Legea nr.19/2000: art.154, 155 lit. f), 156
Potrivit art.154 şi art.155 lit. f) din Legea nr.19/2000, tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind modul de stabilire şi de plată a pensiilor, indemnizaţiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale, iar în conformitate cu prevederile art.156 din aceeaşi lege, „Cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul”
Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 528/12 aprilie 2010.
Prin acţiunea de asigurări sociale înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub dosar nr.1969/85/2009, reclamantul F.I. a chemat în judecată pârâtul M.I.R.A. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat intimatul la recalcularea pensiei, prin adăugarea la pensia de serviciu stabilită prin decizia nr.138719 din 28.04.2005 a unui spor procentual aferent vechimii contribuţiei la fondul de suplimentară, începând cu data de 1 mai 2008.
În motivarea acţiunii se reţine în esenţă că prin OUG nr.77/2007 aprobată prin Lg.14/2008 la data de 1.05.2008, pensiile suplimentare au fost puse în plată, prin adăugarea la pensia de serviciu, în procentul corespunzător perioadei de contribuţie individuală la acest fond de pensii.
Pârâtul nu a adăugat pensia suplimentară la pensia de serviciu, plafonând pensia de serviciu la 100% din baza de calcul şi procedând la aplicarea în mod discriminatoriu a dispoziţiilor privitoare la pensia suplimentară. În fine se precizează că plafonarea pensiei de serviciu militară la 100% din baza de calcul creează discriminări, întrucât persoane ce au contribuit diferit la fondul de suplimentară beneficiază de acelaşi cuantum de pensie.
Pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr.1028/5.11.2009 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr.1969/85/2009 s-a respins acţiunea de asigurări sociale formulată de reclamantul F.I. împotriva pârâtului M.I.R.A.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:
Reclamantul este beneficiarul unei pensii militare începând cu 1.04.2005, conform deciziei nr.138719/28.04.2005, pensie de serviciu stabilită conform dispoziţiilor Legii nr.164/2001.
Deşi reclamantul nu a depus ultima decizie urmare actualizării pensiei conform art.22-24 din Lg.164/2001, intimata învederează instanţei că pensia contestatorului a fost stabilită, cu respectarea prevederilor Lg.164/2001 (art.48), astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr.14/2008.
Mai mult de atât, la stabilirea pensiei procentul de calcul utilizat, necontestat de altfel de reclamant a fost de 115%, fiind luat în calcul şi sporul procentual de 9% corespunzător perioadei de contribuţie la fondul pentru pensia suplimentară, însă cuantumul pensiei s-a plafonat la nivelul unei solde lunare brute, astfel cum prevede în mod expres legea specială.
În atare situaţie instanţa de fond a apreciat că susţinerile reclamantului sub aspectul neaplicării ori aplicării în mod discriminatoriu a prevederilor Lg.14/2008 sunt nefondate şi în contradicţie cu însăşi textul de lege invocat, având în vedere dispoziţiile art.78 alin.2 din Legea 164/2001, care prevăd „ de la data intrării în vigoare a prezentei legi, contribuţia pentru pensia suplimentară va devenii contribuţie la bugetul de stat, pentru prestaţiile prev. la art.4”, respectiv pensia de stat care conform art.10 cuprinde :
– pensia de serviciu
– pensia de invaliditate
– pensia de urmaş
iar la art.6 se prevede „ Cadrele militare pot beneficia de o singură pensie militară de stat”.
Din economia textelor de lege prezentate, rezultă cu certitudine că în prezent reclamantul beneficiază de o pensie militară de serviciu stabilită cu respectarea prevederilor art.21-24 şi 78 din Legea 164/2001, actualizată în condiţiile legii speciale, astfel că pensia militară stabilită şi actualizată nu poate fi mai mare decât baza de calcul avută în vedere la stabilirea şi respectiv actualizarea pensiei, baza de calcul fiind reprezentată de solda lunară brută, astfel cum prevede art.78 alin.2 din Lg.164/2001.
Prin urmare, solicitarea reclamantului privind recalcularea pensiei în sensul acordării începând cu 1.05.2008 a unui spor procentual din baza de calcul, alături de pensia de serviciu a fost apreciată ca fiind lipsită de orice suport legal, fiind în contradicţie cu prevederile imperative stabilite de legiuitor prin art. 25 din legea specială.
