– Codul muncii: art. 55 lit. b)
– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/1999
închiderea operaţională constă în vânzarea activelor nerentabile sau în casarea acestora, cu consecinţa disponibilizării salariaţilor.
Procedura concretă prin care se hotărăşte şi se realizează închiderea operaţională, căreia îi sunt aplicabile măsurile de protecţie socială, este stabilită în secţiunea a IlI-a, cap. II din O.U.G. nr. 98/1999.
Astfel cum sunt menţionate în deciziile de concediere, operaţiunile respectă ordinea cronologică prevăzută de dispoziţiile legale menţionate mai sus şi constituie închidere operaţională în sensul O.U.G. nr. 98/1999.
Astfel cum sunt menţionate în deciziile de concediere, operaţiunile respectă ordinea cronologică prevăzută de dispoziţiile legale menţionate mai sus şi constituie închidere operaţională în sensul O.U.G. nr. 98/1999.
O eventuală nerespectare a cronologiei ori a formalităţilor respectivei proceduri nu poate fi imputată salariatului disponibilizat, care nu poate fi privat de acordarea drepturilor legale prevăzute în favoarea sa. Protecţia salariaţilor supuşi disponibilizării pentru cazurile reglementate de O.U.G. nr. 98/1999 trebuie să opereze independent de respectarea procedurii legale de către angajator. De altfel, dispoziţiile art. 14 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă şi cele ale cap. III stabilesc obligaţii referitoare la procedura prealabilă efectuării plăţilor numai pentru angajatori, nu şi pentru salariaţi.
De asemenea, plăţile compensatorii reglementate de O.U.G. nr. 98/1999 se cuvin salariaţilor indisponibilizaţi independent de acordarea de către unitate, în baza contractului colectiv de muncă, a compensaţiei băneşti individuale, aşa cum rezultă din prevederile art. 42 alin. (1) din acest act normativ.
De asemenea, plăţile compensatorii reglementate de O.U.G. nr. 98/1999 se cuvin salariaţilor indisponibilizaţi independent de acordarea de către unitate, în baza contractului colectiv de muncă, a compensaţiei băneşti individuale, aşa cum rezultă din prevederile art. 42 alin. (1) din acest act normativ.
Potrivit art. 601 alin. (2) din O.U.G. nr. 98/1999, începând cu data de 22 iunie 2000 plăţile compensatorii nu se mai acordă din bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj persoanelor disponibilizate prin concedieri colective în cadrul programelor de restructurare, reorganizare, închidere operaţională parţială sau totală a activităţii, privatizare ori lichidare, aprobate după această dată, cu excepţia persoanelor prevăzute la alin. (1).
Potrivit art. 601 alin. (2) din O.U.G. nr. 98/1999, începând cu data de 22 iunie 2000 plăţile compensatorii nu se mai acordă din bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj persoanelor disponibilizate prin concedieri colective în cadrul programelor de restructurare, reorganizare, închidere operaţională parţială sau totală a activităţii, privatizare ori lichidare, aprobate după această dată, cu excepţia persoanelor prevăzute la alin. (1).
Din această dispoziţie legală nu se poate deduce că în speţă obligaţia de plată către reclamant a plăţilor compensatorii nu mai revine intimatei AJOFM Vâlcea, în condiţiile în care şi în prezent dispoziţiile art. 31 prevăd că angajatorii au obligaţia ca, în termen de 3 zile de la data desfacerii contractelor individuale de muncă, să transmită agenţiilor pentru ocupare şi formare profesională judeţene şi a municipiului Bucureşti listele cu salariaţii disponibilizaţi, iar art. 40 prevede că plăţile compensatorii se suportă din resursele financiare prevăzute la art. 55.
Din această dispoziţie legală nu se poate deduce că în speţă obligaţia de plată către reclamant a plăţilor compensatorii nu mai revine intimatei AJOFM Vâlcea, în condiţiile în care şi în prezent dispoziţiile art. 31 prevăd că angajatorii au obligaţia ca, în termen de 3 zile de la data desfacerii contractelor individuale de muncă, să transmită agenţiilor pentru ocupare şi formare profesională judeţene şi a municipiului Bucureşti listele cu salariaţii disponibilizaţi, iar art. 40 prevede că plăţile compensatorii se suportă din resursele financiare prevăzute la art. 55.
Rezultă, aşadar, că plăţile compensatorii acordate în temeiul O.U.G. nr. 98/1999 se suportă tot de către această pârâtă.
