Legea 567/2004: art.3, 68, 93
H.G.nr.290/2005: art.3
Pentru a beneficia de de serviciu înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti trebuie să aibă o vechime în funcţie de cel puţin 25 de ani. Vechimea în funcţie este reglementată de dispoziţiile tezei a II-a a alin.(3) al art.68 din lege, care enumeră în mod expres şi limitativ funcţiile exercitate în cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea care se iau în calcul în stabilirea acestei vechimi.
Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 1135/09 mai 2011.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr. 8019/107/2009 ( urmare a casării cu trimiterea cauzei spre rejudecare prin Decizia nr.1410/CA/2010 a Curţii de Apel Alba Iulia) reclamantul F.I. a chemat în judecată pârâtul T. ALBA, solicitând ca prin hotărârea ce va fi pronunţată să se dispună:
– anularea actului administrativ emis de pârât, respectiv a adresei nr. 823 din 12.10.2009, prin care s-a dispus anularea adeverinţei nr.718/10.09.2009 eliberată reclamantului;
– recunoaşterea dreptului său constând in vechimea in specialitate, conform art. 68 alin 3 si an. 93 alin. 4 din Legea nr.567/2004 modificata si completata, care la data de 31.08.2009 era de 25 ani, 6 luni si 10 zile.
În motivarea acţiunii se arată că prin actul atacat s-a dispus anularea adeverinţei pentru stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti si al parchetelor de pe lângă acestea, prin care se atestă vechimea in specialitate, conform art. 68 alin. 3 si art. 93 alin. 4 din respectiva lege, la data de 31.08.2009 de 25 ani 6 luni si 10 zile.
Reclamantul menţionează că în mod nejustificat s-a ajuns la această situaţie si numai printr-o interpretare prea restrictivă si forţată impusă de Direcţia resurse umane si relaţia cu C.S.M. a Ministerului Justiţiei si Libertăţilor Cetăţeneşti, care imputa faptul că legislaţia aplicabila nu a fost pusă de acord cu modificările ulterioare şi ca se impune interpretarea in defavoarea sa prin a instituita in privinţa vechimii in funcţie si a vechimii in specialitate, când este evident ca cele doua sintagme definesc aceeaşi situaţie legală.
Cu referire la temeiul legal a cărui incidenţă este atrasă, acesta îl constituie in privinţa dreptului de a solicita stabilirea pensiei de serviciu Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti si al parchetelor de pe lângă acestea, respectiv art. art. 3, alin.1, art.68. alin. 3, art. 93. alin. 4 şi Hotărârea nr.290/2005 referitoare la aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr.567/2004 .
În dovedirea acţiunii s-a depus copia actului administrativ atacat, copie după procedura prealabilă, copia răspunsului la procedura prealabilă, copia adeverinţei nr. 718/10.09.2009.
Pârâtul prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acţiunii cu motivarea că reclamantul nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (3), respectiv pensionarea la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani.
Prin sentinţa civilă nr.2827/08.11.2010 pronunţată de Tribunalul Alba în cauză s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul F.I. împotriva pârâtului T. Alba şi în consecinţă :
S-a dispus anularea adresei nr. 823/12.10.2009 emisă de pârât prin care s-a dispus anularea adeverinţei nr. 718/10.09.2009 eliberată reclamantului.
S-a constatat că reclamantul are vechimea în specialitate, conform art. 68 alin 3 şi art. 93 alin 4 Legea nr. 567/2004 de 25 ani, 6 luni şi 10 zile, la data de 31.08.2009 .
Pentru a hotărî, astfel, tribunalul a reţinut cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente că adeverinţa nr.718/10.09.2009 a fost legal eliberată reclamantului, iar anularea sa ulterioară prin adresa nr. 823 din 12.10.2009 nu are nici o justificare legală.
