Personal contractual al Curţii de Conturi. Neîndepli-nirea condiţiilor legale pentru plata sporurilor de fidelitate şi de confidenţialitate


O.G. nr. 10/2007° Legea nr. 231/20072)

■ Acordarea sporurilor de fidelitate, de confidenţialitate şi de stabilitate pe o perioadă anterioară intrării în vigoare a O.G. nr. 10/2007 şi a Legii nr. 231/2007 ar aduce atingere principiului constituţional al neretroactivităţii legii.

■ Prevederea în contractele de muncă a obligaţiilor de fidelitate şi de confidenţialitate nu generează nicio obligaţie corelativă în sarcina angajatorului de a plăti salariaţilor sporuri salariale cu acest titlu, în condiţiile în care nu există nicio prevedere legală în acest sens.

C.A. Bucureşti, s. a VIl-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 1287/R din 2 martie 2009, portal.just.ro

Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins acţiunea formulată împotriva Ministerului Economiei şi Finanţelor ca îndreptată împotriva unei persoane juridice fară calitate procesuală pasivă; a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi, având ca obiect plata drepturilor băneşti reprezentând contravaloarea tichetclor de masă indexate cu valoarea indicelui de inflaţie începând cu luna august 2004 şi până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, a tichetclor cadou cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi Paşti, primele de Crăciun şi concediu, sporul de confidenţialitate şi fidelitate pe aceeaşi perioadă menţionată mai sus, sporul de 10% pentru condiţii vătămătoare prevăzut de art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 10/2007, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:

Prin legile bugetelor anuale nu s-au prevăzut sume de bani pentru acordarea tichetclor de masă şi a tichetclor cadou, iar beneficiul acestui

drept reprezintă o facultate, şi nu o obligativitate a angajatorului, astfel că, în baza art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 142/1998 şi a Legii nr. 193/2006, s-a respins ca neîntemeiată cererea prin care s-a solicitat acordarea tichetelor de masă şi a tichetelor cadou.

Din copia contractului individual de muncă rezultă că fiecare reclamant beneficiază de un salariu de bază lunar, ce se plăteşte o singură dată pe lună. Contractul individual de muncă s-a încheiat prin consimţământul părţilor, ca urmare a negocierii clauzelor şi, în baza art. 969

C. civ., reprezintă convenţia părţilor ce are putere de lege. Părţile, prin contractele individuale de muncă, nu au prevăzut ca reclamanţii să beneficieze de spor de confidenţialitate, de fidelitate şi de stabilitate, prime de Crăciun, de Paşti sau de concediu.

Reclamanţii au precizat că solicită drepturile menţionate mai sus în baza prevederilor O.G. nr. 10/2007 şi ale Legii nr. 231/2007, însă pe o perioadă anterioară intrării în vigoare a acestora, respectiv începând cu luna august 2007, situaţie faţă de care s-a constatat că nu li se cuvin drepturile în baza prevederilor legale precizate, având în vedere principiul neretroactivităţii legii.

Nici în Capitolul IV din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2005-2006 nu s-a prevăzut plata primelor solicitate de reclamanţi şi a sporurilor de confidenţialitate, de stabilitate şi de fidelitate.

A mai reţinut prima instanţă că angajatorul a făcut dovada că, din luna septembrie 2007, reclamanţii beneficiază de sporul de pericol. Prin precizarea completării acţiunii, reclamanţii au arătat că înţeleg să solicite acest drept pe perioada 1.02.2007 – 1.09.2007. Pentru acordarca sporului de pericol, prin art. 19 din Legea nr. 19/2000 s-a prevăzut că locurile de muncă în condiţii deosebite se stabilesc prin contractul colectiv de muncă, iar în cazul când nu se încheie contract colectiv de muncă, prin decizia organului de conducere legal constituit cu respectarea criteriilor şi a metodologiei de încadrare stabilite prin hotărâre de guvern, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi a Familiei şi a Ministerului Sănătăţii.

Se arată în continuare în considerentele sentinţei că, prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi din 19.02.2007, s-a dispus ca reclamanţii să

beneficieze de acordarea sporului de 10%. împrejurarea că O.G. nr. 10/2007 a fost publicată la data de 31.01.2007 nu justifică cererea reclamanţilor de acordare a sporului pe perioada 1.02.2007 – 1.09.2007, faţă de operaţiunile ce sunt necesare a fi efectuate pentru a se constata dacă reclamanţii îşi desfăşoară activitatea sau nu în condiţii periculoase,

rcspectiv întocmirea buletinului de măsurare a undelor electromagnetice de autoritatea competentă. Ca urmare, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii completatoare precizată, prin care se solicită acordarca sporului de 10% pentru condiţii periculoase.

