Suspendarea plăţii pensiei pentru continuarea activităţii.
Reluarea plăţii pensiei după încetarea calităţii de judecător.
Data reluării plăţii. Emiterea Decretului prezidenţial de încetare din funcţie.
-Legea nr.303/2004, modif. prin Legea nr.547/2005
-Legea nr. 19/2000
Eliberarea din funcţia de procuror sau judecător prin pensionare are loc la data publicării în Monitorul Oficial a decretului prezidenţial dacă în cuprinsul acestuia nu se prevede altă dată la care încetează această calitate. De la această dată are loc reluarea plăţii pensiei care a fost suspendată anterior pentru continuarea activităţii.
Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Conflicte de Muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 352/18.03.2008.
Instanţa de fond a fost investită de reclamantă cu delegarea intimatei
C.J.P la reluarea plăţii pensiei pentru limită de vârstă suspendată anterior, cu
începere de la data publicării decretului prezidenţial de eliberare din funcţia de judecător, respectiv de la data de 8 martie 2007 şi nu de la data de 1 aprilie 2007, cum a dispus C.T. P.
Tribunalul Dâmboviţa a admis acţiunea aşa cum a fost formulată prin sentinţa civilă nr. 1380 din 14 decembrie 2007 , iar Curtea de Apel Ploieşti a menţinut aceastră soluţie, respingând recursul ca nefundat declarat de C.J.P. D…. prin decizia nr.352 din 18 martie 2008.
Instanţa de recurs a reţinut că la cererea reclamantei a fost emisă la data de 20 aprilie 2006 decizia de pensionare pentru limită de vârstă, plata pensiei fiind suspendată până la data de 8 martie 2007 urmare continuării activităţii de judecător, dată la care a fost publicat în Monitorul Oficial Decretul prezidenţial nr.150/ 8 martie 2007 pentru eliberarea prin pensionare din funcţia de judecător a reclamantei.
Reluarea plăţii pensiei se impunea de la această dată a publicării în Monitorul Oficial a decretului prezidenţial şi nu de la 1 aprilie 2008 cum a apreciat în mod greşit C.J.P.
Ambele instanţe au reţinut că eliberarea din funcţia de judecător prin pensionare având loc la data publicării în Monitorul Oficial a decretului prezidenţial şi când încetează calitatea de judecător, dacă nu se prevede o altă dată prin acest act şi nu la o dată ulterioară cum în mod greşit s-a apreciat de către pârâtă, astfel că de la aceeaşi dată se impune şi reluarea plăţii pensiei pentru limită de vârstă stabilită anterior şi suspendată temporar pentru continuarea activităţii.
In acelaşi sens s-a statuat şi prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 13 aprilie 2006, iar pe de altă parte, dispoziţiile art. 93 şi 95 din Legea nr. 19/2000, nu sunt aplicabile în speţă întrucât se referă la recalcularea pensiei după fiecare stagiu de cotizare, ceea ce excede situaţiei existente în cauză.