– Codul civil: art. 474
– Legea nr. 95/2006: art. 188
– Legea nr. 142/1998
– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004: art. 23
– Hotărârea Guvernului nr. 529/2002: pct. 1.11 din Anexa 1
– Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului: art. 1
Art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004 prevede că beneficiază de tichete de masă
personalul încadrat în unităţile sanitare publice, finanţate integral din venituri proprii,
fără a se face o altă distincţie cu privire la locul de muncă unde îşi desfăşoară activitatea angajatul respectiv sau activitatea pe care acesta o desfăşoară.
Deşi intimaţii-reclamanţi au invocat raport juridic de muncă cu pârâtul SOSSM acesta din urmă a susţinut la instanţa de fond că reclamanţii nu pot beneficia de prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 115/1004, în raport de dispoziţiile pct. 1.11 din Anexa
1 la H.G. nr. 529/2002, potrivit cărora cabinetele medicale în cadrul cărora aceştia îşi desfăşoară activitatea sunt finanţate integral de la bugetul de stat, afirmaţie total gratuită faţă de considerentele arătate anterior.
1 la H.G. nr. 529/2002, potrivit cărora cabinetele medicale în cadrul cărora aceştia îşi desfăşoară activitatea sunt finanţate integral de la bugetul de stat, afirmaţie total gratuită faţă de considerentele arătate anterior.
De asemenea, dreptul la tichete de masă este reglementat prin art. 139 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005-2007, care prevede obligaţia imperativă a angajatorului să acorde acest drept potrivit Legii nr. 142/1998.
De asemenea, dreptul la tichete de masă este reglementat prin art. 139 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005-2007, care prevede obligaţia imperativă a angajatorului să acorde acest drept potrivit Legii nr. 142/1998.
Potrivit dispoziţiilor art. 188 din Legea nr. 95/2006, „Spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestaţii efectuate pe bază de contract, precum şi din alte surse conform legii”.
Potrivit dispoziţiilor art. 188 din Legea nr. 95/2006, „Spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestaţii efectuate pe bază de contract, precum şi din alte surse conform legii”.
Singura condiţie pentru a beneficia de tichetele de masă este aceea a încadrării într-o unitate sanitară publică, criteriul angajării într-o subunitate fără personalitate juridică, nefiind relevant atâta timp cât această subunitate este cuprinsă în structura organizatorică a unităţii sanitare publice.
Singura condiţie pentru a beneficia de tichetele de masă este aceea a încadrării într-o unitate sanitară publică, criteriul angajării într-o subunitate fără personalitate juridică, nefiind relevant atâta timp cât această subunitate este cuprinsă în structura organizatorică a unităţii sanitare publice.
Neexistând un raport de proporţionalitate care să justifice limitarea dreptului salariaţilor la acordarea tichetelor de masă nu pot fi privaţi de acest drept legalmente dobândit în patrimoniul fiecăruia.
Neexistând un raport de proporţionalitate care să justifice limitarea dreptului salariaţilor la acordarea tichetelor de masă nu pot fi privaţi de acest drept legalmente dobândit în patrimoniul fiecăruia.
Dreptid salariaţilor potrivit prevederilor Contractului Colectiv de Muncă de a li se acorda tichete de masă reprezintă un drept de creanţă care se poate înscrie în noţiunea de bunuri într-o accepţiune largă aşa cum este reglementată de dispoziţiile art. 474 C. civ. referitoare la bunurile mobile.
Potrivit art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, oricine are dreptul să-i fie respectată proprietatea asupra bunurilor sale, restrângerea acestui drept absolut putând să se dispună numai pentru cauze de utilitate publică, cu respectarea condiţiilor legale, precum şi a principiilor generale ale dreptului internaţional.
Potrivit art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, oricine are dreptul să-i fie respectată proprietatea asupra bunurilor sale, restrângerea acestui drept absolut putând să se dispună numai pentru cauze de utilitate publică, cu respectarea condiţiilor legale, precum şi a principiilor generale ale dreptului internaţional.
