La 6 octombrie 2010, contestatoarea Î.G. a formulat contestatie împotriva deciziei de pensionare nr…. din 31.08.2010 emisa de intimata Casa Judeteana de Pensii Dolj, solicitând instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta sa dispuna anularea deciziei de pensionare contestata si obligarea intimatei Casei Judetene de Pensii Dolj sa îi respecte dreptul câstigat anterior recalcularii prin aceasta decizie.
În motivarea contestatiei a aratat ca a fost grefier la C.A. si prin decizia nr. … i s-a calculat de serviciu în suma de 3952 lei lunar, în temeiul dispozitiile Legii 567/2004 si Hotarârii 290/2005, cu modificarile si completarile ulterioare. Casa Judeteana de Pensii Dolj, în conformitate cu prevederile Legii 119/2010, HG 737/2010 coroborate cu ale Legii 19/2000, prin decizia nr. 266290/31.08.2010 i-a recalculat pensia de serviciu, fiindu-i redusa la suma de 1278 lei lunar.
Considera ca aceasta decizie este nelegala deoarece contravine prevederilor art. 15 din Constitutia României si afecteaza drepturile patrimoniale stabilite anterior, cât si a prevederilor art. 1 din Protocolul 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Intimata Casa Judeteana de Pensii Dolj a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea contestatiei.
Prin sentinta nr. 340 din 19 ianuarie 2011, pronuntata de Tribunalul Dolj- Sectia Conflicte de si Asigurari Sociale s-a admis contestatia, s-a anulat decizia contestata si s-au mentinut drepturile de pensie stabilite prin decizia nr.
Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut ca petenta a beneficiat de pensia de serviciu acordata conform Legii nr. 567/2004 potrivit deciziei de pensie de serviciu nr.. . emisa de intimata Casa Judeteana de Pensii Dolj.
Dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor a fost emisa o noua decizie, prin care a fost efectuata recalcularea pensiei, prin reducerea acesteia de la suma de 3952 lei la suma de 1278 lei lunar.
Instanta a facut referire la dispozitiile art. 1 din Legea 119/2010, la HG 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu, concluzionând ca decizia atacata a fost emisa cu respectarea dispozitiilor legale, cu atât mai mult cu cât, prevederile ce au stat la baza recalcularii pensiei, au fost declarate constitutionale prin decizia nr. 871/28.06.2010 a Curtii Constitutionale.
S-a considerat, însa, ca instanta are posibilitatea sa de a aplica cu prioritate reglementarile internationale, în conditiile în care constata ca normele interne vin în contradictie cu acestea, fiind considerate incidente prevederile art. 1 ale Conventiei europene a drepturilor omului, cauza CEJ Van Gend en Loos din 5.2.1963, precum si opinia nr. 9/10.11.2006 a CONSILIULUI CONSULTATIV AL JUDECATORILOR EUROPENI Comitetului de Ministrii a Consiliului Europei art. C lit. c) pct. 45.
Tribunalul a verificat, astfel, daca au fost respectate drepturile contestatoarei izvorând din aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, constatând ca petenta beneficiaza de un drept de proprietate asupra pensiei, însa este lipsita de aceasta proprietate, prin dispozitiile legale nationale enuntate mai sus .
S-a invocat în cauza Gaygusuz v. Austria ( 16 septembrie 1996, nr. 17371/90) în care CEDO a decis ca drepturile din asigurari sociale constituie un drept patrimonial în sensul art.1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, cauza Buchen v. Cehia (36541/97), în care s-a retinut ca pensia constituie un drept patrimonial, iar limitarea nejustificata a unui drept recunoscut magistratului, cum ar fi o pensie speciala, drept nesocotit ulterior, fara a exista o justificare obiectiva si rezonabila pentru o asemenea îngradire, constituie o privare de proprietate, dar si o în sensul art. 1din Protocolul nr.12 .
Instanta a avut în vedere si hotarârea CEDO din 12 octombrie 2004 data în cauza Kjartan Ásmundsson versus Islanda (60669/00), în care instanta de european al drepturilor omului a stabilit ca dreptul la pensie al reclamantului este un bun în sensul acestei dispozitii din Conventie, dar si hotarârea din 9 decembrie 1994 data în cauza Rafinariile grecesti Stran si Stratis Adreadis împotriva Greciei, unde Curtea a constatat existenta dreptului de proprietate si în situatia în care, desi reclamantii nu au intrat efectiv în posesia drepturilor pecuniare stabilite de hotarârea nr. 13910/79 a Tribunalului de Prima Instanta din Atena, anularea ulterioara de catre stat a acestora echivaleaza cu nerespectarea dreptului de proprietate.
