– plata drepturilor banesti actualizate reprezentând sporul pentru conditii deosebit de periculoase cuvenit fiecarui salariat, calculat defalcat, începând cu data de 1 ianuarie 2005 pâna în prezent si în continuare;
– plata sporului de noapte actualizat, în cuantum de 15% din salariul de baza cuvenit pentru activitatea desfasurata, începând cu data de 1 ianuarie 2005 pâna în prezent si în continuare, conform art. 64 din Contractul Colectiv de la nivel de unitate încheiat la 21 mai 2002 si art. 37 alin. 7 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate încheiat la 15 august 2005, raportat la art. 13 alin. 1 din Regulamentul privind timpul de munca, organizarea si efectuarea garzilor în unitatile publice din sectorul sanitar, aprobat prin Ordinul Ministrului Sanatatii nr. 870/2004;
– plata indemnizatiei actualizate pentru concediul de odihna suplimentar cuvenit salariatilor, aferent anului 2005, potrivit art. 50 alin. 2 si art. 51 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate;
– acordarea concediului de odihna suplimentar cuvenit salariatilor, aferent anului 2006, potrivit art. 50 alin. 2 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate;
– plata contravalorii orelor suplimentare prestate de catre reclamantii – salariati medici, aferente perioadei 1 noiembrie 2004 pâna în prezent si în continuare;
– plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.
În motivarea cererii sindicatul a aratat ca salariatii în numele carora a sesizat instanta au fost angajati ai Centrului de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrica Techirghiol, care, în anul 2004, în temeiul H.G. nr. 145 din 19 august 2004, a fost preluat de catre institutia pârâta.
Prevederile art. 8 lit. a din H.G. nr. 281/1993, modificata prin H.G. nr. 1471/2004, stabilesc acordarea unui spor de 50% – 100% din salariul de baza pentru lucrul în conditii deosebit de periculoase, enumerate prin actul normativ.
Sindicatul reclamant a aratat ca în conformitate cu art. 7 din Regulamentul aprobat prin Ordinul Ministrului Sanatatii nr. 721 din 7 iulie 2005, factorii care determina încadrarea locului de munca pentru acordarea sporului de lucru în conditii periculoase, suprasolicitare nervoasa si risc de contagiune se regasesc în activitatea desfasurata de personalul Centrului de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrica Techirghiol.
Aceasta reglementare a fost încalcata de angajator, astfel ca acesta datoreaza salariatilor diferenta de pâna la 50% din salariul de baza.
S-a mentionat ca începând cu data de 1 ianuarie 2005, cu toate ca au fost efectuate numeroase demersuri ale salariatilor si ale sindicatului, institutia pârâta a refuzat respectarea acestor prevederi legale, iar prin sentinta civila nr. 1930 din 29 noiembrie 2005 pronuntata de Tribunalul Constanta – sectia civila, irevocabila conform deciziei civile nr. 129/MC din 28 martie 2006 a Curtii de Apel Constanta, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta a fost obligata la plata sporului reprezentând drepturi salariale corespunzatoare conditiilor de munca deosebit de periculoase pentru perioada 1 ianuarie 2005 – 30 iunie 2005.
Ulterior momentului punerii în a acestei hotarâri, angajatorul a sistat în mod nelegal plata sporului pentru conditii de munca deosebit de periculoase.
Cu privire la pretentiile formulate la capetele 2, 3 si 4 din cererea de chemare în judecata, reclamantul a aratat ca izvorul obligational al acestora se regaseste în dispozitiile art. 37, art. 50, art. 51 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate si art. 13 alin. 1 din Regulamentul privind timpul de munca, organizarea si efectuarea garzilor în unitatile publice din sectorul sanitar, aprobat prin Ordinul Ministrului Sanatatii nr. 870/2004.
Pentru pretentiile ce fac obiectul capatului de cerere 5 din actiune s-a aratat ca izvorul obligational se regaseste în dispozitiile art. 57 alin. 1 teza a II-a din contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2002, art. 2 din Ordinul Ministrului Sanatatii nr. 870/2004 si art. 2 alin. 1 din Regulamentul privind timpul de munca, organizarea si efectuarea garzilor în unitatile publice din sectorul sanitar.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.
În motivare a aratat ca personalul care îsi desfasoara activitatea în cadrul Centrului de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrica Techirghiol nu lucreaza în conditii deosebit de periculoase, ci în conditii periculoase sau vatamatoare, pentru care se acorda un spor de pâna la 10% din salariul de baza, drepturi ce au fost acordate.
