Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 253/R din 28 ianuarie 2013
Prin sentinţa civilă nr. 7307 din 25.06.2012 a Tribunalului Cluj a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a MINISTERULUI APARĂRII NAŢIONALE şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul S.E. împotriva acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul S.E. împotriva pârâtei CASA SECTORIALA DE PENSII A MINISTERULUI APARARII NATIONALE, ca nefondată.
S-a luat act că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele :
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Apărării Naţionale este nefondată întrucât în raport de dispoziţiile Legii nr. 346/2006, art. 132 din Legea 263/2010 şi art. 8 alin. 1 lit. i din HG nr. 233/2011 casele de pensii sectoriale au un drept propriu de reprezentare în faţa instanţelor judecătoreşti, iar Ministerul Apărării Naţionale nu are legitimitate procesuală pasivă în cauză.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut, în fapt, că prin Decizia nr. 092180/02.12.2003, reclamantului i s-a stabilit pensia militară de stat în cuantum brut de 819,8 lei. Acest cuantum a suferit modificări, reclamantul revenindu-i, în luna decembrie 2010, astfel cum reiese din cuponul de depus la dosar la f. 18, un cuantum brut al pensiei de 2811 lei.
În baza O.U.G. nr. 1/2011, prin Decizia nr. 46343/06.12.2011, reclamantului i s-a revizuit pensia raportat la situaţia reală a veniturilor obţinute şi avându-se în vedere stagiul de cotizare realizat, stabilindu-i-se un cuantum brut al pensiei de 2229 lei.
Împotriva Deciziei nr. 46343/06.12.2011, reclamantul a formulat contestaţie la Comisia de Contestaţii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, care nu a fost soluţionată până la data pronunţării instanţei.
Instanţa a reţinut, prealabil, că nesoluţionarea contestaţiei formulate de către reclamant de către instituţia competentă în termenul stabilit de lege în acest scop, nu poate fi interpretată ca un fine de neprimire a cererii formulate de reclamant, în sarcina acestuia neputându-se reţine vreo culpă cu privire la acest aspect. Mai mult, s-a reţinut că reclamantul are dreptul, potrivit art. 21 alin. 3 din Românei şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la soluţionarea cererii sale într-un termen rezonabil, în jurisprudenţa instanţei de al drepturilor omului stabilindu-se că, în calculul termenului intră şi durata procedurilor administrative prealabile sesizării instanţei judecătoreşti, în cazul în care legea impune o astfel de procedură prealabilă (a se vedea, spre exemplu, în acest sens Hotărârea Curţii pronunţată în cauza J.B. contra Franţei, paragr. 19). Ori, în raport de aceste dispoziţii legale, instanţa a constatat că, atunci când procedura administrativă prealabilă nu s-a finalizat în termenul expres prevăzut de lege, se impune analiza jurisdicţională a cererii reclamantului, chiar în absenţa hotărârii comisiei de contestaţii, în caz contrar încălcându-i-se reclamantului dreptul de acces la justiţie.
În drept, s-a reţinut că, potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2011 pensiile prevăzute la art. 1 lit. a si b din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. 4 din aceeaşi lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu pana la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. 1 si 2 din O.U.G. nr. 1/2011 pensiile recalculate ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se menţin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011 şi până la data emiterii deciziei de revizuire, iar diferenţele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârşitul lunii februarie 2011.
Asupra alegaţiilor reclamantului privitoare la lipsa temeiului juridic al emiterii deciziei de revizuire, instanţa a reţinut că acestea sunt neconforme realităţii, pensia reclamantului fiind revizuită din oficiu avându-se în vedere prevederile O.U.G. nr. 1/2011, astfel cum reiese din chiar titlul deciziei analizate, respectiv metodologia de calcul prevăzută de anexa 3 la acest act normativ, iar nu metodologia de calcul prevăzută de H.G. nr. 735/2010.
Mai mult, referitor la suspendarea aplicării H.G. nr. 735/2010 prin Sentinţa civilă nr. 338/2010 a Curţii de Apel Cluj, aceasta îşi poate produce efectele numai între părţile litigante, neavând însă nicio relevanţă în prezenta cauză, având în vedere că nu acesta este actul normativ în baza căruia a fost emisă decizia de revizuire contestată.
Instanţa a reţinut că reclamantul a formulat în principal critici ce vizează conformitatea actelor normative emise de legiuitorul român cu prevederile constituţionale şi cele ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, critici privitoare la încălcarea dreptului său de proprietate protejat de art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, la retroactivitatea legilor privitoare la revizuirea pensiilor militare şi la încălcarea principiului drepturilor câştigate.
