Vâlcea – Sectia civila, conflicte de si asigurari sociale, reclamantul
B.N.D. a chemat în judecata pârâtii Consiliul Local al Comunei Sutesti si
Primaria comunei Sutesti solicitând instantei ca prin sentinta ce se va
pronunta, sa se constate nulitatea absoluta a dispozitiei nr.971/2008 si
aplicarea dispozitiilor art.78 Codul muncii.
În motivarea contestatiei, s-a aratat ca la data de 4.03.2008 a fost angajat în
cadrul Politiei comunitare din cadrul Consiliului Local Sutesti si desi nu a
savârsit nicio abatere grava de la regulile de disciplina a muncii, totusi, la data
de 15.12.2008, primarul comunei Sutesti l-a îndepartat de la serviciu fara nicio
explicatie. De asemenea, a aratat ca nu i-a fost comunicata decizia de
concediere, ci doar carnetul de munca, de unde a aflat de dispozitia
nr.971/2008 si despre temeiul legal la concedierii.
Prin întâmpinarea formulata în termen legal de pârâta Comuna Sutesti prin
reprezentantul sau legal – Primarul, s-a invocat exceptia lipsei calitatii
procesuale pasive a Consiliului Local al Comunei Sutesti si a Primariei Sutesti,
în raport de dispozitiile art.20 alin.1 din Legea administratiei publice locale.
La prima zi de înfatisare, reclamantul a aratat ca a chemat în judecata pârâtul
Consiliul Local al Comunei Sutesti, întrucât Politia Comunitara se înfiinteaza
prin Hotarâre a Consiliului Local, iar pe de alta parte, raportul sau de munca a
fost încheiat cu Primaria Sutesti, considerente fata de care a apreciat ca
exceptia lipsei calitatii procesuale pasive este neîntemeiata.
Prin sentinta civila nr.566/26 mai 2009, Tribunalul Vâlcea, Sectia civila,
conflicte de munca si asigurari sociale a admis exceptia lipsei calitatii
procesuale pasive invocata de pârâtii Consiliul Local al Comunei Sutesti si
Primaria Comunei Sutesti si a respins actiunea formulata de reclamant.
Pentru a hotarî astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:
Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei Primaria
Comunei Sutesti, instanta a constatat ca este întemeiata, întrucât primarul,
viceprimarul, secretarul unitatii administrativ-teritoriale si aparatul de
specialitate al primarului constituie o structura functionala cu activitate
permanenta, denumita primaria comunei, orasului sau municipiului, care duce
la îndeplinire hotarârile consiliului local si dispozitiile primarului, solutionând
problemele curente ale colectivitatii locale, potrivit prevederilor art.77 din Legea
nr.215/2001 republicata si modificata, si aceasta institutie nu are capacitate
procesuala de folosinta. Este adevarat ca în carnetul de munca al
reclamantului, la rubrica angajator este consemnata Primaria Sutesti, dar nu
aceasta este cea care a emis dispozitia nr.44/25.03.2008 de încadrare a
reclamantului pe postul de agent Politie Comunitara, în cadrul Primariei Sutesti
sau de încetare a raporturilor de dreptul muncii dintre parti, ci Comuna Sutesti
prin reprezentantul sau legal.
Aceeasi este si situatia juridica a pârâtului Consiliul Local al Comunei Sutesti,
în calitate de organ deliberativ al comunei, având în vedere faptul ca între
reclamant si autoritatea din cadrul administratiei publice locale în cauza nu
exista raporturi de munca ori obligatii de natura sa genereze obligarea acesteia
în temeiul pretentiilor deduse judecatii
În consecinta, în cauza, nu poate figura în calitate de pârât decât unitatea
administrativ-teritoriala reprezentata legal de primar.