Prin hotarârea pronuntata în cauza Muller contra Austriei, Curtea a decis ca o reducere substantiala a nivelului pensiei ar putea fi considerata ca afectând substanta dreptului de proprietate si chiar a însusi dreptului de a ramâne beneficiar al sistemului de la batrânete .
De asemenea, referitor la garantarea unui cuantum al pensiei ce face obiectul protectiei art. 1 al Protocolului 1 aditional la Conventie, instanta a retinut cauza Pravednaya c. Rusia (Cererea nr. 69529/01, hotarârea din 18 noiembrie 2004), în care Curtea a considerat ca prin privarea reclamantei de dreptul de a primi o pensie într-o suma determinata într-o hotarâre definitiva, statul a deranjat echilibrul echitabil, existent între interesele aflate în joc.
Tribunalul a analizat conditiile privarii de proprietate, aratând ca reducerea pensiei contestatoarei cu peste 50% pentru viitor si lipsirea acesteia de dreptul de a mai primi vreodata sumele de bani aferente acestui procent reprezinta, indiscutabil, o ingerinta ce a avut ca efect privarea reclamantului de bunul sau,
S-a considerat ca H.G. nr. 737/2010 creeaza o situatie discriminatoare prin determinarea punctajului mediu anual pe baza salariului mediu brut pe economie din perioadele pentru care beneficiarii pensiilor nu au depus cereri de recalculare si documente doveditoare, determinând o situatie care nu are o justificare obiectiva si rezonabila în sensul art. 14 din C.E.D.O., motiv pentru care persoana trebuie sa suporte o sarcina excesiva si disproportionata.
S-a concluzionat ca diminuarea pensiilor prin recalcularea acestora constituie o restrângere a dreptului de proprietate al contestatorului, ca ingerinta nu este proportionala cu scopul legitim urmarit, citându-se cauza Ex-regele Greciei si altii împotriva Greciei, Cererea nr. 25.701/94, paragraful 89; cauza Broniowski împotriva Poloniei, Cererea nr. 31.443/96, paragraful 176.
Reducerea pensiei ca urmare a recalcularii, cu mai mult de 50% si imposibilitatea de a-si mai recupera vreodata sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, în defavoarea pensionarului beneficiar al pensiei stabilite prin acte normative speciale, a justului echilibru ce trebuie pastrat între protectia proprietatii si cerintele interesului general.
Procedându-se în acest fel, s-a adus atingere chiar substantei dreptului de proprietate al atingere care, în conceptia instantei europene, este incompatibila cu dispozitiile art.1 din Protocolul nr.1 la Conventie.
În final, instanta a retinut si practica CEJ cu privire la drepturile câstigate, aceasta statuând ca daca prestatiile acordate în temeiul regulamentului vechi sunt mai favorabile decât cele platite în conformitate cu regulamentul nou, acestea nu trebuie sa fie reduse ( cauzele Saieva v Caisse de compensation des allocations familiales – 32/76 si Mario Viva v Fonds National de Retraite des Ouvriers Mineurs – 83/87) .
Un alt argument al tribunalului l-a constituit imposibilitatea cotizarii la fonduri de pensii private sau facultative.
Astfel, prin Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat si a Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative s-a oferit posibilitatea de a contribui la un fond privat de pensii tocmai pentru a mari sansele de pastrare a veniturilor din salariu si dupa iesirea la pensie.
Dar in privinta reclamantei, chiar daca ar fi optat pentru un fond privat de pensii tot nu ar fi realizat la acesta un stagiu de cotizare de natura sa-i asigure suplimentarea drepturilor de pensie.
Referitor la interzicerea nediscriminarii, instanta a retinut ca potrivit art. 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute de conventie trebuie sa fie asigurata fara nicio deosebire bazata în special pe sex, rasa, culoare…sau orice alta situatie.
