Pensie pentru limita de varsta. Reducerea varstei standard de pensionare.


2. pentru limita de vârsta. Reducerea vârstei standard de pensionare.

La data de 30.03.2007, contestatoarea F.V. a chemat în judecată intimata CASA JUDETEANA DE PENSII DOLJ, contestând decizia nr. 27138/12.03.2007 emisă de intimată şi solicitând instanţei să modifice decizia în sensul admiterii cererii de pensionare.

În motivare, contestatoarea arată că la 01.03.2007 a formulat cerere pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă.

Cererea a fost respinsă cu motivarea că nu au fost îndeplinite condiţiile de vârstă. Pentru a ajunge la această concluzie, intimata a considerat că la data înscrierii la pensie, vârsta standard de pensionare era de 59 de ani şi 4 luni, redusă cu 4 ani datorită condiţiilor de muncă speciale şi deosebite.

Contestatoarea precizează că în mod greşit s-a reţinut că stagiul de cotizare în grupa a II-a de muncă a fost de numai 19ani 3 luni şi 26 de zile, fiind exclusă din calcul perioada cuprinsă între 01.01.1979 şi 01.03.1987.

În această perioadă, contestatoarea a fost încadrată în funcţia de subinginer proiectant constructor, respectiv controlor CTC la Brigada nr. 1 din cadrul Grupului de şantiere Oltcit Craiova.

Încadrarea în grupa a II-a de muncă în vederea pensionării a unor locuri de muncă sau activităţi din construcţii montaj este reglementată de HG. nr. 1223/1990.

Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa a II-a de muncă se face de consiliile de administraţie împreună cu sindicatele din unităţi..

Aşa cum rezultă din adeverinţa nr. 580/23.02.2000 eliberată de SC Coremi SA Craiova, contestatoarea a fost nominalizată în vederea încadrării în grupa a II-a de muncă pe perioada 01.09.1973-31.12.1990.

Ignorând această adeverinţă, intimata nu a luat în calcul perioada lucrată în perioada 01.01.1979-01.03.1987

Cu privire la reducerea vârstei standard de pensionare,, contestatoarea precizează că, în condiţiile în care era luată în considerare adeverinţa nr. 580/2000, vârsta standard trebuia redusă cu 6 ani.

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei întrucât contestatoarea a îndeplinit funcţia de inginer proiectant şi controlor, funcţii care nu presupun desfăşurarea activităţii în condiţiile specifice grupei a II-a de muncă.

A precizat că la calculul pensiei a avut în vedere numai în parte adeverinţa nr. 580/2000, deoarece pentru perioada menţionată contestatoarea a îndeplinit funcţii ce nu presupun lucrul efectiv la locurile de muncă ce se încadrează în grupa a II-a de muncă conform pct. 3 din Ordinul nr. 50/1990.

Tribunalul analizand contestatia a dispus anularea deciziei nr. 27138/12.03.2007 emisă de iintimată si a obligat intimata sa emita o decizie privind acordarea pensiei la limită de vârstă, începând cu data de 01.03. 2007.

S-a retinut ca prin decizia nr. 27138/12.03.2007, intimata a respins cererea contestatoarei privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă pe motiv că, în conformitate cu dispoziţiile art. 48 (1) pct. 2 din Legea nr. 19/2000, vârsta de pensionare redusă datorită stagiului realizat în condiţii deosebite şi legilor speciale nu poate fi mai mică decât vârstele prevăzute la art. 42.

La data înscrierii la pensie, 01 03 2007, contestatoarea avea vârsta de 54 ani, fiind născută la data de 22 09 1953.

Potrivit Dispoziţiilor Legii nr. 19/2000, respectiv tabelului 1 din Normele Metodologice de aplicare a legii, vârsta standard de pensionare în cazul contestatoarei este de 59 ani şi 4 luni.

Din fişa cu date privitoare la activitatea în muncă rezultă că intimata a luat în considerare o parte din perioadele lucrate în condiţiile grupei a II-a de muncă, rezultând o perioadă totală lucrată în aceste condiţii reţinute ca fiind stagiu de cotizare în condiţiile grupei a II-a de 4 ani şi 9 luni.

Perioada 01.01.1979-01.03.1987 nu a fost reţinută ca stagiu realizat în condiţiile grupei a II-a de muncă, deşi din adeverinţa nr. 580/23.02.2000 emisă de SC COREMI SA Craiova rezultă că şi activitatea desfăşurată în această perioadă s-a încadrat în aceste condiţii, conform HG nr. 1223/1990.

Potrivit dispoziţiilor HG nr. 1223/1990 personalul care este în activitate şi care a lucrat la locurile de sau activităţile cu condiţii de munca nocive, grele sau periculoase de pe şantierele de construcţii-montaj, grupurile de şantiere şi întreprinderile – şantier, inclusiv unităţile de deservire ale acestora: bazele de producţie, depozitele, laboratoarele, unităţile de mecanizare se încadrează în grupa a II-a de munca în vederea pensionarii, pentru întreaga perioada efectiv lucrată după 18 martie 1969.

Potrivit art. 2 nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa a II-a de munca, se face de consiliile de administraţie, împreună cu sindicatele libere din unităţi.

Din adeverinţa nr. 580/23.02.2000 rezultă că, în cazul contestatoarei, nominalizarea în vederea încadrării în grupa a II-a de muncă s-a făcut de Consiliul de administraţie şi sindicat.

Încadrarea personalului angajat în condiţii de a II-a de muncă, este atributul exclusiv al angajatorului în conformitate cu dispoziţiile art. 2 din HG nr. 1223/1990.

Prin urmare, intimata nu are abilitarea legală de a cenzura menţiunile din adeverinţele emise de unităţile angajatoare.

De aceea, instanţa apreciază ca nefondate apărările intimatei în sensul că funcţiile ocupate de contestatoare presupun activitate care nu se încadrează în condiţii corespunzătoare grupei a II-a de muncă.

In ce priveşte vârsta la care contestatoarea avea dreptul la pentru limită de vârstă, instanţa a constatat ca potrivit dispoziţiilor art. 42 alin 1 din Legea nr. 19/2000, asiguraţii care au realizat stagiul complet de cotizare şi care şi-au desfăşurat activitatea total au parţial în condiţii deosebite de muncă au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare conform tabelului nr. 1.

Cum contestatoarea a realizat un stagiu de cotizare în condiţii deosebite de 25 ani 4 luni şi 6 zile ( conform adeverinţei ), avea dreptul la reducerea vârstei standard cu 6 ani.

Întrucât contestatoarea s-a născut în februarie 1953, vârsta standard de pensionare este de 59 de ani şi 4 luni, iar vârsta standard redusă corespunzător perioadei lucrate în grupa a II-a de muncă este de 53 de ani şi 4 luni.

Potrivit art. 42 Din Legea nr. 19/2000 (1) Asiguraţii care au realizat stagiul complet de cotizare şi care şi-au desfăşurat activitatea total sau parţial în condiţii deosebite de muncă au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare conform tabelului nr. 1.

(2) Vârstele de pensionare reduse, conform prevederilor alin. (1), nu pot fi mai mici de 50 de ani pentru femei şi de 55 de ani pentru bărbaţi.

In consecinţă, la data formulării cererii de pensionare la limită de vârstă, contestatoarea îndeplinea condiţiile de vârstă standard de pensionare ( redusă corespunzător) şi stagiu complet de cotizare, astfel încât decizia contestată este nelegală.