Rezultă, aşadar, că plăţile compensatorii acordate în temeiul O.U.G. nr. 98/1999 se suportă tot de către această pârâtă.
Conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 98/1999, măsurile de protecţie socială prevăzute de ordonanţa de urgenţă se aplică salariaţilor încadraţi cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată şi care sunt disponibilizaţi prin concedieri colective, efectuate în procesele de restructurare, reorganizare, închidere operaţională parţială sau totală a activităţii, privatizare sau lichidare, de către societăţi comerciale, companii naţionale, societăţi naţionale, precum şi regii autonome, ori alte unităţi aflate sub autoritatea administraţiei publice centrale sau locale, unităţi şi instituţii finanţate din fonduri bugetare şi extrabugetare.
Rezultă că dispoziţiile O.U.G. nr. 98/1999, cuprinzând şi modificările aduse pnn O.U.G. nr. 49/2002, în vigoare în prezent, fac trimitere în art. 1 alin. (1) la închidere operaţională parţială sau totală a activităţii, ca procedeu care determină concedierea colectivă.
Prin cererile depuse la dosar se face dovada că cele două reclamante au solicitat angajatorului a aproba încetarea activităţii prin acordul părţilor, în baza art. 55 lit. b) C. mun., începând cu data de 22 aprilie 2008, şi în acest sens SC O. SA Râmnicu Vâlcea a emis decizia nr. 618 din 24 aprilie 2008 pentru reclamanta S.S. şi decizia nr. 867 din 2 mai 2008 pentru reclamanta DM, prin care a dispus încetarea contractului de muncă prin acordul acestora.
După încetarea contractului individual de muncă prin acordul părţilor, acelaşi contract nu mai poate înceta pe alt temei legal.
După încetarea contractului individual de muncă prin acordul părţilor, acelaşi contract nu mai poate înceta pe alt temei legal.
In speţă, recurentele-reclamante au fost informate despre concediere şi au primit preavizele respective, recunoscând aceasta, însă în perioada exercitării preavizului au solicitat încetarea contractului de muncă.
Atâta vreme cât reclamantelor le-a încetat contractul de muncă prin acordul părţilor, în baza art. 55 lit. b) C. mun., nu se poate pretinde că s-a creat o între acestea şi ceilalţi angajaţi, care sunt îndreptăţiţi la primirea drepturilor băneşti rezultate dintr-o concediere colectivă.
(Decizia civilă nr. 1567/R-CM din 19 octombrie 2010)
Prin acţiunea înregistrată la data de 6 decembrie 2009, reclamanţii C.C.D.,
S.(D.)S. şi D.M. au chemat în judecată pe pârâtele SC O. SA Rm. Vâlcea şi AJOFM Vâlcea, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa pârâta SC O. SA Rm. Vâlcea să fie obligată, potrivit art. 38 alin. (1) din CCM al SC O. SA, la plata unei compensaţii nete echivalentă cu cinci salarii avute la data desfacerii contractului individual de muncă, iar pârâta AJOFM Vâlcea, potrivit art. 1 şi 28 din O.U.G. nr. 98/1999, să fie obligată la acordarea măsurii de protecţie cuvenită personalului disponibilizat sub forma plăţilor compensatorii.
în motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au fost angajaţi la SC O. SA Râmnicu Vâlcea, până la momentul vânzării către SC C.M., judeţul P. a activelor „CPAB”, „FNC-B” şi „CPS”, unităţi în cadrul cărora şi-au desfăşurat activitatea, iar în urma contractului respectiv locurile de muncă ale reclamanţilor au fost desfiinţate, aceştia primind alături de un total de 598 angajaţi concediaţi, preaviz de concediere colectivă.
în preavizul acordat se specifică faptul că s-a demarat procedura concedierii colective, care se datorează vânzării activelor la unităţile menţionate, că au avut loc consultări cu reprezentanţii sindicali şi că au fost trimise notificări la AJOFM Vâlcea, fiind cert faptul că încetarea contractului de muncă s-a făcut urmare concedierii colective, cum se indică şi în cărţile de muncă.
Cu toate acestea, reclamanţii nu au beneficiat de prevederile art. 38 alin. (1) din contractul colectiv de muncă, conform cărora, în cazul concedierii pentru motive care nu ţin de persoana angajatului, determinate de desfiinţarea locului de muncă, salariatul beneficiază de o compensaţie netă echivalentă a 5 salarii avute la momentul desfacerii contractelor, de măsurile respective beneficiind doar o parte dintre cei 598 de angajaţi.
