Dispoziţiile art. 59 din Legea 263/2010 reglementează situaţia specială a unei categorii a persoanelor cu handicap, şi anume nevăzătorii, dispoziţiile aplicabile acestora fiind derogatorii de la norma de drept comun instituită prin art. 58 din lege. Art. 59 nu face distincţie între diverse categorii nevăzători, şi nu reglementează diferit situaţia celor care au un grad de grav de cei care sunt încadraţi în grad de handicap accentuat, aşa cum se întâmplă în situaţia celorlalte persoane, care sunt încadrate în alte tipuri de handicap.
Interpretarea prevederilor art. 59 din Legea 263/2010 rezultată din dispoziţia textului, cât şi din normele metodologice de aplicare a legii, este în sensul că nu se are în vedere orbirea, formă de handicap grav, ci situaţia nevăzătorilor, indiferent de forma handicapului, dacă starea de sănătate este dovedită prin certificat.
La data de 28.06.2012 contestatoarea M.F. a formulat contestaţie împotriva deciziei de
pense nr , emisă de intimata Casa Judeţeană de Pensii Dolj, solicitând anularea acesteia şi
obligarea intimatei să emită o decizie nouă conform prevederilor art. 59 din Legea 263/2010.
În motivarea contestaţiei a arătat că prin decizia de contestată intimata i-a stabilit pensia pentru limită de vârstă pentru persoane cu handicap în condiţiile prevăzute de art. 58 din Legea 263/2010, având în vedere certificatul de încadrare în grad de handicap
nr , emis de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, precum şi certificatul
nr emis de Comisia de expertiză medicală a persoanelor cu handicap.
Consideră că decizia de este greşită deoarece nu s-a emis în baza art. 59 din Legii 263/2010 care reglementează condiţiile de pensionare pentru nevăzători.
A arătat că în termenul legal a formulat contestaţie la Comisia Centrală de Contestaţii, contestaţia ce a fost respinsă prin hotărârea nr…..
La 26.09.2012 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată. A arătat că prin decizia contestată i s-a stabilit contestatoarei pensie pentru limită de vârstă începând cu 24.11.2011, avându-se în vedere prevederile art. 58 lit. b din Legea 263/2010.
A mai arătat că dispoziţiile art. 59 din Legea 263/2010 se aplică doar în cazul persoanelor nevăzătoare, prin aceasta înţelegându-se persoanele care sunt lipsite in totalitate de vedere.
In acest sens a invocat ordinul 762/31.08.2007 privind aprobarea criteriilor medico psihosociale privind încadrarea în grad de handicap potrivit căruia orbirea totală, cetacitatea este încadrată în grad de handicap grav, iar contestatoarea nu a fost încadrată în acest grad de handicap grav.
La 24.10.2012, contestatoarea a precizat contestaţia în sensul că solicită anularea atât a deciziei de pensie nr. … cât şi anularea hotărârii nr. … emisă de Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul CNPAS, cu consecinţa obligării intimatei la emiterea unei noi decizii care să respecte prevederile art. 59 din Legea 263/2010, cu plata diferenţei de drepturi de pensie, cuvenite începând cu 24.11.2011 până la momentul emiterii noii decizii.
Prin sentinţa nr. 8095 din 28 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Dolj – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosar nr. ., s-a admis contestaţia.
S-a anulat decizia de pensie nr. … emisă de intimată.
A fost obligată intimata să emită o decizie nouă conform prevederilor art. 59 din Legea 263/2010 şi să plătească suma de 800 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că prin decizia de pensie nr. . emisă de intimată i s – a stabilit contestatoarei pensia pentru limită de vârstă pentru persoane cu handicap, începând cu 24.11.2011 (data depunerii cererii de pensionare), în condiţiile prevăzute de art. 58 din Legea 263/2010, avându-se în vedere certificatul de încadrare în grad de handicap nr emis de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.
