Prin acţiunea înregistrată sub nr.121/109/2009 pe rolul Tribunalului Argeş, reclamantul Sindicatul Sanitas Argeş a chemat în judecată pe pârâtul Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să di Act


Prin acţiunea înregistrată sub nr.121/109/2009 pe rolul

Tribunalului Argeş, reclamantul Sindicatul Sanitas

Argeş a chemat în judecată pe pârâtul Serviciul Judeţean

de Ambulanţă Argeş, solicitând instanţei ca, prin

hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea

contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul

Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş între unitate şi

Sindicatul Ambulanţa, înregistrat la D.M.I.S. Argeş sub

nr.5178/182/31.10.2008.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, în

temeiul art.3 alin.6 din Legea nr.130/1996, republicată,

a solicitat pârâtului negocierea contractului colectiv

de muncă la nivelul unităţii, pentru perioada 2008 –

2010, însă unitatea a refuzat convocarea

reprezentanţilor reclamantului, cu motivarea că la

nivelul unităţii este reprezentativ Sindicatul Ambulanţa

Argeş. Membrii de sindicat Sanitas din cadrul

Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş sunt afiliaţi la

Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş sunt afiliaţi la

Sindicatul Sanitas Argeş, organizaţie cu personalitate

Sindicatul Sanitas Argeş, organizaţie cu personalitate

juridică, desemnată să negocieze C.C.M. la nivelul

juridică, desemnată să negocieze C.C.M. la nivelul

unităţilor sanitare din judeţul Argeş, prin

împuternicirea nr.1367/03.11.2008, transmisă de

Federaţia Sanitas din România, organizaţie

reprezentativă la nivelul ramurii sanitare şi, ca atare,

şi la nivelul unităţilor sanitare potrivit art.17 alin.1

lit.b şi c coroborat cu art.18 alin.3 din Legea nr.

130/1996, republicată.

Întrucât nu a fost convocat la aceste negocieri şi

Sindicatul Sanitas Argeş, sindicat reprezentativ la

acest nivel, conform prevederilor Legii nr.130/1996,

contractul colectiv de muncă la nivel de unitate este

nul absolut.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat

respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că

reclamantul nu îndeplinea condiţiile reglementate de

art.17 alin.1 lit.c din Legea nr.130/1996, republicată,

astfel că nu putea participa la negocieri.

Prin sentinţa civilă nr.1098/CM/17.07.2009 a fost

respinsă acţiunea.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că

prin sentinţa civilă nr.96/18.05.1998 pronunţată de

Tribunalul Argeş în dosarul nr.1415/1998 Sindicatul

Ambulanţa a dobândit personalitate juridică. Numărul de

membri ai acestuia la nivelul Serviciului Judeţean de

Ambulanţă Argeş reprezintă 75,20% din numărul total al

salariaţilor şi îndeplineşte condiţiile de

reprezentativitate la nivelul unităţii, în vederea

negocierii contractului colectiv de muncă la nivel de

unitate, fapt ce a fost constatat de Judecătoria Piteşti

prin sentinţa civilă nr.3951/23.06.2008 pronunţată în

dosarul nr.4130/280/2008.

Conform art.237 din Codul muncii, părţile, reprezentarea

acestora şi procedura de negociere şi de încheiere a

contractelor colective de muncă sunt stabilite potrivit

legii.

Legea nr.130/1996 stabileşte procedura de negociere şi

încheiere a contractelor colective de muncă, părţile şi

reprezentarea acestora. Art.17 alin.1 stabileşte

condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească

organizaţiile sindicale pentru a putea participa la

negocierea contractelor colective la nivel de unitate şi

anume: să aibă statut legal de organizaţie sindicală,

iar numărul de membri ai sindicatului să reprezinte cel

puţin o treime din numărul salariaţilor unităţii.

A mai reţinut instanţa că în data de 20.10.2008,

Sindicatul Ambulanţa a înaintat Serviciului Judeţean de

Ambulanţă Argeş adresa nr.58/20.10.2008 prin care a

solicitat începerea negocierilor, în vederea încheierii

C.C.M. la nivelul Serviciului Judeţean de Ambulanţă

Argeş pentru anul 2009.

În urma negocierilor, cele două părţi au stabilit forma

finală a C.C.M. la nivel de unitate pentru anul 2008-

2009, încheind procesul-verbal nr.9123/29.10.2008.

În data de 30.10.2008, Sindicatul Sanitas Filiala Argeş,

prin adresa nr.249, a solicitat, de asemenea,

Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş, negocierea

contractului colectiv de muncă la nivelul unităţii,

precum şi comunicarea datei, locului şi orei unde va

avea loc întrevederea, însă această cerere a fost

respinsă de către unitatea – pârâtă cu motivarea că

Sindicatul Sanitas nu îndeplinea nici una dintre

condiţiile prevăzute de art.17 lit.c din Legea

nr.130/1996, în sensul că nu deţinea statut legal la

nivel de unitate, iar numărul de membri ai acestuia

reprezentau mai puţin de o treime din numărul

salariaţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş.

