C. proc. civ., art. 163 alin. (1)
Potrivit art. 163 alin. (1) C. proc. civ., plata salariului, ca orice plată, fiind un act juridic, nu poate fi dovedită cu martori, ci doar cu înscrisuri.
înscrisul intitulat „notă” şi semnat de către reclamant face dovada încasării de către acesta a salariilor, conform celor consemnate. Motivele privind inexistenţa statelor de plată, neîntoc-mirea acestora de către societate sau furtul lor de către recurent nu au relevanţă câtă vreme societatea a făcut dovada încasării salariilor printr-un înscris semnat de către salariat şi cu privire la care nu a declarat că se înscrie în fals, conform procedurii speciale reglementate de art. 177 şi următorul C. proc. civ.
Decizia civilă nr. 67/M din 28 februarie 2006 – C.Ş.
Prin sentinţa civilă nr. 442/2005 a Tribunalului B., pârâta SC „I.B.T.” SRL B. a fost obligată să-i plătească reclamantului J.F. suma de 3.759.709 lei cu titlul de salariu pe luna mai şi pentru 6 zile din iunie 2005, respingându-se restul pretenţiilor până la concurenţa sumei de 13.552.400 lei cerută prin precizarea de acţiune.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a avut în vedere înscrisul intitulat „Notă”, prin care reclamantul recunoaşte că societatea nu mai are datorii faţă de acesta, coroborat cu declaraţia martorului M.V., din care rezultă că reclamantul a primit salariile pentru perioada februarie aprilie 2005, astfel încât acestuia i se cuvin doar drepturile salariale pentru luna mai şi pentru 6 zile din luna iunie. In ceea ce priveşte cheltuielile de transport, acestea au fost respinse ca nedovedite.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul, iar prin motivele de recurs a arătat că prima instanţă nu a avut în vedere că unitatea intimată nu a întocmit niciodată state de plată pentru lunile cu privire la care reclamantul a solicitat plata salariilor, iar înscrisul intitulat notă nu putea fi luat în considerare, este interpretat ca un adevărat act autentic deşi la o analiză atentă a acestuia s-ar fi putut observa discordanţele cu privire la folosirea pronumelor din care rezultă că reclamantul nu-şi putea vorbi cu apelativul „sus-numitul”, ceea ce duce la concluzia că înscrisul nu a fost scris şi semnat de acesta, iar instanţa avea obligaţia ca, din oficiu să dispună efectuarea unei expertize grafologice.
Totodată recurentul a arătat că potrivit art. 163 alin. (1) şi alin. (2) C. muncii plata salariilor se dovedeşte prin semnarea statelor de plată precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii ori, în cauză nu există nici un astfel de document justificativ, astfel cum rezultă şi din expertiza efectuată în cauză. Recursul a fost admis în parte, după cum urmează: în mod corect, prima instanţă a reţinut că înscrisul intitulat „notă” şi semnat de către reclamant face dovada încasării de către acesta a salariilor conform celor consemnate. Motivele privind inexistenţa statelor de plată, neîntocmirea acestora de către societate sau furtul lor de către recurent nu au relevanţă în soluţionarea cauzei, câtă vreme societatea a făcut dovada încasării salariilor printr-un înscris semnat de către recurent şi cu privire la care nu a declarat că se înscrie în fals, conform procedurii speciale reglementate de art. 177 şi următorul C. proc. civ., instanţa de judecată neavând posibilitatea ordonării unei expertize grafologice. în acest sens, motivul de recurs al recurentului are la bază o greşită apreciere a principiului rolului activ al judecătorului.
în ceea ce priveşte plata salariului pe luna aprilie 2005, prima instanţă a avut în vedere declaraţia martorei M.V. deşi, potrivit art. 163 alin. (1) C. proc. civ., plata salariului ca orice plată fiind un act juridic nu poate fi dovedită cu martori, ci doar cu înscrisuri. Ori, din cuprinsul ,flotei” semnată de reclamant rezultă că acesta nu a primit pentru luna aprilie 2005 decât suma de 1 milion lei, astfel încât hotărârea instanţei de fond va fi modificată în parte în sensul obligării intimatei şi la plata diferenţei de salariu pe luna aprilie, de 2.188.800 lei.
în ceea ce priveşte motivul de recurs potrivit căruia instanţa putea şi trebuia să observe neconcoranţele din cuprinsul „Notei” ce a stat la baza soluţiei recurate, curtea reţine că aceste aşa zise nepotriviri sunt determinate de faptul că înscrisul analizat nu a fost scris de către recurent, fiind doar semnat de către acesta.