În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost angajata pârâtei începând cu data de 1.07.2006 şi că şi-a desfăşurat activitatea mai întâi la sucursala BRD Suceava iar apoi la Agenţia BRD Gura Humorului.
A susţinut reclamanta că în luna ianuarie 2009 s-a efectuat un control intern la BRD – Agenţia Gura Humorului vizând activitatea desfăşurată de şeful de agenţie R. D. şi a operatorilor P.C. şi G.A., ocazie cu care s-a dispus concedierea întregului personal ca urmare a constatărilor făcute.
Consideră reclamanta că decizia contestată este nulă întrucât au fost încălcate prevederile art.267 alin.1 şi 2 din Codul Muncii, comunicarea primită în vederea cercetării disciplinare prealabile fiind făcută la modul general, fapt ce a împiedicat-o să-şi formuleze apărări în mod corespunzător.
Reclamanta a arătat că decizia este nulă întrucât nu cuprinde elementele prevăzute în mod obligatoriu de dispoziţiile art.268 alin.2 din Codul muncii.
Astfel, nu menţionează data exactă când s-au săvârşit faptele ce constituie abateri disciplinare şi nici nu se indică în concret în ce constau.
A arătat că aceleaşi carenţe prezintă decizia contestată şi în ceea ce priveşte indicarea normelor încălcate care sunt prezentate în mod generic şi că nu se arată motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate iar cele arătate sunt contradictorii şi nesusţinute de probe.
Cât priveşte faptele menţionate în cuprinsul deciziei şi reţinute ca fiind abateri disciplinare, reclamanta a susţinut că nu a încălcat nici o normă şi practica uzuală la nivelul băncii şi le contestă caracterul ilicit.
A mai arătat că în situaţia în care instanţa va reţine săvârşirea de către ea a vreunei abateri, sancţiunea aplicată prin decizia contestată să fie înlocuită cu una mai blândă, ţinându-se seama de modul în care şi-a îndeplinit atribuţiile în cadrul societăţii pârâte şi de faptul că nu a debutat în această profesie de mult timp.
De asemenea, reclamanta a mai arătat că prin daunele morale solicitate înţelege să compenseze deficitul de prestigiu profesional care i-a fost afectat prin măsura luată.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată, arătând că faptele menţionate în cuprinsul deciziei încalcă normele interne ale băncii, că justifică sancţiunea aplicată reprezentând abateri grave şi că decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale ce o reglementează.
Prin sentinţa civilă nr. 1441 din 29 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 1406/86/2009 a fost respinsă contestaţia ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamanta a încălcat Instrucţiunea nr.4.154 „Convenţii” şi procedura aferentă N 41.54 P.I., atunci când a alimentat conturile de salarii ale unor clienţi pe bază de fişier furnizat de responsabilul de agenţie şi nu pe baza unui fişier predat de către reprezentantul angajatorului.
În nota explicativă cu nr.3 (f.51), reclamanta recunoaşte că pentru firmele Erdex şi Eurostrade a primit prin e-mail fişierele de alimentare a salariilor.
Totodată ca urmare a verificărilor făcute de către comisia de control s-au descoperit în dulapul din biroul reclamantei 23 de CEC-uri care trebuiau păstrate în tezaur, ordine de plată operate în sistem dar nearhivate la actele zilei şi fără a avea ştampila şi semnătura clienţilor, formulare de retrageri de numerar nesemnate de clienţi, precum şi 3 carduri împreună cu pin-urile aferente, fără a exista vreo decizie internă de acordare a competenţei în favoarea reclamantei pe carduri sau pe pin-uri,
Reclamanta a procedat la închiderea a 2 DAC-uri acordate fără solicitarea scrisă din partea clienţilor pe conturile SV 25964103400 şi SV 259654134009 ci a celei telefonice din partea responsabilului de agenţie în perioada cât acesta se află în concediu de odihnă 13.08. – 27.08.2008 fără a putea indica de unde s-au luat bani pentru acoperirea celor 29400 lei.
