Legea nr. 130/1996, republicată, art. 12 alin. (1)
C. muncii, art. 236 alin. (1)
■ Este interzisă negocierea unor clauze ale contractelor colective de muncă referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale în cazul salariaţilor instituţiilor bugetare.
■ Dispoziţiile cu caracter imperativ nu pot fi înfrânte prin acordul angajatorului, cu atât mai mult cu cât respectarea disciplinei bugetare reprezintă un interes general subsumat noţiunii de ordine publică.
■ Contravine legii recunoaşterea prin Contractul colectiv de muncă, în favoarea salariaţilor care fac din personalul contractual al administraţiei publice locale şi sunt salariaţi bugetari, a unor drepturi salariale ce exced reglementării legale limitative în materie, respectiv O.U.G. nr. 24/2000!), în care nu sunt stabilite sporul de fidelitate şi loialitate, măsuri de protecţie socială pentru refacerea
capacităţii de muncă, premii de sărbători, acordarea meselor calde şi a două ţinute vestimentare pe an; adăugarea la lege este exclusă.
C.A. Cluj, s. civ., mun., asig. soc., min. şi fam., decizia civilă nr. 131/R din 17 ianuarie 2008, în Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 2002 din 01.10.2007, pronunţată de Tribunalul Sălaj, a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamantului Sindicatul Liber B.J., în numele membrilor de sindicat împotriva pârâţilor Primarul oraşului J. şi Consiliul local J., având ca obiect obligarea pârâţilor la acordarca sporului de fidelitate şi loialitate pentru funcţionarii publici nesancţionaţi disciplinar, de 10% şi respectiv 15% din salariul de bază, conform art. 16 alin. (4) CCM, acordarea măsurii de protecţie socială pentru refacerea capacităţii de muncă în cuantum de un salariu mediu pe instituţie, acordarea unui premiu de sărbători, măsură de cuantificare şi calculare unitară pentru funcţionarii publici a premiilor ce se acordă, potrivit legii, în cuantum de un salariu mediu pe instituţie, acordarea în echivalent, în cuantum de 7 lei/zi/funcţionar public, a unei mese calde pentru fiecare zi lucrătoare, acordarea sumelor pentru procurarea a două ţinute decente pe an, justificate pe baza documentelor fiscale de provenienţă, în cuantum de un salariu mediu pe instituţie pe an.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că între Consiliul local al oraşului J. şi salariaţii acestuia s-a încheiat un Acord/Contract colectiv de muncă, în care s-au prevăzut drepturile invocate de către reclamanţi, respectiv sporul de fidelitate şi de loialitate faţă de instituţie pentru salariaţii nesancţionaţi, sporul pentru muncă penibilă şi sporul de toxicitate pentru operatorii de calculatoare, indemnizaţie pentru rcfacerea capacităţii de muncă, ajutor de sărbători şi indemnizaţie pentru menţinerea capacităţii de muncă.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 215/2001, consiliul local este autoritate deliberativă a administraţiei publice prin carc se realizează autonomia locală în comune şi oraşe, iar primarul este autoritate executivă a administraţiei publice. Atât consiliile locale, cât şi primarii se aleg în condiţiile prevăzute de legea privind alegerile locale.
Instanţa reţine că Acordul/Contractul colectiv de muncă s-a încheiat între Consiliul local al oraşului J., reprezentat de primar, şi salariaţii acestuia, însă primarul şi-a depăşit atribuţiile care îi sunt conferite de lege, în calitate de autoritate executivă a administraţiei publice locale.
Astfel, potrivit art. (1) din Legea nr. 215/2001, competenţele şi atribuţiile autorităţilor administrative publice locale se stabilesc numai
prin lege. Aceste competenţe sunt depline şi exclusive, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
Consiliul local este un organ al unităţii administrativ-teritoriale, ca şi primarul, şi are aceeaşi legitimitate cu acesta, astfel încât consiliul local trebuia să fie semnatarul CCM, ca parte a acestuia.
Deoarece Acordul/Contractul colectiv de muncă este semnat de către primar, şi nu de către consiliul local, contractului nu i se pot da efecte juridice, pentru ca acţiunea să poată fi admisă.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul Sindicatul Liber B. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea sentinţei şi admiterea acţiunii introductive.
In motivarea recursului, s-a arătat că la încheierea Contractului/Acordului colectiv de muncă s-au respectat prevederile Legii nr. 130/1996, în sensul că acesta a fost negociat şi încheiat cu angajatorul, respectiv primarul oraşului, în calitatea sa de autoritate executivă, dar şi în reprezentarea autorităţii deliberative, respectiv consiliul local, faţă de care prevederile Contractului/Acordului colectiv de muncă sunt opozabile.
Astfel cum se observă la o simplă lecturare a Contractului/Acordului colectiv de muncă, rezultă că acesta este semnat pe fiecare pagină de către angajator, respectiv autoritatea executivă, primarul oraşului, fiind, totodată, ştampilat de către aceasta, iar nu de către Consiliul local.
