Pensie de urmaş. Stabilirea cuantumului acesteia prin aplicarea unui procent asupra punctajului mediu anual realizat de susţinător, iar nu asupra cuantumului pensiei susţinătorului decedat


– Legea nr. 19/2000: art. 71 alin. 1 lit. a), art. 76 alin. 1

în conformitate cu prevederile art. 71 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 19/2000, „Pensia de urmaş se calculează, după caz, din: a) pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, susţinătorul decedat”, iar potrivit dispoziţiilor alin. 2 ale aceluiaşi text legal, „Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte în condiţiile art. 76, prin aplicarea unui procent asupra punctajului mediu anual realizat de susţinător, aferent pensiei prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel: a) pentru un singur urmaş – 50% “.

Dispoziţiile art. 76 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 sunt în sensul că, începând cu data înscrierii la pensie, cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare cu valoarea unui punct de pensie.

Prin urmare, cuantumul pensiei de urmaş în mod corect a fost stabilit prin aplicarea procentului de 50% prevăzut de art. 76 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 19/2000 la punctajul mediu anual realizat de susţinătorul decedat, şi nu la cuantumul pensiei acestuia, astfel cum s-a solicitat.

(Decizia nr. 7233/R din 9.12.2009, Secţia a Vil-a civilă şi pentru cauze privind

conflicte de muncă şi asigurări sociale)

Prin sentinţa civilă nr. 5034 din data de 10.06.2009, pronunţată în dosarul nr. 32205/ 3/AS/2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vlll-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis acţiunea formulată de reclamanta D.V. în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti; a anulat decizia nr. 59074 din 10.07.2008; a obligat pârâta să emită o decizie prin care să stabilească în favoarea reclamantei, retroactiv, începând cu data de 01.12.2007, o de urmaş în cuantum de 215 lei; a obligat pârâta la plata către reclamantă a diferenţei dintre pensia cuvenită potrivit sentinţei şi cea efectiv încasată în perioada 01.12.2007 la zi, actualizată în funcţie de indicele de inflaţie.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:

Contestatoarea este beneficiară a unei pensii de urmaş, ca soţie supravieţuitoare, începând cu data de 01.12.2007, conform deciziei nr. 59074/10.07.2008 emisă de intimată, de pe urma soţului decedat D.V.V., care, la data decesului – 21.11.2007 – era beneficiar al unei pensii pentru limită de vârstă stabilită încă din anul 1977, conform

deciziei nr. 59074/24.06.1977. Prin decizia contestată, intimata a stabilit că pensia de urmaş cuvenită contestatoarei este de 124 lei.

Instanţa de fond a reţinut că autorul contestatoarei obţinea o lunară de 430 lei la data decesului, după cum atestă cuponul de pensie emis pe luna octombrie a anului 2007, intimata neopunând nicio dovadă că ar fi fost efectiv mai mic acest cuantum al pensiei, astfel că menţiunea unei pensii de 248 lei a susţinătorului decedat, efectuată de pârâtă în decizia atacată, este nereală. Mai mult, a constatat Tribunalul, chiar şi în imaginea plăţii pensiei soţului decedat, întocmită de pârâtă, este înscrisă, în anul 2007, pensia lunară a acestuia de 430 lei.

Prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 71 şi 76 din Legea nr. 19/2000. împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurenta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 şi de art. 3041 C. pr. civ.

în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat, în esenţă, că sentinţa instanţei de fond este criticabilă sub aspectul analizării probelor administrate şi al aplicării greşite a prevederilor legale, fiind dată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 129 alin. 5 C. pr. civ.

Totodată, a mai arătat recurenta, sentinţa este pronunţată cu interpretarea eronată a prevederilor art. 71 coroborat cu art. 76 din Legea nr. 19/2000.

Astfel, instanţa de fond a aplicat numai prevederile alin. 1 ale art. 71 din Legea nr. 19/2000, deşi în considerente reţine dispoziţiile alin. 2 ale acestui articol, fără a observa că pensia de urmaş se calculează prin aplicarea unui procent asupra punctajului mediu anual realizat de susţinător, aferent pensiei prevăzute la alin. 1. lit. a) şi b). Prin urmare, pensia de urmaş se calculează ca procent din punctaj, şi nu din sumă.