Deşi avea obligaţia de a efectua operaţiuni de deschidere conturi curente persoane fizice doar în baza unor documente obligatorii şi cu autorizarea scrisă a clienţilor şi să urmărească lunar alimentarea cu salarii a contului clientului pentru care s-a aprobat descoperirea de card, reclamanta nu a respectat-o încălcând Instrucţiunea N 3.124 şi procedura N4.167.P4
Reclamanta a încălcat şi procedura N4167P5, întrucât a păstrat în biroul său un număr de 51 de carduri aparţinând salariaţilor societăţii comerciale Eurostrade împreună cu prin-urile, deşi acestea figurau ca fiind predate titularilor.
Deşi reclamanta recunoaşte în mare parte abateri prin răspunsurile la interogatoriu, instanţa nu a putut ţine cont de explicaţiile oferite, cum că ordinele de plată au fost uitate în biroul său sau că normele prevăd închiderea DAC-urilor fără cererea expresă a clienţilor sau că acele carduri găsite în birou şi nepredate au fost confirmate de o altă colegă ca fiind predate clienţilor, ele nefiind în măsură să o exonereze pe reclamantă de obligaţiile ce şi le-a asumat prin normele interne şi de a căror respectare era ţinută.
Cât priveşte solicitarea reclamantei de a se înlocui sancţiunea aplicată cu una mai uşoară, tribunalul a apreciat că dispoziţiile art.263 alin.1 din Codul muncii sunt explicite şi că potrivit lor angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea S.P. A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie motivat de următoarele:
Instanţa reţine nişte incertitudini, constatând o încălcare a a legii în ceea ce priveşte încadrarea în timp a faptelor pentru care a fost sancţionată petenta „deşi nu se menţionează pentru fiecare din fapte data când a fost săvârşită în preambului deciziei se indică perioada ca fiind mai-decembrie 2008.” pe care consideră că nu este necesar să o lămurească, deşi îşi dă seama de importanţa acestora „De altfel, menţionarea datei la care a fost săvârşită fapta este necesară pentru a se verifica dacă sancţiunea a fost aplicată în termenul prevăzut de art.268 alin.1 din Codul muncii” mulţumindu-se să considere în mod greşit că, „reclamanta nu a ridicat vreo excepţie în acest sens.”
Cu privire la arătarea în cuprinsul deciziei a paragrafelor şi articolelor
din normele încălcate instanţa reţine că „nu este posibilă scoaterea din context unei etape, aceasta nefiind individualizată pe puncte sau articole, pentru a fi indicată expres în decizie”. Arată recurenta că în apărările formulate precum şi în concluziile scrise a indicat expres articolele şi paragrafele din norme care permiteau anumite operaţiuni, elemente de care nu se aminteşte nimic în hotărârea recurată.
S-au încălcat prevederile art.267 alin. 1 şi 2 şi 268 alin.2 din Codul
muncii.
Deşi atât decizia de sancţionare cât şi convocarea la conciliere se referă la fapte generale, vagi – „aţi efectuat mai multe operaţiuni neautorizate”, „aţi deschis mai multe conturi” , „aţi păstrat cardurile unor clienţi”, având o încadrare generală în timp, respectiv perioada „mai-decembrie 2008″ – care fac imposibilă formularea unor apărări concrete în materialitatea faptelor, şi trebuiau sancţionate cu nulitate absolută, instanţa de fond consideră că „nu se poate reţine că cercetarea disciplinară s-a efectuat formal şi că au fost încălcate prevederile art.267 alin.1 şi 2 Codul muncii.”