Aplicarea ştampilei cu inscripţia „Primăria” nu este de natură a conduce la concluzia că acest contract/acord colectiv de muncă nu este semnat de către angajator, deoarece această ştampilă se foloseşte uzual pe semnătura primarului oraşului.
De altfel, ca parte contractantă, în calitatc de angajator este trecut primarul oraşului, şi nu consiliul local, autoritate deliberativă a cărui reprezentare a fost asigurată de angajator doar pentru ca raporturile contractuale născute din Contractul/Acordul colectiv de muncă încheiat între primar şi sindicat să-i fie opozabile.
Această opozabilitate s-a materializat prin includerea suinelor necesare aplicării prevederilor Contractului/Acordului colectiv de muncă în bugetul oraşului J. la capitolul cheltuieli, dată de la care punerea în aplicare a acestor prevederi revenea angajatorului, respectiv primarului oraşului, ca parte contractantă şi ordonator principal de credite, care răspundea de punerea în plată a drepturilor rezultate din aplicarea clauzelor Contractului/Acordului colectiv de muncă.
Nu în ultimul rând, instanţa de fond a ignorat faptul că părţile ce au negociat şi încheiat Contractul/Acordul colcctiv de muncă sunt primarul
oraşului, în calitatc de angajator şi Sindicatul B., în calitatc de reprezentant al salariaţilor, iar hotărârea Consiliului local nu poate reprezenta un acord, din cauza caracterului său, respectiv de act administrativ cu caracter unilateral, prin care Contractul/Acordul colectiv de a devenit opozabil emitentului, cu respectarea şi aplicarea strictă a prevederilor art. 22 din Legea nr. 130/1996.
Referitor la fondul cauzei, s-a precizat faptul că Acordul/Contractul colectiv de muncă a fost încheiat între Primarul oraşului J. în calitate de angajator, pe de o parte, şi personalul contractual din aparatul de specia-litate al primarului (art. 156“ din Legea nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare), în calitate de angajaţi, reprezentaţi de Sindicatul B., pe de altă parte.
Obiectul acestui acord/contract colectiv de muncă se circumscrie stabilirii măsurilor referitoare la constituirea şi utilizarea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, sănătăţii şi securităţii în muncă, programului zilnic de lucru, perfecţionării profesionale, precum şi măsuri referitoare la protecţia organelor de conducere ale sindicatului.
Acest acord/contract de muncă a fost încheiat cu respectarea prevederilor Titlului VIII din Codul muncii (art. 236 şi urm. C. muncii), ale art. 22 din Legea nr. 130/1996 şi ale prevederilor art. 72 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care conferă posibilitatea autorităţilor administraţiei publice locale, în cazul de faţă, primarului oraşului, să încheie anual contracte colcctive de muncă cu sindicatele.
Prin acest contract/acord colectiv de muncă, angajatorul, respectiv primarul oraşului, şi-a asumat unele obligaţii da natură pecuniară faţă de salariaţii aparatului de specialitate al său, obligaţii pe care până la această dată nu le-a executat, situaţie ce reprezintă temeiul introducerii acţiunii.
Examinând recursul, Curtea de apel îl va respinge, pentru următoarele considerente:
Deşi prima instanţă a considerat că nesemnarea CCM de către Consiliul local J. reprezintă o cauză de ineficienţă, Curtea reţine că acţiunea reclamanţilor se impunea a fi respinsă, ca urmare a incidenţei, în speţă, a unor aspecte de drept de ordine publică, care au prioritate în raport de considerentele avute în vedere de prima instanţă.
Astfel, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 interzice negocierea unor clauze ale contractelor colcctive de muncă referitoare la drepturile
ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale în cazul salariaţilor instituţiilor bugetare.
Această normă nu contravine dispoziţiilor generale ale art. 236 alin. (1) C. muncii, care precizează obiectul CCM („clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă”), ci se corelează pe deplin cu aceasta, având caracterul unei norme speciale, cu caracter derogatoriu, care exclude de la negociere, în cazul salariaţilor bugetari, drepturile salariale rezervate reglementării legale.
Or, reclamanţilor, care au calitate de personal contractual din administraţia publică locală şi sunt salariaţi bugetari, li s-a recunoscut, în pofida interdicţiei legale enunţate de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, prin contractul colectiv de muncă, o serie de drepturi salariale ce exced reglementării legale limitative în materie, respectiv O.U.G. nr. 24/2000, în care nu sunt stabilite sporul de fidelitate şi loialitate, măsuri cu protecţie socială pentru refacerea capacităţii de muncă, premii de sărbători, acordarea meselor calde şi a două ţinute vestimentare pe an.
Fiind dispoziţii cu caracter imperativ, nu pot fi înfrânte prin acordul pârâtului exprimat în cuprinsul întâmpinării, cu atât mai mult cu cât respectarea disciplinei bugetare reprezintă un interes general subsumat noţiunii de ordine publică, or, demersul reclamanţilor acreditează ideea posibilităţii adăugării la lege.
Pentru aceste considerente, prioritare în cauză, Curtea de apel, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins, ca nefondat, recursul reclamantei.
