Potrivit art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 4/2005, angajatorii poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea şi corectitudinea adeverinţelor care atestă sporurile, indemnizaţiile şi majorările de retribuţii tarifare care, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor şi care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual.
Astfel, atât timp cât adeverinţele nu au fost declarate false, ele produc efecte juridice şi atestă faptul că salariatul a lucrat în grupa a II-a de muncă, cu consecinţe asupra drepturilor de stabilite prin Legea nr. 19/2000, iar casa judeţeană de pensii nu are dreptul să cenzureze situaţia de fapt atestată prin adeverinţele respective.
Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 757 din 2 iunie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 248/09.03.2010 Tribunalul Brăila a admis contestaţia, a anulat decizia de şi a obligat-o pe intimata C.J.P. să stabilească drepturile de pensie pentru contestatorul D.N. şi în raport de adeverinţele emise de SC P. SA Brăila. A obligat-o pe intimată să plătească contestatorului suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta C.J.P. În motivare a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Astfel, în urma analizării înscrisurilor din carnetul de muncă, s-a stabilit că perioadele menţionate ca fiind lucrate în grupa a II-a de muncă nu pot fi valorificate din următoarele motive:
– activitatea desfăşurată în perioadele 26.07.1971 – 20.09.1972 şi 2.04.1973 – 1.12.1981 în funcţiile de inginer şi şef de secţie şi inginer proiectant în atelierul de P.P.U., nu se poate încadra în grupa a II-a de muncă conform poziţiei 42 din anexa nr. 2 la Ordinul M.M.O.S. nr. 50/1990, considerând că funcţiile avute de reclamant nu presupuneau desfăşurarea activităţii a cel puţin 70% din programul normal de lucru în condiţiile prevăzute la poziţiei 42 din anexa 2 la Ordinul M.M.O.S. nr. 50/1990;
– activitatea desfăşurată în perioada 1.12.1981 – 1.06.1991 în funcţia de şef secţie. nu poate fi valorificată ca perioadă lucrată în grupa a II-a de muncă conform poziţiilor 41, 42, 45,55, 78 din anexa 2 la Ordinul M.M.O.S. nr. 50/1990, completat cu avizele ulterioare, deoarece temeiul legal al încadrării în grupa superioară de muncă nu este corect precizat;
– activitatea desfăşurată în perioada 1.06.1991 – 1.06.1998 în funcţiile de director şi inginer şef nu poate fi valorificată ca perioada lucrată în grupa a II-a de muncă motivat de faptul că, prin natura funcţiilor îndeplinite, reclamantul nu putea să îşi desfăşoare activitatea cel puţin 70% din programul normal de lucru în aceleaşi condiţii ca personalul de bază.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, dar, prezent în instanţă, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate de recurentă, cât şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C.proc.civ., Curtea apreciază că acesta este nefondat faţă de următoarele considerente: în mod corect a reţinut instanţa de fond că pârâta C.J.P. avea obligaţia să ia în considerare la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite contestatorului D.N., adeverinţele emise de SC P. SA Brăila, atât timp cât acestea confirmă încadrarea contestatorului în grupa a II-a de muncă.
Potrivit art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 4/2005 angajatorii poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea şi corectitudinea adeverinţelor care atestă sporurile, indemnizaţiile şi majorările de retribuţii tarifare care, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor şi care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual. Astfel, atât timp cât adeverinţa nu a fost declarată falsă, ea produce efecte juridice şi atestă faptul că salariatul a lucrat în grupa a II-a de muncă, cu consecinţe asupra drepturilor de pensie stabilite prin Legea nr. 19/2000, iar C.J.P. nu are dreptul să cenzureze situaţia de fapt atestată prin adeverinţele respective. Mai mult, funcţiile de conducere pe care le-a îndeplinit contestatorul presupun coordonarea şi controlul activităţilor desfăşurate de salariaţii care se încadrau în mod direct în activităţile prevăzute de Decretul nr. 50/1990, astfel încât se poate aprecia că reclamantul a desfăşurat mai mult de 70% din activitate în condiţii pentru care se acordă grupa a II-a de muncă.
În consecinţă, în baza art. 312 C.proc.civ., instanţa a respins recursul ca nefondat.
În baza art. 274 C.proc.civ., recurenta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată făcute de intimat în recurs, reprezentând onorariul avocatului său.