Personalul ce îsi desfasoara activitatea în acest Centru beneficiaza de un spor de încordare psihica de pâna la 15 % din salariul de baza, precum si de un spor pentru conditii periculoase sau vatamatoare de pâna la 10% din salariul de baza, în conformitate cu art. 8 lit. a si b din H.G. nr. 281/1993, cu modificarile si completarile ulterioare.
Cu privire la plata sporului de noapte actualizat, în cuantum de 15% din salariul de baza cuvenit pentru activitatea desfasurata, începând cu data de 1 ianuarie 2005 pâna în prezent si în continuare, pârâta a aratat ca Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta este institutie de asistenta sociala, iar nu unitate sanitara, motiv pentru care nu sunt aplicabile O.M.S. nr. 870/2004 cum gresit apreciaza reclamantul.
În ce priveste plata indemnizatiei actualizate pentru concediul de odihna suplimentar cuvenit salariatilor, aferent anului 2005, potrivit art. 50 alin. 2 si art. 51 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, s-a mentionat ca adresa nr. 12014 din 22 august 2006 a Inspectoratului Teritorial de Munca Constanta a precizat ca în conformitate cu art. 142 din Legea nr. 53/2003, salariatii care lucreaza în conditii periculoase sau vatamatoare beneficiaza în fiecare an calendaristic de un concediu de odihna suplimentar de cel putin 3 zile lucratoare.
La data de 12 septembrie 2006, în sedinta dintre reprezentatii sindicatelor reprezentative din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta si reprezentantii institutiei s-a pus în discutie acordarea unui concediu de odihna suplimentar de 3 zile lucratoare salariatilor care îsi desfasoara activitatea în conditii periculoase sau vatamatoare, însa reprezentantii sindicatelor au refuzat, dorind acordarea unui beneficiu de 8 zile lucratoare.
Acest lucru este imposibil, apreciaza institutia pârâta, întrucât ar presupune suplimentarea numarului de personal cu înca o tura, desi nu exista posturi vacante.
S-a mentionat faptul ca daca în anul 2005 salariatii nu au beneficiat de concediul de odihna suplimentar nu înseamna ca acestia si-au pierdut dreptul de a-l efectua; au fost invocate prevederile art. 141 alin. 3 si 4 Codul muncii.
Pentru pretentiile vizând acordarea concediului de odihna suplimentar cuvenit salariatilor, aferent anului 2006, pârâta a mentionat ca acesta se poate efectua pâna la sfârsitul anului în curs sau pâna la finele anului urmator, conform prevederilor art. 141 Codul muncii.
Pentru plata orelor suplimentare solicitate de sindicatul reclamant pentru salariatii medici, pârâta a aratat ca acest capat de cerere este nefondat, întrucât la data preluarii acestui personal de catre Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta acesta nu figura cu ore suplimentare necompensate sau neplatite; cât priveste perioada 1 ianuarie 2005 la zi, s-a mentionat ca salariatii medici nu figureaza cu ore suplimentare în pontajele lunare ale centrului.
La termenul din 25 mai 2007, Sindicatul Siampa Sanitas a depus în conditiile art. 246 Cod procedura civila cerere de renuntare la judecata pentru pretentiile formulate la capetele 1 si 2 din actiune, respectiv, la obligarea pârâtei la plata sporului pentru conditii deosebit de periculoase, precum si la acordarea sporului de noapte în cuantum de 15%, pentru salariatii medici, ramânând în discutie sporul de noapte pentru ceilalti salariati.
Prin sentinta civila nr. 1054 din 30 mai 2007 pronuntata de Tribunalul Constanta, în temeiul dispozitiilor art. 246 Cod procedura civila, s-a luat act de renuntarea Sindicatului Siampa Sanitas Constanta, în numele si pentru membrii de sindicat, la judecata capatului de cerere privind plata drepturilor banesti actualizate, reprezentând sporul pentru conditii deosebit de periculoase.
A fost respinsa ca prematura cererea privind obligarea pârâtei la acordarea concediului de odihna suplimentar cuvenit salariatilor reclamanti, aferent anului 2006.
A fost respins ca nefondat capatul de cerere privind plata sporului de noapte actualizat, de 15% din salariul de baza pentru perioada 1 ianuarie 2005 la zi, precum si cel referitor la plata indemnizatiei pentru concediul de odihna suplimentar aferent anului 2005.