Se reţine că susţinerile pârâtului privind faptul că pentru a beneficia de de serviciu anterior împlinirii vârstei de 60 de ani, reclamantul trebuie să aibă o vechime de cele puţin 25 de ani numai în funcţiile menţionate de teza II a alin.3 al art.68 din Legea nr.567/2004, respectiv informatician în cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor sunt nefondate. Nu se poate face abstracţie de disp. art.3 alin. 4 din HG nr.290/2005 pe considerentul că „nu au fost puse în acord cu modificările ulterioare ale Legi nr.567/2004” câtă vreme aceste prevederi legale sunt în vigoare, neputând fi considerate abrogate implicit întrucât şi la data adoptării HG nr.290/2005 pensionarea personalului auxiliar de specialitate al instanţelor se realiza conform art.68 din Legea nr.567/2004 tot raportat la „vechimea în funcţie”.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal pârâtul T. Alba solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi în consecinţă respingerea acţiunii.
În expunerea de motive pârâtul critică sentinţa atacată susţinând că vechimea în funcţie nu echivalează cu noţiunea de vechime în specialitate. În cazul specialiştilor IT constituie vechime în specialitate şi perioadele lucrate în acelaşi domeniu, în alte unităţi, spre deosebire de vechimea în funcţie care se dobândeşte în urma perioadelor lucrate, în anumite funcţii, numai în cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea.
Ca atare reclamantul nu întruneşte condiţiile prev.de art.68 alin.3, respectiv pensionarea la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani ci numai pensionarea în condiţiile art.68 alin.1 şi 2.
Susţine recurentul că aceeaşi interpretare a vechimii în funcţie stă şi la acordarea sporului de fidelitate stabilită prin Ordonanţa nr.8/2007, spor de fidelitate acordat pe acelaşi considerent specialiştilor IT, luându-se în considerare doar vechimea în funcţia auxiliară de specialitate.
Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală de intimatul F.I. se solicită respingerea recursului ca nefondat, reinterând apărările din faţa instanţei de fond.
CURTEA, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform cerinţelor art.304 indice 1 cod procedură civilă în limitele statuatedeart.306 alin.(2) Cod procedură civilă reţine următoarele:
Recursul este fondat.
Dispoziţiile legale în discuţie sunt următoarele:
LEGEA Nr. 567 din 9 decembrie 2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea ( în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr.263/2010):
Art. 3 – (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din: grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, informaticieni, registratori.
Art. 68*) – (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este prevăzut la art. 3 alin. (1), cu o vechime de cel puţin 25 de ani în specialitate, beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de salariul de bază brut lunar şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
(2) De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, şi personalul auxiliar de specialitate cu o vechime în specialitate între 20 şi 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1) pentru fiecare an care lipseşte din vechimea în specialitate integrală.
(3) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea se poate pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani şi beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă are o vechime în funcţie de cel puţin 25 de ani. Constituie vechime în funcţie perioada în care personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea a îndeplinit în cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea funcţia de: grefier, grefier statistician, grefier documentarist, grefier informatician, grefier arhivar, grefier registrator, grefier dactilograf, grefier analist programator, informatician, secretar, secretar ajutor, secretar dactilograf, dactilograf, arhivar, registrator, arhivar-registrator, judecătoresc.
Art.93 alin.(4) Pentru informaticieni constituie vechime în specialitate şi perioadele lucrate în acelaşi domeniu, în alte unităţi.
HOTĂRÂRE Nr.290 din 7 aprilie 2005 privind aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea:
Art. 3 – (1) Constituie vechime în funcţie perioada cât personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea: a) a îndeplinit funcţia de grefier, grefier statistician, grefier documentarist, grefier arhivar, informatician, registrator, agent procedural sau aprod;
2) Pentru informaticieni, constituie vechime în specialitate şi perioadele lucrate în acelaşi domeniu, în alte unităţi.