în termen legal, împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanţii, criticând sentinţa pentru următoarele motive de nelegalitate şi netemeiniciei

Instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 142/1998 şi art. 41 alin. (2) din României.

Recurenţii, în calitate de salariaţi în cadrul Curţii de Conturi, care reprezintă o instituţie bugetară, datorită alocării veniturilor de către stat prin organele sale abilitate, aveau şi au în continuare dreptul să primească o alocaţie individuală de hrană lunară sub forma unor tichete de masă.

Prin încasarea unor asemenea alocaţii li se asigură reclamanţilor o protecţie privind securitatea muncii, constând în posibilitatea de a-şi asigura zilnic hrana la locul de muncă, în condiţiile în care angajatorul se află în imposibilitatea de a le oferi condiţii în vederea asigurării zilnice a hranei la locul de muncă.

Faptul că Legea nr. 142/1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă, fară să stabilească în sarcina angajatorului obligativitatea acordării acestora, nu înseamnă în mod automat că recurenţii nu au dreptul la asemenea tichete. La acordarca acestora trebuie sa se ţină cont de caracterul şi natura lor, acestea fiind măsuri de protecţie ale salariaţilor pentru asigurarea securităţii muncii şi a unor condiţii optime la locul de muncă.

Atât timp cât recurenţii se înscriu în catcgoria de salariaţi din sectorul bugetar şi în acelaşi timp există salariaţi din diferite domenii din cadrul sectoarelor bugetare care beneficiază de tichete de masă (medici, funcţionari publici, magistraţi etc.), acest aspect reprezintă o din punctul de vedere al exercitării dreptului la protecţia socială între salariaţii din sectorul bugetar, încălcându-se astfel art. 41 alin. (2), art. 53 din Constituţie, art. 5 alin. (3) C. muncii, art. 41 din Convenţia europeană a drepturilor omului, care interzic orice discriminare între salariaţi din punctul de vedere al protecţiei sociale din cadrul aceluiaşi sector de activitate, în cazul de faţă sectorul bugetar.

Instanţa a respins prin sentinţa atacată cererea privind acordarea sporurilor de fidelitate, de confidenţialitate şi de stabilitate, invocând faptul că legile respectivc prin care se reglementează aceste sporuri, O.G. nr. 10/2007 şi Legea nr. 231/2007, sunt ulterioare perioadei soli-

citatc de recurenţii-reclamanţi, 2004-2007, însă din înscrisurile depuse la dosar, respectiv copii ale contractelor individuale de muncă şi fluturaşi i de salariu, rezultă că acestc sporuri sunt menţionate în contracte, dar nu şi plătite. Astfel, în contractul individual de muncă se menţionează la capitolul M., pct. 2 lit. c) obligaţia de a respecta secretul de serviciu; lit. g) să păstreze confidenţialitatea tuturor datelor şi informaţiilor referitoare la activitatea şi acţiunile Curţii de Conturi a României; lit. h) să nu folosească în interes personal sau pentru alţii datele, actele şi faptele referitoare la activitatea instituţiei.

La aceste obligaţii ale angajatului există obligaţia corelativă a angajatorului stipulată la pct. 4 lit. a) din acelaşi contract, să acorde salariatului drepturile ce decurg din contractele individuale de muncă şi din lege.

Instanţa a respins cererea recurenţilor-reclamanţi privind acordarea sporului de periclitate în perioada 1.02.2007 – 1.09.2007, cu motivarea că nu s-a făcut dovada că la data apariţiei O.G. nr. 10/2007 aceştia lucrau în condiţii de periclitate. Se ignoră astfel că însăşi intimata le-a recunoscut acest drept, dar numai începând cu data de 1.09.2007, iar contractele de muncă sunt anterioare actului normativ sus-menţionat.

Faptul că toţi angajaţii care îşi desfăşoară activitatea în clădirea Palatului Parlamentului beneficiază de la data apariţiei O.G. nr. 10/2007 de acest spor este notoriu, întrucât clădirea este testată ca fiind afectată de radiaţiile antenelor ce o deservcsc. Susţin recurenţii că, fiind angajaţi ca şoferi, au garajele situate în această clădire şi, prin urmare, acest drept trebuia acordat de la apariţia legii, rcspectiv 1.02.2007.

In mod nelcgal a admis instanţa de fond excepţia invocată de pârâtul Ministerul Economici şi Finanţelor privind lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia în cererea principală.