Pe de altă parte, cum potrivit art. 32 pct. 5 şi pct. 7, Secţiunea I din O.U.G. nr. 88/1997, SC O. SA Râmnicu Vâlcea este o societate vizată în sensul vânzării activelor nerentabile şi potrivit art. 28 din O.U.G. nr. 98/1999, angajaţii disponibilizaţi au dreptul la plăţi compensatorii, potrivit vechimii în muncă [art. 32 alin. (1)] al cărui cuantum este stabilit prin raportare la salariul mediu net pe unitate realizat în luna anterioară disponibilizării, suma fiind neimpozabilă.
în drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 53/2003, O.U.G. nr. 88/1997 şi Legea nr. 99/1999, O.U.G. nr. 98/1999 şi CCM al SC O. SA Râmnicu Vâlcea.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta SC O. SA Râmnicu Vâlcea a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor, pe cale de excepţie ca fiind tardiv formulată, întrucât conform art. 283 alin. (1) lit. a) C. mun., cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi introduse în termen de 30 de zile de la data când a fost comunicată decizia angajatorului referitoare la încetarea contractului de muncă, deoarece în cazul reclamantei S.(D.)S. a încetat la data de 22 aprilie 2008, iar contractul reclamantei
D.M. a încetat la data de 30 aprilie 2008, conform art. 55 lit. b) C. mun., şi contractul reclamantului C.D. a încetat conform art. 65 şi 68 C. mun., după ce el însuşi formulase o cerere de încetare a lui prin acordul părţilor, dar ulterior s-a răzgândit, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât unitatea angajatoare şi-a îndeplinit şi a respectat prevederile CCM coroborate cu cele ale Codului muncii privind plata salariilor compensatorii în caz de concediere, respectiv cinci salarii de bază avute la data desfacerii contractului de muncă către salariaţii care au fost concediaţi conform art. 65, 66 şi 68 C. mun., în timp ce contractele individuale de muncă ale reclamantelor au încetat ca urmare a voinţei lor, şi nu din iniţiativa angajatorului, cu privire la reclamantul C.D., lăsând soluţionarea cauzei la aprecierea instanţei.
La rândul său, pârâta AJOFM Vâlcea a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată în ceea ce o priveşte, arătând că, în cazul reclamanţilor, temeiul legal al contractului de muncă îl constituie acordul părţilor, art. 55 lit. b) C. mun., şi nu o încetare determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat sau alte motive care nu ţin de persoana salariatului, iar în privinţa aplicării O.U.G. nr. 98 din 24 iunie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul SC O. SA Râmnicu Vâlcea este vorba despre vânzarea unui activ şi nicidecum de una dintre situaţiile enumerate la art. 1 din O.U.G. sus-arătată.
Mai mult decât atât, conform art. 601 din ordonanţă, „începând cu data de 22 iunie 2000, beneficiază de plăţi compensatorii acordate din bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj numai persoanele disponibilizate prin concedieri colective din unităţile prevăzute în Planul de restructurare în vederea aplicării Programului de restructurare a întreprinderilor şi de reconversie profesională (RICOP), cuprinse în anexa la legea de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, care devine anexa nr. 2 «Lista cuprinzând unităţile prevăzute Planul de restructurare în vederea aplicării Programului de restructurare a întreprinderilor şi de reconversie profesională (RICOP)»”, iar SC O. SA Râmnicu Vâlcea nu există în nicio anexă.
Pe de altă parte, în carnetul de muncă al reclamanţilor nu există menţiunea „beneficiar de drepturi conform O.U.G. nr. 98/1999, potrivit ari. 2 din H G. nr. 624 din 2 august 1999 privind Normele de aplicare a O.U.G. nr. 98/1999”.
Prin încheierea de şedinţă din data de 11 martie 2010, tribunalul a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii de către reclamanţi, invocată de SC O. SA Râmnicu Vâlcea, cu motivarea că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. a) C. mun., ci prevederile art. 283 alin. (1) lit. c) C. mun., care se referă la un termen de prescripţie general de trei ani, pretenţiile vizate de către reclamanţi constituind drepturi băneşti.
în urma probelor administrate în cauză, Tribunalu Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 614 din 2 iulie 2010, a respins acţiunea reclamanţilor împotriva pârâtei AJOFM Vâlcea.
