Arges a chemat în judecata pe pârâta C.I. solicitând ca prin hotarârea
judecatoreasca ce se va pronunta sa fie ob.ligata aceasta sa restituie
contravaloarea diurnei încasata necuvenit în zilele în care s-a deplasat în
interesul serviciului la Tribunalul Vâlcea, respectiv a sumei de 812 lei.
În motivarea cererii se arata ca pârâtei, în calitate de asistent judiciar la
Tribunalul Arges, i s-a acordat diurna într-un cuantum mai mare decât cel
cuvenit pentru zilele în care s-a deplasat în interesul serviciului la Tribunalului
Vâlcea .
Astfel, în loc sa i se plateasca diurna conform prevederilor art.17 din OUG
nr.17/2006 aprobat prin Legea nr.45/2007, ”în cazul în care asistentii judiciari
sunt delegati sau detasati la instante care au sediul în alte localitati decât cele
în care îsi au domiciliul, acestia beneficiaza de decontarea cheltuielilor de
transport si cazare, precum si de diurna, potrivit dispozitiilor legale aplicabile
personalului din unitatile bugetare”, i s-a achitat diurna de 2% din indemnizatia
de încadrare bruta lunara, asa cum este prevazut în art. 13 din actul normativ
mai sus amintit pentru judecatori si personalul asimilat.
Prin sentinta civila nr.982/CA din 12 iunie 2009, Tribunalul Arges – Sectia civila
– Complet specializat pentru conflicte de si asigurari sociale – a admis
actiunea formulata de reclamantul Tribunalul Arges, în contradictoriu cu pârâta
Cristina Ioana si a obligat-o pe aceasta sa restituire reclamantului suma de 812
lei, reprezentând contravaloare diurna.
Pentru a hotarî astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:
Pârâta ocupa functia de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Arges, calitate în
care, în perioada 23.04.2007- 22.04.2009, a efectuat 13 deplasari la
Tribunalul Vâlcea, în interesul serviciului .
Conform adresei nr. 1105/02.10.2008 (fila 2) emisa de Compartimentul
Financiar – al Tribunalului Arges, pentru aceasta perioada, pârâtei i s-
a calculat si platit diurna în procent de 2% din indemnizatia de încadrare
lunara, respectiv suma de 981 lei .
Potrivit prevederilor art. 17 din OUG nr. 27/2006 aprobata prin Legea
nr.45/2007 „în cazul în care asistentii judiciari sunt delegati sau detasati la
instante care au sediul în alte localitati decât cele în care îsi au domiciliul,
acestia beneficiaza de decontarea cheltuielilor de transport si cazare, precum
si de diurna, potrivit dispozitiilor legale aplicabile personalului din unitatile
bugetare”.
Hotarârea nr.1860/21.12.2006 reglementeaza drepturile si obligatiile
personalului autoritatilor si institutiilor publice pe perioada delegarii si detasarii
în alta localitate, precum si în cazul deplasarii, în cadrul localitatii, în interesul
serviciului .
La art. 9 din acest act normativ se arata ca ”Persoana aflata în delegare sau
detasare într-o localitate situata la o distanta mai mare de 5 km de localitatea
în care îsi are locul permanent de munca primeste o indemnizatie zilnica de
delegare sau de detasare de 13 lei, indiferent de functia pe care o îndeplineste
si de autoritatea sau institutia publica în care îsi desfasoara activitatea” .
Deci, pentru cele 13 deplasari efectuate în interesul serviciului la Tribunalul
Vâlcea, în perioada 23.04.2007- 22.04.2008, pârâtei i se cuvenea suma de 169
lei (13 zile x 13 lei/zi =169 lei), ci nu suma de 981 lei, pe care reclamantul, din
eroare, i-a achitat-o acesteia.
Prin urmare, suma de 812 lei i-a fost platita pârâtei în mod nedatorat .
Potrivit dispozitiilor art. 272 alin.1 din C.muncii „Salariatul care a încasat de la
angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie”.
