Decizia civilă nr. 421/R/29.03.2010 a Curţii de Apel Galaţi
Prin cererea formulată şi înregistrată sub nr. 5135/121/11.09.2009 pe rolul Tribunalului Galaţi, reclamantul G.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Galaţi, emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă şi vechime integrală, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, precum si la plata diferenţelor intre pensia cuvenita si pensia încasată începând cu 01.12.2005.
Motivându-şi în fapt acţiunea, a arătat că este pensionat pentru limită de vârstă şi vechime integrală, în temeiul prevederilor Legii nr. 3/1977, începând cu data de 01.05.1998.
A susţinut că deşi a lucrat timp de 25 de ani, 6 luni şi 8 zile în grupa I de muncă, perioadă în care a cotizat efectiv la bugetul asigurărilor sociale de stat, pârâta, la stabilirea punctajului mediu anual, pârâta a utilizat în mod eronat un stagiu complet de cotizare de 30 de ani în loc de 20 de ani.
De asemenea, a precizat că la recalcularea pensiei stabilită prin decizia de recalculare, trebuiau avute în vedere condiţiile de stagiu şi de vârstă prevăzute de Legea nr. 3/1977, fapt care rezultă şi din prevederile HG nr. 1550/2004.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 3/1977, persoanele care au lucrat efectiv cel puţin 20 de ani în locuri în care, potrivit legii, se încadrau în grupa I de muncă, sau cel puţin 25 de ani în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei se lua în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe, câte un an şi 6 luni pentru grupa I de muncă şi un an şi 3 luni pentru grupa II de muncă.
Persoanele care îndeplineau aceste condiţii, puteau fi pensionate la cerere, la 50 de ani atât bărbaţii cât şi femeile care au lucrat în grupa I de muncă, şi la 55 de ani bărbaţii şi 50 de ani femeile care au lucrat în grupa a II-a de muncă.
Astfel, aceste persoane au beneficiat atât de reducerea vârstei legale de pensionare, cât şi de majorarea vechimii în muncă, sens în care, reclamantul, a arătat că pentru activitatea desfăşurată în grupa I de muncă de cel puţin 20 de ani, stagiul complet de cotizare este de 20 de ani şi nu de 30 de ani, cum în mod greşit a utilizat C.J.P. la determinarea punctajului mediu anual.
În susţinerea acţiunii, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
În drept a invocat disp. din Legea nr. 3/1977, Legea nr. 19/2000, HG nr. 1550/2004 şi OUG nr.4/2005.
Pârâta, în termen legal a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării acţiunii, motivat de faptul că decizia prin care s-a recalculat punctajul mediu anual al reclamantului, având în vedere un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, a fost emisă la data de 30.11.2005, iar potrivit disp. art. 87 din Legea nr. 19/2000, deciziile de pot fi contestate în termen de 45 de zile de la comunicare.
A solicitat de asemenea respingerea pretenţiilor ca prescrise deoarece conform art.1 si 3 din DL 167/1958 dreptul la acţiune se prescrie daca nu a fost exercitat in 3 ani de la data naşterii acestuia.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
A învederat că reclamantul a fost pensionat pentru muncă depusă şi limită de vârstă, cu vechime integrală, începând cu data 01.12.2005 iar întrucât drepturile de ale reclamantului au fost stabilite sub imperiul Legii nr. 3/1977, acestea au fost recalculate conform O.U.G. nr. 4/2005 şi H.G. nr. 1550/2004, cu luarea în considerare a sporului acordat de lege pentru activitatea desfăşurată în grupa I de muncă.
Prin art. 20 din Legea nr. 19/2000, au fost menţionate locurile de muncă cu condiţii speciale, pentru care drepturile de pensie se deschid potrivit prevederilor art. 43 din acelaşi act normativ. Pentru celelalte categorii de asiguraţi care şi-au desfăşurat activitatea în fosta grupa I de munca, stagiul complet de cotizare utilizat la stabilirea punctajului mediu anual este cel prevăzut la art. 8 din Legea nr. 3/1977, respectiv 30 de ani în cazul bărbaţilor şi 25 de ani pentru femei, situaţia în care se află şi reclamantul.
În combaterea susţinerilor reclamantului, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Prin sentinţa civilă nr. 1902/24.11.2009 a Tribunalului Galaţi s-a respins contestaţia formulată de reclamantul G.V. în contradictoriu cu pârâta C.J.P. GALAŢI ca nefondată.
În motivare instanţa reţine următoarele:
Potrivit disp. art. 137 C.pr.civ., s-a analizat excepţia tardivităţii formulării acţiunii si prescripţiei dreptului la acţiune invocată de către pârâtă.
