– Legea nr. 128/1997: art. 127
– Codul muncii: art. 61, lit. e)
Art. 127 din Legea nr. 128/1997 stabileşte regida că personalul didactic nu poate solicita pensionarea înainte de începerea anului şcolar sau universitar, cu titlu excepţional în alin. 2 prevăzăndu-se posibilitatea pensionării în timpul anului şcolar pentru motive temeinice. Textul de lege în discuţie face referire la pensionare, şi nu la încetarea contractului de muncă din iniţiativa angajatorului, sens în care evident că norma sus-menţionată este o normă în favoarea angajatului, întrucât pensionarea nu poate fi dispusă de angajator. In acest context, evident că recurentul nu mai poate invoca prevederile art. 61 lit. e) C. muncii, întrucât a înţeles să continue contractul de muncă încheiat cu intimata-reclamantă, aceasta fiind profesor titular la catedra de chimie până în luna decembrie 2007, fiind înscrisă în graficul orelor de chimie pentru anul şcolar în discuţie.
în condiţiile în care intimata-reclamantă nu mai putea beneficia de prelungirea contractului de muncă, ca urmare a reducerii numărului de ore la disciplina chimie, trebuia să-i comunice avizul negativ al consiliului profesoral al unităţii de învăţământ şi refuzul de aprobare anuală a Inspectoratului anterior începerii anului şcolar 2007-2008 acesta fiind emis ulterior începerii anului şcolar, când pensionarea putea avea loc doar la solicitarea reclamantei pentru motive temeinice, situaţie neincidentă în cauză.
Drept urmare, contractul de muncă producându-şi efectele, pensionarea anterior finalizării anului şcolar putea interveni doar la iniţiativa angajatului, pentru motive temeinice, fiind doar o prerogativă a sa, nu şi a angajatorului. Acesta putea dispune doar concedierea, anterior începerii anului şcolar 2007-2008, condiţionată de comunicarea anterior acestui moment a refuzului de prelungire a activităţii dispusă prin aviz al Consiliului profesoral al unităţii de învăţământ şi a deciziei anuale a Inspectoratului
şcolar. Cum acest refuz a fost comunicat ulterior începerii anului şcolar 2007-2008, evident că decizia contestată emisă de recurent este nelegală, contravenind chiar bunei desfăşurări a activităţii de învăţământ, în scopul căruia a şi fost edictată norma înscrisă în art. 127 din Legea nr. 128/1997.
(Decizia nr. 322/R din 22.01.2009, Secţia a Vil-a civilă şi pentru cauze privind
conflicte de muncă şi asigurări sociale)
Prin sentinţa civilă nr. 3342/17.04.2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vlll-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis acţiunea formulată de reclamanta O.H. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Şcolar; a anulat decizia din 3.12.2007 emisă de intimat; a dispus reintegrarea contestatoarei în funcţia şi postul deţinut anterior; a obligat intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu drepturile salariate indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că reclamanta a fost angajata pârâtului în funcţia de profesor titular, gradul didactic I, la catedra de chimie la Colegiul Naţional X. Prin decizia contestată s-a dispus încetarea contractului de muncă al acesteia în baza art. 61 lit. e) C. muncii.
în motivarea deciziei, pârâtul a menţionat că reclamanta a îndeplinit vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare la data de 01.09.2007, fără a solicita pensionarea pentru limita de vârsta în condiţiile legii. Prin hotărârea Consiliului de administraţie al ISMB din data de 16.02.2007, reclamantei nu i s-a aprobat prelungirea activităţii ca titular peste limita de vârstă de pensionare, conform art. 128 din Legea nr. 128/1997.
Deşi în decizie se menţionează că reclamanta a îndeplinit condiţia vârstei standard de pensionare şi a stagiului minim de cotizare la data de 1.09.2007, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pentru anul şcolar 2007-2008 aceasta a solicitat pentru a treia oara prelungirea activităţii după împlinirea vârstei de pensionare, în ultimii doi ani funcţionând ca profesor în aceste condiţii, fiindu-i admisă cererea de continuare a activităţii.
