Pentru a pronunta aceasta hotarâre Curtea de Apel Ploiesti a retinut ca, în perioada dedusa judecatii rezidentiatul se organiza anual sub forma rezidentiatului pe locuri si/sau a rezidentiatului pe post, în functie de numarul necesar de specialisti estimat pe tara de Ministerul Sanatatii, în specialitatile prevazute de Nomenclatorul specialitatilor medicale, medico-dentare si farmaceutice pentru reteaua de asistenta medicala.
Rezidentiatul pe locuri, conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2001 privind organizarea si finantarea rezidentiatului se organiza în sesiune unica si oferta un numar de locuri pentru toate specialitatile. Candidatii care obtineau confirmarea în rezidentiat, ca urmare a concursului pe locuri, încheiau contract individual de munca pe perioada rezidentiatului cu unitatea sanitara la care au fost repartizate locurile pentru rezidentiat .
Rezidentiatul pe post se organiza conform acestui act normativ în functie de numarul de posturi solicitate de unitatile sanitare din reteaua Ministerului Sanatatii, precum si de ministerele cu retea sanitara proprie, conform normativelor de personal elaborate de Ministerul Sanatatii, în specialitatile prevazute de Nomenclatorul specialitatilor medicale, medico-dentare si farmaceutice pentru reteaua de asistenta medicala. Rezidentiatul pe post se organiza numai din motive de maxima necesitate si numai pentru zonele geo-economice defavorizate, sub forma unei sesiuni distincte fata de concursul national organizat cu locuri destinat pe specialitati. Rezidentii ocupanti prin concurs ai posturilor pentru care se organiza rezidentiatul pe post încheiau contract individual de munca pe perioada nedeterminata cu unitatea sanitara care a publicat postul respectiv.
În cauza, recurenta a sustinut examenul de rezidentiat sub forma rezidentiatului pe post, fiind încadrata la Spitalul Orasenesc M. , în functia de medic, specialitatea chirurgie – ORL . Prin actul aditional la contractul individual de munca nr. 64/2001, nr. 202/29.01.2001, recurenta–pârâta s-a obligat sa functioneze ca specialist pe acest post pe o perioada de minimum 5 ani de la obtinerea specialitatii, iar în caz contrar sa restituie spitalului o suma echivalenta cu 36 salarii medii pe economie, din perioada renuntarii.
În ceea ce priveste validitatea actului aditional la contractul de munca, Curtea constata ca acest act aditional a fost valabil întocmit raportat la prevederile legale în vigoare la data de 29.01.2001, respectiv art. 21 din Legea nr. 1/1970.
Potrivit art. 21 din reglementarile anterioare privind organizarea muncii unitatea care trimitea un salariat la o scoala, curs de perfectionare sau la specializare, cu scoatere din productie, sau organiza, potrivit legii, cursuri de pregatire ori de ridicare a calificarii la locul de munca, urma a încheia cu salariatul respectiv un act aditional la contractul de munca, în care trebuia sa se prevada pe lânga obligatia unitatii de a suporta partial sau integral, în conditiile legii, cheltuielile pentru instruirea salariatului si îndatorirea salariatului de a lucra în unitatea respectiva cel putin 5 ani de la terminarea formei de instruire, iar în cazul nerespectarii îndatoririi prevazute la litera b, cea de a plati o despagubire reprezentând cheltuielile facute de unitate sau alte organe pentru pregatirea lui profesionala.
De asemenea, conform disp. art. 3 alin. 5 din OG nr. 58/2001 privind organizarea si finantarea rezidentiatului, stagiaturii si activitatii de cercetare medicala în sectorul sanitar dupa obtinerea titlului de specialist, fostii medici rezidenti erau obligati sa lucreze la unitatea sanitara cu care au încheiat contractul de munca, cel putin un numar egal de ani cu durata ce este corespunzatoare finantarii rezidentiatului în specialitatea pentru care s-au scos posturile la concurs.
În consecinta, având un caracter sinalagmatic, obligatiile stabilite între partile contractului individual de munca si actului aditional sunt interdependente, cauza obligatiei asumata de salariat constituind-o obligatia convenita de angajator cu salariatul de a asigura pregatirea profesionala a recurentei – medic rezident, în schimbul activitatii prestate de aceasta la unitatea spitaliceasca o perioada de timp.
De altfel, într-un alt dosar al Tribunalului Prahova , ce a avut ca obiect contestatia recurentei împotriva deciziei de desfacere disciplinara a contractului de munca, unde aceasta si-a completat cererea solicitând si constatarea nulitatii absolute a actului aditional nr. 202/2001 si implicit constatarea ca nu mai avea obligatia prestarii în continuare a muncii în favoarea spitalului, s-a apreciat ca actul aditional cuprinde clauze legale si reprezinta vointa partilor.
Nu a fost primita sustinerea recurentei-pârâte în sensul ca încetarea contractului de munca încheiat între reclamanta si aceasta nu a avut loc ca urmare a initiativei sale, ci ca urmare a desfacerii disciplinare a contractului de munca, întrucât prin sentinta civila nr. 1284 din data de 03.11.2006 pronuntata de Tribunalul Prahova în dosarul mai sus mentionat s-a constatat ca reclamanta a lipsit de la serviciu nemotivat peste 2 saptamâni si nici nu s-a prezentat la cercetarea disciplinara, astfel ca pârâta a procedat în mod legal la desfacerea disciplinara a contractului de munca. Lipsa nemotivata de la serviciu timp de 2 saptamâni este de natura sa conduca indubitabil la concluzia ca initiativa încetarii raporturilor de munca i-a apartinut recurentei-pârâte.
În cauza, nu îsi gasesc aplicarea dispozitiile art. 195 alin. 3 din Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/24 ianuarie 2003, astfel cum au fost invocate de recurenta în motivele de recurs, întrucât acest act normativ nu era în vigoare la data încheierii actului aditional dintre parti, fiind incidente dispozitiile legale generale si speciale mai sus invocate, prin prisma carora a fost verificata temeinicia pretentiilor reclamantului – intimat.
Pentru a stabili daca obligatia de despagubire a recurentei – pârâte subzista instanta de fond avea a verifica doar daca aceasta a sustinut si promovat examenul de specialist în specialitatea ORL si, daca, dupa obtinerea specialitatii si-a respectat obligatia asumata de a functiona ca specialist în cadrul Spitalului Orasenesc Mizil Sf. Filofteia, timp de 5 ani . Or, chiar recurenta recunoaste în cuprinsul motivelor de recurs ca ulterior sustinerii examenului de specialist în sesiunea martie 2006 a continuat sa efectueze stagiile obligatorii de practica în specialitate la un alt spital – respectiv Spitalul Militar Bucuresti.
În ceea ce priveste pretinsa nelegalitate a sentintei instantei de fond întrucât reclamantul nu ar fi probat existenta vreunui prejudiciu în patrimoniul sau, Curtea apreciaza ca legea nu prevede o astfel de obligatie în sarcina beneficiarului clauzei din actul aditional, acesta prezumându-se în baza dispozitiilor legale mai sus-mentionate.
