Primele stabilite prin contractul colectiv de muncă invocat de salariaţi reprezintă drepturi asimilate drepturilor salariale, astfel încât cauza pretenţiilor formulate este răspunderea contractuală. Sumele respective sunt solicitate în baza contractelor individuale de muncă ale fiecărui salariat şi în baza convenţiei colective, fără a reprezenta despăgubiri în baza răspunderii patrimoniale.
Sumele reprezentând prime şi bonificaţii au incontestabil semnificaţia unor drepturi salariale chiar dacă regimul de deducere a contribuţiilor este diferit, întrucât sunt plătite în executarea unui raport de muncă şi în considerarea calităţii recurenţilor-reclamanţi de salariaţi ai intimatei-pârâte, indiferent de izvorul lor, deci chiar dacă acestea sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. în aceste condiţii, dreptul la acţiune având acest obiect se prescrie în termenul de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) C. muncii.
C.A. Bucureşti, s. a VIl-a civ., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 6064R din 9 noiembrie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 1129/16.05.2012, Tribunalul Teleorman, Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, administrativ-fiscal, complet specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată prin întâmpinare de pârâta SC T. CFR SA Bucureşti şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A.S.F. Craiova, în numele şi pentru membrii de sindicat, împotriva pârâtelor SC T. CFR SA Bucureşti şi Sucursala Regională T. Craiova, constatându-se prescris dreptul material la acţiune.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că salariul, ca element esenţial al CIM, reprezintă, potrivit art. 154 alin. (1) C. muncii, contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza CIM.
Potrivit art. 155 C. muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri, însă drepturile anterior enumerate nu se includ în salariu, nefiind un spor sau un adaos. Drepturile salariale sunt acele sume de bani ce se cuvin angajatului drept contraprestaţie a muncii depuse în baza CIM, plătindu-se cel puţin o dată pe lună, astfel cum dispune art. 166 alin. (1) C. muncii. Or, drepturile solicitate de reclamant au caracterul unor drepturi suplimentare, decurgând dintr-un CCM.
Nu se poate considera că toate drepturile salariale, indiferent de temeiul lor de acordare şi oriunde ar fi ele prevăzute, sunt prescriptibile în termenul general de 3 ani de zile, prin asimilarea în mod nelegal a tuturor drepturilor cu drepturile de natură salarială. în sprijinul acestui raţionament vine şi noua definiţie a CCM prevăzută de Legea dialogului social nr. 62/2011, care la art. 1 lit. i), tratând semnificaţia terminologică, prevede: „contract colectiv de muncă – convenţia încheiată în formă scrisă între angajator sau organizaţia patronală şi reprezentanţii angajaţilor, prin care se stabilesc clauze privind drepturile şi obligaţiile ce decurg din relaţiile de muncă”.
Or, această definiţie elimină posibilitatea confuziei dintre termenii: „salarizare” şi „clauze privind drepturile ce decurg din relaţiile de muncă”, fiind acum foarte clar diferenţiate noţiunile, ca definiţie şi termene de aplicare a prescripţiei. Astfel, coroborând această definiţie cu cea dată de prevederile art. 268 alin. (1) lit. e) C. muncii, privind prescripţia dreptului la acţiune: ,,e) în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia”, reiese indubitabil că toate drepturile băneşti, prevăzute exclusiv prin clauze ale CCM, se prescriu în termen de 6 luni.
Analizând prevederile CCM depuse la dosar, se poate observa că se face o distincţie clară între drepturile salariale ce reprezintă retribuţia muncii depusă de salariat şi celelalte drepturi băneşti pentru cointeresarea respectării disciplinei muncii sau pentru maximizarea profitului.
în raport de cele expuse, se concluzionează că sumele în discuţie nu reprezintă drepturi salariale, ci exclusiv drepturi acordate prin CCM salariaţilor, iar neplata acestora se circumscrie sferei de neexecutare a CCM.
Dispoziţiile legale – art. 268 alin. (1) lit. e) C. muncii – prevăd expres că termenul de prescripţie aplicabil acţiunilor rezultate din neexecutarea obligaţiilor asumate prin CCM este de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune.
Cum dreptul reclamanţilor de a solicita drepturile salariale pentru ziua de Paşti 2009 şi 2010 s-a născut în luna aprilie 2009, respectiv aprilie 2010, pentru ziua de Crăciun 2010 în luna decembrie 2010, pentru ziua Comunicaţiilor în mai 2009 şi mai 2010, în raport de data introducerii acţiunii, 17.04.2012, s-a constatat că dreptul la acţiune s-a prescris, nefiind exercitat în termenul prevăzut de lege de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune.