Privitor la afirmaţiile vizând neconformitatea actelor normative cu cele ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, tribunalul a reţinut incidenţa cauzelor Ana Maria Frimu şi alţii împotriva României, respectiv Constantin Abăluţă şi alţii c. României, cauze respinse ca inadmisibile.
În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate formulate de reclamant, vizând încălcarea principiului neretroactivităţii legii şi al principiului drepturilor câştigate, Tribunalul a reţinut că prin Decizia nr. 871/2010, Curtea Constituţională a României a statuat că prevederile art. 1-5 şi art. 12 ale Legii nr. 119/2010, potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivităţii legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituţie.
Ori, în raport de aceste consideraţii de drept reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi de Curtea Constituţională a României, se constată că cererea de chemare în judecată formulată de
reclamant este în mod vădit neîntemeiată sub aspectul criticilor de neconformitate cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi neconstituţionalitate invocate de acesta.
Chiar efectuând analiza de proporţionalitate reţinută. prin Decizia nr. 29/2011 pronunţată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. a fi necesar a se aprecia în fiecare cauză în parte. în funcţie de circumstanţele sale particulare. se constată că în cauza de faţă reclamantul. prin diminuarea pensiei sale de la cuantumul de 2811 de lei la 2229 de lei ca urmare a revizuirii. nu suportă o sarcină individuală excesivă. exorbitantă. care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care. în acest domeniu. este una extensivă). reclamantul nefiind lipsit total de beneficiu social al pensiei. ci doar de acel supliment acordat de stat în virtutea calităţii sale de fost militar. iar pensia contributivă a acestuia are un cuantum care nu poate conduce la concluzia că. prin măsura revizuirii pensiei sale de serviciu. i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistenţă. Astfel. suma de 2229 de lei este superioară pensiei medii pentru limită de vârstă în mai 2012 în cuantum de 947 lei. conform datelor statistice ale Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale. ceea ce nu poate avea semnificaţia unei afectări grave a asigurării existenţei materiale a reclamantului.
În subsidiar. reclamantul a înţeles să conteste corectitudinea stabilirii cuantumului pensiei. arătând că a fost în imposibilitatea de a-şi verifica veniturile lunare realizate. primele acordate de-a lungul timpului. al treisprezecelea salariu şi luarea în calcul a grupei de muncă în care şi-a desfăşurat activitatea de-a lungul timpului. însă nu a depus la dosar nicio probă în susţinerea afirmaţiilor sale. care să contravină veniturilor menţionate în dosarul de depus de pârâtă.
Ori. deşi potrivit regulii actor incumbitprobatio reclamantul era ţinut să îşi probeze afirmaţiile. acesta nu a înţeles să îşi îndeplinească obligaţia. astfel că se constată că. şi sub acest aspect. acţiunea formulată apare ca neîntemeiată.
Pentru toate aceste motive. instanţa a respins acţiunea formulată de reclamantul SEULEAN EMIL împotriva pârâtei CASA SECTORIALA DE PENSII A MINISTERULUI APARARII NATIONALE. atât asupra celor solicitate în principal. cât şi asupra capătului de cerere subsidiar. ca nefondată.
Totodată. în aplicarea dispoziţiilor art. 274 din Codul de procedură civilă. având în vedere că în cauză nu a fost formulată vreo cerere expresă în acest sens. instanţa a luat act că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S.E.. solicitând în principal anularea deciziei de revizuire a pensiei. contestate. nr. 4643 din 06.12.2012 emisă de Ministerul Apărării Naţionale. prin Casa de Pensii Sectorială; menţinerea deciziei nr. 092180/02.12.2003 de stabilire a cuantumului pensiei. revizuită ulterior; obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001. a Legii nr. 179/2004. a Decretului nr. 214/1977. plătită în luna decembrie 2010 şi pensia revizuită conform Legii nr. 119/2010. H.G. nr. 735/2010. O.U.G. nr. 1/2011. de la data plăţii şi până la repunerea în plată a pensiei iniţiale. cu obligarea pârâtei la plata dobânzii legale şi a indicelui de inflaţie aferentă sumelor reprezentând diferenţa dintre cele două decizii.
În subsidiar. contestă cuantumul pensiei stabilit în urma revizuirii ca urmare a aplicării greşite a dispoziţiilor legale în vigoare. conform precizărilor din contestaţia adresată Comisiei de contestaţii din cadrul Ministerului.
