Tribunalul DOLJ Sentinţă civilă nr. 3938 din data de 23.04.2013
La data de 25 01 2013, contestator G.R. a chemat în judecată intimata CASA JUDEȚEANA DE PENSII DOLJ, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată pârâta să-i recalculeze pensia pe baza adeverinței nr. 135 din 23 01 2013 în cuprinsul căreia sunt trecute sumele realizate în perioada 01 01 1970 – 26 12 1990 aferente timpului lucrat de 10 ore pe zi, sume pentru care s-a plătit în întregime CAS precum și toate cheltuielile prevăzute de legile în vigoare.
A depus la dosar adeverința nr. 135/23 01 2013 eliberată de T.I.A.B., unitatea la care a fost angajat reclamantul, în funcția de maistru.
La data de 25 03 2013, intimata Casa Județeană de Pensii Dolj a formulat și depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantul Gheorghiță Radu.
A invocat excepția puterii de lucru judecat, deoarece reclamantul a solicitat recalcularea drepturilor de pensie, prezentând adeverința nr. 1338/15 06 2009,depusă cu cererea nr. 125739/24 06 2009,în care au fost menționate sumele pe care le-a încasat ca diferență pentru 10 ore și perioadele în care le-a încasat,cerere ce a fost soluționată prin răspunsul nr. 125739/10 08 2009,împotriva acestui răspuns fiind intentată acțiune în dosarul nr. 13395/63/2009,acțiune respinsă definitiv și irevocabil prin decizia nr. 4807/01 10 2010 a Curții de Apel Craiova.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulate cerere de revizuire în dosarul nr. 3192/54/2010, cerere care a fost respinsă prin soluția pronunțată în data de 10 01 2011.
A mai formulat o altă cerere solicitând recalcularea drepturilor de prezentând adeverința nr. 210/08 02 2010,depusă cu cererea nr 125739/17 03 2010, cerere soluționată pin răspunsul nr. 125739/15 04 2010, răspuns care a fost contestat prin dosarul nr. 1406/63/2012 soluționând definitiv și irevocabil prin decizia nr. 6600/24 05 2012.
Pe fond, arată că reclamantul a solicitat din nou recalcularea, prezentând adeverința nr. 135/23 01 2013,depusă cu cererea nr. 3336/24 01 2013,cerere soluționată prin răspunsul nr. 3336/25 03 2013, prin care i s-a comunicat că se mențin punctele de vedere comunicate pin adresa nr. 125739/10 08 2009 și nr. 125739/15 01 2010 și că,având în vedere că dispozițiile legale incidente în vigoare nu sunt modificate,față de cele ale Legii 19/2000 și că adeverința nr. 135/23 01 2013,privind sumele acordate pentru regim de 10 ore are conținut identic cu adeverințele nr. 1338/15 06 2009 și nr. 210/08 02 2010,această ultimă adeverință nu se va valorifica, sumele acordate pentru regimul de 10 ore,nefăcând parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 01 04 2001,neplătindu-se contribuție individuală pentru aceste sume, așa încât nu se încadrează în prevederile art. 165 din Lg 263/2010 și nici nu se regăsește printre sporurile prevăzute de anexa 15 pct VI din HG 257/2011.
De asemenea i s-a comunicat faptul că această adeverință nu poate fi avută în vedere și din cauza faptului că nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de HG 257/2011, respectiv, îi lipsește temeiul legal în baza cărora a încasat aceste sume.
Intimata învederează și faptul că prin Decizia nr. 19/2012 s-a admis recursurile în interesul legii referitoare la aplicarea prevederilor art. 2 lit. e și art. 164 alin 2 și 3 din Lg 19/2000,concluzionându-se că principalul element obiectiv apt să conducă la o justă și legală stabilire șu reactualizarea pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite,astfel că la stabilirea și reactualizarea drepturilor de trebuie luate în calcul toate sporurile și alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul / angajatul a plătit contribuția pentru asigurări sociale de stat.
Întimpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 115 – 118 cpc și Lg 263/2010.
Conform art. 242 cod pr civilă a solicitat judecarea chiar și în lipsa sa.
S-au depus la dosar în copie, cererile formulate prin care a fot solicitată recalcularea pensiei , adeverințele sus menționate, deciziile de pensie, date privitoare la activitatea în muncă.
La data de 22 04 2013, intimata Casa Județeană de Pensii Dolj a depus la dosar completare la întâmpinare prin care a învederat aceleași motive .
