Analogie cu instituţia „transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acesteia” reglementată de Codul muncii
C. muncii, art. 169 Legea nr. 303/2004, art. 65 alin. (1) lit. c) O.U.G. nr. 53/2005, art. 1 O.U.G. nr. 117/2003, art. 5 alin. (2), art. 8
în urma revizuirii Constituţiei, atribuţiile jurisdicţionale din competenţa Curţii de Conturi a României fiind eliminate, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi au fost date spre soluţionare, până la constituirea instanţelor judecătoreşti specializate, instanţelor judecătoreşti ordinare. Având în vedere cadrul legislativ care a reglementat în ansamblu preluarea activităţii jurisdicţionale a Curţii de Conturi de către instanţele judecătoreşti, noţiunea de „preluare” utilizată de legiuitor în O.U.G. nr. 53/2005, noţiune fără corespondent în dreptul muncii, nu poate fi interpretată decât prin analogie cu instituţia „transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acesteia”, reglementată de Titlul IV, Capitolul V din Codul muncii.
Astfel, în lipsa unor norme speciale care să reglementeze toate drepturile şi obligaţiile ce fac parte din conţinutul raportului juridic născut cu ocazia preluării procurorilor financiari de către Ministerul Public, devin aplicabile regulile de drept comun cuprinse în art. 169 C. muncii, în sensul că, în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acesteia către alt angajator, salariaţii beneficiază de protecţia drepturilor lor potrivit legii, toate drepturile şi obligaţiile cedentului, care decurg dintr-un contract sau un raport de muncă existent la data transferului, fiind transferate integral către cesionar.
I.C.C.J., Secţia de administrativ şi fiscal, decizia nr. 2525 din 29 iunie 2006, www.scj.ro
Prin sentinţa civilă nr. 146 din 24 ianuarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VlII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererca formulată de reclamantul N.N. în
contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie având ca obiect anularea adreselor 2913 şi nr. 2921/2005 prin care i-au fost soluţionate nefavorabil contestaţiile formulate
împotriva ordinului nr. 1714/2005 al Procurorului general al Parche-
tului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că, prin ordinul nr. 1714/2005, reclamantului, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, i-a fost stabilită corect indemnizaţia brută lunară, prin aplicarea coeficientului de multiplicare de 12,50 şi majorării de 10% pentru vechime efectivă în funcţia de magistrat, plus un spor pentru condiţii deosebite de muncă de 15% calculat la indemnizaţie.
In acest sens, instanţa de fond a reţinut că reclamantul face parte dintre procurorii preluaţi de Ministerul Public conform art. 8 din O.U.G. nr. 117/2003, ca urmare a reorganizării Curţii de Conturi, după verificarea îndeplinirii cerinţelor prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei de procuror, potrivit art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ.
In aceste condiţii, nu poate fi invocată instituţia transferului din dreptul muncii şi nici nu sunt aplicabile prevederile art. 65 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, întrucât, la data preluării, reclamantul nu îndeplinea funcţia de magistrat.
S-a mai reţinut că reclamantul a dobândit gradul de procuror fiind numit prin dcerct prezidenţial şi nu a beneficiat de instituţia „promovării pe loc”, pentru a fi încadrat cu un coeficicnt specific parchetului de pe lângă curtea de apel.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. In motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat că instanţa de fond a constatat în mod greşit că în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 65 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004. Totodată, recurentul-reclamant a arătat că în sentinţa atacată a fost reţinută trunchiat Decizia nr. 516 din 24 noiembrie 2004 a , publicată în M. Of. nr. 3 din 3 ianuarie 2005, conform căreia procurorii financiari au continuat să funcţioneze pe lângă Curtea de Conturi, respectiv pe lângă structurile acesteia, care nu mai desfăşurau acti-
vitate jurisdicţională, dar faceau parte din Ministerul Public. In acest sens, recurentul-reclamant a invocat şi prevederile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, conform cărora deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial al României şi produc efecte numai pentru viitor.