Recurentul a arătat că a formulat contestaţie în termenul legal de la comunicarea deciziei de recalculare la comisia de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor în temeiul dispoziţiilor art. 149 alin. (1) din Legea nr. 263/2010. privind sistemul unitar de pensii.
Cum în termenul legal de 45 zile de la momentul înregistrării contestaţiei. potrivit dispoziţiilor art. 149 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii Comisia nu a emis o hotărâre care să soluţioneze contestaţia depusă. apreciază că lipsa acestui răspuns echivalează cu respingerea demersului.
Mai mult. acesta apreciază că lipseşte temeiul juridic al emiterii deciziei de revizuire a pensiei militare. în contextul în care prin Sentinţa civilă nr. 338/2010 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 1371/33/2010 s-a dispus „suspendarea executării HG 735/21 iulie 2010. pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat. a pensiilor poliţiştilor şi ale cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor. conform Legii
119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, până la pronunţarea instanţei de fond.” Sentinţa menţionată a rămasă definitivă în baza Deciziei nr. 38/07.01.2011 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Aşadar, emiterea deciziilor de recalculare s-a făcut în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic în temeiul sentinţei civile mai sus arătate. Având în vedere efectele „erga omnes” ale suspendării unui act administrativ prin decizii judecătoreşti rezultă că recalcularea pensiei s-a făcut în temeiul unui act normativ lipsit de orice efect.
Decizia de revizuire emisă este lovită de nulitate absolută întrucât decizia de recalculare nu are temei juridic legal, fapt ce este de natură să determine nelegalitatea deciziei de revizuire contestate şi a cuantumului pensiei.
Recurentul invocă încălcarea dreptului de proprietate cu privire la modalitatea de calcul prin recalcularea pensiei la salariul mediu brut, extrapolând motivele ce stau la baza acesteia susţineri prin raportare la Legea nr. 119/2010, art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Constituţia României, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, TCE.
De asemenea, face sublinieri cu privire la în raport de alte categorii socio-profesionale(magistraţi), la principiul neretroactivităţii legii civile ca principiu constituţional, principiul drepturilor câştigate.
Referitor la solicitările formulate în subsidiar, recurentul mai critică decizia de revizuire a pensiei şi pentru că în situaţia în care instituţiile abilitate ale statului nu identifică veniturile pe care le-a realizat, este depunctat utilizându-se cuantumul soldei de grad şi al soldei de funcţie minime, fapt ce reprezintă atât o încălcare a dreptului de proprietate, cât şi o încălcare a principiului drepturilor câştigate.
Se mai invocă că în decizia de revizuire a pensiei recalculate sunt neclarităţi care au dus la o serie de suspiciuni în privinţa stabilirii cuantumului, respectiv imposibilitatea de a-şi verifica veniturile lunare realizate deoarece nu i s-a pus la dispoziţie o adeverinţă completă, primele care i-au fost acordate şi al 13-lea salariu nu pot fi identificate.
Prin întâmpinările formulate pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, în nume propriu şi în calitate de reprezentant al Casei de pensii sectoriale, a solicitat respingerea recursului.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs şi prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reţine următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat. Astfel, se reţine că într-adevăr prin sentinţa civilă nr. 338/2010 a Curţii de Apel Cluj s-a dispus suspendarea executării HG 735/21 iulie 2010, însă prin acest motiv nu se aduc critici punctuale în ce priveşte modul de calcul a pensiei, pentru a se putea susţine imposibilitatea verificării legalităţii modului de calculul a pensiei. Ceea ce contestă în cauză recurentul este în fapt trecerea de la un sistem de pensie la altul, de la pensia militară la pensia publică bazată pe Legea nr. 19/2000, or această trecere a fost reglementată de Legea nr. 119/2010, măsura fiind constituţională, legală şi justificată, aşa cum au arătat Curtea Constituţională a României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi CEDO, iar principiile modului de calcul a pensiei se regăsesc în Legea nr. 119/2010.
Procesul de recalculare a pensiei s-a realizat în temeiul Legii nr. 119/2010, astfel că nu prezintă relevanţă faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate şi, ulterior, anulate dispoziţii ale HG nr. 735/2010, act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul a pensiei şi nu pune în discuţie trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare.
Referitor la criticile formulate în recurs cu privire la fondul cauzei se vor reţine reperele cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale , ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale Curţii Europene a Drepturilor Omului:
În ceea ce priveşte controlul de constituţionalitate al Legii nr.119/2010, exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituţie, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituţională a statuat că prevederile art. 1-5 şi 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituţionale, în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) – neretroactivitatea legii, art. 16 – egalitatea în drepturi, art. 44 -dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) – nivelul de trai şi dreptul la pensie, art. 53 – restrângerea exerciţiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligaţia statului de a asigura crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii.