în consecinţă, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor invocată de pârâtă şi s-a respins acţiunea. Găsind întemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor, nu s-a mai analizat fondul cauzei.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal A.S.F. Craiova, în numele şi pentru membrii săi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea găseşte recursul formulat drept fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Un prim aspect ce trebuie lămurit în cauză se referă la calificarea pretenţiilor formulate de reclamanţi. Acestea sunt reprezentate de primele pentru Paşti, Crăciun şi Ziua Comunicaţiilor, aşa cum acestea au fost stabilite prin CCM invocat de reclamanţi.
Primele respective reprezintă drepturi asimilate drepturilor salariale, astfel încât cauza pretenţiilor formulate este răspunderea contractuală. Sumele respective sunt solicitate în baza CIM ale fiecărui salariat şi în baza convenţiei colective, fară a reprezenta despăgubiri în baza răspunderii patrimoniale, aşa cum susţin recurenţii. Nu pot fi reţinute nici considerentele primei instanţe în sensul că primele respective nu reprezintă un adaos în sensul art. 155 C. muncii, potrivit căruia salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.
Pretenţiile reclamanţilor sunt aferente anilor 2009-2010, motiv pentru care în cauză sunt aplicabile şi dispoziţiile CCM unic la nivel naţional 2007-2010. în temeiul art. 41 din CCM la nivel naţional, adaosurile la salariul de bază sunt: a) adaosul de acord; b) premiile acordate din fondul de premiere calculate într-o perioadă de minim 1,5% din fondul de salarii realizat lunar şi cumulat; c) alte adaosuri convenite la nivelul unităţilor şi instituţiilor.
Drepturile cu privire la care s-a reţinut de către tribunal incidenţa prescripţiei extinctive sunt prevăzute în CCM la nivel de unitate.
în raport de dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. c) C. muncii, în mod greşit înlăturate de la aplicare de prima instanţă, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de
la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Nu pot fi primite de Curte considerentele Tribunalului în sensul că sunt aplicabile în cauză prevederile art. 283 alin. (1) lit. e) C. muncii, care fixează un termen de prescripţie de 6 luni de la data naşterii dreptului material la acţiune, în considerarea faptului că dreptul la plata primelor şi bonusurilor este prevăzut în CCM la nivel de unitate.
Sumele reprezentând prime şi bonificaţii au incontestabil semnificaţia unor drepturi salariale chiar dacă regimul de deducere a contribuţiilor este diferit, întrucât sunt plătite în executarea unui raport de muncă şi în considerarea calităţii recurenţilor-reclamanţi de salariaţi ai intimatei-pârâte, indiferent de izvorul lor, deci chiar dacă acestea sunt prevăzute în CCM la nivel de unitate. Această soluţie se impune întrucât textul legal anterior enunţat nu impune pentru drepturile în raport cu care instituie un termen de prescripţie de 3 ani, ca ele să decurgă din lege, cu excluderea drepturilor salariale de origine contractuală.
Din această perspectivă, termenul de prescripţie de 6 luni este stipulat de art. 283 alin. (1) lit. e) C. muncii pentru alte situaţii de neexecutare a CCM decât cele care beneficiază de reglementare expresă prin textele anterioare, cum este cazul drepturilor evaluabile în bani datorate ca echivalent al muncii prestate.
Cum cererea reclamantului a fost înregistrată la instanţa de fond în data de 18.04.2012, înainte de împlinirea termenului de prescripţie de 3 ani, raportat la datele la care s-a născut dreptul la acţiune al acestuia pentru acordarea drepturilor ce fac obiectul acţiunii, Curtea reţine că în mod eronat instanţa de fond a constatat că dreptul la acţiune în privinţa acestor sume este prescris.
Potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., „casarea hotărârii recurate se dispune pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-5, precum şi în toate cazurile în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fară a intra în cercetarea fondului sau modificarea soluţiei nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi”.
Având în vedere cele de mai sus, este evident că admiţând excepţia prescripţiei şi respingând ca atare majoritatea drepturilor ce fac obiectul acţiunii, Tribunalul în mod greşit nu a intrat în soluţionarea fondului cauzei, ceea ce face necesară admiterea recursului şi aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, Curtea a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