Instanţa de judecată a depăşit cadrul legal pentru care a fost investită şi încălcând prevederile art 77. Codul muncii, a luat în considerare nişte menţiuni făcute de intimată în notele de şedinţă depuse la data de 28.04.2009 (respectiv „s-au descoperit în dulapul din biroul reclamantei 23 de CEC uri care trebuiau păstrate în tezaur ordine de plată operate în sistem dar nearhivate la actele zilei şi fără a avea ştampila şi semnătura clienţilor, formulare de retrageri de numerar nesemnate de clienţi, precum şi 3 carduri împreună cu pinurile aferente, fără a exista vreo decizie internă de acordare a competenţei în favoarea reclamantei pe carduri sau pe pinuri”) care în
temeiul menţionat trebuiau înlăturate.
În continuare recurenta şi-a prezentat apărările în legătură cu abaterile disciplinare reţinute în sarcina sa.
În hotărârea recurată se arată că „reclamanta nu se poate apăra că faptele au fost săvârşite ca urmare a dispoziţiilor responsabilului de agenţie, întrucât acestea sunt obligatorii pentru angajat sub rezerva legalităţii lor, iar faţă de nivelul de pregătire aceasta avea posibilitatea să le aprecieze”. Nu este de acord cu această motivare deoarece, caracterul ilegal al solicitărilor şefului de agenţie reprezintă o incertitudine şi pentru intimată, care până la momentul de faţă nu a dovedit nici o activitate ilegală a acestuia.
Potrivit Instrucţiunii nr.54 N4I54 Convenţii pct.8 pag.9 „Eliminarea contului din cadrul Convenţiei se poate face atât la iniţiativa Angajatorului cât şi la iniţiativa Băncii”, astfel încât consideră că a procedat conform normelor închizând conturile la solicitarea şefului ierarhic (fila 83 din dosar).
Într-adevăr nu îşi mai aduce aminte şi nu ştie de unde s-au luat banii pentru acoperirea sumei de 29400lei, acest lucru putând fi explicat de către intimată, prin vizualizarea unui extras de cont, însă este foarte posibil ca aceste sume să nu fi fost niciodată ridicate din bancă, deci nefiind nevoie să fie acoperite.
Instanţa a omis să se pronunţe cu privire la una din faptele reţinute în
sarcina sa respectiv „a procesat ordine de plată între diferiţi clienţi, fără autorizarea acestora, prin păstrarea în biroul personal de ordine de plată semnate în alb de diferiţi clienţi persoane juridice ai agenţiei”.
Referitor la deţinerea celor 51 de carduri, care aşa cum recunoaşte şi
intimata că erau sigilate, precizează recurenta că se aflau la ea în vederea efectuării stocurilor de carduri pentru a fi predate la DOCB, dar datorită faptului că acestea erau confirmate în sistem de o colegă ca fiind predate utilizatorilor (fapt care se poate constata de către
intimată prin verificarea sistemului informatic), colegă care se afla la cursuri de pregătire, recurenta substituind-o pe această perioadă, a aşteptat ca aceasta să se întoarcă pentru a clarifica situaţia acestora.
Decizia de sancţionare are un caracter discriminator, încălcând principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii, consfinţit de către art.5 din Codul muncii.
Astfel, deşi în raportul de control ce a stat la baza emiterii deciziei , au fost menţionate 10 persoane, dintre care 5 salariaţi ai BRD Agenţiei Gura Humorului şi 5 salariaţi ai zonalei BRD Grup Piatra Neamţ, doar salariaţii cu funcţii mai mici, cei ai agenţiei Gura Humorului, au făcut obiectul unei cercetări disciplinare soldată cu concedierea acestora, faţă de ceilalţi salariaţi neluându-se nici o măsură.
În ceea ce priveşte cererea subsidiară formulată, de a se analiza faptele potrivit prevederilor art. 266 Codul muncii şi să se constate că în concret gravitatea acestora nu ar fi justificat oricum aplicarea sancţiunii de desfacere a contractului de muncă pe motive disciplinare (care este cea mai gravă sancţiune prevăzută de legislaţia muncii) şi a se dispune înlocuirea sancţiunii cu alta mai blândă prevăzută de art. 264 Codul Muncii, instanţa de fond nu s-a pronunţat în nici un fel apreciind doar că potrivit disp art.263 alin. 1 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii sancţiuni disciplinare.