Existenţa dreptului salariaţilor de a primi tichete de masă este incontestabilă aşa cum s-a mai afirmat, astfel că de acest drept nu puteau fi privaţi decât pentru o cauză de utilitate publică, respectându-se în acest sens un raport de proporţionalitate între interesul lor particular de a păstra dreptul şi interesul general care justifica o limitare a acestui drept, în cazul de faţă, o suspendare a executării lui ca urmare a nealocării sumelor necesare prin legile bugetului de stat.
Nerespectarea principiului proporţionalităţii este contrară prevederilor Convenţiei europene a drepturilor omului referitoare la apărarea dreptului de proprietate, motiv pentru care în mod nelegal instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile legale evocate de către recurentă se pot aplica în cauză, ele fiind contrare normelor de drept internaţional ce urmează să fie aplicate cu prioritate.
(Decizia nr. 423/R-CM din 12 martie 2010)
La data de 22 aprilie 2008, reclamantul S.S.A., în numele şi pentru membrii de sindicat R.C.M., T.C. ş a., a chemat în judecată pe pârâtul SOSSM pentru a fi obligat să le plătească acestora despăgubiri egale cu contravaloarea tichetelor de masă de care ar fi trebuit să beneficieze pe perioada 2005-2008 conform art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, cu modificările ulterioare la valoarea actualizată, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acţiunii, Sindicatul a arătat că reclamanţii sunt salariaţi în cadrul cabinetelor medicale din şcoli şi grădiniţe, subunităti aflate în structura organizatorică a SOSSM.
S-a susţinut că deşi reclamanţii au desfăşurat activitate în perioada 2005-2008 nu le-au fost acordate tichetele de masă potrivit O.U.G. nr. 115/2004, cu modificările ulterioare, conform Legii nr. 142/1998.
Potrivit art. 188 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 spitalele sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii.
Art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004 cu modificările ulterioare prevede că personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţat integral din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de maximum 20 de tichete de masă, fără a condiţiona sursele prin care unele subunităţi aflate în structura acestor unităţi primesc anumite fonduri, respectiv de la bugetul de stat, singura condiţie impusă fiind aceea ca beneficiarul să fie încadrat într-o unitate sanitară publică finanţată integral din venituri proprii, fără a delimita locul său de muncă în cadrul unităţii angajatoare.
Serviciile medicale acordate de către cabinetele medicale din şcoli şi grădiniţe integrate spitalelor teritoriale se suportă din fondul de asigurări sociale de sănătate conform art. 1 alin. (2) din O.M S. nr. 653/2001.
La data de 9 ianuarie 2009 pârâtul SOSSM a formulat cerere de chemare în garanţie a M.S.P. prin reprezentantul său în teritoriu ASPA pentru ca, în cazul în care va cădea în pretenţii, să fie obligat chematul în garanţie la virarea acestor sume, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii pârâtul a invocat prevederile H G. nr. 529/2002 privind finanţarea unităţilor sanitare şi a instituţiilor din reţeaua MSP cheltuielile de personal pentru salariaţii ce îşi desfăşoară activitatea în cabinete medicale şcolare şi stomatologice din grădiniţe, şcoli şi din unităţile de învăţământ superior se realizează de la bugetul de stat.
Pârâtul a achitat toate drepturile de personal aprobate în Bugetul de venituri şi cheltuieli alocat şi aprobat de ASPA. Pentru articolul bugetar 10.02 „tichete de masă” nu a existat prevedere bugetară şi în consecinţă nu au fost efectuate cheltuieli cu această destinaţie.
La data de 23 ianuarie 2009, DSP Argeş a formulat cerere de chemare în garanţie a MFP şi a MS pentru următoarele considerente:
MFP este, prin Legea bugetului de stat, cea mai înaltă autoritate legislativă a ţării, stabileşte volumul veniturilor şl a structurii acestora, dar şi al cheltuielilor pe destinaţii pe fiecare ordonator principal de credite pentru bugetul de stat.
