Pensii. Compensaţie pentru atingerea integrităţii fizice ca urmare a unei boli profesionale.


Prestaţiile şi serviciile, inclusiv compensaţiile pentru atingerea integrităţii se cuvin doar asiguraţilor sistemului de pentru accidente de muncă şi boli profesionale, potrivit art. 18 din Legea 346/2002.

Prin sentinţa nr. 311 din 30 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi -Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr. 6220/101/2012Tribunalul Mehedinţi – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul C.V., în contradictoriu cu intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII MEHEDINŢI.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele;

Reclamantul C.V. a solicitat prin cererea nr. 11085/17.05.2012 acordarea compensaţiei pentru atingerea integrităţii ca urmare a unei boli profesionale. Cererea a fost însoţită de fişa de declarare a bolii profesionale B2 nr. 2/aprilie 2012, potrivit căreia data semnalării bolii este

12.04.2012, iar diagnosticul este silicoză şi disfuncţie ventilatorie restrictivă uşoară. Boala profesională a fost confirmată şi de raportul de expertiză medicală a capacităţii de muncă, diagnosticul clinic fiind silicoză std. I/II, iar diagnosticul funcţional -deficienţă funcţională uşoară, cu incapacitate adaptabilă 30% şi capacitate de muncă păstrată.

In urma analizării acestor înscrisuri, intimata a emis decizia contestată nr. 29/6.06.2012, prin care, în baza prevederilor Legii 346/2002 şi a Ordinului 450/2006, a respins cererea contestatorului prin care acesta solicita plata compensaţiei pentru atingerea integrităţii.

Într-adevăr, potrivit art. 18 din Legea 346/2002, prestaţiile şi serviciile, inclusiv compensaţiile pentru atingerea integrităţii se cuvin doar asiguraţilor sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Ori, reclamantul nu avea calitatea de asigurat la fondul de risc constituit din anul 2003, pentru perioada când a desfăşurat activitate ca miner, fond din care se suportă toate prestaţiile legate de accidente de muncă sau boli profesionale. De asemenea, nici angajatorul reclamantului, pe perioada cât acesta a fost salariatul său, nu a avut calitatea de asigurat, iar potrivit art. 140 alin.1, fondul pentru accidente de muncă şi boli profesionale s-a constituit din contribuţiile pentru asigurări începând cu anul 2003 şi cu această dată angajatorii au fost obligaţi să plătească contribuţia de asigurare.

Prin urmare, cum nici reclamantul şi nici angajatorul său nu au contribuit la constituirea fondului de risc, reclamantul nu poate fi îndreptăţit la acordarea compensaţiei solicitate, atâta vreme cât, potrivit art. 93 lit. a veniturile pentru asigurările de accidente şi boli profesionale se constituie din contribuţii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorate de persoane juridice precum şi de persoanele fizice care încheie asigurarea.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul C.V., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând următoarele:

Sentinţa nu conţine motivele de fapt şi de drept care să conducă la respingerea cererii făcut dovada existenţei cazului de boală profesională, aşa cum rezultă din fişa de a acestei, din

24.04.2012, emisă de medicul de medicina muncii, prin care s-au stabilit diagnosticele de silicoză şi disfuncţie ventilatori restrictivă uşoară şi măsurile indicate pentru boală. Acest act medical a fost emis în baza diagnosticului medical confirmat de Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara – Clinica de Medicina Muncii, iar în cuprinsul acestuia s-a reţinut că angajatorul a fost Exploatarea Minieră Baia de Aramă. Mai mult, din actele medicale anexate cererii rezultă că recurentul a fost internat în spital, iar diagnosticul de silicoză a fost pus încă din anul 2005, pe lângă alte boli, care au fost dobândite ca efect al acesteia.

În ceea ce priveşte motivarea instanţei de fond cu privire la existenţa asigurărilor, aceasta motivează sentinţa pe dispoziţii legale neaplicabil în speţă. Astfel, art.18 şi art.93 din Legea 346/2002 nu se aplică în situaţia prezentată, iar dacă se aplică sunt total favorabile recurentului, în nici un caz instituţiei intimate.

Analizând recursul formulat se constată că este nefondat pentru următoarele considerente;

Astfel instanţa de fond a reţinut în mod legal că reclamantului ni i se cuvine indemnizaţia respectivă, deoarece nu a avut calitatea de asigurat în sistemul de asigurare respectiv.

De principiu, dreptul la plata unor indemnizaţii de asigurări sociale se naşte în urma stabilirii unui raport de asigurare încheiat între asigurator şi asigurat şi ca urmare a producerii riscului asigurat.

Acestea sunt practic condiţiile ce dau naştere obligaţiei de plata, din partea asiguratorului, a unei indemnizaţii către asigurat.

În speţă, este vorba de sistemul asigurărilor pentru boli profesionale, sistem instituit prin legea nr. 346/2002.

Potrivit art. 9 din această lege, art. 9 raporturile de asigurare, rezultate în temeiul prezentei legi şi din contractele de asigurare, se stabilesc între:

a) angajatori şi asigurător, pentru persoanele asigurate prevăzute la art. 5 şi 7;

b) asiguraţi şi asigurător, pentru persoanele asigurate prevăzute la art. 6.

(2) Calitatea de asigurat se dobândeşte, iar raporturile de asigurare se stabilesc la data: încheierii contractului individual de muncă, stabilirii raporturilor de serviciu în cazul funcţionarilor publici, validării mandatului pentru persoanele care desfăşoară activităţi în funcţii elective, numirii în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, depunerii adeziunii în cazul membrilor cooperatori, începerii practicii profesionale pentru şomeri, ucenici, elevi şi studenţi sau încheierii contractului individual de asigurare, după caz.

Potrivit art. 12 dreptul la prestaţiile şi serviciile de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se naşte de la data stabilirii raporturilor de asigurare şi încetează odată cu aceste raporturi.

Potrivit Art. 18 asiguraţii sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale au dreptul la următoarele prestaţii şi servicii:

a) reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă;

b) reabilitare şi reconversie profesională;

c) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă;

d) indemnizaţie pentru trecerea temporară în alt loc de muncă şi indemnizaţie pentru reducerea timpului de muncă;

e) compensaţii pentru atingerea integrităţii;

f) despăgubiri în caz de deces;

g) rambursări de cheltuieli.

Aşa cum a reţinut instanţa de fond, reclamantul nu a avut niciodată calitatea de asigurat în acest sistem de asigurării, şi nici angajatorul la care acesta şi-a desfăşurat activitatea, activitate ce a încetat de altfel în anul 1997, cu mult înainte ca acest sistem de asigurări să se nască.

Neavând calitatea de asigurat nici înainte de descoperirea bolii profesionale şi nici după acea dată, în mod temeinic şi legal atât instanţa de fond cât şi intimata au considerat că acesta nu are dreptul la indemnizaţia solicitată.

Sentinţa este astfel una motivată atât în drept cât şi în fapt, criticile recurentului fiind nefondate. (Decizia civilă Nr. 1631/26.02.2013 – Secţia I civilă, rezumat judecător Marian Panduru)