în urma formulării unei a treia cereri în ianuarie 2007, pentru prelungirea activităţii şi în anul şcolar 2007-2008, pârâtul a emis un răspuns negativ, cererea reclamantei fiind discutată şi respinsă în şedinţa Consiliului de Administraţie al ISMB din
16.02.2007.
Răspunsul negativ a fost comunicat reclamantei prin adresa din 19.02.2007, fiind motivat în baza respingerii cererii de către Consiliul de Administraţie şi pe faptul că, la nivelul Municipiului Bucureşti, trebuie asigurat numărul necesar de posturi/catedre vacante corespunzătoare pentru soluţionarea restrângerilor de activitate şi a completărilor de normă la catedra de chimie.
Reclamantei i s-a sugerat prin acelaşi răspuns să facă demersurile necesare pentru depunerea dosarului de pensionare, însă aşa cum reiese din certificatul de grefă depus la dosar, reclamanta a atacat în Administrativ hotărârea Consiliului de Administraţie din data de 16.02.2007, dosarul fiind în continuarea pe rolul instanţelor judecătoreşti.
S-a reţinut că, în ciuda acestui răspuns şi a hotărârii amintite, reclamanta nu a făcut demersuri pentru înaintarea dosarului de pensionare, iar pârâtul a acceptat
continuarea raporturilor de muncă inclusiv după 1.09.2007, când a început anul şcolar 2007/2008, aşa cum rezultă din adresa din 7.12.2007 emisă de Colegiul National X.
în ceea ce priveşte cererea de anulare a deciziei din 3.12.2007, instanţa de fond a avut în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 61 lit. e) C. muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului, în cazul în care salariatul îndeplineşte condiţiile de vârstă standard şi stagiu de cotizare şi nu a solicitat pensionarea în condiţiile legii.
S-a statuat însă că, potrivit textului de lege menţionat, sunt necesare două condiţii cumulative pentru ca angajatorul să poată dispune concedierea în acest caz: îndeplinirea de către salariat a condiţiilor de vârstă standard a stagiului pentru limită de vârstă şi salariatul să nu fi solicitat pensionarea.
S-a apreciat că dispoziţiile Codului muncii se coroborează cu cele ale Legii nr. 19/2000, din înscrisurile administrate în cauză rezultând că reclamanta îndeplinea condiţiile de pensionare, dar angajatorul a înţeles să continue cu aceasta contractul de muncă, reclamanta fiind profesor titular al catedrei de chimie până în decembrie 2007 şi fiind cuprinsă în orarul orelor pentru anul şcolar amintit.
Or, potrivit dreptului comun, concedierea în condiţiile art. 61 lit. e) C. muncii nu poate fi făcută decât la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor arătate. Acest fapt rezultă din reglementarea de ansamblu a cazurilor de concediere şi din dispoziţiile Legii nr. 19/2000.
în condiţiile în care angajatorul a înţeles să stabilească raporturi de muncă, deşi salariatul său îndeplinea condiţiile de pensionare sau a înţeles să continue aceste raporturi după îndeplinirea acestor condiţii, el nu mai poate invoca dispoziţiile art. 61 lit. e) C. muncii ca o cauză de încetare a raporturilor de muncă.
Interpretarea menţionată, consideră tribunalul, se bazează pe manifestarea de voinţă a părţilor, inclusiv a angajatorului, în sensul de a stabili raporturi de muncă în aceste condiţii, deci cu un salariat care îndeplinea condiţiile de pensionare. Odată acceptate aceste condiţii, angajatorul nu ar putea invoca dispoziţiile menţionate decât prin săvârşirea unui abuz de drept, putând pune capăt oricând, în mod discreţionar, contractului de muncă încheiat cu persoana care îndeplinea condiţiile de pensionare.