In speta de fata, discriminarea se refera la împrejurarea ca beneficiari ai pensiei de serviciu au avut o rezolvare diferita a situatiei lor, desi legiuitorul a pretins ca este identica, tocmai prin desfiintarea pensiei de serviciu, dându-se ca exemplu recalcularea pensiilor militare de stat, a pensiilor de stat ale politistilor si ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, pentru care s-a prevazut un stagiu complet de cotizare, conform art. 4 alin. 2 din HG 735/2010 de numai 20 de ani, în vreme ce pentru restul categoriilor foste beneficiare de pensii de serviciu s-a prevazut conform art. 5 alin. 2 lit. a) din HG 737/2010 un stagiu complet de cotizare calculat in functie de data nasterii, astfel cum e prevazut in anexa 3 la Legea 19/2000.
Împotriva sentintei pronuntate de Tribunalul Dolj, intimata Casa Judeteana de Pensii Dolj a declarat recurs, invocând neexaminarea de catre instanta a legalitatii deciziei contestate, sens în care a sustinut ca motivarea hotarârii se axeaza pe critici ale Legii 119/2010, desi actul normativ a facut obiectul controlului de constitutionalitate, iar prin decizia Curtii Constitutionale nr.873/2010 s-au facut referiri atât la legislatia europeana, cât si la jurisprudenta Curtii Constitutionale.
Jurisprudenta CEDO în materie nu justifica solutia adoptata, ci dimpotriva, chiar în cauzele exemplificate în considerentele sentintei, s-a statuat asupra dreptului statelor de a dispune cu privire la cuantumul si conditiile de acordare a pensiilor.
La data de 27.01.2012 intimata contestatoare a formulat note de sedinta solicitând respingerea recursului si aratând ca urmare a adoptarii OUG 59/2011 pârâta a procedat la revizuirea deciziei de pensionare, astfel ca decizia de recalculare nu mai este recunoscuta de unitatea emitenta. Pe fond, s-au invocat aspecte de netemeinicie a deciziei, avute în vedere si de tribunal.
Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru urmatoarele considerente.
Legea nr.119/2010 a facut obiectul unui control “a priori” de constitutionalitate, iar prin decizia nr.871 din 25 iunie 2010, publicata în M.Oficial al României, partea I nr.433 din 28 iunie 2010, Curtea Constitutionala a statuat ca pensiile de serviciu se bucura de un regim juridic diferit în raport de pensiile acordate în sistemul public de pensii. Astfel, spre deosebire de acestea din urma, pensiile de serviciu sunt compuse din doua elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, si anume: pensia contributiva si un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributiva, sa reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea speciala. Partea contributiva a pensiei de serviciu se suporta din bugetul asigurarilor sociale de stat, pe când partea care depaseste acest cuantum se suporta din bugetul de stat.
Trebuie observat ca dispozitiile art.47 alin.(2) din Constitutie se refera distinct la dreptul la pensie fata de cele privind alte forme de asigurari sociale publice sau private, prevazute de lege, dar pe care Legea fundamentala nu le nominalizeaza.
Prin urmare, în ceea ce priveste aceste din urma drepturi de asigurari sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în functie de politica sociala si fondurile disponibile, asupra acordarii lor, precum si asupra cuantumului si conditiilor de acordare.
Ca atare, având în vedere conditionarea posibilitatii statului de a acorda pensiile speciale în raport de elemente variabile, asa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul ca acestor prestatii ale statului nu li se opune contributia asiguratului la fondul din care se platesc, precum si caracterul succesiv al prestatiilor, dobândirea dreptului la pensia speciala nu poate fi considerata ca instituind o obligatie pe termen nelimitat a statului de a recunoaste acest drept, singurul drept câstigat reprezentându-l doar prestatiile deja realizate pâna la intrarea în vigoare a noii reglementari, si asupra carora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încalcarea dispozitiilor art.15 alin.(2) din Constitutie.
Dat fiind faptul ca pensiile speciale nu reprezinta un privilegiu, ci au o justificare obiectiva si rationala, se apreciaza ca acestea pot fi eliminate doar daca exista o ratiune, o cauza suficient de puternica spre a duce în final la diminuarea prestatiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul legii privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor, o atare cauza o reprezinta necesitatea reformarii sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechitatilor existente în sistem si, nu în ultimul rând, situatia de criza economica si financiara cu care se confrunta statul, deci atât bugetul de stat, cât si cel al asigurarilor sociale de stat. Astfel, aceasta masura nu poate fi considerata ca fiind arbitrara; de asemenea, urmeaza a se observa ca masura nu impune o sarcina excesiva asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor speciale, nu selectiv, nu prevede diferentieri procentuale pentru diversele categorii carora i se adreseaza, pentru a nu determina ca una sau alta sa suporte mai mult sau mai putin masura de reducere a venitului obtinut dintr-o atare pensie.