A admis în parte acţiunea reclamantului C.C.D. şi a obligat pe pârâta SC O. SA Râmnicu Vâlcea la plata unei compensaţii nete echivalente cu 5 salarii de bază avute la data desfacerii contractului individual de muncă.
A fost respinsă acţiunea reclamantelor S.(D.)S. şi D M. împotriva pârâtei SC O. SA, ca neîntemeiată.
A fost respinsă cererea reclamanţilor pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
S-a reţinut de instanţa de fond la pronunţarea acestei sentinţe că, potrivit contractelor individuale de muncă şi carnetelor de muncă ale fiecăruia dintre cei trei reclamanţi rezultă că aceştia au fost angajaţi ai SC O. SA Râmnicu Vâlcea în cadrul unităţilor CPAB, FNC B. şi CPS.
în urma vânzării acestor unităţi, la data de 31 martie 2008, de către SC O. SA Râmnicu Vâlcea către SC C. SRL M., reclamanţilor le-au fost comunicate notificări şi preavize de concediere colectivă începând cu data de 1 aprilie 2008, iar în urma acordului dat de către reclamantele S.(D.)S. şi D.M., s-au întocmit decizii de încetare a contractului individual de muncă al acestora, prin acordul părţilor, începând cu data de
22 aprilie 2008 şi, respectiv, cu 30 aprilie 2008, în condiţiile art. 55 lit. b) C. mun.
Poziţia astfel exprimată de reclamante rezultă din cererile personal formulate către conducerea SC O. SA, la data de 22 aprilie 2008 – S.S. şi, respectiv, la data de
23 aprilie 2008 – D.M., iar încetarea contractului de muncă prin acordul părţilor, în baza art. 55 lit. b) C. mun., rezultă din cuprinsul deciziilor emise către unitatea angajatoare nr. 618 din 24 aprilie 2008 şi, respectiv, nr. 867 din 2 mai 2008.
Cât priveşte situaţia reclamantului C.C.D., aceasta este diferită, după cum a recunoscut şi pârâta SC O. SA, cu decizia nr. 481 din 24 aprilie 2008, acesta făcând dovada în sensul că, începând cu data de 30 aprilie 2008, contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 27077 a încetat, din iniţiativa angajatorului, pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, urmare concedierii colective, în baza art. 55 lit. c), art. 58, art. 65, art. 66, art. 68 alin. (1) lit. c) C. mun. şi art. 36-37 din CCM al SC O. SA, ca efect al desfiinţării locului său de muncă, după vânzarea activelor mai sus menţionate către cumpărătoarea SC C. SRL M.
în acest sens, reclamantului i s-a acordat şi preaviz de 20 zile lucrătoare, în perioada 1 aprilie 2008 – 29 aprilie 2008, conform CCM, potrivit Preavizului de concediere nr. 11456 din 31 martie 2008.
La art. 8 din respectiva decizie s-a prevăzut că salariatului i se acordă, în baza art. 38 alin. (1) din CCM la nivel de unitate, o compensaţie netă echivalentă cu 5 salarii de bază avute la data desfacerii contractului de muncă.
Potrivit art. 38 alin. (1) teza I din CCM la nivelul SC O. SA Râmnicu Vâlcea, în cazul concedierii salariatului pe motiv că nu este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice locului de muncă şi în condiţiile art. 36, acesta beneficiază de o compensaţie netă echivalentă cu cinci salarii de bază avute la data desfacerii contractului individual de muncă, iar potrivit art. 36 alin. (1) din acelaşi contract, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive, fără o legătură cu persoana sa.
Din aceste două dispoziţii ale contractului colectiv de muncă rezultă că sunt îndreptăţite la o compensaţie netă echivalentă cu cinci salarii de bază avute la data desfacerii contractului individual de muncă, două categorii de salariaţi: cei concediaţi pe motive că nu sunt apţi din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice locului de muncă şi cei concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana lor, inclusiv ca urmare a concedierilor colective.
Toţi cei trei reclamanţi pretind că se află în cea de-a doua categorie şi că, fiind disponibilizaţi colectiv, sunt îndreptăţiţi să primească cele cinci salarii de bază avute la data desfacerii contractului individual de muncă.
însă, din probele administrate în cauză rezultă că numai reclamantul C.C.D. se află în situaţia reglementată de textele citate.