Având în vedere că reclamantul nu contestă decizia de pensionare, situaţie în care acesta ar fi trebuit să se adreseze instanţei în termen de 45 de zile de la comunicare, ci solicită recalcularea drepturilor sale de pensie, în care la stabilirea punctajului mediu anual, să fie utilizat un stagiu de cotizare de 20 de ani, s-a respins ca nefondată excepţia tardivităţii.
Cu privire la prescripţia drepturilor ce eventual decurg din diferenţa între pensia cuvenita si pensia încasată, instanţa a constatat ca dreptul la acţiune al petentului curge de la data publicării deciziei nr. 40/22.09.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a statuat modul corect de aplicare a art.77 si art.43 din L.19/2000 sens in care a respins excepţia prescripţiei ca nefondată.
Pe fondul cauzei s-au reţinut următoarele:
Potrivit deciziei de pensie, reclamantul G. V. este beneficiarul unei pensii pentru depusă şi limită de vârstă, începând cu 01.12.2005 , drepturile de pensie fiind stabilite potrivit Legii nr. 3/1977.
Prin acţiunea formulată, a solicitat recalcularea pensiei, prin utilizarea la stabilirea punctajului mediu anul, a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
Potrivit art. 1 din HG Nr. 1550 din 23 septembrie 2004, începând cu data de 1 octombrie 2004, pensiile din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, vor fi evaluate în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.
În art. 2 a. 3 din aceiaşi hotărâre „Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 – 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977”.
Potrivit disp. art. 8 al. 1 din Legea nr. 3 din 30 iunie 1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială „Personalul muncitor care are o vechime în munca de minimum 30 ani bărbaţii şi 25 ani femeile are dreptul la pensie pentru munca depusă şi limita de vârsta, la împlinirea vârstei de 62 ani bărbaţii şi 57 ani femeile.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 40/22.09.2008, a reţinut că prevederile art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind stagiul complet de cotizare utilizat la stabilirea punctajului mediu anual în procesul de recalculare a pensiilor conform OUG nr.4/2005 – articol invocat de către reclamant prin acţiune – se aplică pentru asiguraţii care au lucrat în condiţii speciale de muncă.
Astfel, instanţa nu a reţinut susţinerea reclamantului în sensul că pârâta la recalcularea drepturilor sale de pensie, ar fi trebuit să utilizeze un stagiu de cotizare de 20 de ani, dat fiind faptul că disp. art. 43 al. 1 din Legea nr. 19/2000, privesc persoanele care şi-au desfăşurat activitatea în locurile de muncă în condiţii speciale cum sunt cele din: unităţile miniere, activităţi de cercetare, exploatare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expune la radiaţi, aviaţia civilă, activitate artistică.
Or, reclamantul, nu a prestat nicio activitate care să se regăsească în conţinutul dispoziţiilor legale menţionate.
Întrucât drepturile de pensie ale reclamantului, au fost stabilite sub imperiul Legii nr. 3/1977, pârâta în mod corect a utilizat la determinarea punctajului mediu anual, stagiul complet de cotizare de 30 ani.
Faţă de aceste considerente, a respins ca nefondată acţiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul G.V. considerând-o nelegală şi netemeinică.
În motivarea recursului se arată că , din coroborarea disp. art. 43 şi art. 77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, rezultă că pentru locurile de muncă în condiţii speciale, stagiul complet de cotizare este cel prevăzut în art. 43, respectiv 20 de ani.
Decizia nr. 40/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, prin care a fost statuat că disp. art. 77 alin. 2 rap. La art. 43 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 19/2000 se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.07.1977 la 31.03.2001 şi care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat în art. 14 din Legea nr. 3/1977 demonstrează acurateţea juridică a acestui raţionament.
Potrivit art. 19 şi 20 din Legea nr. 19/2000 există două categorii de locuri de muncă tratate diferit faţă de locurile de muncă obişnuite care au un tratament juridic egal conform art. 20 cu referire la anexa 2 din Legea nr. 19/2000.
Având o activitate de peste 27 de ani în grupa I-a de muncă, prin urmare în condiţii deosebite în înţelesul art. 10 din Legea nr. 19/2000, i se pot aplica dispoziţiile cuprinse în anexa 4 a Legii nr. 19/2000, stagiul complet de cotizare fiind de 20 de ani.
A invocat practica judiciară în materie, respectiv jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti.
În consecinţă a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii contestaţiei aşa cum a fost formulată.