De asemenea, recurentul-reclamant a arătat că, în temeiul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 53/2005, procurorii financiari în funcţie la data intrării în vigoare a ordonanţei au fost preluaţi de Ministerul Public, iar noţiunea de preluare constă atât în transferul personalului, prin
suplimentarea numărului de posturi, cât şi transferarea cheltuielilor de personal aferente numărului de posturi, conform art. 3 alin. (1), (2) şi (3) din actul normativ menţionat.
Aşa fiind, devin aplicabile prevederile generale ale art. 169
C. muncii, conform cărora salariaţii beneficiază de protecţia drepturilor lor în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unităţii sau al unei părţi ale acesteia către un alt angajator, potrivit legii, drepturile şi obligaţiile cedentului, care decurg dintr-un contract sau raport de muncă existent la data transferului, fiind transferate integral cesionarului.
In consecinţă, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei, admiterea cererii şi anularea parţială a ordinului nr. 1714/2005 emis de Procurorul general al Parchetului de pe lângă
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul înscrierii coeficientului de multiplicare 13,00, corespunzător gradului profesional de procuror al parchetului de pe lângă curtea de apel.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 28 iunie 2000, inti-matul-pârât a arătat că instanţa de fond a interpretat corect prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 53/2005 şi art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 117/2003, reţinând că în cauză este vorba despre o „preluare” a procurorilor financiari de către Ministerul Public în temeiul normelor speciale menţionate, iar nu de un „transfer” supus normelor generale cuprinse în Legea nr. 303/2004 şi în Codul muncii.
Intimatul-pârât a mai arătat că, la data preluării, recurentul-reclamant nu îndeplinea funcţia de magistrat, conform legii, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 65 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, iar, pe de altă parte, ar fi inechitabil ca procurori cu acelaşi grad să fie salarizaţi diferit.
Recursul este fondat. La data preluării sale de către Ministerul Public în temeiul O.U.G. nr. 53/2005, recurentul-reclamant, în calitate de procuror financiar, beneficia de coeficientul de multiplicare 13,00, corespunzător funcţiilor similare din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel, potrivit art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 177/2000.
Având în vedere cadrul legislativ care a reglementat în ansamblu preluarea activităţii jurisdicţionale a Curţii de Conturi de către instanţele judecătoreşti, noţiunea de „preluare” utilizată de legiuitor în O.U.G. nr. 53/2005, noţiune fară corespondent în dreptul muncii, nu poate fi interpretată decât prin analogie cu instituţia „transferului întreprinderii, al unităţii sau a unor părţi ale acesteia”, reglementată de Titlul IV, Capitolul V din Codul muncii.
In lipsa unor norme speciale care să reglementeze toate drepturile şi obligaţiile ce fac parte din conţinutul raportului juridic născut cu ocazia „preluării” procurorilor financiari de către Ministerul Public, devin aplicabile regulile de drept comun cu prinse în art. 169 C. muncii, în sensul că salariaţii beneficiază de protecţia drepturilor lor în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acesteia către un alt angajator, potrivit legii, fiind transferate integral cătrc cesionar toate drepturile şi obligaţiile cedentului care decurg dintr-un contract sau raport de muncă existent la data transferului.
O.U.G. nr. 117/2003 şi O.U.G. nr. 53/2005 nu prevăd pur şi simplu încetarea mandatului judecătorului sau procurorului financiar, aşa cum susţine intimatul-pârât, ci „preluarea” de către instanţele judecătoreşti sau de către Ministerul Public.
Nu au putut fi reţinute nici apărările privind inechităţile ce ar putea apărea între procurorii parchetelor de pe lângă tribunale, întrucât în cadrul acestora funcţionează şi procurori cu grad de parchet de pe lângă curtea de apel promovaţi pe loc, cu salarizarea corespunzătoare, deşi prestează aceeaşi activitate.
In raport de aceste considerente, curtea a constatat că instanţa de fond a interpretat greşit sensul noţiunii de „preluare” cuprinse în
O.U.G. nr. 53/2005, motiv pentru care a admis recursul şi a modificat sentinţa atacată, în sensul admiterii în parte a acţiunii şi anulării parţiale a ordinului nr. 1714/2005 al Procurorului general de pe lângă
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în ceea ce priveşte coeficientul de multiplicare aplicabil recurentului-reclamant.