Această orientare a instanţei constituţionale a fost exprimată şi cu ocazia soluţionării unor excepţii de neconstituţionalitate în cauze generate de aplicarea Legii nr.119/2010 – ex. Decizia nr.1579/13.12.2011.
Jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale în materie nu poate fi reţinută de instanţa de recurs, în condiţiile în care instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat în mod diferit chiar în ceea ce priveşte dispoziţiile legale invocate de recurent.
In ceea ce priveşte recursul în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr. 119/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 29/12.12.2011 (aplicabilă pentru identitate de raţiune şi în cazul recalculării pensiilor militare de stat, aşa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituţională prin Deciziile nr. 871 şi nr. 873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii şi la discriminare, că „(.. ,)Instanţele judecătoreşti nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituţionalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivităţii legii, formulate de părţile din litigiile deduse judecăţii şi care au fost soluţionate diferit.
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adiţional la Convenţie, reţinând în esenţă că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizaţi le încasau, reprezintă un “interes patrimonial” ce intră în sfera de protecţie a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că Legea 119/2010 reprezintă o ingerinţă din perspectiva dreptului de proprietate, ingerinţă care este legală şi urmăreşte un scop legitim.
Înalta Curte a constatat însă că analiza cerinţei privind existenţa “raportului rezonabil de proporţionalitate” a fost sursa practicii neunitare ce a condus la iniţierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanţele nu au aplicat testul justului echilibru în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici “ingerinţa” nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva “dreptului la respectarea bunurilor” (regula generală şi, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul “privării de proprietate” (cea de-a doua normă din acelaşi text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizaţi şi-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% şi 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiaşi categorii, de la o persoană la alta, potrivit condiţiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte şi calificarea fiecărui beneficiar pentru obţinerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenţei ataşate recursului în interesul legii se constată însă că instanţele judecătoreşti nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanţă importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporţionalitate, fiind util a se observa proporţia reducerii beneficiului social în discuţie pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de Legea nr. 119/2010.
Or, instanţa europeană însăşi, în aplicarea acestui test de proporţionalitate, analizează situaţia reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanţe particulare în plângerile pe care le soluţionează, se raportează în mod necesar la situaţia de fapt pe care ea însăşi a reţinut-o în legătură cu respectiva plângere şi, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporţionalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de “ingerinţă”, în afara statutului de “victimă” (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulţi reclamanţi – de exemplu, Aizpurua Ortiz ş.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reţine că raportul de proporţionalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistenţă.
În acelaşi timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanţelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizaţia socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanţele particulare ale cauzei.
Este esenţial a se constata că în privinţa fiecărui reclamant în parte a fost depăşit un anumit “prag de dificultate” pentru ca instanţa europeană însăşi să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (cum se reţine. de exemplu. în Decizia asupra admisibilităţii în Cauza Hasani împotriva Croaţiei).
Totodată. este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporţionalitate instanţele trebuie să urmărească raţionamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie şi în care Curtea însăşi a analizat tipuri de “ingerinţe” în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestaţiile de asigurări sociale. iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional. de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional având alţi parametri de evaluare).
Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hasani împotriva Croaţiei – decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010. Cauza Rasmussen împotriva Poloniei. Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din 18 octombrie 2005. Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 – decizie asupra admisibilităţii. Cauza Maggio ş.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011. Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009. Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat. pentru viitor. plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului reiese că stabilirea raportului de proporţionalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte. în funcţie de circumstanţele sale particulare.(…)”
Prin Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana Maria Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, Marta Molnar şi Lucia Gheţiu împotriva României s-a reţinut că:.
„Curtea a reiterat că. deşi articolul 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie garantează plata prestaţiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuţii la bugetul asigurărilor sociale. acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea. în special. Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999. nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croaţiei. nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei. nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei. decizia din 18 iunie 2002. nr. 64100/00. şi Maggio şi alţii c. Italiei. 31 mai 2011. nr. 46286/09. 52851/08. 53727/08. 54486/08 şi 56001/08. par. 55).