Din hotărârea recurată rezultă că atât susţinerile recurentei cât şi probele administrate nu au fost înlăturate cu o motivare din care să rezulte convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată.
Prima instanţă nu a analizat probatoriul administrat în apărare, cu privire la operaţiunile de deschideri de conturi efectuate fără a avea o documentaţie, cu toate că a aflat în concret care ar fi acele conturi abia în urma interogatoriului luat angajatorului, a arătat prin probele administrate (declaraţiile persoanelor în cauză filele 215-216 că această faptă nu există, mai mult la data când s-a deschis contul numitului Cârdei Ciprian Corneliu, aşa după cum a arătat chiar şi intimata era la cursuri de pregătire profesională.
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 3041 Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii de recurs a depus la dosar înscrisuri, respectiv decizia nr. 112/24.03.2008 (f. 3), decizia nr. 223/18.07.2008 (f. 9), jurisprudenţă (f.10-11-12), articol apărut într-un ziar local.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Arată intimata că a săvârşit contestatoarea abaterile disciplinare reţinute în sarcina sa, fapt care justifică aplicarea sancţiunii disciplinare prin decizia contestată.
În dovedirea susţinerilor din întâmpinare a depus la dosar jurisprudenţă-comentarii.
În ce priveşte facturile şi înscrisurile emanând de la agenţii de turism depuse în copie de intimată la dosar, reţine Curtea că aceste probe nu sunt pertinente şi concludente întrucât nu au legătură cu obiectul procesului şi se referă la împrejurări care nu sunt de natură să ducă la rezolvarea pricinii, astfel încât nu vor fi avute în vedere la soluţionarea cererii de recurs.
Examinând actele şi lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, instanţa reţine următoarele:
Prin decizia nr. 40 din 12.02.2009 emisă de intimată, a fost sancţionată contestatoarea recurentă cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Prin decizia contestată s-a reţinut că abaterile disciplinare au fost săvârşite în perioada mai – decembrie 2008.
Conform art. 268 al. 2 Codul muncii sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptelor care constituie abateri disciplinare.
Articolul 62 al. 2 din Codul muncii prevede că, sub sancţiunea nulităţii absolute, decizia de concediere trebuie să fie motivată în fapt şi în drept, iar art. 74 al. 1 din acelaşi act normativ, dispune ca aceasta va conţine, în mod obligatoriu, motivele care determină concedierea.
Prin urmare, decizia trebuie să cuprindă motivarea în fapt, adică ce anume determina concedierea şi anume, abaterea gravă sau abaterile repetate, data comiterii şi, cea a luării la cunoştinţă de cel în drept să emită decizia.
Se impun menţionate datele respective având în vedere că, potrivit art. 268 al. 1 din Codul muncii, decizia de sancţionare trebuie emisă în 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterilor disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptelor.
În speţa de faţă, fiind vorba de abateri repetate, abateri disciplinare cu caracter continuu, doctrina şi practica sunt de acord în sensul că, termenul pentru aplicarea sancţiunii disciplinare se socoteşte de la ultimul act de săvârşire.
De asemenea, trebuie reţinut faptul că intimata a luat cunoştinţă la data de 29.01.2009 de abaterile săvârşite de contestatoarea recurentă, în urma Raportului de Misiune Specială nr. 26 întocmit de INS.
Faţă de aceste considerente reţine Curtea că decizia de sancţionare a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 268 al. 1 din Codul muncii.
S-a reţinut în sarcina contestatoarei că a alimentat conturile de salarii ale unor clienţi pe bază de fişier fals furnizat de responsabilul de agenţie sau creat de către el şi nu pe baza unui fişier predat de către reprezentantul angajatorului, a acordat DAC-uri individual cu documentaţia incompletă (fără adeverinţă de salarii de exemplu) şi nu a urmărit existenţa alimentărilor de salarii lunare după acordarea DAC-urilor.