(3) La calculul vechimii în specialitate se cumulează perioadele în care personalul auxiliar a desfăşurat activitate în funcţiile prevăzute la alin. (1) şi (2). (4) În sensul prezentelor norme, noţiunea de “vechime în funcţie” prevăzută la art. 68 din lege şi noţiunea de “vechime în specialitate” prevăzută la art. 93 din lege au acelaşi înţeles.
Analizând dispoziţiile legale sus menţionate se constată că „vechimea în funcţie” şi „vechimea în specialitate” sunt noţiunii distincte şi că pentru a beneficia de pensie de serviciu înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti trebuie să aibă o vechime în funcţie de cel puţin 25 de ani. Vechimea în funcţie este reglementată de dispoziţiile tezei a II-a a alin.(3) al art.68 din lege, care enumeră în mod expres şi limitativ funcţiile exercitate în cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea care se iau în calcul în stabilirea acestei vechimi.
Ca atare, în mod greşit prima instanţă a echivalat noţiunea de vechime în funcţie cu vechimea în specialitate reglementată distinct de art.93 din actul normativ invocat.
În cazul specialiştilor IT, constituie vechime în specialitate şi perioadele lucrate în acelaşi domeniu, în alte unităţi, spre deosebire de vechimea în funcţie care se dobândeşte în urma perioadelor lucrate, în anumite funcţii, numai în cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.
Acordarea pensiei de serviciu, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, este un beneficiu acordat persoanelor care au desfăşurat activitatea cel puţin 25 de ani în cadrul instanţelor şi parchetelor, răsplătind fidelitatea acestora în sistemul judiciar.
Nu putem vorbi de o necorelare a legii cu normele de aplicare a acesteia deoarece este adevărat că specialişti IT pot invoca potrivit art.93 alin.(4) din Legea nr. 567/2004 vechimea dobândită în acelaşi domeniu, în alte unităţii, ca vechime în specialitate pentru acordarea pensiei de serviciu, însă în condiţiile art.68 alin.(1) şi (2) şi nu în condiţiile alin.(3).
Oricum o eventuală necorelare a dispoziţiilor legii cu hotărârea de guvern prin care se aprobă normele de aplicarea legii nu poate fi interpretată de când respectând normele de tehnică legislativă în sensul că în funcţie de ierarhia actelor normative prevăzută de Legea nr.24/2000 actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau hotărârile de guvern se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.
Aceeaşi interpretare a noţiunii vechime în funcţie este dată şi în acordarea sporului de fidelitate reglementat de O.G. nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei care la art.16 alin.(1) prevede că: personalul salarizat potrivit prezentei ordonanţe beneficiază de un spor de fidelitate, în raport cu vechimea în funcţie auxiliară de specialitate, calculat la salariul de bază, după cum urmează (…) Acest spor a şi fost acordat specialiştilor IT în această modalitate.
Ca atare, în speţă, intimatul născut la 04.06.1958, cu o vechime în muncă la data depunerii cererii (31.08.2009) de 25 ani şi 6 luni, din care 18 ani a ocupat funcţia de inginer, apoi inginer sistem, analist programator, administrator baze de date la diverse unităţi, iar din 18.04.2006 este încadrat la T. Alba în funcţia de informatician nu se încadrează în cerinţele de vechime în funcţie pentru a beneficia de deschiderea dreptului la pensie de serviciu în temeiul alin. (3) al art.168 din Legea nr.567/2004, vechimea sa în specialitate potrivit art.93 alin.4 din lege putând fi valorificată la deschiderea dreptului său la pensie de serviciu numai în condiţiile alin.(1) şi (2).
Faţă de cele ce preced, Curtea constată că soluţia primei instanţe face o aplicare şi interpretare greşită a normei legale, motiv de reformare a hotărârii prev.de art.304 punct.9 Cod procedură civilă,
Aşa fiind, în temeiul art.312 alin.(1) cod procedură civilă, coroborat cu articolul sus enunţat s-a admis ca fondat recursul promovat de pârât, s-a modifica sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamat în cauză.