Fata de considerentele de fapt si de drept mai sus retinute, instanta a admis
actiunea ca întemeiata si, în consecinta, a obligat-o pe pârâta sa restituie
reclamantului suma de 812 lei, reprezentând diferenta dintre diurna acordata si
cea cuvenita în mod legal.
Împotriva sentintei instantei de fond, în termen legal a declarat
recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozitiile art.299-316
Cod pr.civila, însa criticile sale pot fi încadrate în dispozitiile art.304 pct.5 si 9
Cod pr.civila, dupa cum urmeaza:
– sentinta pronuntata de instanta de fond este nula deoarece,
atât minuta cât si dispozitivul sentintei recurate nu sunt semnate de catre
asistentii judiciari, situatie în care au fost încalcate dispozitiile art.258 Cod
pr.civila, coroborate cu dispozitiile art.35-36 din Legea nr.304/2004 privind
organizarea judiciara;
– sentinta s-a pronuntat cu lipsa de procedura pentru
recurenta-pârâta, având în vedere faptul ca la primul termen de judecata
recurenta s-a abtinut de la solutionarea acestui dosar pe considerentul ca este
parte în proces, ulterior a solicitat un termen pentru lipsa de aparare, iar când
dosarul s-a luat în pronuntare procedura de citare cu recurenta nu a fost
îndeplinita, practic a fost viciata;
– pe fondul solutiei se solicita de catre recurenta-pârâta
respingerea actiunii pe considerentul ca nu exista nici un înscris pentru a fi
admisa actiunea formulata de catre intimatul-reclamant, în plus actiunea este
eliptic formulata, iar instanta s-a pronuntat în mod nelegal fara a avea vreo
dovada în acest sens.
Examinând actele si lucrarile dosarului si sentinta recurata prin
prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâta, Curtea a admis
recursul, a casat sentinta si a trimis cauza spre rejudecare la instanta de fond
(Tribunalul Arges), constatându-se întemeiata prima critica, pentru
urmatoarele considerente:
Asa dupa cum rezulta din examinarea minutei precum si a
dispozitivului sentintei recurate, acestea nu au fost semnate de catre asistentii
judiciari.
La fila 20 din dosarul instantei de fond exista un referat
întocmit de catre grefierul de sedinta, din care rezulta ca asistentii judiciari nu
au semnat minuta si dispozitivul sentintei, întrucât nu au participat la dezbateri.
Potrivit dispozitiilor art.258 Cod pr.civila, se arata ca
dispozitivul hotarârii se semneaza sub sanctiunea nulitatii de catre judecatori si
coroborând aceasta prevedere legala cu dispozitiile art.35 si 36 din Legea
nr.304/2004 privind organizarea judiciara, care în materie de dreptul muncii
precizeaza în mod concret ca alcatuirea completului de judecata este formata
din doi judecatori si doi asistenti judiciari, se retine de catre curte ca sentinta
pronuntata de instanta de fond este lovita de sanctiunea nulitatii.
Conform dispozitiilor art.105 Cod pr.civila actele îndeplinite cu
nerespectarea formelor legale se vor declara nule daca s-a pricinuit partii o
vatamare ce nu se poate înlatura decât prin anularea lor, iar dispozitiile art.108
alin.3 Cod pr.civila prevad ca neregularitate actelor de procedura se acopera
daca partea nu a invocat-o la prima zi de înfatisare ce a urmat dupa aceasta
neregularitate si înainte de a se pune concluzii pe fond.
Sintagma „neobservarea formelor legale” semnifica nu numai
conditiile referitoare la forma exterioara a actului de procedura, ci si toate
conditiile necesare pentru desfasurarea în legalitate a procesului civil.
Cerinta semnarii minutei si dispozitivului de catre asistentii
judiciari este menita sa garanteze neschimbarea hotarârii pronuntate precum si
sa ofere posibilitatea de a se verifica legalitatea compunerii completului de
judecata. Încalcarea mentionatei prevederi legale prin nesemnarea minutei si
dispozitivului de catre asistentii judiciari atrage, deci, nulitatea hotarârii.