Potrivit acestui certificat contestatoarea a fost încadrată în gradul de handicap accentuat, permanent – nerevizuibil, cod handicap 4 ( care corespunde tipului de handicap vizual), cod de boală H35, H52 stabilit pe baza referatului de la oftalmologie, reţinându-se totodată că data ivirii handicapului este 18.09.1959 (data naşterii).Prin acelaşi certificat s-a recomandat pensionarea conform art. 59 din legea 263/2010.
Împotriva deciziei de pensie contestatoarea a formulat contestaţie la Comisia Centrală de Contestaţii, contestaţia fiind respinsă ca neîntemeiată prin Hotărârea nr. …
Instanţa a apreciat că decizia de pensie contestată este nelegală deoarece trebuiau aplicate prevederile art. 59 din legea 263/2010, pentru că încadrarea în grad de handicap este dată de afecţiuni ce vizează vederea, iar condiţiile pensionării persoanelor nevăzătoare sunt reglementate de acest articol.
Dispoziţiile art. 58 din legea 263/2010 reprezintă norma generală ce se aplică pentru toate categoriile de persoane cu handicap în funcţie de felul handicapului, condiţia principală fiind aceea ca stagiul de cotizare să fie realizat în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat.
Dispoziţiile art. 59 din legea 263/2010 reprezintă norma specială ce se aplică nevăzătorilor, indiferent de gradul de handicap în care se încadrează, singura condiţie fiind să fi realizat ca nevăzător cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare, astfel că trebuie aplicată cu prioritate în raport cu norma generală.
De asemenea având în vedere că textul de lege nu distinge în funcţie de gradul de handicap grav, accentuat, mediu sau uşor s-a apreciat că prevederile art. 59 din legea 263/2010 se aplică tuturor nevăzătorilor, astfel că nu are importanţă că reclamanta a fost încadrată în gradul de handicap accentuat, iar nu gradul de handicap grav cum susţine intimata, esenţial este faptul că în cazul nevăzătorilor este afectată vederea.
La data de 20.12.2012 contestatoarea M.F. a formulat cerere de completare a
dispozitivului sentinţei nr. 8095/28.11.2012 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr…..
în sensul de a se pronunţa şi asupra capetelor de cerere privind anularea hotărârii Comisiei Centrale de Contestaţii nr. . şi obligarea intimatei Casa Judeţeană de Pensii Dolj să plătească reclamantei diferenţele de pensie cuvenite dintre pensia stabilită conform sentinţei 8095/28.11.2012 a Tribunalului Dolj şi cea acordată efectiv, începând cu 24.11.2011, data pensionării.
Prin sentinţa nr. 7 din 30.01.2013, tribunalul a admis cererea de completare dispozitiv, s-a completat dispozitivul sentinţei 8095/28.11.2012 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. . în sensul că s-a anulat Hotărârea Comisiei Centrale de Contestaţii din cadrul Casei
Naţionale de Pensii Publice nr. .
A fost obligată intimata CJP Dolj să plătească reclamantei diferenţele de pensie cuvenite dintre pensia stabilită conform sentinţei 8095/28.11.2012 a Tribunalului Dolj şi cea acordată, începând cu 24.11.2011.
Împotriva celor două sentinţe au declarat recurs pârâtele CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII DOLJ şi CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE – COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAŢII.
În motivarea recursurilor s-a susţinut că sentinţa nr. 8095/2012 este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 153 lit. d) şi art. 59 din Legea 263/2010.
S-a susţinut că instanţa trebuia să se pronunţe asupra hotărârii date de Comisia Centrală de Contestaţii, iar în absenţa unei hotărâri de anulare a acestei hotărâri nu se putea obliga
direct Casa Judeţeană de Pensii să emită o nouă decizie de pensionare.
Recurentele au arătat că reclamanta nu a îndeplinit condiţia de a realiza o treime din stagiul complet de cotizare, în condiţii de nevăzător, că potrivit art. 59 din Legea 263/2010 nevăzătorul este persoana cu acuitate vizuală zero, făcându-se referire şi la Ordinul 762/31.08.2007.
