Suspendarea dreptului functionarului public la prima de concediu nu echivaleaza cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizarii acestuia în perioada în care a fost suspendat.
Decizia civila nr.559/R/08.03.2007
Prin sentinta civila nr. 4508/13.10.2006 pronuntata în dosarul nr.21496/3/LM/2006, Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de Munca, Asigurari Sociale, Administrativ si Fiscal, a admis în parte actiunea formulata de reclamantul C.P. în contradictoriu cu pârâta Casa Nationala de Pensii si alte Drepturi de Asigurari Sociale (C.N.P.A.S.).
A fost obligata sa-i plateasca reclamantului suma de 1.077 RON reprezentând prima de concediu aferenta anilor 2004 si 2005, actualizata cu indicele de inflatie la data platii efective.
A fost respinsa ca neîntemeiata cererea de obligare a pârâtei la plata primei de concediu aferenta anului 2003.
A fost respinsa ca neîntemeiata cererea privind obligarea pârâtei plata de daune interese.
Cererea a avut ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând prima de concediu pe anii 2003, 2004 si 2005, actualizata cu indicele de inflatie, de la data nasterii dreptului la data platii efective, la care se adauga daune interese aferente, potrivit art.161 al.4 din Codul Muncii.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca reclamantul este angajatul pârâtei CNPAS în calitate de functionar public, iar potrivit art.33 al.2 din Legea nr.188/1999, functionarul public are dreptul, pe lânga indemnizatia de concediu, la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii în concediu. Aceasta prevedere legala a fost suspendata succesiv pâna la data de 31.12.2005 prin urmatoarele texte legale: art.3 al.1 din OUG 33/2001; art.12 al.4 din Legea nr.631/2002; art.9 pct.7 din Legea nr.507/2003; art.8 al.7 din Legea nr.511/2004.
Deoarece normele legale de suspendare mai sus invocate nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizarii instantei, cenzurarea legalitatii acestor suspendari succesive revine, potrivit art.29 al.1 din Legea nr.47/19992, instantei de fond, si nu Curtii Constitutionale.
Tribunalul a apreciat ca aceste norme legale de suspendare contravin prevederilor art.41 si art.53 din Constitutie. Astfel, dreptul la prima de concediu constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din continutul complex al dreptului fundamental al dreptului la munca.Ca atare, acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu si contrar echitatii impuse de o societate democratica, potrivit art.53 din Constitutie.
Totodata, normele legale de suspendare contravin si art.16 al.1 din Constitutie (reclamantul fiind discriminat fata de celelalte categorii de persoane încadrate în munca), precum si art.15 al.2 din Constitutie deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând retroactiv un drept câstigat sub imperiul Legii nr.188/1999.
Desi exercitiul dreptului de a încasa prima de concediu a fost suspendat pentru perioada 2003-2005, aceasta suspendare nu echivaleaza cu stingerea dreptului ci are ca efect numai imposibilitatea realizarii acesteia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercitiul sau.
Din moment ce dispozitiile legale prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu au caracter temporar, rezulta ca suspendarea dreptului la prima de concediu nu se poate transforma într-o masura cu caracter permanent pentru ca acesta ar însemna însasi înlaturarea acestui drept.
Pentru aceste considerente, instanta de fond a apreciat ca lipsita de efecte suspendarea nelegala a acordarii primei de vacanta pentru anii 2003-2005 si în consecinta, a obligat pârâta în temeiul art.155, art.156, art.162-165 din Codul Muncii, la plata catre reclamant a sumei de 1.077 RON reprezentând prima de concediu aferenta anilor 2004, 2005, suma actualizata cu indicele de inflatie la data platii efective, în raport de dispozitiile art.1073 Cod civil, impunându-se repararea integrala a prejudiciului suferit de reclamant prin devalorizarea monedei nationale de la data nasterii dreptului si pâna la achitarea efectiva.
Pretentiile referitoare la prima de concediu aferenta anului 2003 au fost respinse de instanta de fond ca neîntemeiate având în vedere faptul ca, din copia carnetului de depusa la dosar, reiese ca reclamantul a fost numit în functia publica de executie la data de 24.11.2003, drept pentru care nu este îndreptatit sa solicite acordarea primei de vacanta pentru anul 2003.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata de daune interese s-a retinut urmatoarele:
Daunele interese prevazute de art. 161 al.4 din Codul Muncii nu pot cuprinde decât dobânda legala la obligatiile care au ca obiect o suma oarecare, potrivit art.1088 Cod civil. Instanta a apreciat ca pentru acest prejudiciu nu se pot acorda doua modalitati de acoperire integrala a prejudiciului – actualizare cu indicele de inflatie si dobânda legala – deoarece o astfel de solutie ar conduce la o îmbogatire fara just temei. Si cum în cauza instanta a acordat reclamantului actualizarea sumei cu indicele de inflatie, a respins cererea privind acordarea de daune interese, ca neîntemeiata.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs în termen legal, Casa de Pensii Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale, criticând-o pentru netemeinicie si solicitând modificarea acesteia.
