Încetarea raporturilor de serviciu. Sancţiune disciplinară. Distincţii
Legea nr. 360/2002, art. 22 alin. (7), art. 69 alin. (1)
Ordinul nr. 300/2004, art. 45
în conformitate cu art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, eliberarea din funcţie a unui poliţist se face potrivit normelor de competenţă aprobate prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 69 alin. (1), încetarea raporturilor de serviciu se dispune potrivit normelor de competenţă stabilite expres prin art. 15 din lege.
Reglementarea diferită a competenţei de dispunere a celor două măsuri demonstrează diferenţa de regim juridic dintre acestea, în sensul că, faţă de încetarea raporturilor de serviciu, eliberarea din funcţie reprezintă o măsură ce produce efecte mai puţin grave pentru poliţist. întrucât măsura eliberării din funcţie nu are caracterul unei sancţiuni disciplinare, aceasta nu este supusă condiţiei efectuării cercetării prealabile sau a consultării consiliului de disciplină.
I.C.C.J., Secţia de administrativ şi fiscal, decizia nr. 2220 din 13 iunie 2006, www.scj.ro
Prin acţiunea sa, reclamantul L.G. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. S/l37110 din 26 mai 2005, emisă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, solicitând anularea acesteia şi reintegrarea sa în funcţia de şef sector l al Secţiei Poliţiei de Frontieră Cărei, deţinută anterior, fară cheltuieli de judecată, arătând că dispoziţia de eliberare din funcţic este nelegală, întrucât nu i-a fost comunicată, pentru a-i permite formularea unei căi de atac just motivate. Ulterior, la insistenţele sale, prin adresa din 12 iulie 2005, i-a fost adusă la cunoştinţă baza legală invocată şi presupusele deficienţe constatatc în activitatea sa. Totodată, a susţinut că au fost încălcatc prevederile legale referitoare la acordarea preavizului de 30 de zile, iar în final a arătat că intimata a proccdat la eliberarea sa din funcţic invocând motive de destituire din funcţie.
Curtea de Apel Oradea, Sccţia comercială şi de contcncios administrativ şi fiscal, a respins cxcepţia de tardivitate a acţiunii, a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, a anulat dispoziţia atacată şi a
respins capătul de cerere privind reintegrarea în funcţia deţinută anterior. Instanţa a reţinut că, începând cu data de 26 mai 2005, reclamantul a fost numit, la cererea sa, ofiţer specialist la Biroul Combaterea Infracţionalităţii Transfrontaliere din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Satu Mare. Instanţa a apreciat că reclamantul a fost trecut într-o altă funcţie, măsură care nu poate fi luată în condiţiile Legii nr. 360/2002 decât ca o măsură disciplinară, cu respectarea procedurii privind cercetarea faptei.
împotriva acestei soluţii au formulat recurs ambele părţi. In recursul său, reclamantul a susţinut că, întrucât măsura schimbării sale din funcţie a fost nelegală şi abuzivă, se impunea ca instanţa de fond să admită în totalitate acţiunea şi să dispună şi reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior.
Pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, în recursul său, a arătat că poliţistul în cauză a fost eliberat dintr-o funcţie de conducere datorită managementului defectuos, aceasta fiind o măsură administrativă, şi nu o sancţiune disciplinară, cum greşit a reţinut prima instanţă.
Analizând motivele de recurs invocate de părţi, înalta Curte a reţinut următoarele: comisarul şef L.G. a fost eliberat din funcţia de şef sector I la Sectorul Poliţia de Frontieră Cărei prin dispoziţia inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră nr. S/137110 din 26 mai 2005. Dispoziţia de eliberare din funcţia de poliţist a fost emisă în temeiul art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, raportat la prevederile art. 45 din Ordinul ministrului de interne nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unităţile M.A.I., eliberarea având la bază cele constatate prin raportul de control nr. S/169041 din 18 mai 2005.
