1. Potrivit dispoziţiilor art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, „prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, în procedura simplificată, precum şi în cazul intrării în faliment în procedura generală, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitoarei se va face de urgenţă de către lichidator, fără a fi necesară parcurgerea procedurii de concediere colectivă. Lichidatorul va acorda personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucrătoare”.
2. Dispoziţiile speciale ale Legii privind procedura insolvenţei derogă de la prevederile din Codul muncii referitoare la concediere doar în ceea ce priveşte titularul dreptului de a dispune desfacerea contractelor de muncă, neparcurgerea etapei referitoare la concedierea colectivă şi durata termenului de preaviz.
3. Conform art. 74[2] C. muncii, decizia de concediere se comunică salariatului şi trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, durata termenului de preaviz (cel special de 15 zile în situaţia reclamantei). Decizia nu poate produce efecte pentru trecut, deoarece, conform
art. 75[1] C. muncii, decizia de concediere produce efecte doar „de la data comunicării”.
4. Faptul că lichidatorul societăţii angajatoare nu a procedat la desfacerea contractului de muncă al reclamantei salariate într-un timp mai scurt după încetarea procedurii falimentului constituie un aspect care are relevanţă doar sub aspectul îndeplinirii sarcinilor stabilite de lege de către acesta, iar nu sub aspectul legalităţii deciziei atacate.
5. în ceea ce priveşte cererea de anulare totală a deciziei de concediere, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, reîncadrarea reclamantei în cadrul unei societăţi cu privire la care s-a dispus dizolvarea şi începerea procedurii falimentului nu mai este posibilă, fiind în contradicţie cu dispoziţiile Legii nr. 85/2006.
C.A. Braşov, dec. civ. nr. 1407/R/2009, Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 1167/M/2009, Tribunalul Braşov a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC S.J., invocată de aceasta prin întâmpinare. A respins contestaţia introdusă de reclamanta N.M. împotriva deciziei nr. 1230/02.03.2009 emisă de intimata SC N.J. SRL, cu sediul în Braşov, str. N.D. (…) nr. 12, judeţul Braşov, prin lichidator judiciar S.J. A respins contestaţia formulată în contradictoriu cu pârâta SC S.J., ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă. A luat act că reclamanta a renunţat la judecarea petitului privind înscrierea în tabelul creditorilor a creanţei rezultând din drepturile salariale neîncasate. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a lichidatorului S.J. este întemeiată, întrucât acesta are doar atribuţiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006, pe carc le exercită, în numele debitorului, pentru recuperarea creanţelor şi realizarea operaţiunilor de lichidare a bunurilor din patrimoniul acestuia. Prin urmare, lichidatorul nu participă la raporturile juridice generate de lichidare în nume propriu, ci în numele debitorului, deci nu poate avea calitatea procesuală în prezenta cauză.
Intre lichidatorul judiciar şi contestatoare nu a existat niciodată vreo relaţie contractuală de muncă. Calitate procesuală pasivă are doar societatea angajatoare, respectiv SC N.J., care va fi reprezentată, în cauză, de lichidator.
Referitor la fondul cauzei, s-a reţinut faptul că reclamanta a fost angajata societăţii pârâte SC N.J. SRL în funcţia de începând cu data de 10.03.2008, astfel cum rezultă din copia contractului individual de muncă depus la dosar.
1 în urma republicării Codului muncii, dispoziţiile art. 75 se regăsesc în art. 77.
Prin sentinţa civilă nr. 628/sind/26.06.2008, în baza art. 107 lit. a) din Legea nr. 85/2006, s-a dispus începerea procedurii falimentului debi-
toarei SC N.J. SRL, fiind numit lichidator provizoriu S.J. In exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul a emis decizia înregistrată sub nr. 1229/02.03.2009, prin care a dispus desfacerea contractului individual de muncă încheiat între reclamantă şi SC N.J. SRL, în temeiul art. 65 C. muncii, datorită deschiderii procedurii de faliment a societăţii angajatoare.