Instrucţiunea nr. 54/N4I54 cuprinde la pct. 10 regulile de acordare DAC (f. 85-89 dosar fond).
La pct. 10 se prevede clar: acordarea/ actualizarea ulterioară a DAC pe conturile curente ale salariaţilor se face în funcţie de opţiunea angajatorului:
a) la iniţiativa sa
b) la solicitarea punctuală a fiecărui salariat în parte.
Angajatorul trimite băncii un fişier care va cuprinde veniturile nete ale salariaţilor şi date referitoare la contractul de muncă; anexa 1.d la Convenţia semnată de angajator, care cuprinde: datele de identificare a salariaţilor, tipul relaţiei de muncă (contract pe perioadă determinată/nedeterminată) şi drepturile băneşti lunare ale salariaţilor – anexa 1.d are rol de adeverinţă de salarii; cererile individuale de acordare a DAC completate şi semnate de salariaţi (2 exemplare).
Aceste este conţinutul normelor invocate de recurentă în apărarea sa.
Curtea constată că aceste norme nu pot fi reţinute în apărarea părţii, ci dimpotrivă, din conţinutul acestora reiese clar şi neechivoc că a săvârşit contestatoarea abaterea reţinută în sarcina sa.
Prin urmare, cine trebuie să trimită fişierul, anexa 1.d care are rol de adeverinţă de salariu şi cererile individuale de acordare DAC – angajatorul şi nu responsabilul agenţiei BRD.
În continuare, prin decizie, s-a reţinut în sarcina recurentei că a procedat la închiderea a 2 DAC-uri acordate, fără solicitare scrisă din partea clienţilor, la cererea responsabilului de agenţie.
Invocă contestatoarea Instrucţiunile nr. 54 N4I54 Convenţii pct. 8 pag. 9.
La acest punct se prevăd următoarele (f. 83 dosar fond):
Eliminarea contului din cadrul Convenţiei se poate face atât la iniţiativa Angajatorului cât şi la iniţiativa Băncii.
– în urma negocierii condiţiilor între Bancă şi Angajator, o parte/toate condiţiile derogatorii pot fi revizuite în sensul renunţării/modificării lor.
– salariatul poate renunţa la condiţiile derogatorii aferente Convenţiei pentru o ofertă mai bună de comisioane/dobânzi de la Bancă (contul curent rămâne însă pe acelaşi ID de Convenţie).
Ce rezultă din aceste norme: că eliminarea contului din cadrul convenţiei se poate face, este adevărat, atât la iniţiativa angajatorului cât şi a băncii, însă în urma negocierii condiţiilor între bancă şi angajator, ţinându-se seama de rezultatul acestor negocieri sau în urma unei cereri a salariatului, însă nicidecum în urma unei cereri venite unilateral din partea responsabilului de agenţie.
Astfel, nici aceste dispoziţii nu sunt în măsură să fie reţinute de Curte în favoarea contestatoarei recurente.
Acestea sunt dispoziţiile din Norme invocate de contestatoare în faţa instanţei de fond (f. 226 – 227 dosar fond).
Aşa cum mai sus s-a arătat, în aplicarea dispoziţiilor art. 62 al. 2, art. 74 al. 1 şi art. 268 al. 2 Codul muncii, decizia de sancţionare trebuie să cuprindă motivarea în fapt, adică ce anume determină concedierea.
Or, în cuprinsul deciziei atacate sunt descrise punctual faptele ce constituie abateri disciplinare, sunt indicate clar abaterile reţinute în sarcina contestatoarei, cu respectarea dispoziţiilor legale mai sus arătate.
De altfel două din aceste abateri au fost mai sus analizate de instanţa de recurs, urmând ca restul să fie cercetate pe măsură ce se va răspunde în continuare la motivele de recurs invocate.