Împotriva sentintei instantei de fond, în termen legal a declarat recurs
reclamantul B.N.D. criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozitiile art.304
pct.7 Cod procedura civila, însa criticile sale pot fi încadrate în dispozitiile
art.304 pct.9 Cod procedura civila, dupa cum urmeaza:
În mod nelegal a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata
de pârâtii Consiliul Local al Comunei Sutesti si Primaria Comunei Sutesti si ca
urmare respinsa actiunea formulata de recurentul-reclamant pe considerentul
ca cererea de modificare depusa de catre recurent ar fi depasit prima zi de
înfatisare, respectiv art.132 Cod procedura civila, atâta vreme cât recurentul a
depus cererea în termenul legal, iar comuna Sutesti, prin Primar a fost
introdusa în cauza de catre instanta, situatie fata de care se solicita admiterea
recursului, consecinta casarii sentintei si trimiterii cauzei spre rejudecare.
Intimatii-pârâti au formulat note scrise prin care au solicitat respingerea
recursului pe considerentul ca legal instanta a ramas în pronuntare pe
exceptiile invocate de catre acestia si mai mult decât atât cererea de
modificare a actiunii formulata de catre recurent a depasit termenul prevazut
de dispozitiile art.132 Cod procedura civila, iar decaderea a operat în mod
legal.
Examinând actele si lucrarile dosarului si sentinta recurata, prin prisma
motivului de recurs invocat de recurentul-reclamant, Curtea a admis recursul, a
casat sentinta si a trimis cauza spre rejudecare la instanta de fond, Tribunalul
Vâlcea, retinând urmatoarele:
În mod gresit instanta de fond a ramas în pronuntare pe exceptia lipsei calitatii
procesuale pasive, invocata de intimatii-pârâti Consiliul Local al Comunei
Sutesti si Primaria Comunei Sutesti, pe considerentul ca recurentul-reclamant
a formulat o cerere de modificare prin aceea ca a chemat în judecata Comuna
Sutesti prin Primar, cu depasirea termenului prevazut de dispozitiile art.132
Cod procedura civila.
Astfel, abia la termenul din 3 martie 2009, la solicitarea instantei de judecata,
s-a depus de catre intimatii-pârâti Dispozitia nr.971/18.12.2008, cu privire la
concedierea recurentului-reclamant, iar acesta a solicitat termen sa ia
cunostinta de înscrisurile depuse.
Ulterior, la termenul din 12 mai 2009, tribunalul din oficiu a pus în discutie
exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, invocata de intimatii-pârâti prin
întâmpinarea depusa la dosar, situatie fata de care recurentul-reclamant a
precizat ca întelege sa se judece în calitate de pârâta cu Comuna Sutesti prin
Primar.
Primar.
În situatia în care prima instanta ar fi considerat ca s-a depasit termenul
prevazut de dispozitiile art.132 Cod procedura civila, la acea data când de
altfel a si pus în discutie exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, trebuia sa
ramâna în pronuntare pe aceasta exceptie.
Neprocedând asa si mai mult decât atât, instanta a introdus în cauza si
conceptat în calitate de pârâta Comuna Sutesti prin Primar, raportat la
dispozitiile art.108 alin.3 Cod procedura civila, potrivit cu care neregularitatea
actelor de procedura se acopera daca partea nu a invocat-o, la prima zi de
înfatisare, ce a urmat dupa aceasta neregularitate, instanta trebuia sa
procedeze în continuare la administrarea de probatorii si nu sa ramâna în
pronuntare pe exceptie.
Normele înscrise în dispozitiile art.132 Cod procedura civila au caracter
dispozitiv, ceea ce permite de altfel reclamantului sa-si modifice actiunea si
dupa prima zi de înfatisare daca pârâtul consimte expres sau tacit (ca în speta
dedusa judecatii).
Trebuie luat în considerare faptul ca partea nu a beneficiat de asistenta
juridica, situatie fata de care instanta din oficiu, cu respectarea rolului activ
prevazut de dispozitiile art.129 alin.5 Cod procedura civila, trebuia sa puna în
discutie introducerea în cauza în calitate de pârâta a Comunei Sutesti prin
Neprocedând asa, instanta a încalcat dispozitiile art.6 din CEDO, potrivit cu
care tribunalul are obligatia de a proceda la o examinare efectiva a motivelor,
argumentelor si cererilor partilor, iar rolul activ al instantei de judecata intra în
aceste exigente, situatie în care se verifica compatibilitatea conventiei cu
respectarea acestor drepturi pentru buna administrare a justitiei si respectul
principiului securitatii juridice.
