Lipsa reţinerii în sarcina pârâtului a săvârşirii faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 905 din 7 octombrie 2014 Prin sentinţa civilă nr. 663 din 10.03.2014 pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. …/84/2013, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, excepţie invocată de pârât.
A fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamantei S.C. C.A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul C.A.C., având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 2.386,90 lei, reprezentând prejudiciu patrimonial şi plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârât a fost respinsă în temeiul art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, întrucât dreptul la acţiune al reclamantei s-a născut la data la care s-a constatat prejudiciul şi persoana vinovată de producerea lui, respectiv la data la care s-a efectuat auditul la Sucursala Zalău – 27.09.2011, iar cererea de chemare în judecată a fost transmisă prin fax în data de 11.10.2013.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut faptul că, pârâtul a fost angajat cu contract individual de muncă al reclamantei în funcţia de inspector daune.
În această calitate s-a ocupat de instrumentarea dosarului AV0020SJ10 şi în care cu încălcarea sarcinilor de serviciu s-au făcut plăţi în cuantum de 5249,12 lei, deşi suma aprobată la sediul central era de 3.396 lei.
Reţinând incidenţa în cauză a prevederilor art. 254 alin. 1) din Codul muncii, Tribunalul a constatat că reclamanta a înţeles să dovedească faptul că, pârâtul este vinovat de producerea prejudiciului, prin faptul că a avizat plata unei sume de bani peste plafonul impus, cu factura nr. 8874613 din 13.09.2010, factură care nu cuprinde nici un aviz dat de pârât şi nicio menţiune a faptului că ar fi ridicat marfa pentru care s-a făcut plata.
În aceste condiţii nu se poate reţine în sarcina pârâtului săvârşirea faptei ilicite, producătoare a prejudiciului în cuantum de 2386,90 lei.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta S.C. C.A. S.A., solicitând admiterea apelului formulat şi pe cale de consecinţa modificarea în totalitate a sentinţei în sensul admiterii cererii de chemare în judecata formulata de societate, cu cheltuieli de judecata.
În motivare s-a arătat în esenţă că în data de 27.09.2011, ca urmare a efectuării auditului în cadrul Sucursalei Zalău, s-a constatat o abatere săvârşită de către intimat, respectiv la verificarea faptică a dosarelor de daune s-a constatat că pe dosarul de daune AV0020SJ10 s-au efectuat plaţi în cuantum de 5249.12 lei, deşi suma aprobată de sediul central era de 3396 lei.
Conform sarcinilor de serviciu şi regulamentelor interne ale societăţii paratul nu avea dreptul de a achita sau de a propune spre achitare sume de bani altele decât cele aprobate de către sediul central.
Intimatul C.A. avea obligaţia de deschidere şi instrumentare a dosarelor de dauna conform regulamentelor interne astfel ca în data de 06.08.2010, în conformitate cu sarcinile sale de serviciu în urma avizării de dauna din partea societarii S.C. C. S.RX, a deschis dosarul de daune AV0020SJ10.
Având în vedere rezoluţia data de sediul central pe dosar, paratul trebuia sa se conformeze acesteia şi sa propună la plata precum şi să urmărească achitarea sumei de 3396 lei, însa acesta a propus la plată doua facturi, totalizând suma de 5249.12 lei, suma ce reprezintă contravaloarea facturilor nr. 8874613/13.09.2010 achitata în data de U0.2O10 prin Bilet la Ordin nr. 289398 şi factura nr. 8616572/17,08.2010 achitata în data de 13.09.2010 prin OP nr. 289397 prin ambele facturi fiind achiziţionate anvelope.
Conform Cap.I art. 22 din Sarcinile de Serviciu primite la data încheierii contractului individual de munca, intimatul C.A. „răspunde de corecta întocmire a dosarului de daune şi de avizarea plăţilor, numai acelora care se încadrează în condiţiile de asigurare”.