A mai invocat și excepția inadmisibilității acțiunii , deoarece acțiunea este formulată ca și o obligație de a face,iar în materia drepturilor de pensie nu poate să subziste obligația de a face deoarece drepturile de pensie sunt reglementate prin legislația specială,la data formulării acțiunii reclamantul nici nu primise răspuns de la Casa Județeană de Pensii Dolj, întrucât cererea cu care a depus adeverința nr. 135/23 01 2013 a fost înregistrată la nr. 3336/24 01 2013, iar acțiunea este înregistrată la instanță în data de 25 01 2013.
Prin sentința nr. 3938/23.04.2013 instanța a respins excepția inadmisibilității, a respins excepția puterii lucrului judecat, a admis acțiunea formulată de contestator și a obligat pârâta să recalculeze pensia reclamantului și să emită o nouă decizie cu luarea în considerare a adeverinței 135/23.01.2013 emisă de TIAB Craiova reținând următoarele:.
În conformitate cu dispozițiile art 137 alin (1) C. proc civ, “instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în torul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”
Excepția puterii lucrului judecat este grevată pe ideea că Adeverința 135/23.01.2013 privind sumele acordate pentru regim de 10 ore are conținut identic cu adeverințele 1338/15.06.2009 și 210/ 08.02.2010 care au fost examinate intr-un cadru procesual anterior, respectiv în cauza ce a format obiectul dosarului 13395/63/2009, acțiune respinsă definitiv și irevocabil prin decizia 4807/01.10.2010 a Curții de Apel Craiova., decizie examinată și ca urmare a unei cereri de revizuire care, de asemenea , a fost respinsă.
In conformitate cu dispozițiile art. 166 C. proc. civ ” excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs”
Principiul puterii lucrului judecat, rezultând din art. 1201 C. civ, împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, chiar cu poziția procesuală inversată, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești , în sensul că drepturile recunoscute unei părți printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară pronunțată într-un alt proces Pentru a exista identitate de obiect între două acțiuni, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acelor acțiuni să rezulte că scopul final urmărit este același în ambele acțiuni (ICCJ- Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 4525/2005, Jurisprudența Secției civile pe anul 2005, p. 533)
Din perspectiva identității de obiect , tribunalul constată că , într-adevăr, condiția este îndeplinită sub aspectul scopului final urmărit prin cele doua sau mai multe acțiuni deduse judecații.
Tribunalul constată, insă , că nu este îndeplinită condiția identității de cauză., și se impune un scurt demers teoretic asupra cauzei în procesul civil
Acțiunea civilă nu poate fi concepută fără existența a trei elemente esențiale: un element subiectiv – părțile- și două elemente obiective – obiectul și cauza acțiunii.
Fără aceste elemente, acțiunea nu reprezintă o entitate juridică în considerarea căreia instanța să devină activă, să-și înceapă exercițiul său special.
Elementele acțiunii civile servesc la individualizarea acesteia în raport cu o altă acțiune și îi determină cadrul procedural necesar și indispensabil.
Acțiunea civilă nu se poate identifica deplin numai prin părți și obiect, fiind indispensabil și un al treilea element – cauza
Prin cauza acțiunii civile trebuie înțeles temeiul juridic al cererii (causa petendi), fundamentul legal al dreptului pe care una dintre părți îl valorifică împotriva celeilalte.
Spre deosebire de obiectul acțiunii, care nu poate fi schimbat, și nici depășit, temeiul juridic nu leagă instanța, care este îndreptățită și chiar obligată, în exercitarea rolului său activ și pentru a ajuta efectiv părțile, în ocrotirea drepturilor și intereselor lor legitime, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea sa de chemare în judecată.
Cauza acțiunii civile, privită din punct de vedere al scopului, trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să existe, să fie reală și să fie licită și morală.
Prima condiție se îndeplinește de regulă, deoarece cel ce acționează în justiție urmărește un anumit scop, neputând porni o acțiune lipsită complet de cauză
Cauza acțiunii trebuie să fie reală. Realitatea cauzei cere ca cel ce reclamă să-și fi exprimat voința de a proceda în felul acesta, determinat de un anumit scop.
Cauza acțiunii trebuie să fie licită și morală, adică să nu urmărească un interes contrar ordinii publice și bunelor moravuri.
Cauza acțiunii civile se determină nu numai raportat la cererea de chemare în judecată, ci trebuie căutată în complexitatea de circumstanțe care determină și întrețin voința părții interesate de a reclama sau de a se apăra și de a stărui în ceea ce reclamă ori în ceea ce contestă. Existența motivelor de a acționa sau apăra în fața instanței un anumit drept, sau totuna cu cauza raportului juridic ori a obligației puse în discuție (causa debendi), fără prefigurarea mintală a obținerii unui anumit rezultat, nu determină pe nimeni să reclame sau să se apere injustiție.