Mai mult decât atât, prin faptul ca instanta a ramas în pronuntare pe aceasta
exceptie, a fost încalcat principiul „egalitatii armelor” parte componenta a
dispozitiilor art.6 din CEDO, potrivit cu care fiecare parte la un astfel de proces
trebuie sa beneficieze de o posibilitate rezonabila de a-si expune cauza în fata
instantei în conditii care sa nu o dezavantajeze în mod semnificativ vis-a-vis de
partea adversa.
Pe de alta parte, trebuie respectat si principiul contradictorialitatii, consacrat
atât în dreptul intern, cât si în practica CEDO, potrivit cu care sarcina
judecatorului este aceea de a veghea ca toate elementele susceptibile sa
influenteze solutionarea pe fond a litigiului, sa faca obiectul unei dezbateri în
contradictoriu între parti, iar pentru respectarea acestei cerinte, magistratul
este obligat sa puna în discutia partilor toate chestiunile de care depinde
solutionarea cauzei, inclusiv introducerea în cauza a pârâtului, raportat la
emitentul actului.
Fata de cele aratate mai sus, Curtea în baza dispozitiilor art.312 alin.5 Cod
procedura civila a admis recursul declarat de recurentul-reclamant si a casat
sentinta cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond, Tribunalul
Vâlcea.
19. Cerintele legale pentru îndeplinirea conditiilor prevazute de art.18 alin.3 din
Legea nr.130/1996
Art.18 alin.3 din Legea nr.130/1996
Conform art.18 alin.3 din Legea nr.130/1996, organizatiile sindicale din unitate
sunt reprezentative daca îndeplinesc conditiile prevazute la art.17 alin.1 lit.c
(au statut legal de organizatie sindicala si numarul de membri ai sindicatului
reprezinta cel putin o treime din numarul salariatilor unitatii), precum si daca
sunt afiliate la o organizatie sindicala reprezentativa.
Textul de lege instituie doua ipoteze de reprezentativitate, recurentul
pretinzând ca în speta ar fi îndeplinita cea de a doua ipoteza.
A doua ipoteza reglementata de art.18 alin.3 este aceea în care organizatia
sindicala din unitate, pentru a fi reprezentativa, trebuie sa fie afiliata la o
organizatie sindicala, la rândul ei reprezentativa. Rezulta deci ca textul de lege
vorbeste despre o „organizatie sindicala din unitate”, iar nu de salariati, ceea
ce înseamna ca salariatii trebuie sa fie constituiti într-o „organizatie”.
În alta ordine de idei, art.6 din Statutul Sindicatului Judetean Sanitas Arges
prevede ca membrii Sindicatului Sanitas Arges pot fi organizatiile sindicale
Sanitas din reteaua sanitara de stat sau particulara, care au personalitate
juridica si sindicatele constituite ca filiale ale Sindicatului Sanitas Arges care îsi
dobândesc personalitate juridica prin efectul înregistrarii organizatiei judetene
Sanitas.
În recursul formulat se pretinde ca organizatia sindicala este legal constituita,
în conditiile în care membrii de sindicat Sanitas din cadrul Serviciului Judetean
de Ambulanta Arges nu sunt constituiti într-o organizatie cu personalitate
juridica, ci sunt direct afiliati la Sindicatul Sanitas Arges, pe baza de adeziune
scrisa.
Curtea a constatat însa ca o atare ipoteza nu este reglementata de art.6 din
Statutul Sindicatului Judetean Sanitas Arges. Pentru a fi membri ai acestui
sindicat trebuie ca salariatii sa fie constituiti în organizatii sindicale Sanitas din
reteaua sanitara, având personalitate juridica proprie sau trebuie sa fie
constituiti în filiale ale Sindicatului Sanitas Arges. Deci nu este posibila varianta
în care salariatii unei unitati sanitare sa fie înscrisi direct în Sindicatul Sanitas
Arges, pe baza de adeziune scrisa.
(Decizia civila nr.1763/R-CM din 24 noiembrie 2009)