Pe de alta parte, notiunea de instanta independenta si
impartiala în acceptiunea dispozitiilor art.6 din CEDO, se refera si la
respectarea cu strictete a prevederilor legale interne ale statelor, pentru ca
justitiabilii sa poata beneficia de un proces echitabil si rezonabil, cu
respectarea tuturor garantiilor procesuale.
În situatia înfrângerii de catre instante a acestor dispozitii
legale imperative, vatamarea procesuala se prezuma si nu mai trebuie
dovedita de catre parte, nefiind vorba de o nulitate relativa.
Punctele de vedere ale asistentilor judiciari, sunt absolut
obligatorii în litigiile de munca, în aceasta materie, legiuitorul impunând reguli
speciale tocmai pentru respectarea principiului securitatii juridice si pentru a
oferi garantii procesuale si procedurale tuturor partilor din proces, precum si
pentru respectarea principiului „egalitatii armelor” parte componenta a
dispozitiilor art.6 din CEDO.
Cea de-a doua critica prin care se pretinde de catre recurenta-
pârâta ca nu a fost citata în mod legal, a fost respinsa deoarece, pe de o parte,
la termenul din 28 aprilie 2009 a formulat cerere de abtinere, care de altfel i-a
fost si admisa, evident, luând cunostinta de termenul de judecata, ulterior a
solicitat un termen pentru lipsa de aparare si, în fine, la data când dosarul s-a
luat în pronuntare procedura de citare a fost legal îndeplinita, recurenta-
reclamanta semnând personal citatia (fila 14 dosar fond).
Ultima critica ce a vizat aspecte de fond ale hotarârii atacate
nu a mai fost analizata de instanta de recurs, având în vedere admiterea
recursului în baza primului motiv de recurs care conduce la nulitatea hotarârii
cu consecinta reluarii judecatii la instanta de fond.
Fata de cele aratate mai sus, Curtea, în baza dispozitiilor
art.312 alin.3 si 5 Cod pr.civila, a admis recursul declarat de recurenta-pârâta
si a casat sentinta, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond
(Tribunalul Arges).
17. Acordarea daunelor morale în materia dreptului muncii
Art.998 Cod civil.
Repararea daunelor morale constituie o componenta importanta a raspunderii
civile, raspundere care are ca scop nu numai repararea daunelor materiale, dar
si a celor morale, iar repararea prejudiciilor corespunde, în general, unor
necesitati sociale.
Pentru a interveni raspunderea civila delictuala se admite, atât în literatura
juridica, cât si în practica judiciara, ca trebuie îndeplinite conditiile de existenta
ale acesteia sau elementele sale constitutive si anume: prejudiciul (material
sau moral), fapta ilicita, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu si
culpa sau vinovatia autorului faptei ilicite.
Prejudiciul reprezinta efectul sau rezultatul negativ al încalcarii ilicite a unui
drept subiectiv sau, în anumite conditii, a unui simplu interes. Daca acest efect
sau rezultat negativ poate fi evaluat în bani, atunci el este un prejudiciu
material, patrimonial, iar în aceasta situatie urmarile faptei ilicite se rasfrâng
asupra patrimoniului persoanei.
Dimpotriva, daca rezultatul încalcarii unui drept subiectiv nu poate fi evaluat în
bani, atunci el este un prejudiciu moral.
În speta, desi recurenta a solicitat înca din anul 2003, luna ianuarie, trecerea la
pensie pentru limita de vârsta, din eroare, asa dupa cum arata intimata,
aceasta cerere nu a fost solutionata.
Astfel, prejudiciul rezulta din vatamarea unui drept recunoscut de lege,
respectiv dreptul contestatoarei de a beneficia de o pentru limita de
vârsta, ceea ce-i cauzeaza suferinte psihice, determinate de cuantumul mic al
pensiei de invaliditate pe care a continuat sa o primeasca, raportat la cerintele
normale de viata si la devalorizarea continua a sumelor de bani.
(Decizia civila nr.1618/R-CA din 06 noiembrie 2009)