Prin acest act s-au reţinut în sarcina reclamantului deficienţe majore în exercitarea actului managerial la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cărei, insuficiente implicări în instruirea efectivelor pe linia muncii informaţiv-operative şi lipsa exigenţei în organizarea şi coordonarea activităţilor de supraveghere şi control la trecerea frontierei de stat a României.
Potrivit art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, poliţişti sunt numiţi şi eliberaţi din funcţii potrivit normelor de competenţă aprobate prin Ordin al ministrului administraţiei şi internelor, în condiţiile legii, iar potrivit art. 45 din Ordinul ministrului internelor nr. 300/2004, „eliberarea poliţistului (…) din funcţia de execuţie se poate face la
propunerea Corpului de control al ministrului (…) în urma evaluării unităţii pe timpul inspecţiilor, controalelor de fond şi tematice”.
In speţă s-a analizat dacă eliberarea din funcţie în condiţiile art. 45 din ordinul menţionat echivalează cu încetarea raporturilor de serviciu reglementate de Legea nr. 360/2002, dacă evaluarea prevăzută de acelaşi articol corespunde situaţiei de încetare a raporturilor de serviciu prevăzute de art. 69 lit. h) din lege şi dacă eliberarea din funcţie a reclamantului a fost dispusă în vederea încetării raporturilor de serviciu.
In ceea ce priveşte noţiunile de eliberare din funcţie şi încetare a
raporturilor de serviciu, s-a constatat că acestea nu sunt identice. In conformitate cu art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, eliberarea din funcţie se face potrivit normelor de competenţă aprobate prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, iar încetarea raporturilor de serviciu se dispune potrivit normelor de competenţă stabilite expres prin art. 15 din lege. Acest regim juridic diferit în privinţa reglementării competenţei de dispunere a celor două măsuri denotă raţiunile avute în vedere de legiuitor, în sensul că, faţă de încetarea raporturilor de serviciu, eliberarea din funcţie reprezintă o măsură ce produce
efecte mai puţin grave pentru poliţist. In virtutea acestor raţiuni, prin art. 22 alin. (7) din lege a fost delegat ministrului administraţiei şi internelor dreptul de a stabili prin ordin – act cu forţă juridică inferioară legii – competenţa de dispunere a măsurii de eliberare din funcţie. în această privinţă, s-a reţinut că art. 22 alin. (7) nu distinge între eliberarea din funcţii de conducere sau de execuţie.
Eliberarea din funcţia prevăzută de art. 45 din ordin nu reprezintă o situaţie de încetare a raporturilor de serviciu şi nu constituie o adăugare la cazurile de încetare a raporturilor de serviciu reglementate de art. 69 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, acest fapt rezultând chiar din economia reglementării ordinului, care foloseşte diferenţiat cele două noţiuni. Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă dispoziţiile art. 120 alin. (1) şi (2) din ordin, din care rezultă cu claritate faptul că eliberarea din funcţie se face în vederea numirii, raţiune invocată în mod corect şi de recurentul-pârât Ministerul Administraţiei şi Internelor. Astfel, a fost reţinut argumentul recurentului-pârât potrivit căruia, în cazul poliţiştilor, eliberarea din funcţii reprezintă un act administrativ prin care poliţistul este eliberat din funcţia pe care o deţine şi urmează să fie încadrat într-o altă funcţie, prin modificarea raporturilor de serviciu.
Eliberarea din funcţia de conducere a reclamantului reprezintă o măsură administrativă cu caracter pur managerial, de eficientizare a
activităţii în cadrul structurii la nivelul căruia acesta îşi desfaşoară activitatea, cu consecinţa modificării raporturilor de funcţii, şi nu a celor de serviciu, aşa cum în mod greşit a apreciat instanţa de fond.
In mod eronat prima instanţă a reţinut că eliberarea din funcţia de conducere a unui poliţist constituie sancţiune disciplinară. Aplicarea unei sancţiuni disciplinare presupune încălcarea cu vinovăţie a prevederilor Legii nr. 360/2002, efectuarea cercetării prealabile şi consultarea consiliului de disciplină, care constată împrejurările în care a fost săvârşită fapta şi gradul de vinovăţie a poliţistului.