MS este ordonatorul principal de credite şi avizează bugetul de venituri şi cheltuieli al DSP potrivit prevederilor art. 4 pct. 49 din H.G. nr. 862/2006 privind organizarea şi funcţionarea MS.
Totodată, O.M.S.P. nr. 880/2006 privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Autorităţii de Sănătate Publică Judeţene şi a structurii organizatorice a acestei autorităţi prevede la art. 4 alin. (1) că „activitatea financiară a autorităţii de sănătate publică judeţene se desfăşoară pe baza bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat de Ministerul Sănătăţii Publice, în condiţiile legii”.
DSP Argeş a depus la dosar întâmpinare, în raport de dispoziţiile art. 115 C. pr. civ., prin care a invocat inadmisibilitatea cererii de chemare în garanţie având în vedere ipsa raportului juridic dintre reclamant şi chematul în garanţie.
în speţă, SOSSM are calitatea de angajator, iar reclamanţii de salariaţi potrivit art. 10 C. mun., aceştia din urmă prestând muncă în schimbul salariului în baza unui contract individual de muncă.
în conformitate cu Ordinul M.S.P. nr. 880/2006 nu intră în atribuţiile acestei instituţii acordarea drepturilor de natură salarială ale personalului din unităţile spitaliceşti.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată întrucât potrivit art. 1 din O.M S. nr. 653/2001 privind asistenţa medicală a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor „asistenţa medicală şi stomatologică a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor se asigură în cabinetele medicale şi stomatologice din grădiniţe, şcoli şi unităţi de învăţământ superior înfiinţate ca urmare a reorganizării dispensarelor medicale din aceste unităţi, integrate în structura spitalelor teritoriale şi finanţate de la bugetul de stat”.
Salariaţii ale căror drepturi sunt finanţate de la bugetul de stat nu beneficiază de tichete de masă.
Acestora le sunt aplicabile dispoziţiile legilor bugetelor de stat în raport de care „în bugetele instituţiilor publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare inclusiv ale activităţilor finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă unele instituţii publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinaţie”.
Chiar în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 142/1998 se arată că „fíchetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetelor de stat, sau după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori”.
Potrivit art. 16 lit. c) din H G. nr. 5/1999 privind Normele de aplicare ale Legii nr. 142/1998, „este interzis salariatului comercializarea tichetelor de masă în schimbul unor sume de bani, motiv pentru care acordarea sumelor de bani drept contravaloare a tichetelor de masă contravine legii”.
Prin întâmpinarea depusă de MFP s-a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie motivat de faptul că temeiul unei cereri de chemare în garanţie trebuie să îl constituie obligaţia de garanţie ce îi revine chematului în garanţie în baza legii sau a contractului ori a unei obligaţii de restituire, condiţii care nu se regăsesc în cauza de faţă.
între MFP şi DSPA nu există nicio obligaţie de garanţie, opinia pârâtei referitoare la competenţele legislative ale MFP fiind eronată.
Creditele bugetare anuale sunt repartizate prin legea bugetară şi actele normative de rectificare bugetară.
în conformitate cu art. 21 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, „ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii”.
Conform dispoziţiilor H.G. nr. 386/2007 şi ale Legii nr. 500/2002, MFP are în domeniul finanţelor publice doar atribuţii în derularea procesului legislativ prin întocmirea proiectului de lege pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
Prin sentinţa civilă nr. 1081/CM din 1 iulie 2009, Tribunalul Argeş, Secţia civilă, a admis acţiunea formulată de reclamant, în numele şi pentru membrii de sindicat şi a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2008, omologând raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză de expert S.Gh., ce face parte integrantă din prezenta sentinţă.
