a obligat-o pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Argeş să recalculeze acesteia drepturile la pensie, cu luarea în
considerare şi a veniturilor înscrise în adeverinţa nr.2033/29.07.2009 a S.C.PROIECT ARGEŞ S.A.
În motivare, s-a reţinut în fapt că reclamanta a beneficiat în mod permanent, în perioada iunie 1975-martie 2001,
de venituri suplimentare cumulate cu salariul individual brut, ca urmare a desfăşurării activităţii în sistemul acordului
global instituit de Legea nr.57/1974, sume la care au fost achitate cotele C.A.S. Or, în aplicarea principiului
contributivităţii ce defineşte sistemul public de pensii în România, instituit prin art.2 alin.1 lit.e din
Legea nr.19/2000, veniturile astfel realizate şi pentru care au fost achitate cote C.A.S. trebuie avute în vedere,
alături de salariul individual brut la calcularea drepturilor la pensie.
La aceeaşi concluzie s-a arătat a conduce dispoziţiile art.4 ale O.U.G.nr.4/2005, aprobată prin Legea nr.78/2005 şi
cele ale Anexei 1 pct.4 din O.U.G.nr.78/2005, condiţia fiind aceea ca, la veniturile, altele decât salariile, să se fi
virat contribuţia de asigurări sociale, prevedere de altfel conţinută şi de art.78 alin.1 din Legea nr.19/2000.
Admisibilitatea cererii de obligare la recalculare s-a constatat a se naşte din dispoziţiile art.169 din Legea nr.19/2000,
care îngăduie adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea pensiei.
Or, din adeverinţa nr.2033/29.07.2009 a S.C.Proiect Argeş S.A. reiese că reclamanta a beneficiat, permanent, de venituri
suplimentare, la care s-a fost perceput şi virat, bugetului de stat, contribuţia de asigurări sociale, inclusiv cea pentru
pensia suplimentară.
Împotriva sentinţei, în termen, a formulat recurs Casa Judeţeană de Pnsii Argeş, criticând-o pentru motive de nelegalitate
în sensul că, în mod greşit instanţa a considerat că reclamanta beneficiază, în vederea recalculării de posibilitatea
legală ca sumele realizate în acord, cu bucata, în regie, ori după timp, să fie avute în vedere la stabilirea punctajului
mediu anual.
În mod expres, pct.6 din anexa O.U.G.nr.4/2005, aceste venituri sunt exceptate de la calcul, cu motivarea că ele nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor potrivit legislaţiei anterioare lui 1 aprilie 2001.
Aceste venituri erau suplimentare, parte variabilă a retribuţiei, actuala reglementare având în vedere exclusiv sporurile
ce au făcut parte din baza de calcul a pensiilor şi potrivit legislaţiei anterioare şi care sunt înregistrate în carnetul
de muncă sau dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi.
În mod greşit instanţa a aplicat principiul contributivităţii înscris în Legea nr.19/2000 raporturilor de asigurări sociale
create anterior intrării acesteia în vigoare.
Legea reglementează pentru viitor obligaţia asiguraţilor de a contribui la fondul de asigurări sociale de stat corelativ cu
dreptul de a beneficia de prestaţii de asigurări, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001 fiind incidente
dispoziţiile tranzitorii ale art.164 din aceeaşi lege, care permit valorificarea în procesul de restabilire a punctajelor
anuale numai a veniturilor ce făceau parte şi potrivit legislaţiei anterioare din baza de calcul a pensiilor, veniturile
realizate în formele de retribuire în acord global fiind excluse.
În subsidiar, arată recurenta, în mod greşit instanţa de fond nu a arătat care este data de la care s-ar cuveni
recalcularea drepturilor de pensionare, respectiv, se va face plata diferenţelor rezultate.
Curtea, examinând sentinţa prin prisma criticilor aduse, a constatat recursul ca fiind fondat, însă numai în limita celor
ce se vor arăta:
Astfel, în dispoziţiile tranzitorii ale art.164 din Legea nr.19/2000, aceasta nu exclude în mod expres categoria de venituri realizate în sistemul de retribuire în acord global de la cele ce trebuie să fie avute în vedere la recalcularea pensiei.
Din adeverinţa depusă de reclamantă la dosar, rezultă că a beneficiat de sume de bani reprezentând acord global cu caracter
permanent, potrivit art.17 alin.3 din Legea nr.57/1974.
Referitor la veniturile obţinute prin acord, Curtea reţine că, potrivit art.12 şi următoarele şi art.40 şi următoarele din
Legea nr.57/1974 a retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii, plata în acord, cât şi depăşirea planului pe secţie
sunt fie forme de salarizare, fie criterii în funcţie de care se stabileşte retribuţia tarifară majorată. Retribuirea în
acord global presupunea salarizarea angajaţilor în funcţie de realizările profesionale, ceea ce însemna că lunar aceştia
puteau obţine venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.
Potrivit art.3 alin.2 din Legea nr.3/1977, în vigoare până la data de 1 aprilie 2001 când s-a aplicat Legea nr.19/2000,
fondurile necesare plăţii pensiilor de asigurări sociale de stat se constituie din contribuţiile pe care le plătesc
angajatorii şi din sumele alocate de la bugetul de stat.
Contribuţia individuală de asigurări sociale a fost reglementată prin Decretul nr.389/1972, care în art.1 a prevăzut
obligativitatea pentru angajator de a vărsa la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuţie de 15% asupra
câştigului brut realizat de personalul lor salariat, de persoanele care se califică la locul de muncă sau care urmează
cursuri de perfecţionare profesională, precum şi asupra sumelor primite de ucenici, elevi ai şcolilor profesionale, pe
timpul cât fac practică în producţie, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, de fondul din care se
plătesc şi de durata contractului de muncă.