Statele părţi la Convenţie dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit. în acest sens. dată fiind cunoaşterea directă a propriei societăţi şi a nevoilor sale. că autorităţile naţionale sunt. în principiu. cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile şi veniturile publice. iar Curtea respectă alegerea lor. cu excepţia cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic. citată anterior; Kuna. citată anterior. şi Mihăieş şi Senteş c. României. decizia din 6 decembrie 2011. nr. 44232 /11 şi 44605/11). În speţă. Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010. şi anume contextul economic actual şi corectarea inegalităţilor existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea. Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor. în baza contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale. plătite de acestea în cursul anilor de serviciu. nu a fost în niciun fel afectată de reformă şi acestea au pierdut doar suplimentul la pensie. care era acoperit integral de la bugetul de stat şi care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanţelor.
În această privinţă. Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor. deşi substanţială. constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor. prevăzut de Legea nr. 19/2000. pentru a echilibra bugetul şi a corecta diferenţele existente între sistemele de pensie. Ca şi Curtea Constituţională. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporţionate. De asemenea. Curtea a reţinut că reforma
sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv şi nu a adus atingere drepturilor la prestaţii sociale, dobândite în temeiul contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce priveşte diferenţa de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferenţă este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenţie, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă şi rezonabilă. În speţă, Curtea Europeană a reţinut faptul că foştii poliţişti se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ţine, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferenţă nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituţională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate şi nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparaţie cu alţi pensionari.”
De asemenea, în cauza Abaluţă şi alţii c/a României, Curtea a respins ca inadmisibilă cererea reclamanţilor, pensionari militari, prin care aceştia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin Legea nr. 119/2010, HG nr. 735/2010 şi ulterior prin OUG nr. 1/2011, ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi art. 14 din Convenţie.
Astfel, Curtea a reţinut faptul că Statele părţi la Convenţie se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce priveşte reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanţilor a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 263/2010, pentru a echilibra bugetul de Stat şi a corecta diferenţele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporţionate şi, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv iar durata în care reclamanţii au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizaţie în sensul legii.
În ceea ce priveşte diferenţa de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferenţă este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenţie, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă şi rezonabilă.
În raport de aceste dezlegări şi statuări obligatorii, Curtea apreciază ca fiind nefondate criticile invocate în recurs cu privire la încălcarea dreptului de proprietate, existenţa unei discriminări, încălcarea principiului dreptului câştigat, încălcarea principiului previzibilităţii legii, încălcarea principiului neretroactivităţii.
De asemenea, în condiţiile în care în concret pensia reclamantului s-a diminuat de la 3.282 la 2229 lei, fiind superioară pensiei medii pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2011 în România, iar reclamantul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporţionalitate, având în vedere şi Decizia nr. 29/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care se evidenţiază că în raport de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este necesar să se analizeze situaţia particulară a fiecărui reclamant, Curtea de Apel apreciază, la fel ca şi instanţa de fond, că în raport de probele administrate reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit.
În ceea ce priveşte motivele de recurs invocate în subsidiar, se reţine referitor la existenţa unor diferenţe între veniturile prevăzute în Anexa 1 din OUG 1/2011 şi cele înscrise în anexa deciziei de revizuire, că în conformitate cu art. 1 alin. 4 din OUG 1/2011 „în cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad şi al soldei de funcţie minime corespunzătoare gradului militar deţinut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puţin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie”.
În consecinţă, potrivit prevederilor exprese ale dispoziţiei legale menţionate, veniturile menţionate în Anexa 1 din OUG 1/2011 se pot utiliza la determinarea pensiei revizuite numai în situaţia în care nu au fost identificate veniturile lunare individuale realizate, recurentul nefiind în această situaţie întrucât pentru determinarea pensiei sale s-au utilizat veniturile pe care acesta le-a obţinut în desfăşurarea activităţii.
De asemenea, la dosarul de fond s-a depus copia dosarului de pensie al reclamantului, care conţine şi Adeverinţa nr. 1796/08.06.2011 cu privire la situaţia veniturilor realizate lunar, astfel încât, contrar celor invocate în recurs, reclamantul avea posibilitatea să le verifice (inclusiv sub aspectul naturii veniturilor şi a perioadei în care nu au fost luate în considerare) şi să formuleze critici concrete în acest sens, indicarea cu titlu general că nu i-au fost acordate primele şi al 13-lea salariu fiind mult prea generală pentru a permite o analiză a instanţei cu privire la acest aspect.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată cu interpretarea corectă a probelor administrate în cauză şi cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale.
Faţă de cele reţinute, neexistând motive de modificare sau casare a hotărârii, conform art. 304 pct. 9 sau 3041 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
Notă. În acelaşi sens, Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 252/R din 28 ianuarie 2013 şi decizia civilă nr. 256/R din 28 ianuarie 2013.
