– Constituţie: art. 15 alin. 2
– Cod civii: art. 1
– Decretul-lege nr. 98/1990
Cuantumul pensiei de urmaş în situaţia personalului care a prestat activitate în cadrul CFR, prevăzut de Decretul-lege nr. 98/1990, putea fi aplicat doar la situaţiile
juridice născute după intrarea în vigoare a actului normativ şi nu poate fi aplicat retroactiv, deoarece în acest caz s-ar încălca prevederile art. 15 alin. 2 din României şi art. 1 C. civ., potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor, ea neavând putere retroactivă.
(Decizia nr. 2153/R din 23 octombrie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 288 din 12 iunie 2009 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta C.P., în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa Năsăud. Reclamanta a criticat deciziile de recalculare a pensiei în baza O.U.G. nr. 4/2005 considerând că pârâta trebuia din oficiu să-i stabilească la data de 0I.03.I990 o de urmaş în procent de 100% din pensia susţinătorului decedat şi la această sumă să-i fie aplicate indexările recorelărilor şi recalcularea pensiei de urmaş.
împotriva acestei sentinţe reclamanta C.P. a declarat recurs în termen legal, solicitând instanţei admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii civile aşa cum a fost formulată.
Analizând sentinţa atacată, Curtea reţine următoarele:
Reclamanta C.P. este beneficiara pensiei de urmaş, în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului C.D., în baza deciziei nr. 26834 din 31.08.1984, în procent de 50% din pensia defunctului ei soţ începând cu 01.08.1984.
Dreptul reclamantei la pensia de urmaş s-a născut sub imperiul Legii nr. 3/1977 în vigoare la data formulării cererii reclamantei de acordare a pensiei de urmaş.
Ulterior stabilirii dreptului la pensia de urmaş, cu plata în cuantum de 50% din pensia soţului decedat, potrivit prevederilor art. 11 din Decretul-lege nr. 98/1990, cuantumul pensiei de urmaş în situaţia personalului care a prestat activitate în cadrul CFR se realiza prin aplicarea unui procent de 100% din pensia titularului, indiferent de numărul urmaşilor, dar numai pentru pensiile de urmaş stabilite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv la data de 01.03.1990.
Art. 11 din Decretul-lege nr. 98/1990 a fost abrogat odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, respectiv la data de 01.04.2001. în perioada 01.03.1990 –
01.04.2001, reclamanta nu a contestat pensia de urmaş stabilită potrivit Legii nr. 3/1977 dar nici nu a solicitat acordarea pensiei de urmaş potrivit art. 11 din Decretul-lege nr. 98/1990.
Critica reclamantei recurente referitoare la faptul că intimata avea obligaţia de a revizui pensia de urmaş a reclamantei din oficiu conform art. 11 din Decretul-lege nr. 98/1990 nu poate fi primită deoarece acest act normativ a stabilit doar cuantumul pensiei de urmaş pentru personalul din unităţile de căi ferate care să stabileşte în procentul de 100% din pensia titularului fără a dispune recalcularea sau revizuirea pensiei din oficiu astfel încât pentru a beneficia de cuantumul majorat al acestei pensii reclamanta, conform principiului disponibilităţii, avea posibilitatea de a o solicita pârâtei printr-o cerere în acest sens, însă nu a făcut-o, considerent pentru care această împrejurare nu îi este imputabilă pârâtei.
Pensia de urmaş de care beneficiază reclamanta, fiind dobândită anterior datei de
01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, a fost supusă operaţiunilor de recorelare şi recalculare în baza HG nr. 1550/2004 şi O.U.G. nr. 4/2005. Prin decizia de recalculare nr. 28536/20.06.2005 s-a stabilit în favoarea reclamantei o de urmaş calculată în procent de 50% aplicat asupra punctajului susţinătorului decedat rezultând un punctaj mediu anual pentru urmaş de 0,27327 puncte şi un cuantum al pensiei de 507.675 lei care este mai mic decât punctajul mediu anual existent anterior recalculării astfel încât s-a menţinut în plată cuantumul mai avantajos al pensiei conform O.U.G. nr. 4/2005, care elimină discrepanţele create prin acte normative diferite în vederea realizării principiului, la condiţii egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieşiri la pensie.
Având în vedere că prin art. 198 din Legea nr. 19/2000 s-a abrogat art. 10 şi art.
11 din Decretul-lege nr. 98/1990 în mod corect potrivit art. 185 alin. 2 şi alin. 3 din
Legea nr. 19/2000 pârâta a calculat drepturile reclamantei ţinând seama de duratele şi procentele stabilite anterior intrării în vigoare a legii, mai avantajoase pentru beneficiar decât cele prevăzute de Legea nr. 19/2000.
Contrar susţinerilor recurentei, principiul nediscriminării nu este incident în speţă
deoarece pentru a se putea discuta despre trebuie îndeplinite două
condiţii cumulative şi anume: existenţa unei diferenţe de tratament şi lipsa unei justificări obiective şi rezonabile a acestei diferenţe de tratament. Practic reclamanta susţine că este o vădită inechitate între persoanele care primesc pensia de urmaş în procentul de 50% din pensia titularului sub imperiul Legii nr. 3/1977 şi persoanele care primesc o pensie de urmaş în procent de 100% din pensia titularului în baza Decretului-lege nr. 98/1990.
După cum a decis în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, oferă o protecţie împotriva oricărei discriminări în exerciţiul drepturilor şi libertăţilor pe care Convenţia le garantează, însă nu orice diferenţă de tratament semnifică în mod automat încălcarea sa.
Pentru ca o asemenea încălcare să se producă trebuie stabilit ca persoane aflate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu îşi găseşte nici o justificare obiectivă sau rezonabilă dar statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă şi în ce măsură diferenţele intre situaţii analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincţiile de tratament juridic aplicate (C.E.D.O., Fredin c. Suedia, 18.0.1991; CEDO, Hoffmann c. Austria, 23.06.1993).
în speţă, nu este vorba de un tratament juridic diferit aplicabil unor persoane aflate în situaţii identice sau analoage deoarece Legea nr. 19/2000, H.G. nr. 1550/2004 şi O.U.G. nr. 4/2005 au înlăturat discrepanţele dintre drepturile de asigurări sociale astfel încât au consacrat principiul „la condiţii egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieşirii la pensie”. Susţinerea recurentei referitoare la revizuirea din oficiu a pensiei de urmaş de către pârâtă potrivit Decretului-lege nr. 98/1990 ca fapt generator al discriminării nu poate fi primită deoarece, aşa cum s-a arătat, Decretul-lege nr. 98/1990 a intrat în vigoare începând cu data de 01.03.1990 astfel încât nu putea fi aplicat decât la situaţiile juridice născute după intrarea actului normativ în vigoare, neputând retroactiva, în caz contrar încălcându-se art. 1 C. civ. potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă.
Pentru aceste considerente de fapt şi de drept Curtea, în temeiul art. 312 coroborat cu art. 3041 C. pr. civ., va respinge recursul reclamantei ca nefondat şi, în consecinţă, va menţine hotărârea atacată, ca fiind legală şi temeinică. (Judecător Anca-Adriana Pop)
