în Cabinetul demnitarului. OG nr.32/1998.
– Raporturi de muncă:
Prevederile OG nr.32/1998 sunt derogatorii de la Codul muncii, fiind caracterul special al compartimentului organizatoric denumit Cabinetul demnitarului.
Concediere: condiţii de fond şi formă; art.74 din Codul muncii este aplicabil în această situaţie.
Decizia civilă nr.465/R/21.02.2008
Constată că prin sentinţa civilă nr. 1618/05.11.2007 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, s-a admis cererea formulată de contestatoarea C. M..
În consecinţă, s-a dispus anularea deciziei nr. 228/01.08.2007 emisă de intimata Garda Naţională de Mediu.
S-a dispus reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior, iar intimata a fost obligată la plata unei despăgubiri egale cu salariile majorate, indexate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data concedierii şi până la efectiva reintegrare.
În final, intimata a fost obligată la 2000 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.
Intimata a declarat recurs, criticând sentinţa precitată sub următoarele aspecte:
Conform dispoziţiilor OG nr. 32/1998, Cabinetul demnitarului este un compartiment distinct, organizat în cadrul structurii aparatului de lucru al Guvernului, ministerelor, administraţiei publice centrale sau prefecturilor.
În structura acestui compartiment intră funcţiile de director de cabinet, consilier personal, secretar personal, curier personal.
Personalul din structura cabinetului este numit sau eliberat din funcţie numai la propunerea demnitarului în subordinea căruia funcţionează şi îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, încheiat în condiţiile legii, pe durata mandatului demnitarului.
Prevederile OG nr. 32/1998 sunt derogatorii de la Codul Muncii, dat fiind caracterul special al compartimentului organizatoric denumit Cabinetul demnitarului. Pe cale de consecinţă, legiuitorul a stabilit prevederi legale de strictă interpretare şi aplicare, legate de numirea şi eliberarea din funcţie, durata contractului de muncă şi salarizarea personalului din cadrul Cabinetului demnitarului.
Trebuie avut în vedere caracterul distinct al acestui compartiment, dar şi faptul că personalul angajat în cadrul acestuia lucrează direct cu demnitarul, fiind practic persoanele de încredere ale demnitarului. De aceea, legiuitorul a reglementat un regim juridic derogator de la dreptul comun.
Ca atare, în mod nelegal instanţa a reţinut că eliberarea din funcţie trebuia să se realizeze în condiţiile Codului Muncii, cu simpla menţiune de a exista propunerea demnitarului în al cărui cabinet funcţionează salariatul.
O astfel de interpretare ar duce, în fapt, la o situaţie în care demnitarul ce propune eliberarea din funcţie a unei persoane (care nu mai este considerată de încredere), este obligat să lucreze în continuare cu aceasta, până la soluţionarea procedurilor impuse de Codul Muncii, chiar şi dincolo de acestea, în cazul în care comisia de disciplină nu propune sancţionarea salariatului cu desfacerea contractului de muncă.
Referitor la considerentele din sentinţă în sensul că interpretarea dată de intimată prevederilor OG nr. 32/1998 ar duce la o situaţie defavorabilă pentru salariat, trebuie subliniat că regimul special stabilit de legiuitor pentru această categorie de personal bugetar, prin impunerea încheierii unui contract individual de muncă pe perioadă determinată (durata mandatului demnitarului), împreună cu stabilirea unui nivel de salarizare cu mult superior celui reglementat de lege pentru funcţionarii publici, implică avantaje şi dezavantaje.
Prin întâmpinare, intimata-contestatoare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ. şi considerând că în raport de pretenţiile deduse judecăţii, de probatoriul administrat şi de normele juridice incidente, soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Criticile expuse în motivarea recursului nu pot fi primite, Tribunalul procedând corect atunci când a admis integral pretenţiile deduse judecăţii.
Astfel, este adevărat că potrivit art. 5 alin. 1 din OG nr. 32/1998, „personalul din cadrul cabinetului demnitarului este numit sau eliberat din funcţie numai la propunerea demnitarului în subordinea căruia funcţionează”, iar această dispoziţie are caracter special şi este de strictă interpretare şi aplicare, derogând de la dreptul comun doar sub aspectul pe care îl reglementează.
La fel de adevărat este faptul că atunci când a fost concediată prin decizia contestată, intimata-persoană fizică ocupa, în temeiul unui contract individual de muncă, postul de asistent cabinet demnitar la Cabinetul Comisarului General al Gărzii Naţionale de Mediu.
Aşa cum rezultă din conţinutul deciziei nr. 228/2007 a recurentei, acest act juridic a fost emis în temeiul art. 5 alin. 1 din OG nr. 32/1998, dar şi al art. 55 lit. c din Codul Muncii, prin intermediul ei dispunându-se încetarea contractului individual de muncă al intimatei-contestatoare.
Făcând parte din categoria deciziilor de concediere, actul în discuţie trebuia să se conformeze întrutotul cerinţelor impuse de art. 74 din Codul Muncii (fiind necesar să cuprindă elementele prevăzute de acest text legal), chiar dacă intimata-contestatoare ocupa o funcţie în cadrul cabinetului unui demnitar.
Din acest punct de vedere, trebuie arătat că în mod just instanţa de fond a reţinut că simpla indicare a art. 55 lit. c din Codul Muncii în cuprinsul deciziei contestate nu respectă cerinţa prevăzută de art. 74 lit. a din Codul Muncii, referitoare la precizarea motivelor care au determinat concedierea.
În plus, decizia respectivă nu se conformează nici cerinţei impusă de art. 74 lit. b din Codul Muncii, privitoare la arătarea duratei preavizului.
Având asemenea vicii de formă (lipsuri esenţiale), este evident că decizia nr. 228/2007 emisă de recurentă trebuia desfiinţată, căci conform art. 76 din Codul Muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege (situaţie existentă în speţă) este lovită de nulitate, cu toate consecinţele prev. de art. 78 din acelaşi cod.
Existenţa disp. art. 5 alin. 1 din OG nr. 32/1998 nu poate împiedica luarea măsurii desfiinţării deciziei contestate, acest text având caracter derogator de la Codul Muncii doar sub aspectul numirii şi eliberării din funcţie, care se face numai la propunerea demnitarului de care aparţine cabinetul.
Aşa cum just a observat şi Tribunalul, prevederile art. 5 alin. 1 din OG nr. 32/1998 înseamnă doar că cel ce face propunerea eliberării din funcţie trebuie să fie demnitarul, însă sub toate celelalte aspecte sunt aplicabile dispoziţiile Codului Muncii, potrivit principiului că acolo unde legea specială nu dispune, se aplică legea generală.
În situaţia din cauza de faţă, demnitarul nu putea decât să propună eliberarea din funcţie a intimatei-contestatoare, însă nu era îndreptăţit să dispună chiar el concedierea, adică încetarea contractului individual de muncă al salariatei, aşa cum s-a întâmplat în speţă. Cu alte cuvinte, date fiind disp. art. 5 alin. 1 din OG nr. 32/1998, demnitarul avea dreptul doar de a propune eliberarea din funcţie a unei persoane din cadrul cabinetului său, acceptarea acestei propuneri urmând a fi făcută de o altă persoană (superiorul său ierarhic sau cel care l-a desemnat în funcţia de demnitar, probabil, căci legea tace sub acest aspect). În rest, însă, pentru a se dispune concedierea unei persoane din cabinetul demnitarului, încadrată cu contract individual de muncă, trebuie îndeplinite toate condiţiile prevăzute de Codul Muncii, deoarece legea generală se aplică acolo unde nu există dispoziţii speciale derogatorii.