împotriva deciziei reclamanta a formulat prezenta contestaţie prin care a invocat următoarele motive de nulitate: emiterea în mod retroactiv a deciziei, necomunicarea acesteia către reclamantă, încălcarea prevederilor art. 73 alin. (1) C. muncii, carc reglementează un termen de preaviz de cel puţin 15 zile.
Motivele invocate sunt neîntemeiate şi nu pot avea ca efect anularea deciziei de concediere. Falimentul angajatorului are ca efect, printre altele, pierderea capacităţii acestuia de a desfăşura raporturi de muncă, întrucât acesta nu mai desfaşoară activitate comercială, soluţia care se
impune este desfiinţarea posturilor şi concedierea salariaţilor. In acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, „prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, în procedura simplificată, precum şi în cazul intrării în faliment în procedura generală, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitoarei se va face de urgenţă de către lichidator, fară a fi necesară parcurgerea procedurii de concediere colectivă. Lichidatorul va acorda personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucrătoare”. Rezultă, din cele menţionate, că legiuitorul a prevăzut o procedură derogatorie de la dreptul comun, acest fapt fiind justificat de situaţia specială a angajatorului care nu mai realizează venituri, fiind în imposibilitate de plata a angajaţilor.
Prin urmare, începând cu data de 26.06.2008 – data deschiderii procedurii de faliment se impune în mod obiectiv conccdierea salariaţilor de către lichidator, astfel cum s-a procedat. Faptul că decizia de conccdiere a fost emisă în data de 02.03.2009, deşi raportul de muncă a încetat
anterior – în data de 26.06.2008 – nu conduce la nulitatea deciziei. In cazul în care reclamanta a suferit un prejudiciu ca urmare a emiterii cu întârziere a decizie de conccdiere, are la îndemână o acţiune în despăgubiri întemeiată pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ. împotriva lichidatorului. Existenţa unui eventual prejudiciu nu poate avea ca efect anularea deciziei de concediere întrucât s-ar ajunge la situaţia reîncadrării reclamantei în cadrul unei societăţi nefuncţionale care nu-şi poate permite plata salariilor.
Faptul că decizia nu a fost comunicată reclamantei nu constituie un motiv de nulitate, acesta constituind un aspect ce justifică repunerea în termenul de contestare a acesteia.
Nu constituie motiv de nulitate absolută faptul că nu s-a prevăzut în decizie un termen de preaviz în favoarea reclamantei întrucât legea nu prevede această sancţiune. Nulitatea relativă poate interveni doar în condiţiile în care se dovedeşte producerea unei vătămări care nu poate fi
înlăturată decât prin anularea actului. In cauză reclamanta nu a dovedit că i s-a produs o vătămare.
împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă a formulat recurs reclamanta.
Pe fond, recursul este fondat după cum urmează:
Reclamanta a fost angajata societăţii intimate din 01.12.2005, iar în perioada august 2006 – martie 2008 a fost în concediu de îngrijire a copilului. La data revenirii din concediu între părţi a avut loc o transformare a contractului de muncă iniţial într-unul cu timp parţial de muncă, drept pentru care, la data de 10.03.2008 s-a încheiat contractul de muncă nr. 30654/27.03.2008 cu timp parţial de muncă.
Prin decizia nr. 1230/02.03.2009 s-a dispus încetarea acestui ultim contract individual de muncă al reclamantei începând cu o dată anterioară, respectiv cu data de 26.06.2008 ca urmare a deschiderii procedurii de faliment la această dată.
Potrivit art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006. „Prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, după data deschiderii procedurii falimentului, desfacerea contractelor de muncă ale personalului debitoarei se va face de urgenţă de către administratorul judiciar/ lichidator, fară a fi necesară parcurgerea procedurii de concediere colectivă. Administratorul judiciar (lichidatorul) va acorda personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucrătoare”. După cum se observă, dispoziţiile speciale ale legii privind procedura insolvenţei derogă de la prevederile din Codul muncii referitoare la concediere doar în ceea ce priveşte titularul dreptului de a dispune desfacerea contractelor de muncă, neparcurgerea etapei referitoare la concedierea colectivă şi durata termenului de preaviz. Prin urmare, în mod nelegal prima instanţă a reţinut că desfacerea contractului de muncă al reclamantei cu o dată anterioară este în concordanţă cu dispoziţiile derogatorii ale Legii nr. 85/2006.