S-a susţinut că reclamanta, fiind încadrată în grad de handicap accentuat, are o afecţiune vizuală, însă nu poate fi considerată o persoană nevăzătoare, mai ales în condiţiile în care a desfăşurat activitate de economist.
S-a concluzionat că s-a interpretat greşit legea şi că reclamantei nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 59 din lege.
Prin recursul declarat împotriva sentinţei de completare a dispozitivului, recurentele au susţinut că motivarea primei instanţe este în contradicţie cu dispoziţiile art. 153 din Legea 263/2010, potrivit cărora instanţa trebuia să se pronunţe asupra hotărârii date de Comisia Centrală de Contestaţii ca un capăt de cerere principal, iar nu ca unul accesoriu.
S-a susţinut că din considerentele sentinţei 8095/28.11.2012 nu rezultă care sunt motivele de nelegalitate ale acestei hotărâri iar nepronunţarea asupra unui act nu este motiv de completare a dispozitivului, ci un motiv de recurs.
La data de 11 aprilie 2013 intimata contestatoare a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Recursurile nu sunt fondate, urmând să fie respinse pentru următoarele considerente.
Procedura de contestare a deciziei de pensie este prevăzută de art. 149-153 din Legea 263/2010 şi presupune parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorie, fără caracter jurisdicţional, care debutează prin contestarea deciziei la Comisia Centrală de Contestaţii şi se finalizează prin atacarea hotărârii acestei comisii la instanţa de judecată.
Instanţa se pronunţă asupra hotărârii comisiei centrale, pe care o anulează, dacă susţinerile contestatorului sunt considerate fondate, apoi, ca efect al admiterii contestaţiei, anulează şi decizia de pensie, dispunând în consecinţă asupra drepturilor de pensie şi modalităţii de plată a acestora.
Intreaga procedură are un caracter unitar, derivat din lege, reglementat prin norme imperative, astfel că anularea celor două acte administrative, care au efecte pe planul dreptului la pensie ( decizia de pensie şi hotărârea comisiei de contestaţii) se impune în condiţiile în care contestatorul a urmat procedura, prin atacarea deciziei de pensie la instituţia competentă.
Prin cererea de chemare în judecată, precizată la 24.10.2012, contestatoarea a contestat atât decizia de pensie, cât şi hotărârea comisiei centrale de contestaţii, astfel că potrivit art. 129 cod procedură civilă instanţa avea obligaţia să se pronunţe asupra tuturor cererilor cu care a fost investită, respectând principiul disponibilităţii.
Potrivit art. 281 ind. 1 cod procedură civilă, omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unei cereri, indiferent dacă este principală sau accesorie, conexă ori incidentală, dă dreptul părţii de a solicita completarea hotărârii, iar potrivit art. 281 ind. 2, completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea recursului. Prin urmare, este nefondată susţinerea recurentelor în sensul că era motiv de recurs nepronunţarea instanţei asupra unui act, în condiţiile în care contestatoarea a formulat cerere distinctă prin care a solicitat anularea acestui act.
Aşadar, sub aspectul legalităţii sentinţei nr. 7/30.01.2013 este irelevantă calificarea contestaţiei formulate împotriva hotărârii comisiei judeţene ca fiind o cerere principală sau una accesorie, cât timp partea interesată putea cere primei instanţe pronunţarea asupra capătului de cerere omis, în procedura completării hotărârii.
Aplicarea dispoziţiilor art. 129 cod procedură civilă şi ale art. 281 ind. 1 cod procedură civilă nu intră în contradicţie cu prevederile art. 153 din Legea 263/2010, deoarece instanţa a fost investită de contestatoare, conform legii speciale, după urmarea procedurii administrative prealabile, iar nepronunţarea asupra hotărârii comisiei centrale prin sentinţa nr. 8095/28.11.2012 a fost o simplă omisiune, corectată prin hotărârea judecătorească ulterioară, cele două sentinţe făcând corp comun .