Prin Decizia Curtii Constitutionale nr.458 din 2 decembrie 2003, publicata în M.Oficial al României Partea I, nr.24 din 13 ianuarie 2004, s-a statuat ca o lege nu este retroactiva atunci când modifica pentru viitor o stare de drept nascuta anterior si nici atunci când suprima producerea în viitor a efectelor unei situatii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru ca în aceste cazuri legea noua nu face altceva decât sa refuze supravietuirea legii vechi si sa reglementeze modul de actiune în timpul urmator intrarii ei în vigoare, adica în domeniul ei propriu de aplicare.
O lege retroactiveaza atunci când întelege sa reglementeze fapte care, înainte de intrarea ei în vigoare, au dat nastere, au modificat sau stins o situatie juridica sau efecte pe care acea situatie juridica le-a produs înainte de aceasta data . Astfel, în cazul de fata, Legea nr.119/2010 ar fi fost retroactiva daca ar fi avut drept consecinta reducerea pensiei reclamantului pe o perioada anterioara intrarii sale în vigoare.
Legea noua se aplica însa, de la data intrarii sale în vigoare, fara sa fie retroactiva, atât situatiilor juridice ce se nasc, se modifica sau se sting dupa aceasta data, dar si situatiilor juridice în curs de formare (executare), modificare sau stingere la data intrarii ei în vigoare, precum si efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute. Este exemplul Legii nr.119/2010 prin care legiuitorul a înteles sa reglementeze situatii juridice în curs de a-si produce efectele (primirea lunara a pensiei).
În acest sens, se constata ca “anularea” pensiei de serviciu a operat la momentul intrarii în vigoare a Legii nr.119/2010, cuantumul pensiei a suferit modificari ulterioare acestui moment, nefiind astfel afectat cuantumul pensiei primit anterior intrarii în vigoare a acestei legi, pentru a se putea retine ca legea s-a aplicat retroactiv în cazul contestatoarei.
Întrucât Constitutia României consacra si garanteaza principiul neretroactivitatii legii civile (art.15 alin.2), iar protectia constitutionala a acestor drepturi este la nivelul normelor internationale în domeniu drepturilor omului, se apreciaza ca standardul fixat de Curtea Constitutionala este la acelasi nivel cu cel stabilit de CEDO, astfel ca statuarile din cuprinsul deciziilor nr.871 si 873 din 25 iunie 2010 îsi pastreaza pe deplin aplicabilitatea.
În numeroase decizii Curtea Europeana a retinut ca dreptul la pensie intra sub protectia art.1 din Protocolul nr.1, ca drept de a primi o prestatie sociala (Cauza Andrejeva contra Letoniei; Cauza Muller contra Austriei; Cauza Gaygusuz contra Austriei; Cuaza Buchen contra Cehiei).
Contestatoarea este titular al dreptului de proprietate asupra unui “bun” în sensul Protocolului nr.1 la Conventie, acest bun fiind “dreptul la primirea unei pensii din partea statului”, drept prevazut atât de Legea nr.567/2004 – pentru perioada anterioara intrarii în vigoare a Legii nr.119/2010 -, cât si în art.1 lit.c din Legea nr.119/2010 – pentru perioada ulterioara intrarii în vigoare a Legii nr.119/2010.
Nu se poate califica “bunul” contestatoarei ca fiind dreptul de a primi un cuantum al pensiei de 3952 lei, deoarece cuantumul este protejat de Conventie doar pentru perioada în care acesta are o fundamentare legala în dreptul intern.
Or, începând cu data intrarii în vigoare a Legii nr.119/2010 dreptul contestatoarei de a primi o pensie bruta de 3952 lei nu mai are o fundamentare legala în dreptul intern, acest cuantum având ca fundament legal din acest moment dispozitiile actului normativ mentionat.
În acest sens, Curtea Europeana a retinut în cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei ca desi art.1 din Protocolul aditional garanteaza persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contributiilor la anumite fonduri de securitate sociala, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum.