Conform art. 74 C. muncii, decizia de concediere se comunică salariatului şi trebuie să cuprindă în mod obligatoriu durata termenului de preaviz (cel special de 15 zile în situaţia reclamantei). De asemenea, decizia nu poate produce efecte pentru trecut, deoarece, conform art. 75 C. muncii, decizia de concediere produce efecte doar „de la data comunicării”.
întrucât dispoziţiile art. 74 şi art. 76 C. muncii sunt imperative, sancţiunea nerespectării acestora este nulitatea absolută a deciziei de con
cediere sub aspectul datei încetării raporturilor de muncă. Reclamanta a luat la cunoştinţă despre decizia atacată la data de 16.03.2003 odată cu obţinerea de la I.T.M. Bucureşti a adeverinţei nr. 45/16.03.2009, astfel încât decizia nu poate produce efecte decât de la această dată. Pentru perioada anterioară acestei date reclamantei i se cuvin drepturile salariale inserate în contractul de muncă în cuantum de 1500 lei lunar.
în ceea ce priveşte apărarea intimatei potrivit căreia emiterea retroactivă a deciziei de concediere se datorează faptului că reprezentanţii societăţii nu au prezentat lichidatorului judiciar nicio informaţie privind contractele de muncă, Curtea a reţinut că această apărare este tendenţioasă, întrucât din cuprinsul procesului verbal de predare-primire a arhivei comerciale a SC N.J. SRL rezultă că, la data de 19.12.2008, la sediul societăţii falite a avut loc predarea către lichidator a 58 de dosare contabile, printre care şi contractul de muncă al reclamantei.
Faptul că lichidatorul societăţii angajatoare nu a procedat la desfacerea contractului de muncă al reclamantei într-un timp mai scurt după încetarea procedurii falimentului constituie un aspect care are relevanţă doar sub aspectul îndeplinirii sarcinilor stabilite de lege de către acesta, iar nu sub aspectul legalităţii deciziei atacate.
Curtea nu poate reţine nici apărările intimatei potrivit cărora societatea falită nu putea angaja personal, iar contractul de muncă al reclamantei nu a fost „contrasemnat” de lichidator, întrucât reclamanta nu a fost angajată după deschiderea procedurii falimentului (26.06.2008, conform sentinţei civile nr. 628/sind/2008 a Tribunalului Braşov), ci anterior acestei proceduri, la data de 01.12.2005. Chiar şi transformarea contractului într-un contract cu timp parţial de muncă a avut loc tot înaintea începerii procedurii falimentului, respectiv la data de 27.03.2008.
In calitatea sa de consilier juridic al societăţii intimate, reclamanta şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu ce-i reveneau, respectiv a redactat acţiuni în favoarea societăţii până la data luării la cunoştinţă despre măsura concedierii.
Cu privire la plata salariilor pentru perioada 10.03.2008 – 10.03.2009 (astfel cum s-a solicitat prin acţiune), Curtea a reţinut că din adresa nr. 14923/24.07.2008 emisă de I.T.M. B. rezultă că încă de la data respectivă societatea era atenţionată asupra faptului că figurează în evidenţele instituţiei cu un număr de 2 salariaţi (printre care şi reclamanta) pentru care, începând cu luna aprilie 2008 nu s-au depus documentele de a contractelor individuale de muncă (state de plată) şi nici documente privind încetarea sau suspendarea acestora. Pe de altă parte, societatea intimată prin lichidator nu contestă faptul că reclamanta nu şi-a încasat salariul pe perioada amintită.
în ceea ce priveşte cererea de anulare totală a deciziei de concediere cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, curtea a reţinut că
reîncadrarea reclamantei în cadrul unei societăţi cu privire la care s-a dispus dizolvarea şi începerea procedurii falimentului nu mai este posibilă fiind în contradicţie cu dispoziţiile Legii nr. 85/2006.
Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul a fost admis în parte.
