SENTINŢA CIVILĂ nr.200 din data de 25 ianuarie 2008 Administrativ – prima de vacanţă-funcţionari publici
Situaţia când reclamanţii PA au chemat în judecată pe pârâţii PENITENCIARUL TULCEA şi ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora la plata sumelor reprezentând prima de vacanţă ce i se cuvine pentru perioada octombrie 2004 – decembrie 2006, actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.În motivarea acţiunii s-a arătat de către reclamanţi că au calitatea de funcţionar public aflat în raporturi de serviciu cu Penitenciarul Tulcea din septembrie 2004 şi până în prezent, raporturi guvernate de Legea nr. 293/2004 privind Statutul cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.Dreptul funcţionarilor publici la prima de vacanţă îşi are temeiul legal în prevederile art. 34 lit. f din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, conform căruia:Funcţionarul public are dreptul la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizaţia de concediu”.Aceste prevederi legale au devenit neaplicabilă anterior perioadei de referinţă din prezenta cauză, prin procedura suspendării instituită prin alte dispoziţii respectiv, art. 9 alin., 7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 şi art. 5 alin. 1 din Legea nr. 380/2005.
Legile menţionate prevăd că aplicarea prevederilor din actele normative, în vigoare, referitoare la primele ce se acordă funcţionarilor publici cu ocazia plecării în concediu de odihnă, precum şi a celor ale art. 34 lit. f din Legea 293/2004 se suspendă până la data de 31 decembrie a anului pentru care are aplicabilitate legea bugetului respectiv.Dreptul de a cere prima de concediu se naşte, ţinând cont de suspendările prevăzute de legile bugetului de asigurări sociale de stat, după fiecare dată de 1 ianuarie a anului următor în care s-a efectuat concediul de odihnă.
Consideră reclamanţii că sunt îndreptăţiţi la primele de vacanţă în perioada menţionată mai sus.Pe de altă parte, consideră că însăşi suspendarea drepturilor privind prima de vacanţă, prin textele de lege mai sus amintite este neconstituţională şi nelegală din următoarele considerente:Prevederile art. 38 din Codul Muncii (Legea nr.53/2003) ca şi reglementarea generală în materia raporturilor juridice de muncă, dar în special în materia salarizării şi a altor drepturi salariale, precum şi prevederile din Legea nr.188/1999, republicată, stipulează în mod expres şi imperativ că orice tranzacţieprin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de legea salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”.Acest text trebuie coroborat cu prevederile art.53 alin. 1 din Constituţie (art.49 în vechea redactare) care prevede că exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţie penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţii naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau libertăţii”.De asemenea art. 41 alin. 2 din Constituţie privind dreptul la muncă şi protecţie socială (fostul art. 38 alin. 2) consacră ca şi drept specific de muncă, concediul de odihnă plătit, dar şi alte situaţii specifice stabilite de lege.Reclamanta mai arată că din interpretarea sistematică şi logică a acestor texte legale, rezultă că prima de vacanţă i se cuvine, întrucât nici executivul nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga acest drept, din perspectiva textelor constituţionale menţionate, pentru anul 2004 şi în continuare.Astfel, dreptul la prima de vacanţă constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conţinutul complex al dreptului fundamental la muncă. Ca atare, acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu şi contrar echităţii impuse de o societate democratică, potrivit art.53 din Constituţie.De asemenea, normele legale de suspendare contravin art. 16 alin.1 din Constituţie (reclamanţii fiind discriminaţi faţă de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă), precum a art.15 alin.2 din Constituţie, deoarece aceste norme legale sunt retroactive un drept câştigat sub imperiul Legii 293/2004.Se mai arată că având în vedere că cele solicitate reprezintă drepturi salariale, apreciază că sunt incidente dispoziţiile art.295 alin.2 din Codul Muncii care dispun că prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective”.În consecinţă, solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi să oblige Penitenciarul Tulcea şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor la plata drepturilor băneşti reprezentând prima de vacanţă, actualizată la zi cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, pentru perioada indicată mai sus.În drept, s-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr.293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Codul Muncii şi celelalte prevederi legale indicate mai sus.
Pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor a depus la dosarul cauzei cerere de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în litigiul dedus judecăţii deoarece, în conformitate cu art. 10 alin. 1, 3 şi 4 din H.G. nr. 1849/2004, nu are calitate de titular al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic, această calitate revenind Penitenciarului Tulcea, ca unitate subordonată.Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii precizând că neacordarea primei de concediu aferentă anilor 2004 – 2006, suspendată prin legea bugetului de stat, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că dispoziţiile referitoare la suspendările dispuse prin legile bugetului de stat sunt constituţionale deoarece prima de concediu nu constituie un drept constituţional fundamental, iar prevederile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente în privinţa reglementării lor”.În aceste condiţii, instituţia penitenciară în mod corect nu a acordat efectiv acest drept, cu toate că el era consacrat în legislaţia specifică, deoarece prin legea bugetului aplicarea acestor prevederi normative a fost suspendată.La data de 25 ianuarie 2008 reclamanta P.. depus la dosarul cauzei cerere prin care a solicitat să se ia act că renunţă la judecata cauzei.Examinând actele din dosar, tribunalul constată cererea întemeiată.Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, instanţa o consideră neîntemeiată întrucât, fiind ordonator secundar de credite, hotărârea în materie de drepturi salariale îi este opozabilă.Pe fondul cauzei, acţiunea este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 33 al. 2 din Legea 188/1999, în vigoare începând cu data de 8 decembrie 1999 şi potrivit art. 34 al.2 din Legea 188/1999 rep., în vigoare începând cu 25.03.2004 – are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendată succesiv pentru o serie de acte normative.
Astfel, prin art. 3 al. 1 din O.U.G. 33/2001 în vigoare din 2 martie 2001 aplicarea dispoziţiilor mai sus menţionate a fost suspendată până la 1 ianuarie 2002, prin art. 12 al. 4 din Legea nr. 743/2001 în vigoare din 14 decembrie 2001, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2002, prin art. 10 al. 3 din Legea 631/2002 în vigoare din 29 noiembrie 2002, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2003, prin art. 9 al. 7 din Legea nr.507/2003, în vigoare din 5 decembrie 2003, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2004, prin art. 8 al. 7 din Legea nr. 511/2004 în vigoare din 1 decembrie 2004, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2005.
Aşadar, aplicarea textului de lege menţionat este suspendată şi în prezent, însă cu toate acestea nu se poate considera totuşi că dreptul la prima de concediu (vacanţă) nu mai există, ci dimpotrivă, succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se reţină că acest drept şi-a produs efectele, începând cu 8 decembrie 1999.
Pe de altă parte, actele normative de suspendare, neconţinând nici o referire la eventualitatea desfiinţării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exerciţiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăşi existenţa lui.
Mai mult, suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa până în prezent.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar ulterior, exerciţiul acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera că acel drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat pe perioada anilor pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situaţia că un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculaţi de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care sunt prevăzute de lege.
Faţă de cele ce preced, urmează a respinge excepţia lipsi calităţii procesuale pasive a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, ca nefondată.
Urmează a admite cererea reclamanţilor P şi a obliga pârâţii la plata către reclamanţi a drepturilor băneşti reprezentând prima de vacanţă pentru perioada în care aceştia au avut calitatea de funcţionar public în cadrul instituţiei pârâte pe parcursul anilor 2004, 2005 şi 2006, actualizate în raport cu indicele de inflaţie la data efectuării plăţii.
Urmează a admite cererea de chemare în garanţie şi a obliga chemaţii în garanţie să asigure fondurile necesare plăţii sumelor cuvenite reclamanţilor.