Au fost admise cererile de chemare în garanţie a Ministerul Sănătăţii Publice, formulate de către pârât şi DSP Argeş.
A fost obligat chematul în garanţie MSP, prin DSP Argeş, să vireze pârâtului fondurile necesare achitării drepturilor băneşti menţionate.
A fost respinsă cererea de chemare în garanţie a MFP şi a fost obligat pârâtul să plătească Sindicatului suma de 700 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
în raport de dispoziţiile art. 137 C. pr. civ., instanţa a analizat cu prioritate excepţiile invocate la termenul de judecată din 25 iunie 2009.
Reclamanţii sunt salariaţi în cadrul cabinetelor medicale din şcoli şi grădiniţe, subunităţi aflate în structura organizatorică a SOSSM.
Acordarea tichetelor de masă personalului din unităţile sanitare a fost reglementată de O.U.G. nr. 115/2004 care prevede în art. 23 că, începând cu data intrării în vigoare a ordonanţei, personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate integral din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 de tichete de masă.
H G. nr. 529/2002 privind finanţarea unităţilor sanitare şi a instituţiilor din reţeaua MSF prevede într-adevăr că finanţarea unităţilor sanitare şi a instituţiilor din reţeaua MSF se asigură în condiţiile legii de la bugetul de stat din bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate şi din alte venituri potrivit anexei hotărârii.
Aceeaşi hotărâre prevede la art. 3 care sunt activităţile finanţate de la bugetul de stat, şi anume programele naţionale de sănătate, expertizarea, proiectarea şi consolidarea unor construcţii, modernizarea, transformarea şi extinderea construcţiilor sanitare existente, achiziţionarea de aparatură medicală, activitatea de diagnostic curativă şi de reabilitare de importanţă naţională pentru recuperarea capacităţii de muncă.
Reiese aşadar că numai aceste activităţi sunt finanţate de la bugetul de stat, serviciile medicale curative din cabinetele medicale, stomatologice din grădiniţe, şcoli şi unităţi de învăţământ superior finanţate ca urmare a reorganizării dispensarelor medicale din aceste unităţi integrate în structura spitalelor teritoriale sunt finanţate, potrivit
O M S. 653/2001, art. 1 alin. (2), din fondul de asigurări sociale de sănătate.
Este de reţinut de asemenea, că art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004 prevede că beneficiază de tichete de masă personalul încadrat în unităţi sanitare publice finanţate integral din venituri proprii fără a face o altă distincţie cu privire la locul de muncă unde-şi desfăşoară activitatea angajatul respectiv sau activitatea pe care acesta o desfăşoară.
Mai mult decât atât, în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară valabil pe perioada 2005-2007 şi înregistrat sub nr. 2678/14 din 12 decembrie 2005 este prevăzută obligaţia angajatorului de a acorda tichete de masă potrivit Legii nr. 142/1998 în raport de prevederile legale stipulate pentru unităţi finanţate de la bugetul de stat şi de la bugetul asigurărilor sociale.
Acordarea tichetelor de masă numai salariaţilor care-şi desfăşoară activitatea efectiv în cadrul spitalului contravine atât contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, cât şi O.U.G. nr. 115/2004.
Nu poate fi reţinută apărarea pârâtului potrivit căreia acordarea unor sume de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă contravine legii întrucât acestea nu pot fi comercializate, deoarece sunt admisibile cu titlu de despăgubiri datorate culpei angajatorului pentru neacordarea lor la termen.
în consecinţă, în raport de cele menţionate prezenta acţiune s-a reţinut ca fiind întemeiată şi a fost admisă ca atare.