Prin sentinţa de completare, prima instanţă a soluţionat şi cererea de acordare a drepturilor de pensie restante, recalculate potrivit modificărilor deciziei de pensie, stabilind corect că data de la care acestea se datorează este data formulării cererii de pensionare, iar nu data recalculării, deoarece atacarea în instanţă a deciziei de pensie are ca efect modificarea drepturilor cuvenite persoanei pensionate iar acordarea acestor drepturi se supune dispoziţiilor art. 103-105 din Legea 263/2010.
Pe fondul cauzei, instanţa apreciază că dispoziţiile art. 58 şi 59 din Legea 263/2010 au fost corect aplicate de tribunal, cu raportare şi la prevederile art. 44 din HG 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010.
Astfel, în condiţiile art. 59 din Legea 263/2010, nevăzătorii beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă, dacă au realizat ca nevăzător cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare iar potrivit art. 44 din Normele metodologice de punere în aplicare a legii, reducerea prevăzută la art. 59 din lege se aplică nevăzătorilor care fac dovada acestui statut cu certificatul de încadrare în grad de handicap emis în condiţiile legii, care va conţine obligatoriu următoarele elemente: data ivirii handicapului, gradul de handicap, termenul de revizuire, precum şi menţiunea că acest certificat a fost emis în vederea aplicării art. 59 din lege.
Condiţiile impuse de lege pentru aplicarea dispoziţiilor art. 59 sunt următoarele: persoana care solicită pensionarea să fie nevăzător, încadrat în orice grad de handicap, dovedit cu un certificat care să conţină elementele impuse de art. 44 din Norme, şi să fi realizat ca nevăzător cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare.
Contestatoarea a făcut dovada cu certificatul nr. . că este încadrată în grad de handicapă accentuat, nerevizuibil, dobândit la naştere, adică la data de 18.09.1959, fiind nevăzător, certificatul purtând menţiunea că este eliberat pentru pensionare conform art. 59 din Legea 263/2010.
De asemenea, contestatoarea a făcut dovada că a realizat stagiul de cotizare impus de lege, ca nevăzător, cât timp handicapul a fost dobândit la naştere şi are o vechime în muncă de 30 ani, 2 luni şi 2 zile ( stagiu total de cotizare realizat).
Instanţa apreciază că dispoziţiile art. 59 din Legea 263/2010 reglementează situaţia specială a unei categorii a persoanelor cu handicap, şi anume nevăzătorii, dispoziţiile aplicabile acestora fiind derogatorii de la norma de drept comun instituită prin art. 58 din lege. Aplicând regula „ unde norma legală nu distinge, nici cel ce o aplică nu o poate face „ se constată că art. 59 nu face distincţie între diverse categorii nevăzători, şi nu reglementează diferit situaţia celor care au un grad de handicap grav de cei care sunt încadraţi în grad de handicap accentuat, aşa cum se întâmplă în situaţia celorlalte persoane, care sunt încadrate în alte tipuri de handicap.
Interpretarea pe care recurentele o dau prevederilor art. 59 din Legea 263/2010 este astfel greşită, fiind evident, atât din dispoziţia textului, cât şi din normele metodologice de aplicare a legii, că nu se are în vedere orbirea, formă de handicap grav, ci situaţia nevăzătorilor, indiferent de forma handicapului, dacă starea de sănătate este dovedită prin certificat, iar menţiunile de pe acesta fac trimitere expresă la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 59 din legea pensiilor.
Concluzia care se impune este aceea că sentinţa atacată este legală şi temeinică, vârsta şi condiţiile de pensionare ale contestatoarei fiind stabilite corect de tribunal, prin reducerea stagiului de cotizare în condiţiile art. 59 din Legea 263/2010.
Potrivit art. 312 cod procedură civilă, recursurile se vor respinge ca nefondate. (Decizia nr. 4076 din 18 aprilie 2013- Secţia T Civilă, rezumat judecător Gabriela Tonescu)