Mai mult de atât, în speţă faţă de dispoziţiile legale enunţate ce au fost respectate de pârât atât în stabilirea pensiei cât şi la actualizarea ei, nu se poate reţine nici o aşa cum susţine reclamantul, în acelaşi sens pronunţându-se şi Curtea Constituţională sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.25 din Lg.164/2001, care reţine în considerentele deciziei nr.31/ianuarie 2003 că textul de lege” … nu conţine nici o dispoziţie discriminatorie şi nici nu instituie privilegii…”.
În considerarea celor prezentate şi având în vedere dispoziţiile art.22-24 şi 78 din Lg.164/2001 acţiunea reclamantului a fost respinsă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal contestatorul F.I criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând, conform art. 304 pct. 8 şi 9 şi 312 din Codul de procedură civilă, modificarea sentinţei şi admiterea în totalitate a acţiunii formulate.
În expunerea de motive a arătat că instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile legale, atunci când a reţinut că pensia trebuie plafonată la nivelul unei solde lunare brute. Înţelesul art. 78 nu poate fi decât acela potrivit căruia, sporul pentru pensia suplimentară se adaugă la pensia de serviciu. Prin modul de interpretare al instanţei de fond se creează discriminări, în sensul că persoane care au contribuit diferit la fondul de pensie suplimentară să aibă acelaşi cuantum al pensiei.
Pensia de stat şi pensia suplimentară coexistă, pensia suplimentară fiind plătită din fondul de pensii suplimentare, nu poate fi diminuată pentru că nu are nici o legătură cu bugetul.
Intimatul pârât M.A.I., a depus întâmpinare în recurs, solicitând respingerea acestuia, faţă de dispoziţiile art. 78 alin 2 din Legea nr. 164/2001, care prevede : „De la data intrării în vigoare a prezentei legi, contribuţia pentru pensia suplimentară va deveni contribuţie individuală la bugetul de stat, pentru prestaţiile prevăzute la art. 4.” Recurentul a beneficiat de sporul de 9% corespunzător perioadei de contribuţie la fondul pentru pensia suplimentară, însă ca urmare a majorării s-a depăşit plafonul de 100% din baza de calcul.
La termenul de judecată din 12.04.2010, instanţa de recurs a invocat din oficiu, ca motiv de ordine publică, în temeiul art.306 alin.2 Cod proc.civ., excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Sibiu în soluţionarea pe fond a cauzei, raportat la dispoziţiile art.155 şi art.156 din Legea nr.19/2000.
CURTEA, analizând în prealabil sentinţa atacată, prin prisma acestui motiv de nelegalitate a constatat că este incident motivul de casare art.304 pct.3 Cod proc.civ.
Potrivit art.304 pct.3 Cod proc.civ., casarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe;”.
Astfel, potrivit art.154 şi art.155 lit. f) din Legea nr.19/2000, tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind modul de stabilire şi de plată a pensiilor, indemnizaţiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale, iar în conformitate cu prevederile art.156 din aceeaşi lege, „Cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.”
Competenţa teritorială este relativă însă nu şi în cazul în care legea specială, respectiv Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat , conţine norme derogatorii
În speţă, nefiind vorba despre o cerere îndreptată împotriva CNPAS sau a casei teritoriale de pensii ci împotriva M.I.R.A., prin Direcţia Juridică, competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamant trebuia analizată de către Tribunalul Sibiu, prin prisma prevederilor art.53 şi 54 din Legea nr.164/2001, raportat la prevederile art.154-156 din Legea nr.19/2000.
Prin urmare, prima instanţă trebuia să constate că raportat la dispoziţiile legale sus invocate, competenţa teritorială revine instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul, aşa cum prevede art.156 teza II din Legea nr.19/2000, respectiv Tribunalului Bucureşti.
Faţă de cele ce preced, Curtea constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art.304 pct.3 Cod proc.civ.,împrejurare faţă de care, în conformitate cu dispoziţiile art.312 alin.6 Cod proc.civ., coroborate cu art.2 pct.4 Cod proc.civ. şi art.155 şi art.156 teza II din Legea nr.19/2000, a dispus admiterea recursului declarat de reclamantul F.I casarea în tot a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, în a cărui rază teritorială îşi are sediul pârâtul.