împotriva sentinţei instanţei de fond, în termen legal, a declarat recurs DSP Argeş, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., după cum urmează:
– prima instanţă nu a ţinut cont de susţinerea recurentei-pârâte în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că intimaţii-reclamanţi nu au raporturi de muncă cu recurenta, aceasta având numai rol de intermediar între MS şi SOSSM;
– instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că intimaţilor-reclamanţi le sunt aplicabile H.G. nr. 529/2002, în sensul că unităţile în care lucrează intimaţii-reclamanţi sunt finanţate de bugetul de stat, şi nu din venituri proprii, situaţie faţă de care trebuia să se ia în considerare faptul că în prezent nu există venituri pentru acordarea tichetelor de masă, situaţie evidenţiată şi de Decizia nr. 297/2002 pronunţată de Curtea Constituţională;
– în cazul în care, totuşi, ar fi fost admisă acţiunea, prima instanţă trebuia să se pronunţe pe acordarea tichetelor, şi nu a contravalorii lor.
Intimaţii-reclamanţi au formulat o întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat pe considerentul că, potrivit art. 188 din Legea nr. 95/2006, spitalele sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii, iar dispoziţiile art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004 precizează că personalul încadrat în unităţile sanitare beneficiază lunar de 20 de tichete de masă, fără a preciza sursele de finanţare, singura condiţie fiind aceea ca personalul să fie încadrat într-o unitate sanitară.
în plus, acest drept este reglementat prin Contractul Colectiv de Muncă şi prin Legea nr. 142/1998, iar susţinerea de a acorda concret tichete de masă nu poate fi luată în considerare atâta vreme cât acestea nu se mai tipăresc, fiind legală acordarea contravalorii acestora.
Referitor la pretinsa lipsă de calitate procesuală activă a recurentei-pârâte se precizează de către intimaţii-reclamanţi că aceasta a fost chemată în judecată în calitate de ordonator de credite.
Intimatul-pârât SOSSM a formulat o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precizându-se că această parte nu ar fi trebuit să fie chemată în judecată, deoarece finanţarea se asigură de către MSP prin recurenta-pârâtă, sens în care intimata-pârâtă consideră că trebuie să achite doar plata drepturilor salariale.
Examinând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Referitor la prima critică, prin care se invocă de către recurenta-pârâtă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pe considerentul că nu există raporturi de muncă între recurentă şi intimaţii-reclamanţi, se reţine de către Curte că instanţa de fond a respins această excepţie nu pentru considerentul că ar exista raporturi de muncă între cele două părţi, ci pentru faptul că recurenta-pârâtă are calitatea de ordonator secundar de credite, calitate pe care, de altfel, o şi recunoaşte în cuprinsul acestei critici prin invocarea faptului că are rol de intermediar între MS şi SOSSM.
Cum finanţarea se asigură, într-adevăr, de către MSP, care are calitatea de ordonator principal de credite, pe cale de consecinţă a şi fost admisă cererea de chemare în garanţie a acestei instituţii.
H G. nr. 529/2002 privind finanţarea unităţilor sanitare şi a instituţiilor din reţeaua MSF, prevede, într-adevăr, că finanţarea unităţilor sanitare şi a instituţiilor din reţeaua MS se asigură în condiţiile legii de la bugetul de stat, din bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate şi din alte venituri, potrivit anexei acestei hotărâri. Aceeaşi hotărâre prevede la art. 3 care sunt activităţile finanţate de la bugetul de stat şi anume: programele naţionale de sănătate, expertizarea, proiectarea şi consolidarea unor construcţii, modernizarea, transformarea şi extinderea construcţiilor sanitare existente, achiziţionarea de aparatură medicală, activitatea de diagnostic curativă şi de reabilitare de importanţă naţională pentru recuperarea capacităţii de muncă.
Reiese, aşadar, că numai aceste activităţi sunt finanţate de la bugetul de stat, serviciile medicale curative din cabinetele medicale, stomatologice, din grădiniţe, şcoli şi unităţi de învăţământ superior, înfiinţate ca urmare a reorganizării dispensarelor medicale din aceste unităţi integrate în structura spitalelor teritoriale sunt finanţate, potrivit O.M.S. nr. 653/2001, art. 1 alin. (2), din fondul de asigurări sociale de sănătate.