In caiza dedusă judecății circumstanțele care care au determinat și întreținut voința reclamantului de a intenta o acțiune civilă se constituie din intrarea în posesie a unei noi adeverințe emise de fostul angajator, coroborată cu modificarea viziunii asupra drepturilor salariaților ce au lucrat în program prelungit, viziune consacrată și prin practica judiciarâ.
Adeverința de care se prevalează reclamantul nr. 135/23.01.2013, în final cuprinde Nota “Este aceeași adeverință cu nr. 210/08.02.2010″( pentru care instanța de control judiciar a constatat că are aceeași formă cu adeverința nr. 1338/15.06.2009, emisă de aceeași unitate) dar această stare de fapt nu cenzurează voința reclamantului de a se constitui într-o cauză licită și morală, cât timp fiecare cetățean își probează pretențiile în conformitae cu propriile posibilități și propria disponibilitate Din această perspectivă faptiul obținerii unei noi adeverințe l-a îndreptățit pe reclamant să uzeze de un nou demers în justiție, iar această nouă adeverință se poate constitui într-o nouă cauză a acțiunii civile. Pe de altă parte, la datele la care cererea reclamantului în precedentele cicuri procesuale se judeca ( s.c./962/05.03.2010 și decizia nr. 4807/01.10.2010 ) nu se consacrase jurisprudența instituită de DECIZIA nr. 5 din 20 septembrie 2010 pentru examinarea recursului în interesul legii cu privire la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, prin luarea în considerare a formelor de retribuire obținute în regim de lucru prelungit, prevăzute de art. 2 din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.546/1952 care a statuat că”
“În interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilesc că:
Sumele plătite pentru prestată de foștii salariați în regim de lucru prelungit, în condițiile art. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.546/1952, se au în vedere la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public. “
Cum această Decizie este obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă., pentru viitor, pentru reclamant o nouă acțiune în justițIe este legală, licită și morală, întemeindu-se , așadar pe o cauză care , în precedentele cicluri procesuale nu putea fi invocată , deoarece nu apăruse ca și temei legal .
In consecință, acțiunea dedusă judecății este întemeiată pe o nouă cauză reprezentată de Decizia nr. 5 a ICCJ, iar excepția puterii lucrului judecat nu operează.
Pe fondul cauzei acțiunea este întemeiată
Potrivit dispozițiilor art.4 alin 2 și 3 din OUG nr.4/2005, sporurile , îndemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajelor, sunt enumerate în anexele ordonanței, acestea putând fi dovedite atât prin înscrierile existente în carnetele de muncă, cât și prin acte de certificare (adeverințe) emise de foștii angajatori, întocmite conform legii.
Astfel , adeverința care îndeplinește condițiile de formă și fond poate fi valorificată, întreaga răspundere pentru mențiunile cuprinse în aceasta revenind exclusiv unității emitente.
Casa teritorială de pensii nu poate cenzura conținutul unei adeverințe emise de angajator, care cuprinde elemente ale raportului juridic de muncă privind condițiile de muncă și stagiu, utile în stabilirea drepturilor de pensie. Prin urmare, în speță, refuzul de a valorifica mențiunile cuprinse în adeverință este abuziv și lipsit de temei legal, întrucât înscrisul original supus valorificării se bucură de prezumția de validitate.
Or, în măsura în care aprecia că actul de certificare prezentat de către persoana asigurată atestă mențiuni neadevărate, casa teritorială de pensii avea posibilitatea de a se înscrie în fals în fața primei instanțe, cu toate consecințele care decurg din acestea.
Și apărările intimatei grevate pe ideea că adeverinței prezentate îi lipsesc mențiunile privind temeiul legal în baza căruia a încasat sumele consemnate în cuprinsul înscrisului, vor fi înlăturate, deoarece în raporturile de muncă temeiul încasării drepturilor salariale îl reprezintă munca depusă de salariat iar necunoașterea și neindicarea normei pozitive nu poate fi imputată acestuia. Mențiunile că “sume diferențe ore sunt sumele aferente timpului lucrat peste programul normal de lucr (10 ore) și că “pentru perioadele sus menționate unitatea a achitat în întregime cotele CAS precum și toate celelalte contribuții prevăzute de legislația în vigoare” sunt necesare și suficiente pentru ca înscrisul să poată fi valorificat.
Pe de altă parte doctrina a statuat că “reclamantul nu este obligat să indice chiar textul de lege pe care se întemeiază, deoarece încadrarea în text o face judecătorul și spre deosebire de obiect instanța nu este ținută de temeiul juridic al cererii ci îl poate schimba după ce , în respectarea principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare, a pus în discuție noua cauză”( Mihaela Tăbârca, Gheorghe Buta, Codul de procedură civilă, comentat și a dnotat cu llegislație , doctrină și jurisprudență, Universul juridic ,București 2007, pag399)