Astfel, la data de 1.12.2007, punctajul susţinătorului aflat în plată era de 0,45728 puncte, într-adevăr, aferent unui cuantum de 430 lei la data de 01.12.2007 la valoarea punctului de pensie de 541 lei.

Pensia de urmaş rezultată la data de 01.12.2005 se calculează astfel: 50% din punctajul susţinătorului decedat, respectiv 50% din 0,45728 puncte; adică 0,45728 puncte: 2 = 0,22864 puncte pentru pensia de urmaş a reclamantei la data de 01.12.2005; 0,22864 puncte x 541 lei reprezentând valoarea punctului de pensie la data de 01.12.2007 = 123.69 lei, rotunjit, conform dispoziţiilor art. 76 alin. 3, la 124 lei.

în raport de acest calcul, recurenta a susţinut că, la data de 01.12.2007, reclamantei i s-a stabilit în mod corect un cuantum al pensiei de 124 lei.

Intimata nu a formulat întâmpinare, în recurs, nu au fost administrate probe.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi sub toate aspectele, conform dispoziţiilor art. 3041 C. pr. civ., Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Nu poate fi reţinut motivul de modificare subsumat dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. pr. civ., întrucât criticile aduse sentinţei atacate nu se circumscriu acestui text, referindu-se la interpretarea greşită a probelor, iar nu la interpretarea greşită a vreunui act dedus judecăţii, care să fi fost denaturat de prima instanţă.

Se reţine, însă, că sunt întemeiate criticile privind interpretarea eronată pe care instanţa de fond a dat-o prevederilor legale incidente în cauză.

Astfel, susţinătorul decedat al reclamantei a beneficiat de o pensie pentru limită de vârstă în cuantum de 430 lei, cum corect a reţinut prima instanţă, stabilită pe baza unui punctaj de 0,45728 puncte.

în conformitate cu prevederile art. 71 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 19/2000, „Pensia de urmaş se calculează, după caz, din: a) pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, susţinătorul decedat”, iar potrivit dispoziţiilor alin. 2 ale aceluiaşi text legal, „Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte în condiţiile art. 76, prin aplicarea unui procent asupra punctajului mediu anual realizat de susţinător, aferent pensiei prevăzute la alin. 1 lit. a) şi b), în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel: a) pentru un singur urmaş – 50%”.

Art. 76 din Legea nr. 19/2000 dispune în sensul că „(1) începând cu data înscrierii la pensie cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare cu valoarea unui punct de pensie.

(2) Cuantumul pensiei stabilit conform alin. (1) se majorează cu suma corespunzătoare contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate, datorată potrivit legii.

(3) La determinarea cuantumurilor pensiei conform alin. (1) şi (2) fracţiunile de leu se întregesc la un leu în favoarea pensionarilor.”

Din formularea dispoziţiilor legale mai sus evocate, rezultă fără dubiu că, în cauză, în mod corect recurenta a calculat cuantumul pensiei contestatoarei prin aplicarea procentului de 50% prevăzut de art. 76 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 19/2000 la punctajul mediu anual realizat de susţinătorul decedat, respectiv 0,45728 puncte, având în vedere valoarea unui punct de pensie de 541 lei, fiind greşită interpretarea dată de prima instanţă prevederilor art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 19/2000, în sensul că, prin decizia contestată, pensia contestatoarei ar fi trebuit să fie stabilită prin aplicarea procentului de 50% la cuantumul pensiei susţinătorului decedat de 430 lei, rezultând un cuantum al pensiei de urmaş de 215 lei, iar nu de 124 lei, cum a fost determinat prin decizia nr. 59074/10.07.2008.

Cum pensia de urmaş se calculează ca procent din punctaj, iar nu din sumă, Curtea reţine că, prin decizia contestată, recurenta a stabilit cuantumul pensiei de urmaş la care este îndreptăţită intimata-contestatoare cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile.

Pentru considerentele expuse, Curtea constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, dată cu aplicarea greşită a legii, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ.

Prin urmare, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. 1 şi 2 C. pr. civ., Curtea va admite recursul şi va modifica în tot sentinţa recurată, în sensul că va respinge contestaţia, ca neîntemeiată.