Din aceste prevederi reiese făra dubiu ca pârâtul/intimat a încălcat sarcinile de serviciu. Era răspunzător de avizarea plaţilor. Acesta a propus la plata ambele facturi cu toate ca nu au fost aprobate de sediul central. Nu este necesara existenţa semnăturii acestuia pe factura sau vreo menţiune a faptului ca acesta a ridicat marfa deoarece plata nu se efectua dacă C.A., care era singura persoana însărcinata cu întocmirea dosarelor de daune şi avizarea plaţilor pe aceste dosare, nu transmitea factura sediului central şi nu o propunea la plata. Factura se afla în dosarul de daune, el avea cunoştinţa de ea, nimeni altcineva nu avea sarcini de întocmire a dosarelor de daune sau de propunere la plata a acestora în afara de pârâtul/intimat.
Potrivit art. 8 alin. 1 din Codul muncii, „relaţiile de se bazează pe principiul consensualităţii şi a bunei-credinţe”.
Pârâtul nu a respectat obligaţia prevăzuta cu caracter general de Codul Muncii, „obligaţia de a-şi îndeplini sarcinile cu respectarea principiului bunei-credinţe” dar şi în Regulamentul de Ordine Interioara, Contractul Individual de munca şi Sarcinile de serviciu iar prin conduita sa a creat un prejudiciu în patrimoniul subscrisei, prejudiciu ce se impune a fi reparat prin obligarea sa la restituirea sumei de 2386.90 lei reprezentând 2 225/35R19 conform factura nr. 8874513/13.09.2010 suma achitata de societatea noastră prin Bilet la Ordin nr. 289398/11.10.2010.
Fapta producătoare de prejudiciu îi este imputabilă, fără dubiu, pârâtului/intimat deoarece acesta a dat la plata o factura neaprobata de sediul centrai. Avea cunoştinţa de suma acceptată în dosarul de daune, însă, cu toate acestea a transmis şi cea de a doua factură.
Mai mult, arată că societatea a solicitat atât prin cererea de chemare în judecata cât şi prin adresa nr. 10904/07.03.2014 încuviinţarea probei cu interogatoriul paratului, insa instanţa a omis sa se pronunţe asupra acestei cereri în probaţiune reţinând cauza în pronunţare şi fără a face referire, nici în sentinţa la cererea făcuta de către apelantă.
Faţă de aceasta omisiune se impune, în baza art. 480 alin. 3 Cod procedură civila ca instanţa de apel sa se pronunţe asupra probelor solicitate şi sa dispună administrarea lor în situaţia în care le considera utile soluţionării cauzei.
Intimatul C.C.A. a solicitat prin întâmpinare (filele 11-13) respingerea apelului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Conform art. 254 alin. 1 din Codul muncii „salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor”. Condiţiile de fond pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariaţilor sunt: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită şi personală a salariatului, aflată în legătură cu munca acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, vinovăţia salariatului.
Prima instanţă a constatat că în cauză nu s-a dovedit săvârşirea faptei ilicite de către pârât, iar prin memoriul de apel s-a contestat neîndeplinirea acestei condiţii prevăzute cumulativ pentru angajarea răspunderii patrimoniale.
Aşa cum judicios a reţinut prima instanţă, Factura nr. 8874613/13.09.2010 (fila 23 dosar fond) nu este semnată de primire de către intimat, nu este avizată de acesta, iar în cauză nu s-a făcut nicio dovadă de către apelantă (care în calitate de angajator avea sarcina probei art. 272 din Codul muncii) că intimatul este cel care a propus la plată această factură. Susţinerile contrare din memoriul de apel urmează să fie înlăturate întrucât prima factură (nr. 8616572/17.08.2010 – fila 18 dosar fond) a fost semnată de intimat, iar în cauză nu s-au administrat alte probe din care să rezulte că intimatul a transmis efectiv a doua factură pentru plată sediului central. Faptul că numai acesta avea atribuţii de întocmire a dosarelor de daună, nu reprezintă o dovadă în sensul că a trimis şi acea factură, întrucât faţă de poziţia procesuală a intimatului care a negat în mod constant săvârşirea faptei, în cauză nu s-a administrat nicio probă care să dovedească contrariul.
În consecinţă, Curtea constată că în cauză nu este sunt îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute cumulativ de art. 254 alin. 1 din Codul muncii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a intimatului, urmând ca în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior şi a art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă să respingă ca nefondat apelul declarat în cauză.
