Pensie de serviciu – art. 82 alin. 5 din Legea 303/2004 Asistenţă şi asigurări sociale


Pentru a beneficia de de serviciu în condiţiile art. 82 alin 5 din Legea 303/2004, legiuitorul nu a prevăzut o calitate – ocupaţie – anume la data pensionării, dar a inclus condiţia unei vechimi de 20-25 de ani numai în funcţia de judecător, respectiv de procuror, deci nu are în vedere vechimea în magistratură.

Prin sentinţa civilă nr. 1999/28.10.2008, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în dosar nr. 5312/101/2008, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul M.I. în contradictoriu cu intimata Casa Jud. de Pensii Mehedinţi.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamantul M.I. este beneficiarul pensiei pentru retragere definitivă din profesie începând cu data de 01.11.2007 în baza Deciziei nr. 10/24.01.2008 emisă de Casa de asigurări a avocaţilor prin care i s-a stabilit şi acordat o de asigurări sociale în profesia de avocat în cuantum de 2637 lei , pentru un stagiu de cotizare de realizat de 46 ani 10 luni.

Prin Decizia nr. 127648/18.03.2004 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi i-a fost acordată pensia pentru depusă şi limită de vârstă în cuantum de 415 lei pentru un stagiu de cotizare realizat de 16 ani 1 lună şi 14 zile , în condiţii normale din care 2 ani procuror, 9 ani şi 8 luni anchetator penal, 8 luni şi 14 zile şi 3 ani şi 9 luni stagiu asimilat.

Referitor la solicitarea reclamantului de a se modifica Decizia nr. 127648/18.03.2004 şi a i se acorda pensia de serviciu în baza legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor modificată prin legea nr. 97/14.04.2008 , întrucât are un stagiu de cotizare de 11 ani şi 8 luni ca procuror, 8 luni şi 14 zile consilier juridic principal, 34 ani şi 8 luni ca avocat, deci pentru un stagiu total realizat de 46 ani şi 10 luni stagiu ce trebuie considerat vechime în magistratură, instanţa urmează a o respinge ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente .

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs în termen legal şi motivat reclamantul M.I. , arătând în esenţă că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică, deoarece a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

Motivarea soluţiei adoptate de către prima instanţă, este contrară legii, deoarece potrivit art.82 alin.5 din Legea nr.303/2004, persoanele care îndeplinesc condiţiile de vechime prev. la alin.1 şi 3 în funcţia de judecător, procuror, se pot pensiona şi pot beneficia la împlinirea vârstei de 60 ani de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie.

Pe de altă parte, potrivit art.82 alin.2, beneficiată de pensia prevăzută la alin.1 judecătorii, procurorii dacă au o vechime de cel puţin 25 ani numai în funcţia de judecător, procuror, dar la calcularea acestei vechimi se iau în considerare şi perioadele în care judecătorul, procurorul a exercitat profesia de avocat sau consilier juridic.

Acest argument de text este argumentat prin art.86 modificat, potrivit căruia, constituie vechime în magistratură perioada în care judecătorul, procurorul, a fost avocat sau consilier juridic.

Hotărârea recurată a fost criticată şi prin prisma tratamentului discriminatoriu care i-a fost aplicat în privinţa dreptului la pensia de serviciu, fiind încălcate dispoz.art.20 din Constituţie, art.7 din DUDO şi art.26 din Pactul Internaţional privind drepturile civile şi politice.

S-a mai arătat că prima instanţă a motivat eronat că de pensia de serviciu nu pot beneficia decât magistraţii aflaţi în activitate la data intrării în vigoare a Legii nr.97/2008, în contradicţie cu dispoz.art.82 alin.5 şi 6 şi cu decizia nr.88/1999, prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoz.art.103 alin.5 din Lg.92/92 modificată şi completată prin Lg.142/1997, sunt neconstituţionale, în măsura în care dreptul la actualizarea pensiilor în raport cu salariile de bază ale magistraţilor în activitate, nu este recunoscut tuturor categoriilor de magistraţi pensionari.

Legal citată intimata CJP Mehedinţi a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului.

Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoz.art.3041 c.pr.civ., Curtea a reţinut următoarele:

Recurentul reclamant a solicitat acordarea pensiei de serviciu potrivit Legii nr.303/2004, fiind pensionat anterior prin decizia nr.75 din 15.05.2002 a Casei de asigurări a avocaţilor pentru un stagiu de cotizare de 28 ani 8 luni 16 zile.

Prin decizia nr.127648 din 18.03.2004, privind acordarea pensiei pentru munca depusă şi limita de vârstă s-a reţinut ca stagiu de cotizare 16 ani, 1 lună, 14 zile din care 11 ani şi 8 luni-procuror, 8 luni şi 14 zile consilier juridic 3 ani şi 9 luni stagiu asimilat.

Pensia de serviciu pentru magistraţi este reglementată de Legea nr.303/2004, modificată de Ordonanţa 100/2007, Ordonanţă ce a fost aprobată, modificată şi completată prin Legea nr.97/2008.

Prin aceste acte normative au fost prevăzute condiţiile de acordare a pensiei de serviciu pentru persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător, procuror, magistrat asistent la ICCJ, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, foşti judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi cu o vechime de cel puţin 25 ani în funcţiile arătate mai sus.

Aceste categorii de personal pot beneficia de pensie de serviciu, la cerere sau la împlinirea vârstei de 60 de ani, dacă au cel puţin, aşa cum s-a arătat, vechimea de 25 de ani în funcţii.

Potrivit art.82 al 5 din Legea nr.303/2004 persoanele care îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute la alin. (1) şi (3) în funcţia de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi se pot pensiona şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie. În acest caz, pensia se stabileşte dintr-o bază de calcul egală cu indemnizaţia de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, şi sporurile, în procent, avute la data eliberării din funcţie ori, după caz, cu salariul de bază brut lunar şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcţie din motive neimputabile.

In situaţia prevăzuta la alin.5 din lege persoanei nu i se solicita o anumita ocupaţie la data pensionarii, ci doar o vechime de 25 de ani, respectiv 20 – 25 de ani in funcţia de judecător sau procuror si vârsta legala de 60 de ani. Sub acest aspect legiuitorul a avut in vedere vechimea in funcţia de judecător sau procuror si nu vechimea in magistratura, care include si funcţiile asimilate potrivit art. 86.

Comparând situaţia contestatorului cu condiţiile cerute de lege pentru acordarea pensiei de serviciu se constata ca recurentul contestator nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea unei pensii de serviciu astfel cum este reglementata prin noile dispoziţii legale, întrucât recurentul a exercitat funcţia de procuror 11 ani şi 8 luni.

Pentru a beneficia de pensie de serviciu in condiţiile alin.5, legiuitorul nu a prevăzut o calitate anume la data pensionarii, dar a inclus condiţia unei vechimi de 20 – 25 de ani numai in funcţia de judecător, respectiv de procuror, deci nu are in vedere vechimea in magistratura.

Având in vedere cele mai sus menţionate, Curtea retine ca in mod temeinic si legal instanţa de fond a constatat ca recurentul nu poate beneficia de pensia de serviciu reglementata L. 303/2004 modificată si, in consecinţa, constatând ca motivele de recurs sunt neîntemeiate urmează sa respingă recursul ca atare.

??

??

??

??

1