Or, invocarea dispoziţiilor art. 61 lit. e) C. muncii ar însemna o deturnare a dreptului prevăzut de acest text de lege de la scopul în care a fost reglementat, deci un abuz de drept.
Reclamanta îndeplinea funcţia de cadru didactic, fiindu-i aplicabile şi dispoziţiile speciale cuprinse în Statul personalului didactic, respectiv Legea nr. 128/1997.
S-a constatat astfel că decizia din 3.12.2007, contestată, a fost emisă de intimatul Inspectoratul Şcolar cu nerespectarea condiţiilor legale edictate pentru existenţa sa valabilă.
Astfel, art. 127 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, prevede la alin. 1 şi 2: Personalul didactic poate fi pensionat numai la data încheierii anului şcolar sau universitar; pentru motive temeinice, pensionarea personalului didactic se poate face şi în timpul anului şcolar sau universitar, cu aprobarea inspectoratului şcolar, respectiv a senatului universitar.
Această normă, apreciază prima instanţă, este instituită numai în favoarea personalului didactic şi pentru o bună desfăşurare a procesului de învăţământ, alin. 1 al textului stabilind regula că personalul didactic nu poate solicita pensionarea şi nu poate fi pensionat mai înainte de încheierea anului şcolar sau universitar după caz, iar prin alin. 2 instituindu-se excepţia posibilităţii pensionării şi în timpul anului şcolar, pentru motive temeinice, evident la solicitarea cadrului didactic salariat, întrucât textul se
referă la pensionare, iar nu la încetarea pentru acest motiv a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, iar pensionarea nu poate fi dispusă de angajator. în plus, s-a statuat că textul se referă la „aprobarea inspectoratului şcolar”, aprobare ce se dă salariatului, fiind evident că emitentul deciziei nu îşi dă singur aprobare.
în aceste condiţii, faţă de formularea legii „poate fi pensionat numai la data încheierii anului şcolar”, personalul didactic care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege referitoare la limită de vârstă şi stagiu de cotizare pe parcursul anului şcolar sau universitar nu se va putea pensiona până la data încheierii anului şcolar sau universitar, decât pentru motive temeinice. S-a stabilit astfel că Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 5441/2005 nu modifică în niciun fel prevederile art. 127 din Legea nr. 128/1997, privind statutul personalului didactic şi nici nu adaugă la acesta, fiind un act normativ cu forţă juridică inferioară Legii şi dat în aplicarea acesteia, având evident aplicabilitate doar după data încheierii anului şcolar.
S-a statuat că în speţa dedusă judecăţii nu este aplicabilă, pentru acelaşi raţionament, nici Metodologia privind mişcarea personalului didactic de predare şi pregătire/instruire aprobată prin Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 5602/2006.
Or, câtă vreme contractul de muncă al reclamantei era în vigoare la începutul anului şcolar 2007-2008 şi în considerarea acestuia reclamanta a îndeplinit funcţia de cadru didactic şi a fost cuprinsă în orarul şcolar, predând efectiv orele respective, rezultă neîndoielnic că reclamanta a început un nou an şcolar în luna septembrie 2007 iar pensionarea acesteia nu putea interveni decât la data încheierii anului şcolar sau universitar şi, prin excepţie, la cererea salariatului formulată pentru motive temeinice, acesta avea dreptul de a rămâne în funcţie până la terminarea anului şcolar, iar încetarea contractului individual de muncă al salariatului dispusă în mod unilateral de către intimat mai înainte de data încheierii anului şcolar 2007-2008 este nelegală şi constituie un abuz din partea emitentului deciziei, care a încălcat atât prevederile art. 127 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Faţă de cele mai sus reţinute, Tribunalul, văzând dispoziţiile art. 76 C. muncii, a admis contestaţia, a anulat decizia contestată emisă de intimat şi, în conformitate cu prevederile art. 78 C. muncii, la solicitarea contestatoarei, a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, prin reintegrarea acesteia în funcţia şi postul avut anterior concedierii şi prin obligarea intimatului la plata despăgubirilor prevăzute de art. 78 alin. 1 C. muncii, respectiv la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, de la data concedierii şi până la efectiva reintegrare.