C.A. Ploieşti, nr. 100 din 06.02.2007
Prin Legea nr. 486/2006 a bugetului de stat nu s-a mai suspendat dreptul laplata primei de concediupentru funcţionarii publici, astfel că dreptul acestora la acţiune a devenit actual, chiar dacă la data introducerii acţiunii şi a pronunţării sentinţei de fond dreptul era încă suspendat, fiind inutilă declanşarea altui litigiu. Reclamanţii D.R., A.E., C.M., D.V., R.F., M.L.M. şi E.D. au chemat în judecată pe pârâţii T.V, C.A.G., M.F.P. şi M.J., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să dispună obligarea acestora la plata drepturilor reprezentând prima de concediu pentru perioada 2001-2004, actualizată în raport de rata inflaţiei de la data scadenţei fiecărei prime şi până la plata efectivă a acestor drepturi.În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au calitatea de funcţionari publici şi au dreptul la prima de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.Susţin reclamanţii că acest drept nu le-a fost plătit, el fiind suspendat prin dispoziţii legale succesive, însă nefiind abrogat, aceştia sunt prejudiciaţi prin restrângerea dreptului.Pârâtul M.J. a formulat întâmpinare prin care a invocat prescripţia dreptului la acţiune pentru perioada 2001-2002, iar pentru restul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, deoarece drepturile băneşti ale pe perioada 2001-2004 au fost constituite şi plătite legal, plata primei de vacanţă fiind suspendată succesiv.De asemenea, M.J. a formulat cerere de chemare în garanţie a M.F.P.Pârâtul M.F.P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat a se constata lipsa calităţii sale procesuale pasive şi respingerea cererii de chemare în garanţie.Cauza a fost înregistrată iniţial la Tribunalul Vrancea, fiind strămutată, în baza încheierii nr. 2350/2006 a I.C.C.J., la Tribunalul Buzău.În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.Prin sentinţa civilă nr. 616 din 19 iunie 2006., Tribunalul Prahova a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtele să plătească fiecărui reclamant prima de vacanţă pentru perioada 2001-2002, reactualizată cu rata inflaţiei de la data scadenţei şi până la plata integrală a acestora. Tribunalul a respins cererea de chemare în garanţie a M.F.P.Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că reclamanţii sunt funcţionari publici şi potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 au dreptul la prima de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.Prin O.U.G. nr. 33/2001 s-a suspendat aplicarea prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 şi apoi prin legile bugetului ulterioare s-a menţinut suspendarea, însă această situaţie nu echivalează cu stingerea dreptului, ci numai cu suspendarea exerciţiului acestuia, care nu poate avea un caracter permanent, aşa încât reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească prima de concediu, acţiunea fiind întemeiată.Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul M.J., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinându-se, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea, deoarece dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 nu au putut fi aplicabile urmare a voinţei legiuitorului, care a înţeles să le suspende prin acte normative succesive.Cum o dispoziţie legală suspendată, arată recurenta, nu face parte din ordinea de drept pe perioada suspendării, pe cale judecătorească nu se poate actualiza, deoarece judecătorul s-ar substitui voinţei legiuitorului.Mai susţine recurenta că trebuia avută în vedere Decizia nr. XXIII/2005 a I.C.C.J.De asemenea, se arată că în mod greşit s-a respins cererea de chemare în garanţie, deoarece recurenta nu are fondurile necesare pentru plata sumelor în discuţie, acestea trebuind sa fie alocate de M.F.P.O altă critică se referă la faptul că instanţa de fond nu a arătat motivele pentru care a înlăturat apărările M.J. referitoare la actualizare.Curtea, analizând actele dosarului şi sentinţa criticată, prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:Este de necontestat că reclamanţii sunt funcţionari publici şi potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 beneficiază, pe lângă indemnizaţia de concediu, de o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.În completarea Legii nr. 188/1999 se aplică dispoziţiile Codului muncii în privinţa litigiilor legate de drepturile salariale.Prin sentinţa dată, judecătorul nu s-a substituit legiuitorului, ci a făcut numai o interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale prin care s-a dispus suspendarea dreptului la prima de concediu, atribut ce intră în competenţa acestuia, ajungând la concluzia corectă că reclamanţii-intimaţi sunt îndreptăţiţi să primească aceste drepturi.Curtea va reţine că prin art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 33/2001 s-a suspendat aplicarea prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, suspendare care a fost menţinută prin legile de adoptare a bugetului pe anii 2002-2005, fără ca prin aceasta să fie desfiinţat dreptul, care a continuat să rămână în vigoare, suspendarea privind numai exerciţiul acestui drept, motiv pentru care Curtea Constituţională s-a pronunţat repetat că dispoziţiile în cauză sunt constituţionale.Motivarea sentinţei instanţei de fond nu contravine acestor decizii şi nu s-au declarat neconstituţionale dispoziţiile care s-au stabilit ca fiind constituţionale, tribunalul apreciind corect că dreptul la prima de concediu nu a fost abrogat, ci numai îngrădit, de vreme ce reclamanţii nu au primit niciodată prima de concediu ca urmare a suspendării plăţii.Este însă adevărat că la data introducerii acţiunii, exerciţiul drepturilor privind prima de concediu era suspendată până la 31 decembrie 2006 prin Legea bugetului nr. 379/2005, astfel că dreptul la acţiune nu se născuse, aceeaşi situaţie fiind şi la pronunţarea sentinţei instanţei de fond.Numai că, la data soluţionării recursului, dreptul la prima de concediu a devenit actual, deoarece Legea nr. 486/2006 care a aprobat bugetul pentru anul 2007 nu mai suspendă acest drept, astfel că cererea reclamanţilor este actuală, iar sentinţa instanţei de fond legală, fiind inutilă declanşarea unui alt litigiu.În ce priveşte actualizarea sumelor, instanţa de fond a motivat soluţia dată şi în mod corect a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 161 alin. (4) C. muncii, întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, iar în noţiunea de salariu se includ şi celelalte drepturi prevăzute de lege şi de care beneficiază salariaţii.Aşa fiind, recursul se dovedeşte nefondat şi Curtea îl respinge în baza art. 312 alin. (l) C. proc. civ.