Prin sesizarea nr.254/04.11.2008, înaintată la Direcţia

de Muncă şi Incluziune Socială Argeş, Sindicatul Sanitas

– Filiala Argeş a reclamat faptul că nu a fost chemat

de către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş să

participe la negocierea contractului colectiv de muncă

la nivel de unitate, motiv pentru care a solicitat

neînregistrarea contractului sau, în cazul în care deja

a fost înregistrat, să se dispună anularea sa.

Prin adresa nr.5636/28.11.2008, D.M.I.S. Argeş s-a adus

la cunoştinţa reclamantului faptul că nu a existat nici

un motiv pentru a refuza înregistrarea acestui contract

colectiv, deoarece la înregistrarea acestuia a fost

depusă sentinţa civilă nr.3951/23.06.2009 din care

reiese că Sindicatul Unit Teritorial Judeţean Ambulanţă

Argeş este reprezentativ la nivelul unităţii.

În acţiunea sa, reclamantul a pretins că îndeplineşte

condiţiile de reprezentativitate la nivel de unitate,

întrucât membrii de sindicat Sanitas din cadrul

unităţilor sanitare din judeţul Argeş.

Tribunalul a constatat că art.6 din Statutul

Sindicatului Judeţean Sanitas Argeş prevede că membrii

sindicatului Sanitas Argeş pot fi organizaţiile

sindicale Sanitas din reţeaua sanitară de stat sau

particulară care au personalitate juridică proprie şi

sindicatele constituite ca filiale ale Sindicatului

Sanitas Argeş, care îşi dobândesc personalitate juridică

prin efectul înregistrării organizaţiei judeţene

Sanitas.

Deci, organizaţia sindicală Sanitas din cadrul

Serviciului Judeţean de Ambulanţă, pentru a fi afiliată

la Sindicatul Sanitas Argeş, trebuie să aibă

personalitate juridică proprie, or, la dosarul cauzei,

nu au fost depuse înscrisuri în acest sens.

Potrivit art.14 alin.1 lit.b din Legea nr.130/1996,

salariaţii ca parte a unui contract colectiv de muncă la

nivel de unitate, sunt reprezentaţi de către

organizaţiile sindicale legal constituite şi

reprezentative.

Cum din probele administrate în cauză rezultă că la data

semnării contractului colectiv de muncă pentru anul

2009, la nivelul Serviciului Judeţean de Ambulanţă

Argeş, singurul sindicat reprezentativ la nivel de

unitate era Sindicatul Ambulanţa, tribunalul a respins

acţiunea ca neîntemeiată.

În termen legal reclamantul Sindicatul Sanitas Argeş a

declarat recurs împotriva acestei sentinţe, pe care a

criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând

dispoziţiile art.304 pct.9 şi 3041 Cod procedură civilă,

după cum urmează:

Instanţa de fond a interpretat în mod greşit

dispoziţiile art.6 din Statutul Sindicatului Judeţean

Sanitas Argeş şi, pe cale de consecinţă, a concluzionat

în mod eronat că singura organizaţie care îndeplineşte

condiţiile de reprezentativitate pentru a participa la

încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de

unitate este Sindicatul Ambulanţa.

Arată recurentul că instanţa de fond a ignorat

prevederile art.18 alin.3 din Legea nr.130/1996,

potrivit cărora organizaţiile sindicale din unitate sunt

reprezentative şi în situaţia în care sunt afiliate la o

organizaţie sindicală reprezentativă. În acelaşi sens

s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în

recurs în interesul legii, stabilind că art.18 alin.3

reglementează două situaţii alternative de

reprezentativitate pentru organizaţiile sindicale din

unitate: fie au statut legal de organizaţie sindicală şi

numărul membrilor lor reprezintă cel puţin o treime din

numărul total al salariaţilor, fie sunt afiliate la o

organizaţie sindicală reprezentativă.

Se mai arată că în speţă organizaţia sindicală este

legal constituită la nivelul unităţii, întrucât membrii

de sindicat Sanitas din cadrul Serviciului Judeţean de

Ambulanţă Argeş nu sunt constituiţi într-o organizaţie

cu personalitate juridică, ci sunt direct afiliaţi la

Sindicatul Sanitas Argeş, pe bază de adeziune scrisă.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat

respingerea recursului, arătând că în cauză nu sunt

îndeplinite condiţiile de reprezentativitate

reglementate de Legea nr.130/1996.

Analizând sentinţa recurată, în raport de critica

formulată, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru

următoarele considerente:

Conform art.18 alin.3 din Legea nr.130/1996,

organizaţiile sindicale din unitate sunt reprezentative

dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art.17 alin.1

lit.c (au statut legal de organizaţie sindicală şi

numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puţin o

treime din numărul salariaţilor unităţii), precum şi

dacă sunt afiliate la o organizaţie sindicală

reprezentativă.

Textul de lege instituie două ipoteze de

reprezentativitate, recurentul pretinzând că în speţă ar

fi îndeplinită cea de a doua ipoteză.

