împlinirea vârstei standard de pensionare. Cum încă recurentul nu a împlinit această vârstă, în mod legal i s-a menţinut diminuarea de 9% a cuantumului pensiei în prezent contestată nefondat.