Decretul nr. 167/1956, art. 3 alin. (1) C. muncii, art. 283 lit. c)
■ Acţiunea având ca obiect plata drepturilor salariale cuvenite angajatului poate fi formulată în termenul general de prescripţie, respectiv în termen de 3 ani de la naşterea dreptului.
C.A. Bucureşti, s. a VIl-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 991/18 aprilie 2007, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 2309 din 30.10.2006, Tribunalul Călăraşi, Secţia civilă, a admis acţiunea reclamantului M.A. formulată în contradictoriu cu pârâţii: Consiliul Local B. şi Primăria B. şi a obligat pârâţii să plătească reclamantului 4.266,3 lei, reprezentând spor de vechime 25%, premiu lunar şi premiu anual pentru perioada 1.04.2003 – 10.07.2004.
împotriva hotărârii a declarat recurs intimata Consiliul Local, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu motivarea că a invocat
prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond excepţiile necompetenţei materiale, tardivităţii şi prescripţiei dreptului la acţiune, însă instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestor excepţii.
Recurenta a reiterat în cererea de recurs excepţiile invocate la instanţa de fond, susţinând că Tribunalul nu era competent material să soluţioneze o astfel de acţiune, întrucât prin Legea nr. 40/1991, art. 30 alin. (1), cererea este de competenţa exclusivă a organului administraţiei de stat, în cauză, a Consiliului Local.
Recurenta a invocat şi excepţia de tardivitate a acţiunii, susţinând că, potrivit art. 30 alin. (2) din Legea nr. 40/1991, contestaţia se formulează în 5 zile de la luarea la cunoştinţă a drepturilor salariale.
In ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, recurenta a susţinut că cererea reclamantului este prescrisă, termenul fiind împlinit la 1.04.2006.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că sporul de vechime se acordă pe tranşe, iar calculul se face diferenţiat şi reclamantul nu a depus la
dosar dovada pretenţiilor sale. In privinţa premiului lunar şi a premiului anual, recurenta a susţinut că acestea nu reprezintă o obligaţie salarială, ci o posibilitate condiţionată de rezultatele în muncă.
A mai arătat recurenta că reclamantul nu a dovedit prejudiciul, deşi a invocat art. 998-999 C. civ. şi că art. 14, art. 17 şi art. 18 din Legea nr. 40/1991 au fost abrogate prin art. 29 din Legea nr. 154/1998.
Analizând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Critica recurentei în sensul că instanţa de fond nu a soluţionat cu prioritate excepţiile procesuale invocate prin întâmpinare este fondată, nefiind însă un caz de casare, ci de modificare a hotărârii recurate.
Având în vedere că excepţiile invocate sunt de ordine publică, instanţa de recurs urmează a le soluţiona cu prioritate.
Astfel, în ceea ce priveşte competenţa materială de soluţionare a cauzei, Curtea reţine că Tribunalul Călăraşi este pe deplin competent să soluţioneze în fond cauza dedusă judecăţii, dat fiind că obiectul litigiului nu este reprezentat de o contestaţie în materie fiscală privind stabilirea sporurilor salariale în raport de situaţia concretă a salariatului, ci de un conflict de muncă, generat de neacordarea de către angajator a unor drepturi de natură salarială, împrejurare ce atrage competenţa unei instanţe specializate în litigii de muncă.
Prin urmare, şi termenul în care salariatul poate pretinde aceste drepturi salariale este cel general de 3 ani de la naşterea dreptului, conform art. 3 alin (1) din Dceretul nr. 167/1956 şi art. 283 lit. c)
C. muncii, şi nu cel special prevăzut de art. 30 alin. (2) din Legea nr. 40/1991.
Faţă de aceste împrejurări, Curtea constată că excepţiile necom-petenţei materiale şi ale tardivităţii sunt nefondate.
în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, Curtea constată că reclamantul a formulat cererea dedusă judecăţii la data de
28.04.2006, conform ştampilei poştale aplicate pe plicul de expediere, astfel încât poate pretinde drepturile salariale numai pentru perioada
28.04.2003 – 28.04.2006.
In consecinţă, Curtea a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 01.04. – 28.04.2003.
Pe fondul cauzei, Curtea reţine că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile legale incidente.
Faţă de aceste împrejurări, Curtea a admis recursul, în baza art. 312 alin. (1) şi art. 3041 C. proc. civ., a modificat în parte sentinţa, în sensul că a respins excepţiile necompetenţei materiale şi ale tardivităţii, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 02.04. –
28.04.2003 şi a respins acţiunea, ca prescrisă, pentru acest interval de timp.
