Termenul de 30 de zile curge de la data la care reprezentantul angajatorului persoană juridică, abilitat să aplice sancţiuni disciplinare (director, administrator, preşedinte etc.) sau angajatorul persoană fizică a luat cunoştinţă de săvârşirea abaterii (printr-o notă de constatare, referat, proces-verbal etc., având o dată certă prin înregistrarea în registrul unităţii), şi nu de la data săvârşirii faptei.
Legea nu leagă începutul curgerii acestui termen de momentul finalizării cercetării disciplinare, ci de data la care se ia cunoştinţă de faptă şi se dispune efectuarea verificărilor, procedura prealabilă urmând a se efectua în interiorul acestui termen.
În consecinţă, angajatorul trebuia să facă toate verificările necesare stabilirii răspunderii disciplinare în interiorul termenului de 30 de zile de când a luat cunoştinţă de săvârşirea faptei, iar nu de când a calificat-o ca abatere disciplinară.
Secţia I civilă, Decizia nr. 633 din 18 septembrie 2012
Prin contestația formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 16.09.2011, T.A. a solicitat în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N. România SA, constatarea nulității absolute a deciziei de concediere nr. 1162/11.08.2011 emisă de intimată potrivit art. 80 alin. (1) C.muncii , repunerea contestatorului în situația anterioară în sensul reintegrării pe postul deținut anterior emiterii deciziei, obligarea intimatei la plata despăgubirilor bănești egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii și până la efectiva reintegrare și plata cheltuielilor de judecată.
Nulitatea absolută este relevată prin prisma încălcării dispozițiilor art. 252 alin. (1) C.muncii , respectiv aplicarea sancțiunii disciplinare la data de 9.11.2011, în condițiile în care data luării la cunoștință de către conducerea societății despre săvârșirea pretinselor abateri este 28.06.2011, dovada fiind nota direcției comerciale nr. 24/874/28.06.2011.
Contestatoarea apreciază că a fost cunoscută de către conducerea societății abaterea la data de 28.06.2011 prin nota menționată, irelevantă fiind adresa de înaintare emisă la 4.07.2011, termenul de 30 de zile fiind astfel expirat de la data de 28.07.2011, față de emiterea deciziei la data de 11.08.2011.
De asemenea, se relevă nulitatea absolută a deciziei și pentru încălcarea prevederilor din art. 252 alin. (2) C.muncii , respectiv pentru conținutul obligatoriu al deciziei – lit. b) și c), respectiv pentru nemotivarea deciziei, lipsa menționării pretinselor abateri disciplinare și care sunt concret, pentru fiecare abatere disciplinară, prevederile legale pe care contestatorul le-a încălcat și pentru lipsa mențiunii referitoare la prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv aplicabil care au fost încălcate de contestator.
Totodată, un alt motiv de nulitate absolută constă în încălcarea art. 252 alin. (2) lit. c) C.muncii, respectiv lipsa mențiunii referitoare la motivele de înlăturare a apărărilor formulate de salariat în timpul cercetării prealabile disciplinare sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute de art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea.
Intimata, prin întâmpinare, solicită respingerea excepției nulității absolute a deciziei de concediere motivat pe faptul că din cuprinsul notei nr. 24/874/28.06.2011 rezultă verificarea activității unor salariați din cadrul A.C.I. Giurgeni, respectiv V.S., P.I., P.E., T.A., astfel că această notă nu constituie actul de sesizare a angajatorului cu privire la faptele săvârșite de contestator.
Concret, angajatorul a fost sesizat în legătură cu săvârșirea unor abateri disciplinare prin raportul nr. 24/1325/10.10.2011, din cuprinsul căruia rezultă că s-a verificat modul de încasare a tarifului de trecere pentru utilizarea podului peste Dunăre la Giurgeni – Vadu Oii de către personalul din ture în intervalul 30.05.2011, orele 7:30 – 5.06.2011, orele 19:30. Urmarea acestui raport este raportul de cercetare disciplinară prealabilă nr. 92/65527/08.11.2011, consemnat chiar în conținutul deciziei de concediere.
Prin sentința civilă nr. 886/22.02.2012, Tribunalul Constanța a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesual pasive.
S-a admis excepția nulității absolute a deciziei.
