Flexibilitatea organizării programului de muncă, cu referire la art. 5 alin. 1, art. 6 şi art. 38 din Codul muncii, nu poate conduce la a persoanelor respective în raport cu ceilalţi salariaţi, chiar şi pentru desfăşurată la domiciliu.
Pretinsa libertate de contractare a prestatorilor, în afara legislaţiei muncii, putea să îşi găsească aplicabilitatea doar în ipoteza în care aceştia ar fi fost autorizaţi în condiţiile legii, respectiv O.U.G. nr. 44/2008 pentru exercitarea unor activităţi economice aducătoare de venit, ce nu a fost îndeplinită în speţă, situaţie în care „voinţa” acestora nu putea înfrânge dreptul constituţional al lucrătorilor la protecţie socială. În acest sens, art. 38 C. muncii prevede expres că aceştia nu pot renunţa la drepturile lor recunoscute prin lege, atât timp cât raportul juridic în cadrul căruia efectuau prestaţii în muncă întrunea condiţiile de existenţă ale unui contract de muncă.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 711 din 6 decembrie 2011