Recurenta arata ca, potrivit art.34 alin. (2) din Legea nr.188/1999, republicata, functionarii publici au dreptul pe lânga indemnizatia de concediu, la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii în concediu.
Prin art.III din OUG nr.33/26.02.2001, aplicarea prevederilor referitoare la acordarea prime, cu ocazia plecarii în concediu de odihna din Legea nr.188/1999 privind statutul functionarilor publici, publicata în Monitorul Oficial al României, nr.600 din 8 decembrie 1999, cu modificarile si completarile ulterioare, au fost suspendate pâna la data de 1 ianuarie 2002.
Acest termen a fost prelungit prin art.12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002, nr.743/2001 si art.32 din Legea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2002, nr.744/2001, pâna la 31 decembrie 2002 si prin art.10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003, nr.631/2002 si art.7 alin.(3) din Legea asigurarilor sociale de stat pe anul 2003, nr.632/2002, pâna la 31 decembrie 2003.
Mai arata ca, pentru anii 2003-2005, functionarii publici nu au beneficiat de prime ce se acorda cu ocazia plecarii în concediu de odihna, întrucât dispozitiile art.34 al Legii nr.188/1999, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, au fost suspendate prin legile bugetare anuale din aceasta perioada.
Prin urmare, institutia nu a putut proceda la încalcarea actelor normative referitoare la suspendarea aplicarii dispozitiilor privind acordarea primelor de concediu si a fost obligata gresit la plata primelor de concediu prevazute de art.34 din Legea nr.188/1999.
În drept, cererea de recurs este întemeiata pe dispozitiile art.299, art.304 pct.6 si 9 Cod procedura civila, si pe dispozitiile celorlalte acte normative invocate.
Prin întâmpinarea formulata în recurs, intimatul C.P. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând aparari de fond la motivele de recurs.
Analizând actele si lucrarile dosarului, în raport de criticile aduse hotarârii fondului, prin cererea de recurs formulata, prin prisma apararilor invocate în întâmpinare, având în vedere si dispozitiile art.3041 Cod procedura civila, Curtea retine urmatoarele:
Criticile formulate de recurenta sunt simple afirmatii formale, lipsite de continut juridic, astfel ca vor fi înlaturate de catre Curte ca nefondate, din urmatoarele considerente:
Legea nr.188/1999, republicata si modificata constituie legea speciala în ceea ce priveste drepturile salariale ale functionarilor publici, precum si alte drepturi izvorâte din raporturile de serviciu, inclusiv dreptul la prima de concediu.
În raport de acest aspect, Curtea retine ca dispozitiile legilor bugetului de stat invocate de recurenta, respectiv Legea nr.743/2001, Legea nr.744/2001, Legea nr.632/2002, nu pot anula dispozitiile normei speciale, astfel ca instanta de fond în mod justificat a apreciat ca în speta, sunt aplicabile dispozitiile art.33 al.2 din Legea nr.188/1999, potrivit carora functionarul public are dreptul pe lânga indemnizatia de concediu de odihna, la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii în concediu.
Cât priveste normele prin care a fost suspendata succesiv prevederea legala mentionata, în mod corect acestea au fost cenzurate de catre instanta de fond, întrucât ei îi revenea aceasta obligatie, ci nu Curtii Constitutionale, conform dispozitiilor art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, câta vreme normele legale de suspendare nu mai erau în vigoare la data analizarii acestora.
De asemenea, Curtea îsi însuseste concluziile instantei de fond, rezultate din cenzura dispozitiilor legale succesive de suspendare a dreptului functionarilor publici la prima de concediu, suspendare ce a operat în anii 2003-2005 si care nu echivaleaza cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizarii acestuia în perioada în care a fost suspendat.
În raport de acest aspect, Curtea, la rândul ei, retine ca dispozitiile art.3 alin.1 din OUG nr.33/2001, ale art.12 alin.4 din Legea nr.743/2001, ale art.10 alin.3 din Legea nr.631/2001, de art.9 pct.7 din Legea nr.507/2003 si ale art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004, prin care s-a suspendat succesiv dreptul la prima de concediu nu are caracter permanent, ci numai temporar aspect retinut în mod corespunzator si de instanta de fond.
De astfel, caracterul permanent al suspendarii exercitiului dreptului la prima de concediu ar conduce chiar la înlaturarea acestui drept.
Însa, suspendarea exercitiului unui drept nu echivaleaza cu însasi stingerea (înlaturarea ) dreptului respectiv.
În speta, suspendarea exercitiului dreptului functionarilor publici la prima de concediu fiind temporara, Curtea retine ca aceasta suspendare este lipsita de efecte pentru anii 2003-2005, aspect în raport de care apreciaza ca hotarârea fondului este legala si temeinica urmând a o mentine ca atare. Astfel, în momentul în care suspendarea a încetat, dreptul se considera în fiinta, operabil, pentru perioada în care a fost reglementat.
În consecinta, în temeiul dispozitiilor art.312 alin.1 Cod procedura civila, va respinge ca nefondat recursul declarat de Casa de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale (C.N.P.A.S. ).