Articolul 77 din Codul muncii dispune ca, în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt decât cele precizate în decizia de concediere.
Faţă de aceste dispoziţii imperative ale legislaţiei muncii, instanţa de recurs nu va reţine în sarcina contestatoarei recurente, ca abateri disciplinare, păstrarea în dulapul din biroul părţii a 23 de cec-uri care trebuiau păstrate în tezaur, ordine de plată operate în sistem dar nearhivate la actele zilei şi fără a avea ştampila şi semnătura clienţilor, întrucât aceste abateri nu se regăsesc în cuprinsul deciziei de sancţionare.
Celelalte abateri insă invocate de recurentă se regăsesc şi în decizia contestată, respectiv: procesarea de ordine de plată între diferiţi clienţi persoane juridice fără autorizarea acestora, prin păstrarea în biroul personal de ordine de plată semnate în alb de diferiţi clienţi persoane juridice ai agenţiei şi depozitarea în biroul personal a unui număr de 51 de carduri aparţinând salariaţilor unei societăţi, deşi acestea figurau în aplicaţii de gestionare ca fiind predate titularilor; o parte din acestea au fost păstrate împreună cu PIN-urile aferente.
Reţine Curtea că recurenta contestatoare trebuia să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu potrivit normelor şi dispoziţiilor care-i reglementează activitatea, aşa cum mai sus s-a arătat, şi nu în funcţie de solicitările şefului de agenţie.
Instanţa nu poate reţine declaraţiile depuse la filele 221, 222 dosar fond, prin care administratorii a două arată că ordinele de plată din datele de 21.08.2008 respectiv 22.04.2008, au fost operate la solicitările lor exprese.
În primul rând solicitarea expresă a acestor clienţi persoane juridice trebuia să intervină la data procesării acestor ordine de plată şi nu la mai bine de un an de la această dată.
În al doilea rând administrarea propriu-zisă a probelor se face în faţa instanţei de judecată, dacă legea nu dispune altfel (art. 169 al. 1 Cod procedură civilă).
Astfel, procesul civil fiind guvernat de principiul disponibilităţii, dacă reclamanta considera că aceste persoane, străine de interesele în conflict, pot relata instanţei de judecată despre faptele referitoare la pricina care se judecă, fapte ce ar putea servi la rezolvarea ei, trebuia să propună administrarea probei cu declaraţiile acestora, ca martori.
Mărturia acestora trebuia făcută oral în faţa instanţei de judecată, întrucât administrarea probelor este guvernată de principiul nemijlocirii iar instanţa şi părţile trebuie să aibă posibilitatea de a pune întrebări.
Aşadar, declaraţiile scrise ale unor terţe persoane, chiar autentificate nu au valoare probatorie. Aceeaşi este situaţia şi cu declaraţiile depuse la filele 215 – 216 dosar, în legătură cu deschiderile de cont pe numele unor persoane juridice.
Instrucţiunea nr. 24 N3I24 ce reglementează gestiunea riscului şi prevenirea fraudei în operaţiunile cu carduri prevede la pct. 4.4 procedura de înmânare a cardurilor şi PIN-urilor către posesori (f. 124-125 dosar fond).
Potrivit acestor norme, responsabilii cu gestiunea cardurilor şi PIN-urilor vor consemna predarea cardurilor şi Pin-urilor posesorilor în aplicaţia CARDPIN, pe baza confirmărilor semnate.
Cardurile şi PIN-urile care nu au fost predate posesorilor vor fi păstrate, separat în spaţii speciale de depozitare a valorilor de la unitatea băncii (tezaur, seif, casierie).
Cardurile nedistribuite posesorilor vor fi predate zilnic pentru păstrare în tezaurul unităţii şi înregistrate în Registrul pentru evidenţa numerarului din casa de circulaţie şi a altor valori.