în mod evident nu se află în aceeaşi situaţie reclamantele S.(D.)S. şi D.M., ale căror contracte de muncă au încetat prin acordul părţilor, ele însele solicitând încetarea contractelor în temeiul art. 55 lit. b) C. mun.
în acest context, întrucât numai contractul individual de muncă al reclamantului C.C.D. a fost desfăcut ca urmare a concedierii colective, doar acesta este îndreptăţit la a primi cele cinci salarii de bază la care face referire art 38 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, situaţie faţă de care primul capăt cerere din acţiune formulat de acesta este întemeiat.
în ceea ce priveşte capătul de cerere din acţiune, formulată de către reclamanţi, având ca obiect obligarea pârâtei AJOFM Vâlcea, potrivit art. 1 şi 28 din O.U.G. nr. 98/1999, la acordarea măsurii de protecţie cuvenită personalului disponibilizat prin concediere colectivă, sub forma plăţilor compensatorii, s-a apreciat că în acord cu textul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 98 din 24 iunie 1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, text actualizat în baza actelor normative modificatoare, măsurile de protecţie sociale prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică salariaţilor încadraţi cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată şi care sunt disponibilizaţi prin concedieri colective.
Or, aşa cum s-a arătat anterior, în timp ce contractul individual de muncă al reclamantului C.C.D. a încetat efectiv în urma disponibilizării prin concediere colectivă, contractele individuale de muncă ale reclamantelor S.(D.)S. şi D M. au încetat în urma acordului părţilor, respectiv conform dispoziţiilor art. 55 lit. b) C. mun.
în al doilea rând, atât reclamantelor, cât şi reclamantului C.D., indiferent că le-a încetat sau nu contractul individual de muncă în urma concedierii colective, şi cu atât mai puţin prin acordul intervenit între salariat şi angajator, aceştia tot nu ar fi fost îndreptăţiţi să primească plăţi compensatorii în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 98/1999. ’
Faţă de prevederile cuprinse în art. 601 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 98/1999, începând cu data de 22 iunie 2000, beneficiază de plăţi compensatorii acordate din bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj, numai persoanele disponibilizate prin concedieri colective din unitătile prevăzute în anexa 2 la legea de aprobare a O.U.G. nr. 98/1999.
Prin urmare, întrucât SC O. SA Râmnicu Vâlcea nu face parte din această anexă, chiar şi dacă salariaţii ar fi fost cu toţii disponibilizaţi ca efect al concedierilor colective, aceştia nu puteau să beneficieze de plăţi compensatorii în temeiul O.U.G. nr. 98/1999 din Fondul pentru plata ajutorului de şomaj, astfel cum în mod justificat s-a apărat pârâta AJOFM Vâlcea în prezenta cauză.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii C.C.D.,
S.(D.)S. şi D.M.
Se arată, în motivarea recursului formulat, că faţă de reclamantul CCD, în mod greşit s-a respins cererea de acordare a plăţilor compensatorii, hotărârea fiind dată cu încălcarea greşită a legii.
Nu s-a avut în vedere că potrivit art. 28 din O.U.G. nr. 98/1999 plata compensatorie reprezintă o sumă de bani neimpozabilă, al cărei cuantum lunar este egal cu salariul mediu pe unitate, realizat de cel în cauză în luna anterioară disponibilizării.
Acest act normativ este aplicabil şi în cazul închiderilor operaţionale determinate de vânzarea unor active ale societăţilor la care statul este acţionar majoritar, situaţie reglementată de Secţiunea I – art. 32-327 din O.U.G. nr. 98/1999.
în speţă, fiind vorba de o societate comercială cu capital majoritar de stat, care a fost supusă închiderii operaţionale ori unor vânzări de active, angajaţii beneficiază de acordarea unor plăţi compensatorii neimpozabile.
De asemenea, sentinţa instanţei de fond este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 274 C. pr. civ., întrucât nu s-au avut în vedere şi cheltuielile de judecată efectuate de reclamantul C.C.D.
în ceea ce priveşte situaţia reclamantelor D.M. şi S.S., în mod eronat instanţa a apreciat că pentru acestea contractul individual de muncă a încetat prin acordul părţilor, hotărârea fiind dată cu încălcarea legii.
Instanţa nu a avut în vedere nulitatea cererilor făcute de cele două reclamante pentru încetarea contractului de muncă, într-o perioadă în care acestea se aflau într-o situaţie de nevoie ca urmare a desfiinţării locurilor de muncă şi au înţeles că altfel nu se pot angaja la SC A. SA.