În drept a invocat disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Analizând hotărârea recurată sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu disp. art. 3041 Cod procedură civilă, curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
În primul rând, este de observat faptul că recurentul nu emite nici o critică împotriva sentinţei recurate, nu arată nici un motiv de nelegalitate şi netemeinicie ci reia argumentele de fapt şi de drept expuse în acţiunea introductivă.
Aşa cum a reţinut instanţa de fond, recurentul contestator s-a pensionat, la cerere, pentru limită de vârstă, începând cu data de 24.04.1998, în baza Legii nr. 3/1977.
Decizia nr. 40/22.09.2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, prin care a statuat că disp. art. 77 al.2 raportat la art. 43 al.1 şi 2 din Legea nr. 19/2000 se interpretează în sensul că, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 – 31 martie 2001 şi care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă este reglementat în art. 14 din Legea nr. 3/1977 invocată de recurent nu devine aplicabilă în speţa dedusă judecăţii întrucât recurentul s-a pensionat în baza Legii 3/1977 dar nu a desfăşurat activitate în locurile de muncă în condiţii speciale prev. de art. 43 din acelaşi act normativ.
Mai mult, concluzia cuprinsă în recursul în interesul legii face referire la aplicarea unitară a disp.art.77 al.2, la art.43 al.1 şi 2 din Legea 19/2000, respectiv categoriile profesionale încadrate în condiţii speciale de muncă – mineri, personalul artistic şi de aviaţie militară şi ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 – 31 martie 2001, la determinarea punctajului mediu anual să se utilizeze stagiile de cotizare prev. la art.14 din Legea 3/1977.
Deci, doar asiguraţii care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă, determinate ca atare prin ordine ale Ministerului Sănătăţii , şi ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 au beneficiat atât de reducerea vârstei legale de pensionare, cât şi de majorarea vechimii în muncă, deci a perioadei de contribuţie, denumită în actuala reglementare stagiu de cotizare.
Ca atare, pentru asiguraţii care au lucrat în condiţii speciale de muncă şi ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977.
De asemenea, în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că recurentului – contestator nu-i sunt aplicabile disp. art. 43 raportat la art. 20 din Legea nr.19/2000 (referitor la utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 15-20 ani)deoarece acesta nu şi-a desfăşurat activitatea în locurile de muncă în condiţii speciale cum sunt cele din: unităţile miniere, activităţi de cercetare, exploatare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expune la radiaţi, aviaţia civilă, activitate artistică şi nici în condiţii deosebite.
Activitatea desfăşurată de recurentul contestator nu se regăseşte la art. 43 (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000.
Recurentul-contestator a fost pensionat în anul 1998 cu o vechime în muncă dovedită de 45 de ani, 2 luni şi 29 zile, din care 25 de ani, 6 luni şi 8 zile încadraţi în grupa I de muncă,ca mecanic de locomotivă.
Ori, activitatea desfăşurată de recurentul-contestator nu se regăseşte la art.43 al.1 şi 2 din Legea 19/2000 (mineri, personal artistic şi aviaţie civilă) şi nici nu au făcut obiectul actelor normative cu caracter special menţionate.
Mai mult, recurentului i s-a recalculat pensia prin decizie iar acesta nu a contestat-o în termen de 45 de zile de la comunicare, rămânând astfel definitivă.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentului că există hotărâri judecătoreşti irevocabile, dând exemplu o sentinţă civilă a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată într-o altă cauză, arătăm următoarele:
Practica judiciară depusă la dosar nu este obligatorie pentru instanţă întrucât potrivit Constituţiei, judecătorii se supun doar legii.
Hotărârile judecătoreşti pronunţate în alte cauze sunt opozabile doar acelor părţi litigante din cauza respectivă şi nu ,,erga omnes’’.
În consecinţă, instanţa trebuie să se bazeze în pronunţarea soluţiei adoptate pe temeiuri de drept aplicabile speţei dedusă judecăţii şi pe propria convingere rezultată din analizarea situaţiei de fapt raportată la probele administrate în cauză.
Mai mult, CEDO prin hotărârea pronunţată la data de 6.12.2007 în cauza Beian împotriva României a precizat faptul că divergenţele de jurisprudenţă constituie prin natură, consecinţa inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanţe de fond având autoritate asupra competenţei lor teritoriale iar rolul de a reglementa aceste contradicţii ale jurisprudenţei revine instanţei supreme.
Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus, curtea a apreciat că recursul contestatorului este nefondat astfel că în temeiul disp. art.312 al.1 Cod procedură civilă a fost respins recursul ca nefondat.