A doua ipoteză reglementată de art.18 alin.3 este aceea

în care organizaţia sindicală din unitate, pentru a fi

reprezentativă, trebuie să fie afiliată la o organizaţie

sindicală, la rândul ei reprezentativă. Rezultă deci că

textul de lege vorbeşte despre o „organizaţie sindicală

din unitate”, iar nu de salariaţi, ceea ce înseamnă că

salariaţii trebuie să fie constituiţi într-o

„organizaţie”.

În altă ordine de idei, art.6 din Statutul Sindicatului

Judeţean Sanitas Argeş prevede că membrii Sindicatului

Sanitas Argeş pot fi organizaţiile sindicale Sanitas din

reţeaua sanitară de stat sau particulară, care au

personalitate juridică şi sindicatele constituite ca

filiale ale Sindicatului Sanitas Argeş care îşi

dobândesc personalitate juridică prin efectul

înregistrării organizaţiei judeţene Sanitas.

În recursul formulat se pretinde că organizaţia

sindicală este legal constituită, în condiţiile în care

membrii de sindicat Sanitas din cadrul Serviciului

Judeţean de Ambulanţă Argeş nu sunt constituiţi într-o

organizaţie cu personalitate juridică, ci sunt direct

afiliaţi la Sindicatul Sanitas Argeş, pe bază de

adeziune scrisă.

Curtea a constatat însă că o atare ipoteză nu este

reglementată de art.6 din Statutul Sindicatului Judeţean

Sanitas Argeş. Pentru a fi membri ai acestui sindicat

trebuie ca salariaţii să fie constituiţi în organizaţii

sindicale Sanitas din reţeaua sanitară, având

personalitate juridică proprie sau trebuie să fie

constituiţi în filiale ale Sindicatului Sanitas Argeş.

Deci nu este posibilă varianta în care salariaţii unei

unităţi sanitare să fie înscrişi direct în Sindicatul

Sanitas Argeş, pe bază de adeziune scrisă.

Rezultă deci că pentru salariaţii din cadrul Serviciului

Judeţean de Ambulanţă Argeş nu există posibilitatea de a

îndeplini condiţiile de reprezentativitate în vederea

negocierii şi încheierii contractului colectiv de muncă

la nivel de unitate decât dacă se constituie într-o

organizaţie. În speţă, însă, nici nu s-a pretins şi nici

nu s-a dovedit existenţa unei astfel de organizaţii.

Faţă de aceste considerente, Curtea a apreciat că în mod

corect instanţa de fond a respins acţiunea, reţinând că

singurul sindicat reprezentativ la nivel de unitate este

Sindicatul Ambulanţa, în mod legal contractul colectiv

de muncă la nivel de unitate încheindu-se cu acest

sindicat.

Ca atare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă,

Curtea a respins recursul ca nefondat, apreciind că în

cauză nu se regăseşte motivul de nelegalitate prevăzut

de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

DECIZIA 18

10. Dispoziţiile art.64 alin. 1 şi 2 Codul muncii se

aplică şi în cazul art.65 alin.1 Codul muncii

Art.64 alin. 1 şi 2 Codul muncii

Art.65 alin.1 Codul muncii

Art.64 din Codul muncii nu are deci în vedere situaţia

concedierii pentru motive care nu ţin de persoana

salariatului (desfiinţarea locului de muncă – fie că

este vorba de o concediere individuală sau de una

colectivă), ceea ce nu înseamnă însă că într-o atare

situaţie angajatorul nu are obligaţia propunerii altor

locuri de muncă vacante sau de a solicita sprijinul

agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă.

O asemenea soluţie ar fi ilogică şi contrară

dispoziţiilor legislaţiei muncii.

Nu este posibil, ca în cazul concedierii pentru

inaptitudine fizică şi/sau psihică, ori necorespundere

profesională să se ofere un alt loc de muncă ori, după

caz, să se intervină la agenţia pentru ocuparea forţei

de muncă, iar pentru desfiinţarea locului de muncă,

motiv care nu ţine de persoana salariatului, să nu se

procedeze la fel.

Oricum, dispoziţiile Codului muncii se completează cu

cele ale Legii nr.76/2002 privind asigurările de şomaj

şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Conform art.79 din acest act normativ, în cazul unor

restructurări care pot conduce la modificări

substanţiale ale numărului şi structurii profesionale a

personalului angajatorii au obligaţia de a înştiinţa

agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în vederea

adoptării unor măsuri pentru combaterea şomajului şi

pentru prevenirea efectelor sociale negative ale acestor

disponibilizări.

Atât în literatura de specialitate cât şi în practica

judiciară, s-a apreciat că în pofida formulării

limitative a art.64 alin.1 şi 2, dispoziţiile sale

trebuie aplicate şi în situaţiile vizate de art.65

alin.1, întrucât relaţiile de muncă se bazează şi pe

principiul bunei-credinţe şi a garantării dreptului la

protecţie împotriva şomajului, cât şi pe principiul

nediscriminării în raporturile de muncă.

(Decizia civilă nr.1817/R-CM din 27 noiembrie 2009)