S-a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 1162/11.08.2011 pentru încălcarea dispoziției art. 252 alin. (1) C.muncii , s-a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior emiterii deciziei și a fost obligată intimata CNADN România, către contestatoarea T.A., la plata despăgubirilor bănești egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și la celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data emiterii deciziei și până la efectiva reintegrare.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Instanța apreciază că data la care conducerea societății intimate a luat cunoștință de săvârșirea abaterii este 28.06.2011, de la care se calculează termenul de 30 de zile.
Potrivit dispozițiilor art. 268 alin. (1) lit. a) C.muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: „a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă”.
Pe de altă parte, Legea nr. 62/2011 stabilește la art. 211 lit. a) următoarele: „cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate după cum urmează: a) măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani, pot fi contestate în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă”.
în speță, termenul de 30 de zile nu este respectat, data la care societatea a luat cunoștință despre abatere este 28.06.2011, iar decizia este emisă la data de 11.08.2011, motiv pentru care excepția nulității absolute a deciziei a fost admisă ca fondată.
Celelalte motive de nulitate absolută formulate de contestator nu mai pot constitui obiect al analizei instanței în situația în care instanța apreciază ca tardiv emisă decizia de concediere.
Drept consecință a acestei constatări a nulității absolute a deciziei de concediere, s-a admis contestația și s-a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior emiterii deciziei, cu obligarea intimatei către contestatoare la plata tuturor drepturilor bănești majorate, indexate, reactualizate și la celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data emiterii deciziei și până la efectiva sa reintegrare.
împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în esență următoarele:
în motivarea soluției pronunțate de prima instanță s-au avut în vedere dispozițiile art. 252 alin. (1) C.muncii , ce stipulează că termenul în care angajatorul poate emite decizia de sancționare disciplinară este de 30 de zile de la data când acesta a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, sub sancțiunea prescrierii dreptului de a aplica sancțiunea.
De asemenea, prin întâmpinarea depusă la termenul de judecată din 23.11.2011 s-a invocat excepția tardivității formulării acțiunii prin raportare la dispozițiile art. 252 alin. (5) din Legea nr. 53/2003.
La termenul de judecată din 11.01.2012 a renunțat la această excepție, având în vedere înscrisurile (data poștei de pe plicul care a însoțit cererea de chemare în judecată) aflate la dosarul cauzei, motivat de faptul că a constatat că acțiunea a fost formulată în termen legal.
Cu privire la această excepție invocată de reclamantă a solicitat instanței de fond respingerea, deoarece termenul de 30 de zile a început să curgă de la 3.08.2011, data raportului Comisiei de cercetare disciplinară, motiv pentru care decizia nr. 1162/11.08.2011 a fost emisă în interiorul termenului prevăzut la art. 252 alin. (1) C.muncii .
Instanța de fond, în motivarea hotărârii, nu a indicat în niciun fel motivele de fapt pentru care a ajuns la concluzia că decizia de concediere contestată a fost emisă peste termenul de 30 de zile.
Menționează că, atâta timp cât a înțeles să renunțe la excepția tardivității formulării acțiunii, instanța de fond nu mai era învestită cu soluționarea acestuia.
în hotărâre se menționează că angajatorul a fost sesizat în legătură cu săvârșirea unor abateri disciplinare prin raportul nr. 24/1325/10.10.2011 pentru personalul din ture în intervalul 30.05.2011 orele 7:30 – 5.06.2011, orele 19:30.
Angajatorul nu avea posibilitatea să ia cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare a reclamantei la data de 10.10.2011, din moment ce decizia de concediere nr. 1162 a fost emisă la 11.08.2011, deci cu două luni înainte.
Solicită a se avea în vedere că prima instanță a reținut că angajatorul, prin raportul nr. 24/1325/10.10.2011, a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare.
Dacă instanța de recurs va trece peste primele două aspecte, cu privire la excepția prescrierii dreptului angajatorului de a aplica sancțiunea disciplinară prin raportare la dispozițiile art. 252 alin. (1) C.muncii , arată următoarele:
Prevederea legală menționează că decizia de sancționare disciplinară poate fi emisă în termen de maxim 6 luni de la data săvârșirii faptei, sub sancțiunea prescrierii faptei. Din interpretarea acestui text de lege se identifică două termene distincte, și anume: 30 de zile de la data când angajatorul a luat cunoștință de săvârșirea abaterii disciplinare și 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Față de natura juridică a acestor două termene legale, solicită a se observa că legiuitorul a înțeles să facă o distincție clară între faptă și abatere disciplinară.