în mod greşit instanţa nu a admis proba cu martori solicitată de cele două reclamante pentru a dovedi împrejurările în care s-au semnat cererile de încetare a contractului de muncă şi nu a avut în vedere că prin aceasta s-a făcut o renunţare la drept, nepermisă de art. 38 C. mun.
S-au încălcat de asemenea şi dispoziţiile art. 8 alin. (1) C. mun., referitoare la buna-credinţă.
Instanţa de fond nu a avut în vedere că pentru cele două reclamante s-a încălcat egalitatea de tratament prevăzută de art. 5 alin. (1) C. mun., având în vedere că în afară de aceşti reclamanţi, ceilalţi 598 salariaţi afectaţi de vânzarea efectuată şi-au primit cele 5 salarii de bază şi au câştigat în justiţie şi măsurile compensatorii prevăzute de O.U.G. nr. 98/1999.
Situaţia reclamanţilor se încadrează şi în prevederile art. 5 alin. (2) C. mun. şi art.
14 din Convenţie, referitoare la discriminarea între angajaţi.
Soluţia instanţei de fond este nelegală întrucât nu a avut în vedere că la încetarea contractului de muncă al celor două reclamante acordul de voinţă nu s-a realizat în mod valabil, nu s-a respectat forma cerută de lege.
De asemenea, pentru a putea fi apreciat ca valabil, consimţământul părţilor trebuia să fie exprimat în mod ferm, clar, de natură a exclude orice incertitudine, însă reclamanţii au lucrat şi în zilele în care au semnat cererile, formalismul nefiind respectat de angajatori, care nu au comunicat nici deciziile emise.
în mod greşit s-a respins şi acţiunea acestor reclamante faţă de AJOFM Vâlcea, apreciindu-se că nu se puteau acorda plăţi compensatorii întrucât SC O. SA nu este cuprinsă între societăţile prevăzute în planul de restructurare.
Nu s-a avut în vedere că aceasta este o societate comercială cu capital de stat, care a vândut o serie de active şi reclamantele sunt persoane încadrate cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.
Faţă de motivele arătate se solicită admiterea recursului şi obligarea pârâtelor SC O. SA la plata celor 5 salarii de bază avute de reclamanţi în momentul concedierii, iar AJOFM Vâlcea la efectuarea plăţilor compensatorii prevăzute de O.U.G. nr. 98/1999, cu cheltuieli de judecată.
în drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7-9 şi art. 3041 C. pr. civ.
în ceea ce priveşte recursul formulat de reclamantul C.C.D., se constată a fi întemeiat.
Primul motiv formulat de acesta se referă la greşita respingere a cererii pentru acordarea plăţilor compensatorii.
în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea pentru plata plăţilor compensatorii solicitate de reclamant împotriva pârâtei AJOFM Vâlcea.
Nu s-a avut în vedere că reclamantul a fost angajat al SC O. SA Râmnicu Vâlcea, în cadrul unităţilor CPAB, FNC B. şi CPS.
în urma vânzării acestor unităţi către SC C. SRL M., reclamantului i-a fost comunicată notificare şi preaviz de concediere colectivă, începând cu data de 1 aprilie 2008.
Conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 98/1999, măsurile de protecţie socială prevăzute de ordonanţa de urgenţă se aplică salariaţilor încadraţi cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată şi care sunt disponibilizaţi prin concedieri colective, efectuate în procesele de restructurare, reorganizare, închidere operaţională parţială sau totală a activităţii, privatizare sau lichidare, de către societăţi comerciale, companii naţionale, societăţi naţionale, precum şi regii autonome, societăţi comerciale ori alte unităţi aflate sub autoritatea administraţiei publice centrale sau locale, unităţi şi instituţii finanţate din fonduri bugetare şi extrabugetare.
Rezultă că dispoziţiile O.U.G. nr. 98/1999, cuprinzând şi modificările aduse prin O.U.G. nr. 49/2002, în vigoare în prezent, fac trimitere în art. 1 alin. (1) la închidere operaţională parţială sau totală a activităţii, ca procedeu care determină concedierea colectivă.
