Este admisibilă acţiunea în prestaţii periodice în situaţia în care angajatul a rămas cu o incapacitate adaptivă în urma unui accident de muncă, suferit de acesta
Prin sentinţa civilă nr. 145/2005 , Tribunalul Braşov a respins acţiunea formulată de reclamant M.A în contradictoriu cu pârâta SC G F R SRL .
A respins şi cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă reconvenţională SC G. 4 F. R. SRL B. în contradictoriu cu reclamant pârât reconvenţional M. A.
Instanţa a reţinut că prin decizia nr. 356/31.12.2005 emisă de pârâtă, contractul individual de muncă a încetat de drept, în temeiul art. 56 lit. j din Codul Muncii, ca urmare a expirării termenului pentru care a fost încheiat contractul.
Nemaiavând calitatea de angajator, societatea pârâtă nu a putut fi obligată la plata indemnizaţiei pentru incapacitate de muncă, ulterior datei de 1.01.2005, astfel încât acest petit a fost respins.
La data de 13.10.2004 reclamantul având calitatea de agent de însoţire şi gardare persoane fizice şi valori, împreună cu alţi doi salariaţi ai pârâtei , C.D şi S. N. , asigurau, conform atribuţiilor prevăzute în fişa postului, paza unui transport de valori monetare cu o autospecială blindată marca IVECO, proprietatea pârâtei.
Pe traseu, conducătorul auto C. D. a pierdut controlul autovehiculului şi a intrat pe contrasens, izbindu-se violent de un autocamion.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a celor trei salariaţi, membrii ai echipajului şi avarierea gravă a celor două autovehicule.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a încheiat un proces verbal de cercetare nr. 619/13.01.2005 , calificând accidentul produs ca fiind un accident de muncă.
Din expertiza efectuată rezultă că reclamantul nu este încadrabil în grad de invaliditate. Nefiind încadrat în grad de invaliditate este evident că nu i-a fost diminuată capacitatea de muncă.
Referirea medicului expert la punctul 1 din expertiză, „ incapacitate adaptativă 50% „ nu este echivalentă cu capacitatea de muncă diminuată cu 50% astfel cum susţine reclamantul în concluziile scrise.
Faţă de aceste considerente , instanţa va respinge pretenţiile reclamantului având ca obiect plata lunară a sumei de 3.099.445 lei reprezentând efortul suplimentar ca urmare a diminuării capacităţii sale de muncă până la însănătoşirea integrală.
La petitul 3 din acţiune reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 500.000.000 lei. Acest petit fiind accesoriu precedentului petit , a fost respins.
Prin cererea reconvenţională , reclamanta SC G.4 F. România SRL Bucureşti a solicitat obligarea pârâtului reconvenţional M. A. la plata sumei de 266.182.997 lei reprezentând prejudiciul cauzat acesteia, respectiv valoarea de inventar a autospecializatei blindate IVECO, avariată în proporţie de 80% la data producerii accidentului rutier din data de 13.10.2004.
Nu poate fi antrenată răspunderea pârâtului reconvenţional pentru paguba constând în avarierea în proporţii de 80% a autoturismului
proprietatea reclamantei reconvenţionale, deoarece nu el a condus autovehiculul.
Împotriva sentinţei a pronunţat recurs reclamantul M. A. , în termen , motivat.
În cursul judecării recursului recurentul a decedat în 5.08.2005 , recursul fiind continuat de moştenitoarea acestuia, M. D. prin mandatar A. D.
Sentinţa a fost criticată pentru faptul că se bazează pe o interpretare greşită a dispoziţiilor legale.
Se arată că nu are nici o importanţă faptul că după accidentul de circulaţie produs la data de 13.10.2004 au încetat raporturile de muncă , deoarece pretenţiile băneşti solicitate de recurent îşi au izvorul în faptul prejudiciator( accidentul de circulaţie) care s-a plasat în timp în perioada în care raporturile de muncă dintre recurent şi intimată nu încetaseră.
Recurentul mai consideră că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 129 din Legea 19/2000.
Prin decizia civilă nr. 77/2006 a C.A.Bv a admis în parte recursul , modificând în parte sentinţa atacată , în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de câte 3.099.445 lei , începând cu data de 13.10.04 până în 5.08.2005.
Accidentul de circulaţie în care a fost implicat recurentul a avut loc în timp ce raporturile de muncă dintre acesta şi prezenta intimată se derulau.
Conform procesului verbal de cercetare 619/2005 întocmit de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei , acest accident îndeplineşte condiţiile unui accident de muncă care trebuie înregistrat şi raportat statistic de intimată.
S-a constatat că intimata nu a consemnat în fişele individuale instructajul introductiv general de la locul de muncă , fiind şi sancţionată pentru aceasta.
Prin urmare, nu poate fi exonerată integral de răspundere pentru prejudiciul cauzat recurentului în urma accidentului de muncă , intimata neputând să justifice obligaţia prelucrării normelor de protecţia muncii cu recurentul în speţă, atâta timp cât nu a consemnat în fişa individuală de instructaj acest aspect.
Potrivit art. 46 din Legea 90/1996 , persoanele juridice răspund patrimonial , potrivit legii civile , pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă.
Apărarea intimatei că pretenţiile reclamantului reprezentând prejudiciul succesiv constând în efortul suplimentar ca urmare a diminuării capacităţii de muncă până la însănătoşirea integrală , nu pot fi acordate deoarece expertiza efectuată în cauză nu dovedea diminuarea capacităţii de muncă a reclamantului , nu poate fi primită .
Într-adevăr , prin expertiza întocmită de Casa Judeţeană de Pensii Braşov – serviciul expertiză medicală , s-a stabilit că bolnavul nu este încadrat în grad de invaliditate , însă are o incapacitate adaptivă de 50% .
Potrivit art. 25 din legea 90/1996 accidentele de muncă se clasifică în raport cu urmările produse în: accidente care produc incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile, invaliditate , accidente mortale, accidente colective.
Raportat la acest criteriu de clasificare , faţă de concluziile raportului de expertiză susmenţionat, se poate reţine că în speţă accidentul produs a avut ca urmare o incapacitate temporară de muncă , deci o consecinţă negativă asupra capacităţii de muncă a recurentului care poate atrage aplicarea dispoziţiilor art. 46 din legea 90/1996.
Faţă de cele ce preced , în condiţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă şi art. 304 /1 Cod procedură civilă, instanţa va admite recursul promovat numai în ceea ce priveşte critica referitoare la pretenţiile ce constau în prestaţia succesivă solicitată.
În condiţiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă , instanţa va admite recursul şi va modifica sentinţa în sensul obligării intimatei la plata sumei de 3.099.445 lei / lunar brut conform punctului II din contractul individual de muncă al recurentului, cu titlu de prejudiciu succesiv reprezentând efortul suplimentar al recurentului ca urmare a diminuării capacităţii de muncă. Această sumă lunară se va plăti succesoarei recurentului ( soţia supravieţuitoare) începând cu data de 13.10.2004 – data producerii accidentului şi până în 5.08.2005 – data decesului recurentului.
În ceea ce priveşte temeinicia şi legalitatea sentinţei atacate sub aspectul respingerii restului pretenţiilor , respectiv a pretenţiilor constând în indemnizaţia de concediu medical, a daunelor morale , instanţa va aprecia criticile recurentului neîntemeiate, argumentele instanţei de fond fiind corecte.
Nu pot fi acordate daune morale întrucât nu a fost dovedită existenţa unui prejudiciu moral suferit de recurent , a legăturii de cauzalitate între accidentul de muncă şi eventualul prejudiciu moral suferit.