De asemenea, în cauza Keckho contra Ucrainei Curtea Europeana a considerat ca este la libera apreciere a statului sa stabileasca ce beneficii sunt platite persoanelor, din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, prin modificari corespunzatoare ale legislatiei.
Un alt argument în sensul celor aratate mai sus deriva din interpretarea coroborata a dispozitiilor art.1, 7 si 90 din Legea nr.19/2000, conform carora pensia este o forma de prestatie de asigurari sociale platita lunar, în baza legii, inerenta si indisolubil legata de calitatea de pensionar, obtinuta în baza unei decizii de pensionare, cu respectarea tuturor prevederilor legale impuse de legiuitor.
Statul garanteaza dreptul la asigurari sociale, în conditiile legii, nefiind garantat cuantumul prestatiei sociale.
Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului este constanta în acelasi sens, organele de aplicare a Conventiei retinând ca art.1 din Protocolul nr.1 nu garanteaza dreptul de a primi pe viitor un anumit cuantum al prestatiei sociale si acceptând dreptul statelor de a modifica acest cuantum, în considerarea marjei largi de apreciere pe care o au la dispozitie (cauza Jankovic împotriva Croatiei; cauza Wieczorek împotriva Poloniei)
Curtea de la Strasbourg a statuat ca nu este rolul sau de a verifica în ce masura exista solutii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmarit, cu exceptia situatiilor în care aprecierea autoritatilor este vadit lipsita de orice temei ( Wieczorek c. Poloniei, hotarâre din 8 decembrie 2009, par.59 sau Mellacher c Austriei, hotarâre din 19 decembrie 198, par.53).
Articolul 1 din Protocolul nr.1 impune ca orice ingerinta în dreptul de proprietate sa fie proportionala, într-o masura rezonabila, cu scopul urmarit (cauza Jahn si atii contra Germaniei), conditia justului echilibru nefiind îndeplinita atunci când persoana în cauza suporta o povara individuala excesiva (Sporroug si Lövnroth contra Suediei).
Daca valoarea pensiei este redusa, ori plata este suspendata, aceasta poate reprezenta o ingerinta în respectarea bunurilor, care necesita o justificare (cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei si Rasmussen contra Poloniei). În evaluarea unei asemenea ingerinte, este important sa se ia în considerare daca dreptul contestatoarei de a primi pensie din regimul de asigurari sociale în cauza a fost încalcat astfel încât sa conduca la o atingere adusa esentei dreptului la pensie al acestuia (cauza Wieczorek contra Poloniei, cauza Maggio si altii contra Italie).
Analiza raportului rezonabil de proportionalitate, din perspectiva dreptului la respectarea bunurilor (regula generala si, totodata , prima norma din art.1 din Protocolul nr.1) reprezinta o chestiune de apreciere, în functie de circumstantele particulare ale fiecarei cauze, pentru a se constata daca în privinta fiecarui reclamant a fost depasit un anumit ” prag de dificultate”, pentru ca instanta europeana însasi sa constate o încalcare a drepturilor ocrotite de art.1 din primul Protocol Aditional la Conventie.
Raportul de proportionalitate este compromis daca se suporta o sarcina individuala excesiva, care excede marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa sociala (marja care, în acest domeniu este extensiva). Asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social, ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistenta.
Asa cum a retinut Înalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia nr.29/12.12.2011, publicata în M.Oficial nr.925/27.12.2011, în ansamblul circumstantelor obiective de analiza, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizatia sociala pentru pensionari (prevazuta de art.7 din Legea nr.118/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar), ori pensia medie lunara, cât si circumstantele concrete ale cauzei.
În cauza, prin decizia contestata, s-a stabilit un cuantum al pensiei de 1278 lei lunar, superior pensiei medii pe tara (700 lei), si care este de natura a asigura corespunzator mijloacele de subzistenta ale beneficiarului.
Contestatoarea nu a fost lipsita de beneficiul social, reducerea cuantumului pensiei respectând raportul de proportionalitate între scopul urmarit si mijloacele folosite, astfel încât sa nu fie obligata sa suporte o sarcina excesiva, disproportionata, care sa excedeze marjei de apreciere a statului în reglementarea politicii sociale.
Ca atare, dreptul contestatoarei de a primi pensie din regimul de asigurari sociale nu a fost atins în esenta sa, pentru a se opina asupra încalcarii dreptului de proprietate ocrotit de art.1 din Protocolul nr.1.