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal pârâtul Inspectoratul Şcolar, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ. şi dispoziţiile art. 3041 C. pr. civ., recurenta susţine, în esenţă, pronunţarea sentinţei atacate cu aplicarea greşită a legii.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat că dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv art. 128 din Legea nr. 128/1997 şi art. 10 alin. 1 din Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 5602/2006, nu obligă angajatorul să menţină cadrul didactic ca titular peste vârsta de pensionare, ci lasă la latitudinea inspectoratului şcolar general această decizie în funcţie de condiţiile pe care legea le impune. Or, din perspectiva acestei interpretări, prin care legea nu impune ca titularul ajuns la vârsta limită de pensionare să fie menţinut la catedră, consideră recurentul, hotărârea Consiliului de Administraţie din cadrul Inspectoratului Şcolar este temeinică şi legală. Trebuie avut în vedere în acest sens că, în condiţiile în care numărul necesar de posturi didactice, catedre vacante corespunzătoare pentru soluţionarea restrângerilor
de activitate nu a fost asigurat, nu pot fi menţinute ca titulare cadrele didactice care îndeplinesc vârsta de pensionare. Drept urmare, continuarea activităţii după vârsta standard de pensionare nu se poate realiza decât după analizarea tuturor aspectelor sus menţionate şi numai dacă toate condiţiile sunt îndeplinite. Ca atare, apreciază recurentul, prima instanţă în mod greşit a interpretat prevederile legale în vigoare, fără să ţină seama că în sistemul de învăţământ există reguli speciale. în acest context, trebuie avut în vedere că nu toate persoanele care au împlinit vârsta de pensionare pot beneficia de prelungirea contractului de muncă, deoarece pe lângă anumite condiţii pe care trebuie să le îndeplinească se impune şi avizul consiliului profesoral al unităţii de învăţământ şi aprobarea anuală a Inspectoratului Şcolar, aprobări inexistente în speţa dedusă judecăţii.
Aceasta se datorează şi împrejurării că numărul elevilor a scăzut considerabil la disciplina chimie, reprezentând specializarea reclamantei, existând deficit de norme, conform curriculum-ului aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, o restrângere a activităţii, sens în care unitatea şcolară este obligată să asigure prioritar numărul de ore pentru personalul ce nu a ajuns la vârsta standard de pensionare. Cum reclamanta, deşi avea obligaţia, nu s-a conformat ca, la data de 01.09.2007, să depună dosarul de pensionare şi să comunice Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti decizia sa de pensionare în vederea încetării contractului său de muncă, unitatea şcolară a fost astfel în imposibilitate de a o concedia pe intimată. La momentul în care s-a adus la cunoştinţă decizia sus menţionată, s-a realizat concedierea sa pentru motive legale, sens în care nu poate fi vorba de un „abuz de drept”, al recurentului reţinut de tribunal în cauză. De altfel, pretinde recurentul, i-ar fi comunicat intimatei refuzul de a beneficia de continuarea activităţii, hotărârea luată de Consiliul de Administraţie, fiind comunicată cu adresă în luna februarie 2008.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentinţa civilă atacată sub aspectul criticilor aduse, a actelor şi lucrărilor dosarului, normelor de drept incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul, pentru considerentele ce se vor înfăţişa în cuprinsul prezentei decizii.
Prima instanţă a realizat o corectă interpretare a normelor de drept material speciale aplicabile în cauză, respectiv art. 127 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, legal statuându-se că această normă este instituită în favoarea personalului didactic şi pentru buna desfăşurare a procesului de învăţământ.