Este de reţinut, de asemenea, că art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004 prevede că beneficiază de tichete de masă personalul încadrat în unităţile sanitare publice, finanţate integral din venituri proprii, fără a se face o altă distincţie cu privire la locul de muncă unde îşi desfăşoară activitatea angajatul respectiv sau activitatea pe care acesta o desfăşoară.
Deşi intimaţii-reclamanţi au invocat raport juridic de muncă cu pârâtul SOSSM, acesta din urmă a susţinut la instanţa de fond că reclamanţii nu pot beneficia de prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, în raport de dispoziţiile pct. 1.11 din Anexa
Din punct de vedere constituţional o hotărâre de guvern nu poate adăuga şi nu poate modifica o lege, iar actele normative în materie sunt unitare în reglementările privitoare la acordarea tichetelor de masă în domeniul sanitar.
Astfel, Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, reprezintă dreptul comun în materie, respectiv cadrul general pentru toate activităţile din toate ramurile de servicii la nivel naţional.
Nici legile bugetului de stat nu contravin acestor reglementări aplicabile domeniului sanitar, deoarece acestea prevăd că instituţiile finanţate integral din venituri proprii (cum este situaţia spitalelor) sunt excluse din categoria instituţiilor publice în bugetele cărora nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masă.
Contractul colectiv de muncă reprezintă legea părţilor, iar pârâta, la momentul negocierii şi încheierii acestui act, avea cunoştinţă despre prevederile legale în materie, asumându-şi obligaţia de acordare a tichetelor, obligaţie care trebuie respectată.
Culpa pârâtei rezidă şi în inactivitatea sa, care nu a făcut niciun demers în vederea obţinerii de fonduri pentru îndeplinirea obligaţiei, care se întregeşte şi cu aceea de a face orice în vederea îndeplinirii acesteia întocmai.
Dispoziţiile legale ulterioare de natură a modifica situaţia juridică referitoare la dreptul de acordare a tichetelor de masă îşi produc efecte juridice numai în măsura în care ar exista un raport de proporţionalitate între suspendarea acestor drepturi şi interesul general pe care legiuitorul l-a urmărit prin edictarea normelor ce interziceau aprobarea sumelor de acordare a tichetelor de masă.
Dreptul salariaţilor potrivit prevederilor Contractului Colectiv de Muncă de a li se acorda tichete de masă reprezintă un drept de creanţă care se poate înscrie în noţiunea de bunuri într-o accepţiune largă aşa cum este reglementată de dispoziţiile art. 474 C. civ. referitoare la bunurile mobile.
Existenţa dreptului salariaţilor de a primi tichete de masă este incontestabilă aşa cum s-a mai afirmat, astfel că, de acest drept nu puteau fi privaţi decât pentru o cauză de utilitate publică, respectându-se în acest sens un raport de proporţionalitate între interesul lor particular de a păstra dreptul şi interesul general care justifica o limitare a acestui drept, în cazul de faţă, o suspendare a executării lui ca urmare a nealocării sumelor necesare prin legile bugetului de stat.
Nerespectarea principiului proporţionalităţii este contrară prevederilor Convenţiei europene a drepturilor omului referitoare la apărarea dreptului de proprietate, motiv pentru care în mod nelegal instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile legale, evocate de către recurentă se pot aplica în cauză, ele fiind contrare normelor de drept internaţional ce urmează să fie aplicate cu prioritate.
Nefondată este şi susţinerea că trebuiau acordate în concret tichete de masă, atâta vreme cât acestea nu se mai tipăresc, iar obligarea la contravaloarea acestora este singura soluţie legală, reţinându-se culpa nejustificată a intimatei-pârâte referitoare la omisiunea acordării acestora în termenul prevăzut de lege.
Faţă de cele arătate mai sus, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 şi 316 C. pr. civ., precum şi art. 291 C. mun., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă.