În privinta dreptului garantat de art.14 din Conventie, o diferenta de tratament este discriminatorie, daca nu are o justificare obiectiva si rezonabila. Conform jurisprudentei Curtii Europene, (cauza Twizell contra Marii Britanii, cauza Maggio si altii contra Italiei), tratamentul este discriminator daca nu urmareste un scop legitim, ori daca nu exista o relatie de proportionalitate rezonabila între mijloacele folosite si scopul urmarit.
Legea nr.119/2010 a avut ca finalitate tocmai eliminarea, prin uniformizare, a oricarui tratament favorabil rezultat din interpretarea anterioara a prevederilor în vigoare, iar asa cum a subliniat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în procesul de creare a unui sistem de beneficii, este uneori necesar sa se utilizeze termene care se aplica unor grupuri mari si care pot parea arbitrare într-o anumita masura. Acest fapt este o consecinta inevitabila a introducerii de noi reglementari, dar tinând cont de marja de apreciere recunoscuta statelor în acest domeniu, existenta unor diferente de tratament are justificare obiectiva si rezonabila, astfel ca nu se poate retine încalcarea dreptului prevazut de art.14 din Conventie.
Solutia se impune si din perspectiva Hotarârii pronuntate la 17 februarie 2012 de Curtea Europeana a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana Maria Frimu s.a. contra României, prin care s-au respins ca inadmisibile plângerile reclamantelor, foste grefiere, întemeiate pe dispozitiile art. 1 Protocolul nr. 1 si art. 14 din CEDO.
Curtea a reiterat ca desi articolul 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie garanteaza plata prestatiilor sociale pentru persoanele care au achitat contributii la bugetul asigurarilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat ( cauza Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98 ; decizia Jankovic c. Croatiei, nr. 43440/98 ; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99 ; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, si Maggio c. Italiei, 31 mai 2011). Curtea a subliniat ca reforma sistemelor de pensii a fost fundamentata pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, si anume contextul economic actual si corectarea inegalitatilor existente între diferitele sisteme de pensii. Curtea a considerat ca reducerea pensiilor reclamantelor, desi substantiala, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevazut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul si a corecta diferentele existente între sistemele de pensie. Ca si Curtea Constitutionala, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat ca aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproportionate, ca reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv si nu a adus atingere drepturilor la prestatii sociale, dobândite în temeiul contributiilor la bugetul asigurarilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
Este nefondata sustinerea intimatei contestatoare în sensul ca prin intrarea în vigoare a OUG 59/2011 decizia de recalculare a pensiei nu mai este recunoscuta de Casa Judeteana de Pensii. OUG nr.59/2011, pentru stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor prevazute de art.1 lit.c-h din Legea nr.119/2010, a fost adoptata, asa cum rezulta din preambulul actului normativ, tocmai datorita exigentelor subliniate de puterea judecatoreasca în cadrul controlului jurisdictional exercitat cu ocazia aplicarii Legii nr.119/2010, având ca scop realizarea procedurilor administrative necesare stabilirii drepturilor de pensie într-un mod obiectiv si justificat, cu respectarea principiului contributivitatii si egalitatii.
Prin art. 1 din ordonanta se arata ca pensiile la care face referire Legea nr. 119/2010, care au facut obiectul recalcularii conform prevederilor aceleiasi legi, se revizuiesc, din oficiu, de catre casele teritoriale de pensii în evidenta carora se afla dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, potrivit metodologiei de calcul prevazute la art. 2 din actul normativ.
OUG 59/2011 nu lipseste de eficienta Legea 119/2010 si nu cuprinde dispozitii potrivit carora contestarea deciziilor recalculate în conditiile legii ramâne fara obiect. Mai mult, instanta constata ca prin contestatia de fata se critica încalcarea anumitor norme de drept considerate aplicabile de catre contestatoare, norme care nu au gasit dezlegarea asteptata prin adoptarea OUG 59/2011, motiv pentru acre exceptia pusa în discutie de intimata nu este fondata.
Fata de considerentele expuse, recursul este fondat, urmând sa fie admis, conform art.304 pct.9 si art. 312 alin.(2) Cod pr.civ., sa se modifice sentinta, si pe fond sa se respinga contestatia.
1