Secţiunea a lll-a, cap. II din actul normativ reglementează măsurile aplicate în cazul închiderii operaţionale, prevăzând în art. 14 alin. (1) că, în acest caz de disponibilizare, salariaţii beneficiază de măsurile de protecţie prevăzute de ordonanţa de urgenţă. Ordonanţa trimite la dispoziţiile O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, modificată şi completată prin Legea nr. 99/1999, respectiv la Secţiunea I – închidere operaţională şi vânzarea activelor nerentabile, art. 325-327.
Este adevărat că dispoziţiile art. 325-327 sunt în acest moment abrogate, dar, O.U.G. nr. 88/1997 trimiţând şi în prezent la aceste dispoziţii abrogate, rezultă că trimiterea are în vedere numai definiţia închiderii operaţionale, aceasta fiind intenţia legiuitorului prin referirea la ordonanţa emisă în materia privatizării.
Astfel, conform art. 325-327 din O.U.G. nr. 88/1997, vor fi supuse închiderii operaţionale toate activele pentru care din procesul de exploatare şi valorificare a produselor şi serviciilor pe care le realizează nu se pot recupera cel puţin cheltuielile aferente, cu excepţia celor a căror exploatare nu poate fi oprită în temeiul unor dispoziţii legale ori care sunt integrate într-un proces tehnologic complex, dacă pe ansamblul exploatării acestuia se realizează profit. în acest scop este interzisă compensarea pierderilor dintr-un sector de activitate al societăţii comerciale cu veniturile obţinute din alt sector. Nu se consideră compensare cota-parte cu care sectorul care are pierderi a contribuit la realizarea acestor venituri. Activele închise operaţional sunt supuse în mod obligatoriu vânzării, iar salariaţii vor fi disponibilizaţi, cu acordarea drepturilor compensatorii prevăzute de lege. Vânzarea activului se face pe bază de licitaţie publică cu strigare, potrivit prevederilor normelor metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă. Ceea ce nu se poate vinde la licitaţie este ulterior casat.
în concluzie, închiderea operaţională constă în vânzarea activelor nerentabile sau în casarea acestora, cu consecinţa disponibilizării salariaţilor.
Procedura concretă prin care se hotărăşte şi se realizează închiderea operaţională, căreia îi sunt aplicabile măsurile de protecţie socială este stabilită în secţiunea a lll-a, cap. II din O.U.G. nr. 98/1999.
Această procedură are drept punct de pornire hotărârea adunării generale a acţionarilor, în care se vor stabili transferul de proprietate/casarea activului nerentabil ce urmează a fi disponibilizate.
în cauză există Hotărârea AGA nr. 20 din 16 noiembrie 2007, procesul-verbal de licitaţie nr. 1017 din 31 ianuarie 2008 şi contractul de vânzare-cumpărare de active nr. 3099 din 31 martie 2008 pentru activele „CPAB”, „FNC B” şi „CPS”, vânzare determinată de încetarea activităţii în cadrul acestor subunităţi şi de desfiinţarea locurilor de muncă. Chiar dacă aceste acte nu au fost depuse la dosarul cauzei, ele sunt menţionate în preambulul notificărilor adresate reclamanţilor, precum şi în preambulul deciziilor privind încetarea contractelor de muncă ale reclamanţilor.
Pe de altă parte, o eventuală nerespectare a cronologiei ori a formalităţilor respectivei proceduri nu poate fi imputată salariatului disponibilizat, care nu poate fi privat de acordarea drepturilor legale prevăzute în favoarea sa. Protecţia salariaţilor supuşi disponibilizării pentru cazurile reglementate de O.U.G. nr. 98/1999 trebuie să opereze independent de respectarea procedurii legale de către angajator. De altfel, dispoziţiile art. 14 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă şi cele ale cap. III stabilesc obligaţii referitoare la procedura prealabilă efectuării plăţilor numai pentru angajatori, nu şi pentru salariaţi.
Cel de-al doilea motiv de recurs formulat de reclamantul C.C.D. este nefondat, întrucât nu s-au făcut dovezi în sensul că a avansat aceste cheltuieli la dosar, nefiind astfel îndeplinite prevederile art. 274 C. pr. civ.
Recursul declarat de reclamantele S.(D.)S. şi D M. este nefondat.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, locurile de muncă ale acestora au fost desfiinţate, primind alături de un total de 598 de angajaţi concediaţi preaviz de concediere colectivă, în care se specifică demararea procedurii respective, ca urmare a vânzării activelor către SC C.M., judeţul P.