În intervalul de 60 de zile de la confirmarea de primire a cardurilor în unitate, vor fi returnate DGPR/DOCB spre distrugere. PIN-urile corespunzătoare vor fi distruse la sediul unităţii pe bază de proces verbal.
Astfel, indiferent că era responsabilă cu gestiunea PIN-urilor, potrivit deciziei nr. 112/24.03.2008 (f. 8 dosar recurs) sau cu gestiunea cardurilor, potrivit deciziei nr. 223/18.07.2008 (f. 9 dosar recurs), contestatoarea recurentă nu avea cum să depoziteze în biroul personal un număr de 51 de carduri aparţinând salariaţilor unei societăţi, o parte din acestea fiind păstrate şi cu PIN-urile aferente.
Trebuie reţinut faptul că aceste carduri figurau în aplicaţii de gestionare ca fiind predate titularilor, deşi se aflau depozitate în biroul recurentei, iar din conţinutul normelor prezentate pe larg mai sus, coroborate cu situaţia de fapt reţinută, rezultă în mod neechivoc că a săvârşit contestatoarea şi această abatere reţinută în sarcina sa.
Concedierea disciplinară poate interveni atunci când salariatul săvârşeşte o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplina muncii.
Aşadar, pentru aplicarea acestei sancţiuni, trebuie să se facă dovada încălcării obligaţiilor generale şi specifice ale salariatului legate de prestarea muncii.
În speţă, această dovadă a fost făcută aşa cum mai sus s-a arătat iar abaterile reţinute în sarcina contestatoarei justifică, prin ele însele, sancţiunea disciplinară aplicată.
Contestatoarea nu poate veni în faţa instanţei şi să invoce faptul că faţă de alţi salariaţi care au fost cercetaţi nu s-a luat nici o măsură deoarece, în primul rând nu s-a făcut dovada că şi în sarcina altor salariaţi au fost reţinute aceleaşi abateri disciplinare, săvârşite în acelaşi context, iar în al doilea rând natura sancţiunii disciplinare aplicate este determinată de gravitatea abaterilor săvârşite, reţinute în sarcina contestatoarei, factori externi, de natura celui invocat de recurentă, neputând să şteargă în vreun fel gravitatea faptelor contestatoarei, gravitate ce justifică aplicarea sancţiunii.
O problemă controversată priveşte posibilitatea organului de jurisdicţie a muncii de a înlocui sancţiunea aplicată cu o alta mai uşoară, atunci când constată că totuşi cel în cauză a săvârşit o abatere disciplinară dar de o gravitate mai redusă care nu justifică sancţiunea maximă.
Curtea a reţinut că nici un text de lege nu interzice instanţei acest drept.
Nu poate fi vorba de o imixtiune a organului de jurisdicţie în prerogativele disciplinare care prin natura lor, aparţin exclusiv angajatorului. Într-adevăr, prerogativa lui de a dispune sancţionarea încetează odată cu aplicarea acesteia. Din acest moment intră în joc prerogativele organelor investite de lege cu controlul jurisdicţional al actului de soluţionare.
Acest control, în lipsa oricărei limitări exprese, este devolutiv şi include dreptul organului jurisdicţional de a pronunţa o soluţie proprie.
Curtea reţine că ar avea posibilitatea să înlocuiască sancţiunea cu o alta mai uşoară dacă ar constata că este prea severă, faţă de gravitatea faptelor, a împrejurărilor în care au fost săvârşite, de gradul de vinovăţie al salariatului.
Or, tocmai raportat la aceste criterii, reţine instanţa că desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, ce reprezintă sancţiunea disciplinară maximă, cea mai severă, este pe deplin justificată în cauză, faţă de toate aspectele identificate mai sus de Curte.
Mai reţine instanţa că hotărârea instanţei de fond cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţii, cu respectarea dispoziţiilor art. 261 al. 1 pct. 5 Cod procedură civilă.
Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă şi al dispoziţiilor legale mai sus arătate, instanţa a respins recursul ca nefondat.