Or, alin. 1 din textul de lege sus menţionat stabileşte regula că personalul didactic nu poate solicita pensionarea înainte de începerea anului şcolar sau universitar, cu titlu excepţional în alin. 2 prevăzându-se posibilitatea pensionării în timpul anului şcolar pentru motive temeinice. Textul de lege în discuţie face referire la pensionare, şi nu la încetarea contractului de muncă din iniţiativa angajatorului, sens în care evident că norma sus menţionată este o normă în favoarea angajatului, cum a apreciat de altfel şi Tribunalul, întrucât pensionarea nu poate fi dispusă de angajator. în acest context, evident că recurentul nu mai poate invoca prevederile art. 61 lit. e) C. muncii, întrucât a înţeles să continue contractul de muncă încheiat cu intimata-reclamantă, aceasta fiind profesor titular la catedra de chimie până în luna decembrie 2007, fiind înscrisă în graficul orelor de chimie pentru anul şcolar în discuţie.
în condiţiile în care intimata-reclamantă nu mai putea beneficia de prelungirea contractului de muncă, ca urmare a reducerii numărului de ore la disciplina chimie, ce reprezenta şi specialitatea sa, în sensul asigurării de către recurent a numărului de ore pentru personalul didactic în activitate, trebuia să-i comunice avizul negativ al
consiliului profesoral al unităţii de învăţământ şi refuzul de aprobare anuală a Inspectoratului anterior începerii anului şcolar 2007-2008. Avizul negativ comunicat la data de 19.11.2007, conform adresei din 19.11.2007 (dosar fond), nu mai poate fi invocat în apărare, fiind emis ulterior începerii anului şcolar, când pensionarea putea avea loc doar la solicitarea reclamantei pentru motive temeinice, situaţie neincidentă în cauză. De altfel, acest aviz a fost contestat la instanţa competentă de contencios administrativ.
Totodată, art. 10 alin. 2 din Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 5541/2005 şi Metodologia privind mişcarea personalului didactic de predare şi instruire aprobată prin ordinul sus menţionat, invocate de recurent, au relevanţă în cauză doar în condiţiile în care nu contravin actului juridic cu forţă majoră superioară, respectiv Legea nr. 128/1997, fiind aplicabile doar după începerea anului şcolar. în ipoteza în care, salariatul, în speţă intimata-reclamantă îndeplinea condiţia de vârstă standard şi stagiul de cotizare şi nu a solicitat pensionarea, evident că recurenta avea la îndemână calea emiterii unei decizii de concediere a salariatului pentru motive ce nu ţin de persoana sa, anterior începerii anului şcolar 2007-2008, nefiind necesară comunicarea deciziei de pensionare inspectoratului şcolar de către intimată. Cum recurentul nu a emis intimatei-reclamante aviz negativ de continuare a activităţii anterior începerii anului şcolar 2007-2008,înscriind-o în graficul programului şcolar, evident că angajatorul şi salariatul au înţeles să continue relaţia lor de muncă, nefiind necesară în acest sens nicio formalitate de ordin juridic, deoarece continuă să-şi producă efectele acelaşi contract de muncă.
Drept urmare, contractul de muncă producându-şi efectele, pensionarea anterior finalizării anului şcolar putea interveni doar la iniţiativa angajatului, pentru motive temeinice, fiind doar o prerogativă a sa, nu şi a angajatorului. Acesta putea dispune doar concedierea, anterior începerii anului şcolar 2007-2008, condiţionată de comunicarea anterior acestui moment a refuzului de prelungire a activităţii dispusă prin aviz al Consiliului profesoral al unităţii de învăţământ şi a deciziei anuale a Inspectoratului şcolar. Cum acest refuz a fost comunicat ulterior începerii anului şcolar 2007-2008, evident că decizia contestată emisă de recurent este nelegală, contravenind chiar bunei desfăşurări a activităţii de învăţământ, în scopul căruia a şi fost edictată norma înscrisă în art. 127 din Legea nr. 128/1997.
Faţă de aspectele de fapt şi de drept mai sus redate, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ., va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală sentinţa atacată, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.