Legea instituia, deci, obligaţia vărsării la bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuţiei asupra câştigului brut
realizat de angajat, indiferent de forma în care se realizau aceste venituri.
Art.2 din Decretul nr.389/1972 enumeră drepturile băneşti pentru care nu se datorează contribuţia pentru asigurările
sociale de stat, iar între acestea nu se regăsesc drepturile ce fac obiectul prezentei judecăţi, adică formele de
retribuire în acord.
Pentru veniturile obţinute de reclamantă pentru în acord global, acesteia i-au fost reţinute contribuţii la fondul
de pensii, aspect atestat de adeverinţa pe care cererea se fondează.
Potrivit art.4 din O.U.G.nr.4/2005, recalcularea pensiilor se face conform Legii nr.19/2000, care în art.2 lit.e prevăd
principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate
de persoane fizice sau juridice participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul
contribuţiilor de asigurări sociale plătite.
O.U.G.nr.4/2005 prevede în art.1 că recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor
sociale de stat, stabilite în baza legislaţiei în vigoare, anterior datei de 1 aprilie 2001, se face cu respectarea
prevederilor Legii nr.19/2000.
Potrivit art.4 alin.2 şi 3 din aceeaşi ordonanţă, sporurile, indemnizaţiile şi majorările de retribuţii tarifare, care
potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor şi care se utilizează
la determinarea punctajelor sunt enumerate în anexele ordonanţei şi pot fi dovedite prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverinţe întocmite conform legii de către foştii angajatori.
În privinţa formelor de retribuire în acord, se menţionează în anexa 1 a ordonanţei că acestea nu vor fi luate în calcul la
stabilirea punctajului mediu anual pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei
anterioare.
Se constată astfel că, într-adevăr, formele de retribuire prin acord sunt excluse de actul normativ dintre veniturile care
sunt luate în calcul la stabilirea pensiei, însă, pe de altă parte, pentru aceste venituri salariale, s-au plătit
contribuţii la fondul de pensie, conform legislaţiei în vigoare la data respectivă, fapt confirmat prin adeverinţa emisă
de S.C. Proiect Argeş S.A.
De altfel, prin Decizia nr.736/2006, Curtea Constituţională, respingând excepţia de neconstituţionalitate a menţiunii de
la pct.VI din anexa la O.U.G.nr.4/2005, a statuat că reprezintă o problemă de fapt şi de aplicare a legii în cazuri
concrete individuale verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislaţiei anterioare, s-au încasat ori nu contribuţii
la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului mediu anual şi dacă aceste venituri
au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor.
Constatând aşadar că, pentru veniturile realizate în acord de către reclamantă, angajatorul a vărsat la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuţia la fondul de pensii, Curtea, ca şi tribunalul, apreciază că şi veniturile cuprinse în noua adeverinţă trebuiau avute în vedere de intimata Casa Judeţeană de Pensii Argeş la stabilirea drepturilor de ale reclamantei.
Fondată, însă, s-a constatat a fi critica privind data de la care s-a dispus acordarea drepturilor de recalculate,
încălcându-se prev.art.7 alin.(3) şi (5) din O.U.G.nr.4/2005.
Cazul de faţă constituie o revizuire a modalităţii de stabilire a drepturilor de pensie, la sesizarea persoanei interesate,
care s-a adresat instanţei de judecată.
Deşi revizuirea poate fi cerută oricând, plata drepturilor de pensie nu poate fi dispusă cu depăşirea termenului general
de prescripţie de 3 ani reglementat de dispoziţiile art.3 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă,
calculat de la data cererii recalculării potrivit stagiului prevăzut de Legea nr.3/1977.
Ca urmare, în baza art.312 Cod procedură civilă recursul a fost admis, iar sentinţa modificată în parte, în sensul
stabilirii ca dată a recalculării, pe cea de 29.06.2007, cu menţinerea în rest, a sentinţei.
3. Caracterul accesoriu al cererii de reîncadrare sau de reintegrare pe funcţia deţinută anterior concedierii în raport
cu contestaţie formulată împotriva măsurii de concediere.
Art.78 din Codul muncii
Cererea de reîncadrare sau de reintegrare pe funcţia deţinută anterior concedierii are caracter accesoriu în raport
cu o contestaţie formulată împotriva măsurii de concediere, aceasta însemnând că soluţionarea celei dintâi depinde de
soluţia dată în contestaţie.
Practic partea a solicitat repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere fără a contesta măsura sub
aspectul legalităţii şi temeiniciei aşa cum prevăd dispoziţiile art.78 din Codul muncii.
Însă până la soluţionarea unei contestaţii împotriva măsurii de concediere consemnate în înscrisul emis de unitate,
aceasta se bucură de prezumţia de a fi fost luată cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
Iar refuzul unităţii angajatoare de a reintegra reclamanta pe postul de îngrijitor s-a întemeiat pe această decizie
necontestată.
Întrucât nu s-a stabilit în prealabil, căci aceasta a fost voinţa părţii interesate, dacă desfacerea contractului de muncă este abuzivă, nu este îndeplinită condiţia existenţei culpei angajatorului spre a fi antrenată răspunderea patrimonială prin plata daunelor morale.
Decizia civilă nr.1364/R-CA/06.09.2011