Din cele expuse reiese în mod indubitabil faptul că una este fapta și alta este abaterea disciplinară, putându-se vorbi despre această ultimă noțiune numai în cazul în care fapta îndeplinește și celelalte condiții obligatorii prevăzute la art. 247 alin. (2) C.muncii .
Raportându-se la aceste elemente, opinează că termenul de 30 de zile, impus de art. 252 alin. (1) C.muncii , începe să curgă de la data când angajatorul a luat cunoștință de săvârșirea abaterii disciplinare.
Față de data de 28.06.2011, așa cum reține prima instanță, solicită a se observa că în mod eronat instanța de fond s-a raportat la această dată calendaristică la determinarea termenului de 30 de zile.
Susține această afirmație prin prisma faptului că la data de 28.06.2011 a fost întocmit raportul cu titlu de „Notă”, însă acest raport a fost adus la cunoștința directorului general al CNADNR SA abia la 4.07.2011.
Termenul de 30 de zile începe să curgă de la data la care angajatorul a luat la cunoștință de săvârșirea abaterii disciplinare. Fapta săvârșită a fost încadrată ca și abatere disciplinară și adusă la cunoștința angajatorului prin intermediul raportului Comisiei de cercetare disciplinară din data de 3.08.2011.
Solicită a se analiza că cele reținute de prima instanță sunt total eronate, deoarece nici la data de 28.06.2011 și nici la 4.07.2011, angajatorul nu a luat cunoștință de săvârșirea abaterii disciplinare, așa cum este definită la art. 247 alin. (2) C.muncii , deoarece nu fusese stabilită vinovăția contestatoarei. Conform art. 247 alin. (2) C.muncii , vinovăția constă într-o acțiune sau inacțiune a salariatului. Această condiție obligatorie care trebuie îndeplinită în vederea calificării unei fapte ca și abatere disciplinară se poate realiza numai prin intermediul cercetării disciplinare.
De asemenea, dacă s-ar îmbrățișa opinia primei instanțe, s-ar exclude principiul nevinovăției până la proba contrarie, astfel că s-ar considera salariatul vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare înainte de efectuarea cercetării.
Prima instanță nu a ținut cont de faptul că pot exista anumite cauze exoneratoare de răspundere a salariatului care nu pot fi reliefate decât pe parcursul cercetării sau precizate chiar de către salariat prin răspunsurile la întrebările formulate de angajator.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
în mod corect prima instanță a apreciat că a intervenit prescripția dreptului organului constatator de a aplica sancțiunea disciplinară.
Potrivit art. 252 alin. (1) C.muncii : „angajatorul poate dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei”.
Deși Codul muncii a fost modificat și completat prin Legea nr. 40/2011, dându-se textelor o nouă numerotare, dispozițiile referitoare la termenul în care angajatorul poate dispune aplicarea sancțiunii disciplinare au rămas neschimbate.
Dispozițiile legale invocate mai sus reglementează două termene diferite în interiorul cărora angajatorul va putea să sancționeze salariații vinovați de nesocotirea normelor și regulilor care compun disciplina muncii: unul de 30 de zile calendaristice și altul de 6 luni.
Termenul de 30 de zile curge de la data la care reprezentantul angajatorului persoană juridică, abilitat să aplice sancțiuni disciplinare (director, administrator, președinte, etc.) sau angajatorul persoană fizică a luat cunoștință de săvârșirea abaterii (printr-o notă de constatare, referat, proces-verbal, etc., având o dată certă prin înregistrarea în registrul unității), și nu de la data săvârșirii faptei.
Legea nu leagă începutul curgerii acestui termen de momentul finalizării cercetării disciplinare, ci de data la care se ia cunoștință de faptă și se dispune efectuarea verificărilor, procedura prealabilă urmând a se efectua în interiorul acestui termen.
în consecință, angajatorul trebuia să facă toate verificările necesare stabilirii răspunderii disciplinare în interiorul termenului de 30 de zile de când a luat cunoștință de săvârșirea faptei, iar nu de când a calificat-o ca abatere disciplinară.
în cauză, termenul de 30 de zile a început să curgă de la data de 28.06.2011, data întocmirii „notei” în atenția dnei director general, iar decizia de sancționare disciplinară a fost emisă la data de 11.08.2011, cu depășirea termenului de prescripție.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.
(Judecător Jelena Zalman)