Prin cererile depuse la dosar se face dovada că cele două reclamante au solicitat angajatorului a aproba încetarea activităţii prin acordul părţilor, în baza art. 55 lit. b) C. mun., începând cu data de 22 aprilie 2008, şi în acest sens SC O. SA Râmnicu Vâlcea a emis decizia nr. 618 din 24 aprilie 2008 pentru reclamanta S.S. şi decizia nr. 867 din 2 mai 2008 pentru reclamanta D.M., prin care a dispus încetarea contractului de muncă prin acordul acestora.
Reclamantele arată că instanţa nu s-a pronunţat asupra nulităţii cererilor respective, însă din actele dosarului nu rezultă că au formulat o asemenea cerere.
Analizând aceasta se constată că, potrivit art. 16 alin. (1) C. mun., contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, având aşadar un caracter consensual. Drept urmare, cum încheierea contractului este rezultatul consimţământului reciproc al părţilor, acordul de voinţă al acestora poate duce la încetarea contractului.
Potrivit art. 55 lit. b) C. mun., contractul individual de muncă poate înceta ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea.
în ceea ce priveşte forma pe care trebuie să o îmbrace încetarea contractului individual de muncă prin acordul părţilor, se reţine că, aşa cum la încheierea contractului forma scrisă nu este decât o condiţie ad probationem, tot la fel şi la încetarea contractului nu este necesar ad validitatem ca acordul părţilor să fie consemnat într-un înscris.
Referitor la solicitarea probei cu martori efectuată la termenul din 11 martie 2010, nu a fost încuviinţată întrucât prin acţiunea formulată reclamantele nu au contestat deciziile de încetare a contractului individual de muncă, ci plata compensaţiilor prevăzute de lege.
Atâta vreme cât din actele dosarului rezultă că pârâta a vândut activele şi drept urmare s-au făcut concedieri colective, iar reclamantele au solicitat încetarea contractelor individuale de muncă în baza art. 55 lit. b) C. mun., nu se mai impunea audierea martorilor pentru clarificarea acestei situaţii.
Reclamantele nu au dovedit, aşa cum afirmă în recursul formulat, că au fost forţate în vreun mod, că le-a fost viciat consimţământul de angajator, că au fost în eroare atunci când au formulat cererile de încetare a contractului de muncă, în condiţiile prevăzute de lege.
La dosar au fost depuse, aşa cum s-a arătat mai sus, aceste cereri în formă scrisă şi lipsa dialogului între directorului societăţii şi angajaţi, cu ocazia depunerii cererilor de încetare prin acordul părţilor a raporturilor de muncă, nu duce la anularea acestuia atâta vreme cât cererile respective au fost scrise şi semnate de reclamante, iar angajatorul a emis o decizie în acest sens privind încetarea contractelor de muncă.
Atâta vreme cât reclamantelor le-a încetat contractul de muncă prin acordul părţilor, în baza art. 55 lit. b) C. mun., nu se poate pretinde că s-a creat o discriminare între acestea şi ceilalţi angajaţi, care sunt îndreptăţiţi la primirea drepturilor băneşti rezultate dintr-o concediere colectivă.
Obligaţia de informare prevăzută de art. 17 C. mun. şi invocată de recurente ca fiind nerespectată de către angajator se referă strict la obligaţia de informare a persoanei selectate în vederea angajării sau cu privire la clauzele esenţiale pe care angajatorul intenţionează să le înscrie în contractul individual de muncă sau să le modifice şi nu sunt aplicabile în cazul concedierii.
în speţă, recurentele-reclamante au fost informate despre concediere şi au primit preavizele respective, recunoscând aceasta, însă în perioada exercitării preavizului au solicitat încetarea contractului de muncă.
Faţă de cele arătate, în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. pr. civ., se va admite recursul formulat de reclamantul C.C.D., se va modifica în parte sentinţa civilă atacată, în sensul că va fi admisă acţiunea acestuia şi faţă de pârâta AJOFM Vâlcea, care va fi obligată să îi plătească sumele prevăzute de art. 28-32 din O.U.G. nr. 98/1999 cu titlu de plăţi compensatorii. Se vor menţine în rest prevederile sentinţei atacate. Se va respinge recursul formulat de reclamantele S.(D.)S. şi D M.
Potrivit art. 274 C. pr. civ., va fi obligată intimata AJOFM Vâlcea să plătească reclamantului C.C.D. suma de 400 lei cheltuieli de judecată ce reprezintă on. ariu de avocat în recurs.