Analizând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată ca acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Cererea privind tichetele de masă şi tichetele de cadou a fost întemeiată de recurenţii-reclamanţi pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 142/1998 şi pe principiul egalităţii in drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţia României.

Articolul 1 din Legea nr. 142/1998 prevede că „salariaţii din sectorul bugetar pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma

tichetelor de masă, suportată integral cu costuri de angajator”. In mod corect a reţinut prima instanţă că textul instituie doar o posibilitate pentru angajator de a acorda aceste tichete de masă, nu o obligaţie în acest sens.

Cum pentru anii 2004-2007, prin dispoziţii exprese ale legilor bugetului de stat (Legea nr. 511/2004 – art. 40, Legea nr. 379/2005 – art. 24), dar şi ale legilor bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anii 2005, 2006, 2007, respectiv Legea nr. 512/2004, nr. 380/2005, nr. 487/2006, s-a interzis acordarea tichetelor de masă de către angajatorii instituţii publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare al acestora, este evident că acordarea tichetelor de masă nu a fost posibilă.

Mai mult, în condiţiile în care dispoziţiile art. 41 alin. (2) lit. b) din Contractele colective de muncă unice la nivel naţional, înregistrate la Ministerul Muncii sub nr. 1 116/30.01.2003, prelungite până la 30.01.2005, nr. 2001/312.05.2005 pe anii 2005-2006 şi nr. 2895/29.11.2006 pe anii 2007-2010 prevăd că tichetele de masă se acordă conform prevederilor legale şi înţelegerii părţilor, iar în absenţa unui izvor legal sau convenţional al obligaţiei, cererea recurenţilor este neîntemeiată.

Nu poate fi reţinut nici argumentul că se încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi între cetăţeni, întrucât instanţa de judecată nu are competenţa de a anula sau de a refuza aplicarea unui act normativ cu putere de lege, considerând că este discriminatoriu şi nici de a-1 înlocui cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii, în acest sens fiind considerentele Deciziei nr. 818/03.07.2008 a , prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

In ceea ce priveşte sporurile de fidelitate, de confidenţialitate şi de stabilitate, instanţa de fond a reţinut în mod corect că acestea sunt solicitate în temeiul O.G. nr. 10/2007 şi al Legii nr. 231/2007, dar pe o perioadă anterioară intrării in vigoare a acestora, astfel că nu pot fi acordate recurenţilor-reclamanţi, pentru că se opune principiului constituţional al neretroactivităţii legii. Faptul că în contractele de muncă ale recurenţilor s-ar fi prevăzut obligaţiile de fidelitate şi de confidenţialitate nu generează nicio obligaţie corelativă în sarcina angajatorului de a le plăti sporuri salariale cu acest titlu, întrucât nu există nicio prevedere legală în acest sens.

Al treilea motiv de recurs, referitor la sporul pentru condiţii vătămătoare prevăzut de art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 10/2007, este, de asemenea, neîntemeiat, pentru considerentele expuse chiar de către instanţa de fond în cuprinsul sentinţei recurate şi pe care Curtea şi le însuşeşte în întregime.

Mai mult, din Hotărârea nr. 49/19.09.2007 a Plenului Curţii de Conturi rezultă că buletinul de măsurare a undelor electromagnctice a fost întocmit la data de 13.09.2007, astfel că pentru perioada anterioară (adică între 01.02.2007 – data intrării in vigoare a O.G. nr. 10/2007 şi

01.09.2007 – data acordării acestui spor prin Hotărârea nr. 49/19.09.2007) nu există nicio dovadă că recurenţii şi-au desfăşurat activitatea în cadrul unei instituţii în care funcţionează instalaţii care generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvenţă produse de emiţători pentru comunicaţii, instalaţii de microunde, instalaţii de curenţi de înaltă frecvenţă, staţii de bruiaj. Or, art. 14 alin. (3) din O.G. nr. 10/2007 prevede expres că pentru acordarea acestui spor este obligatoriu buletinul de determinare emis de autorităţile abilitate. Cum acest buletin s-a întocmit la data de 13.09.2007, în mod corect angajatorul a hotărât acordarea acestui spor începând cu data de 01.09.2007.

Ultimul motiv de recurs, privind greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, Ministerul Economiei şi Finanţelor, chemat în judecată de reclamanţi pentru a fi obligat să includă în buget sumele necesare plăţii drepturilor, nu mai necesită o analiză separată, faţă de netemeinicia fondului pretenţiilor recurenţilor.