Pensie de serviciu anticipată parţială. Cadru militar trecut în rezervă anterior adoptării Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat.


Pensie de serviciu anticipată parţială. Cadru militar trecut în rezervă anterior adoptării Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat.

Legea nr. 164/2001 – art. 13

Conform art. 13 alin. 1 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, numai cadrele militare în activitate aflate în situaţiile menţionate la literele a şi b pot beneficia de de serviciu anticipată, sub rezerva întrunirii condiţiilor de vechime prevăzute de art. 12 lit. S din acest act normativ.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 1332 din 14 iunie 2006

Prin sentinţa civilă nr. 730 din 21 martie 2006, Tribunalul Caraş-Severin a admis contestaţia formulată de D.A.-A., a anulat deciziile nr. 11/27.12.2005 şi nr. 3/2.02.2006 emise de Serviciul Român de Informaţii, U.M.0472 B., dispunând obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii prin care contestatorului să-i fie acordată pensia militară de serviciu anticipată, cu începere de la 1.12.2005.

S-a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 16 alin. 1 şi art. 3 din Legea nr. 164/2001 în conformitate cu care contestatorul are dreptul la militară de serviciu anticipată.

Recursul declarat de pârâtul S.R.I. – U.M.0198 a fost motivat în drept cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. pr. civ., iar în fapt s-a susţinut, în esenţă că legiuitorul a dorit să acorde pensia de serviciu anticipată, sau anticipată parţial numai cadrelor militare active, în condiţiile prevăzute de art. 16 alin. 1 lit. a şi b din Legea nr. 164/2001, greşit interpretare de instanţa de fond.

În urma examinări cauzei, atât prin prisma motivelor invocate în scris cât şi în limitele conferite de art. 3041 şi 306 alin. 2 C. pr. civ., se constată că recursul este fondat urmând a fi admis conform art. 304 pct. 9 C. pr. civ.

Prin contestaţia formulată, D.A.-A. a solicitat anularea deciziilor nr. 11 din 27.12.2005 şi nr. 3 din 2.02.2006 emise de S.R.I. – U.M. 0472 B. şi respectiv de Comisia de Contestaţii Pensii din cadrul unităţii pârâte, prin care i-a fost respinsă cererea pentru acordarea pensiei militare de serviciu anticipată.

A susţinut în motivarea contestaţiei că dreptul la pensie militară de serviciu anticipate i se cuvine în temeiul art. 16 alin. 1 combinat cu art. 9 şi art. 3 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat întrucât are calitatea de cadru militar în rezervă şi a desfăşurat activitate în condiţii de muncă speciale, având în prezent vârsta de 58 de ani.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă fără putinţă de tăgadă că începând din 1966, când a urmat cursurile Scolii de Ofiţeri Activi Băneasa”, contestatorul a desfăşurat activitate militară, iar din 1969 a lucrat ca ofiţer activ în M.I., M.Ap.N. şi S.R.I. până la 21.06.1990 când a fost trecut în rezervă cu gradul de maior, prin ordinul nr. M.P.58/21.06.1990.

Ulterior, în viaţa civilă a fost înaintat în grad până la gradul de colonel, iar ca ofiţer activ a depus activitate în condiţii de muncă speciale.

De necontestat că pensia de serviciu anticipată, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 164/2001 se poate acorda numai în cazul îndeplinirii anumitor condiţii speciale, în afară de cele referitoare la vârstă şi vechime, însă de aceste prevederi legale pot beneficia numai cadrele militare în activitate, întrucât, dacă s-ar accepta contrariul, s-ar ajunge la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituţie.

Cum contestatorul a fost trecut în rezervă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2001 se apreciază că în mod greşit instanţa de fond a considerat că în speţă îşi găsesc incidenţa dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. a, b, art. 9, art. 13 şi art. 3 din acest act normativ, motiv pentru care recursul este fondat urmând a fi admis.