A fost admisa în parte actiunea si a fost obligata pârâta sa achite salariatilor medici – membri de sindicat contravaloarea orelor suplimentare prestate pe perioada 1 iunie 2005 – 30 mai 2007.
În motivarea hotarârii prima instanta a retinut urmatoarele:
Cu privire la capatul de cerere referitor la plata drepturilor banesti actualizate reprezentând sporul pentru conditii deosebit de periculoase calculat de la data de 1 ianuarie 2005 la zi, s-a luat act de renuntarea la judecata, conform actului de dispozitie a sindicatului reclamant, pe considerentul îndeplinirii obligatiei institutiei pârâte fata de salariati.
Referitor la capatul de cerere privind obligarea pârâtei la plata indemnizatiei actualizate pentru concediul de odihna suplimentar aferent anului 2005 instanta de fond a retinut urmatoarele:
Conform art. 50 alin. 2, salariatii care îsi desfasoara activitatea în conditii deosebite beneficiaza de concedii de odihna suplimentare de minimum 3 – 8 zile pe an, urmare expertizarii categoriilor de personal pe baza buletinului de expertiza pentru conditii deosebite.
Textul nu prevede modalitatea de stabilire efectiva, în raport de activitatea desfasurata de fiecare salariat, a perioadei concrete de concediu de odihna suplimentar, iar expertizarea locului de munca si emiterea buletinului de determinare nr. 43 din 31 mai 2006 nu constituie conditia suficienta pentru acordarea numarului maxim de 8 zile de concediu de odihna suplimentar întregului personal.
Contractul colectiv de munca la nivel de unitate a stabilit, însa, prin anexa 2, constituirea comisiei paritare, cu rolul de a interpreta prevederile contractului si de a le pune în aplicare, în functie de conditiile concrete si de posibilitatile unitatilor, la solicitarea uneia dintre parti.
Având în vedere acest aspect, precum si faptul ca art. 52 alin. 2 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate dispune ca diferenta de concediu se va putea acorda pâna la sfârsitul anului urmator, iar potrivit art. 141 alin. 4 Codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihna neefectuat este permisa numai în cazul încetarii contractului individual de munca, acest capat de cerere – privind plata indemnizatiei corespunzatoare concediului de odihna suplimentar aferent anului 2005 – a fost respins.
Asupra cererii referitoare la obligarea institutiei pârâte la acordarea concediului de odihna suplimentar pentru anul 2006, au fost avute în vedere aceleasi considerente legate de necesitatea determinarii prin conventia partilor a perioadelor de concediu suplimentar alocate fiecarui tip de activitate, cât si textul art. 52 alin. 2 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate; cum restul de concediu pe anul 2006 va putea fi acordat pâna la sfârsitul anului 2007, cererea a fost respinsa ca prematura, salariatii având posibilitatea sa pretinda diferenta de concediu suplimentar în decursul acestui an.
În ce priveste plata orelor suplimentare cuvenite salariatilor medici, s-au retinut urmatoarele considerente:
Conform art. 2 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin O.M.S. nr. 870/2004, medicii încadrati în unitati publice din sectorul sanitar au program de 7 ore în medie pe zi.
Prin art. 57 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2002, durata normala a timpului de lucru pentru medicii încadrati cu contract individual de munca este de 7 ore/zi si de 35 ore/saptamâna.
Cu toate ca aceasta dispozitie nu s-a mai pastrat în noul contract colectiv de munca la nivel de unitate, care prevede în art. 11 alin. 1 timpul de munca în cadrul institutiei, s-a retinut ca pentru salariatii medici sunt aplicabile dispozitiile art. 2 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin O.M.S. nr. 870/2004, motiv pentru care timpul lucrat peste durata celor 7 ore prevazute de acest act normativ constituie munca suplimentara.
Pe cale de consecinta, în raport de considerentele mentionate, actiunea reclamantului a fost admisa în parte, pârâta Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta urmând a fi obligata la plata catre salariatii-medici, membri de sindicat, contravaloarea orelor suplimentare prestate pe perioada 1 iunie 2005 – 30 mai 2007.
Împotriva acestei sentinte a formulat recurs Sindicatul S.S.
În motivarea recursului s-au invocat, în esenta, urmatoarele:
În mod gresit instanta de fond a dispus respingerea capatului de cerere referitor la plata indemnizatiei pentru concediul de odihna suplimentar, aferent anului 2005.
Prima instanta a interpretat si aplicat în mod eronat dispozitiile legale care reglementeaza acordarea concediului de odihna suplimentar.
Instanta de fond a cenzurat un drept câstigat al salariatilor, prevazut ca atare în contractul colectiv de munca la nivel de unitate, refuzând valorificarea efectiva a acestuia, în conditiile în care în favoarea salariatilor opereaza întotdeauna principiul aplicarii dreptului mai favorabil specific dreptului muncii.
Instanta nu putea refuza aplicarea acestui drept contractual iar în ipoteza ca textul nu prevedea modalitatea de stabilire efectiva, ar fi trebuit sa dispuna acordarea dreptului mai favorabil salariatului respectiv, plata indemnizatiei actualizate pentru concediul de odihna suplimentar de 8 zile.
Analizând sentinta recurata din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul ca fondat, pentru urmatoarele considerente:
Recurentul a înteles sa critice hotarârea primei instante doar sub aspectul respingerii capatului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata indemnizatiei concediului de odihna suplimentar aferent anului 2005.
Potrivit art. 50 alin. 2 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate „salariatii care îsi desfasoara activitatea în conditii deosebite beneficiaza de concedii de odihna suplimentare de minimum 3 – 8 zile pe an, urmare expertizarii categoriilor de personal, conform buletinului de expertiza pentru conditii deosebite”.
Dupa încheierea si intrarea lui în vigoare, contractul colectiv de munca are putere de lege pentru partile contractante.
Articolul 243 din Codul muncii si art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevad ca executarea contractului colectiv de munca este obligatorie.
Prin buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de munca nr. 49 din 17 august 2005 se stabileste ca personalul salariat ce îsi desfasoara activitatea în Centrele de Reabilitare Neuropsihiatrica Negru Voda, Navodari si Techirghiol lucreaza în conditii de suprasolicitare psihica si risc de contagiune, ceea ce constituie un risc pentru sanatate.
Fata de concluzia buletinului de expertiza, reclamantii beneficiaza de dispozitiile art. 50 alin. 2 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate/2005.
În ceea ce priveste cuantumul concediului de odihna suplimentar, Curtea apreciaza ca reclamantii au dreptul la 8 zile pentru urmatoarele considerente:
În vechiul contract colectiv de munca la nivel de unitate, la anexa 7, se prevedea durata de 8 zile de concediu de odihna suplimentar.
Recurentul a aratat ca pâna la data de 1 ianuarie 2005 acest drept a fost acordat ca atare salariatilor, pe o durata de 8 zile.
Acest drept este o compensare a conditiilor de munca deosebit de grele.
Pârâta nu a facut dovada ca aceste conditii de munca s-au îmbunatatit ca sa justifice diminuarea numarului de zile de odihna suplimentara.
Pârâta trebuia sa faca dovada existentei unor cauze obiective care sa justifice diminuarea concediului de odihna suplimentar de la maximul de 8 zile la minimul de 3 zile.
Intimata pârâta nu poate sa invoce dispozitiile art. 142 Codul muncii, care reglementeaza un concediu de odihna suplimentar de 3 zile, atâta timp cât prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate s-a stabilit un drept mai favorabil salariatilor, iar aplicarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti.
Pentru a-si realiza finalitatea, concediul trebuie sa fie efectuat în fiecare an si numai exceptional se permite efectuarea concediului în anul urmator.
Angajatorul era obligat sa acorde concediu pâna la sfârsitul anului urmator, respectiv pâna la sfârsitul anului 2006, obligatie pe care nu si-a îndeplinit-o.
În cazul în care angajatorul nu îsi îndeplineste aceasta obligatie si nu suntem nici în ipoteza încetarii contractului individual de munca, solutia nu poate fi alta decât obligarea angajatorului la plata unei despagubiri, egala cu indemnizatia de concediu la care ar fi avut dreptul salariatul respectiv.
Pentru considerentele aratate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedura civila, Curtea a admis recursul formulat si a modificat în parte sentinta recurata în sensul obligarii pârâtei la plata catre Sindicatul S.S. – în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat mentionati în tabelul anexa la cererea introductiva – a contravalorii concediului de odihna suplimentar de 8 zile aferent anului 2005, mentinând restul dispozitiilor.
